De ce plânge mama?

 

            Această carte a fost tipărită pentru prima dată în 1973, iar ediția de față reia textul de atunci care a apărut la editura Cartea Românească. Am dat peste I. D. Sîrbu absolut întâmplător, căutam ceva informații despre Silvestru Patiția, nu am găsit mare lucru, dar am aflat că a fost coleg cu autorul cărții despre care spunem cate ceva în această postare. Am rămas cu acest gând, de a-l descoperi pe Ion Dezideriu Sîrbu, mai ales după ce am aflat că istoria sa de viață l-a influențat pe Marin Preda atunci când l-a creat pe Victor Petrini, personajul cărții Cel mai iubit dintre pământeni.

Și ce să fac dacă-s ca o babă d'aia care zice ...și ce a mai zis maică? Curioasă de moare și căreia îi place să îi descoasă pe toți pentru că în felul acesta simte și ea că mai face parte din întâmplările prezentului. Ține baba la povești! Important este să ne dăm seama cât / când este bârfă și cât / când este recuperare. Trecutul are această calitate de a nu te lăsa în pace, de a te zgândări și de a-ți provoca indispoziții... în fapt, atunci când te simți rău în prezent, este o consecință a trecutului. Nu încape îndoială, pentru a rezolva indispozițiile – de orice fel – este necesară recuperarea de toate felurile.

Nu am apucat să citesc Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, nici alte lucruri scrise de I. D. Sîrbu, doar cartea aceasta ˮDe ce plânge mama?„ și care ne anunță imediat după titlu că este un roman pentru copii și părinți.

Povestea nu-i veselă și nici n-ar avea cum dat fiind faptul că ne pune în față oglinda problemelor familiale cauzate de alcool. Există multe povești triste și felul în care fiecare își găsește o rezolvare poate deveni la un moment dat un model de urmat atâta timp cât devine cunoscut celor care sunt în nevoie. I. D. Sîrbu ne propune o familie fericită într-un început, dar în care, la un moment dat, tatăl își pierde bucuria vieții și o înlocuiește cu alcool. Nu știm precis ce s-a întâmplat, știm doar că tatăl nu mai este omul bun care era odinioară. El este certat și este supus intervențiilor – concept modern – care vin din partea soției, nașilor, unchiului, mătușii de la Petroșani, ortacilor, Partidului. Nimic nu reușește să-l abată... singura soluție este plecarea soției la unchiul Gavrilă și rămânerea celor doi copii – Ligia (10 ani) și Radu (13 ani) – în grija tatălui. O soluție foarte complicată, cu multe riscuri, dar posibilă.

Tatăl își dă în petec în încercarea de a avea grijă de cei doi copii. El încearcă, chiar încearcă să asigure tot ceea ce el crede că le va fi necesar copiilor, dar încercările lui sunt stângace, nepotrivite, receptate cu neîncredere și văzute mai degrabă a fiind îndeplinirea rece a unor obligații scrise. Pe alocuri se mai simte căldura umană care se duce din ce în ce mai mult, dar pe aceasta o resimt mai mult părinții care sunt pomeniți în expresia roman pentru copii și părinți. În atari condiții, copiilor nu le rămâne decât să pună la cale un plan de a pleca spre mama lor, care acum locuiește la unchiul Gavrilă, la Obârșia Lotrului... și locul asta este tare departe.

Dar na! mintea de copil nu poate înțelege toate pericolele care pot apărea, toate primejdiile care se cer înfruntate, toate obstacolele care se cer trecute și în felul acesta planurile făcute par să fie fără de cusur în mintea copiilor. Autorul, în afara intervențiilor mai sus pomenite mai folosește un concept modern și anume acela pe care îl întâlnim în cazul copiilor care călătoresc în zilele noastre singuri – din mână în mână. Astfel, deși Ligia și Radu sunt uneori prinși în situații complicate tot timpul este cineva alături de ei. În felul acesta autorul ne scapă de grija de a ne face griji pentru viața copiilor lăsându-ne tot timpul să ne gândim la toate momentele care ne-au adus aici.

Sunt multe povești, multe metafore – pe alocuri m-am simțit ca la terapie, multe personaje cu istoriile lor de viață din care putem învăța câte ceva, unele par reale, altele par a fi puse pentru a bifa niște realități neverosimile (vezi Baci-Lascu cu al său caiet pe care sta scris „Plan ca să se umple munții Sebeșului cu vite buneˮ) și gânduri ghidușe sunt... uite, cum este cel al Ligiei care își întreabă tatăl dacă stafiile umblă doar după miezul nopții, așa cum i-a spus Sonia, prietena ei cea mai bună...

― Prostii, mârâie tata. Nu există stafii!

― Desigur, aprobă Ligia, i-am spus și eu. Sonia e o proastă. După ora douăsprezece noapte nu mai umblă pe străzi decât cei care vin de la restaurant. Și aștia nu sunt stafii, nu?

Dar cartea aceasta mi-a mai stârnit o poftă și anume aceea de a face o rubrică intitulată:

 

Menu de poveste

            Lapte gras – pag. 87

            Brânză, caș, felii de salam – pag. 109

            Mămăligă caldă și zmeură proaspătă pisată cu o lingură de lemn, torni peste ea un pic de miere, amesteci și apoi adaugi lapte proaspăt – pag. 120

            Balmoș ciobănesc d'ălă ce se face în Șușag – pag. 129

 

Temă: Evenimentele deformatoare – substrat al evoluției sau nu

 

Autor: ION DEZIDERIU SÎRBU (28 iunie 1919, Petrila – 17 septembrie 1989, Craiova)

Copertă: MIRCEA POP

Editura: Arthur (2021)

 

 

     Expresia aceasta povestind copiilor îmi pare că poate deveni foarte ușor un bun prilej de bucurie, cum la fel de ușor poate deveni un prilej de disensiune. În primul caz avem bucuria bunicului de a spune povești, de a face legătura între trecutul trăit cândva ca prezent și prezentul de acum, care va deveni trecut. Amitirile reluate din timp în timp se transformă în borne și cu ajutorul lor putem vedea cât de departe putem merge pentru a ne înțelege. În cel de al doilea caz, problema se pune de selecție, ce anume alegi să povestești copiilor; mai există și problema timpului, când alegi să povestești copiilor și eventual problema felului, cum povestești copiilor. Dar toate acestea sunt chestiuni pentru altfel de cărți și altfel de postări... astăzi recuperăm o colecție care își are și ea bucuriile și problemele ei.

    Cotrobăind după informații am dat peste Octav Minar... mamă ce personaj! A realizat în 1915 împreună cu Société Pathé Frères, o casă de film franceză, primul film despre Eminescu, intitulat Eminescu - Veronica - Creangă. Unii îl consideră pe Octav Minar drept un plastograf, George Călinescu l-a numit necrofor eminescian, cert este că datorită lui există o arhivă în care se pot găsi informații despre Eminescu. Interesul nostru pentru Octav Minar este acela că pe la finele anilor 1920 la Editura Librăriei  SOCEC & Co. S. A. apărea "Colecția Clasicilor Români și Străini pentru Copii și Tineret întemeiată și îngrijită de Octav Minar - Povestind Copiilor". Din câte am constatat pare să fie vorba de o colecție ce apare până prin anul 1948 și cuprinde trei serii. Comparând cărțile la care am avut acces pe criteriul cuprins, am constatat că selecția pieselor este diferită între cele două colecții. Sunt momente de timp diferite și nu cred că s-ar fi putut reedita întocmai seriile trecute, rămâne totuși titlul colecției ca element de legătură certă.

    Am mai găsit într-un articol semnat M.C. și apărut în Gazeta Învățământului, nr. 613 din anul 1961 o prezentare a acestei colecții. Articolul începe cu o laudă adusă Editurii Tineretului pentru gândul cel bun și anume, acela de a dărui școlarilor din clasele mai mici posibilitatea de a cunoaște creațiile unor clasici ai literaturii române dar și ale unor cunoscuți scriitori contemporani ai acelor vremuri. Dar partea cea mai consistentă din articol este dedicată prezentării aspectelor mai puțin reușite și pe care editura ar trebui să încerce să le rezolve în viitoarele apariții. 

Se pleacă de la:

• lipsa prefeței volumului dedicat lui Mihail Sadoveanu,
• se trece prin semnalarea lipsei unui portret al autorului,
• a lipsei unui glosar,
• a faptului că în volumul dedicat lui Tudor Arghezi nu sunt incluse poezii,

și se ajunge:

• la considerații legate de alegerea culorilor și a desenului de pe prima copertă. Astfel, pentru volumul dedicat lui Petre Ispirescu, editura este certată pentru culorile folosite și pentru reprezentarea Ilenei Cosânzeana, care pare mai degrabă o vrajitoare.

    Dacă unele din aceste probleme - prefață, glosar - își găsesc rezolvarea, volumul dedicat lui Petre Ispirescu apare în aceleași condiții și în anul 1966 și este o reeditare în afara colecției. O precizare, ilustrațiile apărute în aceste două cărți reprezintă o selecție din ilustrațiile volumului Basme, Petre Ispirescu, ed. Tineretului, 1959 și aparțin Floricăi Cordescu, care este sora geamănă a Marcelei Cordescu. Florica Cordescu este soția poetului Eugen Jebeleanu și se stinge din viață în anul 1965, la numai 52 de ani.

    

    Într-o notiță apărută în ziarul Luceafărul, nr. 19 din anul 1960 aflăm că pe lângă autorii deja identificați ar urma să apară și un volum dedicat lui Emil Gârleanu și unul dedicat lui Dimitrie Anghel. Nu am reușit să identific până acum niciunul din cele două volume cu pricina.

    

    Vă invit la un click pe titlul de mai jos și vă doresc să descoperiți frumusețea unei colecții delicate.

Povestind Copiilor

Năstrușnicii Inventatori

 

           

    Sub soarele acesta plăcut lucrurile încep să se dezmorțească, se întind și furnicături ca cele pe care le simt în vârful degetelor acum își fac simțite prezența. Se poate sta liniștit, evenimentele se vor dizolva de la sine în nepasare, nu se poate ști însă cât de devreme sau cât de târziu, asta dacă ar conta cu ceva, atâta vreme cât tot neantul știm că ne așteaptă. Mă întreb ce-i determină pe oameni să recupereze trecutul? Să vrei să aduci în prezent o lume care nu se mai potrivește pare mai degrabă o problemă care ține de personal, e o marotă care îl face pe cel în cauză să fie catalogat drept paseist. E și asta un punct de vedere, dar nu cred în el, cum de asemenea nu cred că recuperarea trecutului ajută prea mult la înțelegerea prezentului. Sigur că o face, dar nu o face direct, înțelegerea aceasta este mediată, ea se inferează. Cazurile particulare pe care se construiește înțelegerea sunt până la urmă niște cazuri particulare. Și atunci, recuperarea trecutului are vreun sens? Răspunsul detaliat pe altădată, acum doar atât... recuperarea trecutului este strâns legată de o dezvoltare armonioasă.

            Ce m-a stârnit? Nimic deosebit doar că uneori îmi trec prin minte tot felul de gânduri și dacă lucrurile se aliniază se întâmplă să scriu despre ele, atâta tot și nimic mai mult... năstrușnicii!

            Am să mă duc să mănânc mucenici și când am să mă întorc vă voi spune câte ceva despre gemenii Onoriu și Adrian... revin! […] Sper că nu am întârziat mult și nu v-ați plictisit... bun! Gemenii sunt bieții doctorului Miron și aflăm că sunt și protagoniștii cărții Movila bătrânului și în urmă cu doi ani făcând cercetări despre vechea vatră a satului – numit în documente vechi, Liștava –  au descoperit până la urmă mormântul lui Hadrianus Honorius Quartius... un veteran al armatei romane, magistrat al Liscidavei și soț al Vochiei, fiica tarabostesului Duras. Au vuit pe atunci publicațiile despre această descoperire arheologică.

            De data aceasta, gemenii sunt prinși într-un efort detectivistic – alături de Iliuță, un puști de 10 ani, mare amator de farfurii zburatoare – de descifrare a unui mister care ține de apariția unui O.Z.N. chiar la ei în sat... mă rog, în padinile din pădurea care înconjoară satul Câlnic. Și nu avem doar acest obiect de zbor neidentificat, care apare și dispare, dar este vorba și de un mic marțian îmbrăcat într-un costum argintiu prevăzut cu cască și antene și care atunci când merge prin sat vorbește așa într-un fel ciudat, parcă este un robot ultraperfecționat care își caută cuvintele înainte de a le rosti. În sat nu poartă costumul acela argintiu ci se îmbracă normal și stă mai mult pe la muzeu și studiază ceramica veche expusă acolo.

            Povestea are un haz teribil și deși ca cititor poți intui unele întorsături de situație cu siguranță explicațiile care vor fi date pentru a clarifica evenimentele petrecute te vor face să te încânți teribil, așa cum îmi imaginez că a făcut-o și autorul atunci când a scris despre... năstrușnicii inventatori.

            Un singur exemplu ˮAdrian adulmecă aerul foarte atent: [ - ] Aurul ca aurul, acum sunt preocupat de altă problemă: aud zgomot care-mi amintește de aterizarea tipsiilor și farfuriilor pe o masă. [ - ] Trei, doi, unu, START! Și trecură în sufragerie unde îi așteptau niște banale farfurii pline ochi cu supă de... zburătoare.„

 

Temă: Imaginați o soluție pentru a-l aduce pe Pământ pe micu marțian care a rămas prins prin cosmos.

Autor: NICOLAE IONESCU-DUNĂRARU (8 februarie 1930, București - ? martie 1988)

Copertă: VALERIA CHIȘ

Editura: Tineretului

 

 

Lector: DAMIRESCU DELIA

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

Dat la cules 2 III 1981. Bun de tipar 25 VIII 1981. Apărut 1981.

Comanda nr. 1899. Coli de tipar 13.

 

           

 

Enciclopedia Practică a Copiilor

 Enciclopedia este o invenție strașnică. Momentul în care cineva s-a gândit să pună la un loc informațiile disponibile până atunci, informații legate de un anumit domeniu mi se pare a fi un moment de aur. Sigur, acum cu internetul la îndemână, căutarea a devenit mult mai facilă deși, uneori, nici aceasta nu este lipsită de surprize. Diferența dintre o enciclopedie scrisă și internet mi se pare a fi dată de cantitatea de neadevăr pe care o poți găsi în cele două. Într-o enciclopedie, autorii sunt mult mai responsabili, în timp ce pe internet, autorii putându-se ascunde în spatele unor identități virtuale pot scrie orice. Mă rog, suficient cu aceste considerații căci astăzi vreau să vă prezint cele opt volume ale colecției Enciclopedia Practică a Copiilor apărute între anii 1981 și 1984 la editura Ion Creangă. Interesul cel mare nu mi se pare a fi colecția de informații cuprinsă în toate aceste volume ci ideea de a pune – la vremea respectivă – la îndemâna copiilor câteva cărți din care să înțeleagă cum funcționează lucrurile în anumite domenii de activitate. Recunosc că prezentarea aceasta este un rasfăț de-al meu căci selecția informațiilor prezentate este pur subiectivă și corespunde impulsului de moment. Nu am folosit niciun fel de criteriu, am lucrat după cum mi-a plăcut mie. Cate ceva despre aceasta colecție:

• Formatul volumelor este de 120x170mm;
• Coperta colecției este realizată de Val Munteanu;
• Coordonatorul colecției este Prof. Dr. Patiția Sivestru (nu știu mai nimic despre el, în afara faptului că a scris câteva cărți pentru copii și că a fost coleg de facultate cu Ion D. Sârbu)

 Îmi place ideea copertei și vă invit să aruncați un click în fiecare dintre căsuțele șotronului, în funcție de locul de aterizare veți descoperi o părticică dintr-o lume, dacă sunteți riguroși puteți descoperi toate cele opt lumi.

Rocada

             

           Ce a fost mai întâi, prezentarea colecției sau lectura acestei cărți? Nici nu contează, ideile dospesc în timp, se leagă de alte idei, dau naștere la noi idei și atâta timp cât conduc la materializarea într-un lucru concret, acest fapt este bunul cel mai câștigat. Zic să vedem și ce-i cu povestea asta, acum după ce am văzut colecția din care face parte.

Cu vreo câțiva zeci de ani înainte de apariția acestei cărți, literatura de aventuri pentru copii era pusă la index conform părerii că aceasta prea dă aripi imaginației copiilor, prea îi înflăcărează și trezește într-aceștia dorințe neraliste. Or la momentul acela – începutul anilor 1950 – se puneau bazele omului nou, acesta trebuia ancorat în realitate, ba mai mult decât atât, el trebuia să construiască realitatea conform unor norme destul de precise. Tot ceea ce se realiza, se realiza prin propriile puteri fără niciun fel de intervenție miraculoasă. Totul era planificat, elementul surpriză de asemenea. Oamenii trebuiau să înțeleagă că s-a intrat într-o nouă orânduire socială... și dacă uneori, în cazul adulților, mai existau probleme, în cazul copiilor, aceste probleme n-ar fi trebuit să existe, plecându-se de la ideea că o educație bună, făcută bine de la bun început asigură efectul dorit și anume construirea omului nou.

            Și starea aceasta a durat un timp până când au început să apară fabrici și uzine, procese tehnologice și transformări materiale, bunuri inedite și soluții ingenioase... și toate acestea ca urmare a eforturilor depuse de omul nou. Dar omul acesta nou are dușmani, care atentează la cuceririle, tehnologiile și bunăstarea lui, el este supus unui asalt continuu, trebuie să reziste tentațiilor și ispitelor de tot soiul, trebuie să dejoace planurile de spionaj, astfel încât toate aceste cuceriri să rămână în continuare ale lui.

            Literatura de aventuri revine încetul cu încetul în paginile cărților cu tot arsenalul ei... urmăriri, deghizări, răsturnări de situație, criptări și decriptări, organe ale autorității, răufăcători, binevoitori, strategii și planuri dejucate, efecte neașteptate, bune intenții, ajutor nesperat, intuiție, intransigență, crimă. În cartea de față toate acestea pornesc de la un mesaj recepționat în timpul unui joc de șah purtat pe calea undelor radio, iar mesajul suna cam așa... „Turn la G 8. Rocadă.ˮ

—                Vă rog tovarășe colonel Ștefan Amorăriței să ne spuneți și nouă despre ce a fost vorba!

—                Ei bine... „cu șase luni în urmă, la un simpozion pentru agricultură, una dintre comunicările delegației române a reținut interesul unei firme străine. Descoperirea aparținea combinatului nostru. E vorba de un îngrășământ ieftin, care sporește randamentul culturilor de porumb cu circa 20 – 30 la sută. Imediat, firma respectivă a vrut să cumprere brevetul. Partea română a refuzat. Pe de o parte – prețul oferit era derizoriu în comparație cu beneficiile antecalculate; pe de altă parte – descoperirea era sortită să zacă o vreme în sertare. În depozitele firmei străine existau deja stocuri imense din vechiul îngrăsământ. De unde știm? Au spus-o chiar ei, atunci când au închis una din fabricile concernului și au concediat câteva sute de muncitori. Văzându-se refuzați, au recurs la altceva. Au apelat la o agenție de spionaj. La... spionii voștri !ˮ

Cine sunt acești spioni – Pol și Lulu Martinescu –  și cum a fost dejucat planul lor de către un grup de pionieri dar și descoperirea unor aspecte moralizatoare cum ar fi consumul de alcool, luatul de șpagă sau păcalirea altora de a-ți face treaba... toate acestea în paginile acestei cărți.

 

Temă: Descrieți metoda optimă prin care un spion poate extrage de la voi cel mai mare secret.

 

Autor: TITUS ANDREI

Copertă: EUGEN PALADE

Editura: Ion Creangă

 

 

Lector: VINICIU GAFIȚA

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

Dat la cules 29. IV. 1976. Bun de tipar 21. VI. 1976.

 Apărut 1976 Comanda nr. 1238. Tiraj 29000. Broșate 29000. Coli de tipar 6,5

 

           

 

Colecția Biblioteca Contemporană

         Migălesc de ceva timp la această prezentare și îmi dau seama că unele lucruri ar putea fi îmbunătățite, dar asta este cea mai bună formă pe care i-o pot da eu în acest moment. Sunt tare încântat de rezultat și vreau să vi-l arat. Sper să descoperiți lucruri frumoase!

           Vreau să îi mulțumesc lui Paul - ColoRo - pentru faptul că a avut încredere și mi-a permis să întregesc această prezentare și cu portretele ilustratorilor. În felul acesta sunt mult mai multe culori de observat, asta ca să nu spun nimic despre toate poveștile pe care le puteți găsi în aceste portrete. Mulțumesc Paul!

            Pe scurt: 

• sunt 61 de titluri apărute în această colecție între anii 1971 - 1985;
• prezentarea ține cont de cronologia anilor deoarece nu toate volumele conțin o casetă tehnică detaliată. Lipsesc informații ca bun de tipar, tiraj, dat la cules sau sunt prezente în diferite combinații, fapt care nu permite o prezentare cronologică care să țină cont de zi, lună, an;
• deși cărțile acestei colecții nu sunt ilustrate, o excepție o constituie volumul Val Zglobiu, în care se regăsesc câteva ilustrații;
• volumul O partidă de bile, Constantin Mateescu apare într-o primă ediție în 1973 și ulterior în 1979 apare o a doua ediție;
• volumele apărute în limba maghiară, respectiv germană nu au un corespondent în limba română, sunt totuși câteva excepții cum ar fi O șansă pentru fiecare /  Ló a pincében - Ovidiu Zotta, Pistruiatul / A kis szeplős - Francisc Munteanu;
• în limba maghiară, numele colecției este Beszélő tükör iar în limba germană, colecția poartă numele de Gegenwärtige Bibliothek;
• în volumul Dincolo de joc, Iuliu Rațiu sunt anunțate câteva titluri pe care nu am reușit să le identific nicicum ca aparținând de această colecție. Este vorba de:

1. Reportaj despre hidrocentrala de la Porțile de Fier,  Ion Crînguleanu
2. Maramureș, tară nouă, Mihai Negulescu
3. Lădița cu bancnote, Nicuță Tănase
4. Niculae Moromete, Marin Preda
5. Racheta Albă, Ludovic Roman
6. Bunicul și bicicleta, Petre Sălcudeanu
7. Harta nedescifrată, Franz Storch

Cu siguranță mai sunt elemente pe care nu am reușit să le descopăr, dacă dețineți informații care ar putea întregi această prezentare, nu ezitați!

Vizionare plăcută!

(click pe legenda pozei)

Biblioteca Contemporană

Hoinăreli prin natură

 

           

                   Natură pe pâine! Asta-i tot, nu mai este nimic de zis. Oriunde te uiți și oricum te răsucești dai nas în nas cu toate animalele din pădurile noastre, păsăretul își cântă trilul și-și clădește cuibul, vânătorul și câinele său iau urma vânatului și... depinde doar de tine cât de mult vrei să te adâncești în această lectură a naturii.

            Ideea acestei cărți este aceea de a face cunoscute, tânărului cititor, obiceiurile animalelor, felul în care ele se comportă, ba mai mult de a explica de ce fac ceea ce fac. Uite, de exemplu țărcile fac două, trei cuiburi pe care le încep și nu le termină, tot lucrează la ele într-o larmă nebună, fac o gălăgie de toată lumea se uită la ele până la un moment dat când se plictisește de spectacolul lor și își caută de drum. Ei bine, în momentul acela, aceste păsări gureșe își înghit trilul și în cea mai mare liniște își construiesc cuibul lor cel bun, aici își vor depune ouăle. Dar cum simt că un ochi se abate asupra lor se întorc sprinten la cuiburile dintâi și încep sporovăiala veselă și lucrul în doi peri. Secretul e simplu, distragerea atenției de la ceea ce este important.

            Aceste lecții le primește Niculiță de la Moș Vasile Ureche...ˮe un om scund, brunet, cu părul cărunt, cu o bărbiță rară, cu ochii puțin oblici, cu crețuri mici și dese împrejur, de parcă ar fi miop sau s-ar uita mereu foarte departe și atent, cu un zâmbet cald și nelipsit, care îi luminează chipul„        bunicul perfect! Acest bunic, Vasile Ureche nu prea e pe gustul meu, are unele apucături de om care le știe pe toate – și știe multe, nimic de zis – tactul lui pedagogic îmi pare că se reduce la expresia facem cum zic eu că-i mai bine, autoritatea fiind dată de experiență și etate. Sigur, la rigoare, în economia cărții, nici nu e necesar mai mult, dar cred că s-ar fi putut face mai mult cu acest bunic. Mă rog, idiosincrazii.

            Niculiță este copilul unei nepoate care îi cere lui Moș Vasile s-o primească la el după moartea soțului. Și cum Moș Vasile a avut și el un copil care s-a prăpădit de mult simte într-un fel că poate înnoda această legătură ruptă. Nu-i vorbă, Niculiță este baiat bun și tare isteț, pe placul bătrânului, mai pune el întrebări prostești și întrerupe povestiri dar este un bun ascultător și observator.

            Cartea aceasta pare să fi avut succes dacă este să ne gândim că a beneficiat de trei ediții succesive 1961, 1965, 1972... oricum ar fi este o carte sigură pentru acele vremuri, nu se putea da greș. Nimeni nu spune o vorbă doar sunt necuvântătoare, nu? Dar mâna care mângâie gingaș își face simțită prezența atunci când te aștepți mai puțin căci Moș Vasile ˮacum, pensionar, statul asigurându-i bătrânețe bună, se poate bucura de ceea ce i-a fost drag totdeauna: să citească, să umble la vânătoare, să trebăluiască prin jurul casei și, mai ales, prin grădină„ sau iată-l pe Moș Vasile în luptă cu doftoroaiele, superstițiile și alte acelea zicând ˮ...acolo unde nu luminează făclia științei, cresc ciupercile superstițiilor„ Dar astea sunt urme mici, poți trece peste ele fără să le bagi în seamă căci natura este descrisă cu meșteșug și te plimbi prin păduri și prin împrejurimi în toate anotimpurile, dar iarna este descrisă cel mai vârtos. Uneori natura atacă sălbatic și crud, nu are milă și prin vreo două locuri sunt descrise astfel de episoade, care pot fi considerate sângeroase pentru zilele noastre dar aceasta este realitatea, o putem trece sub tăcere dar asta nu înseamnă că ea nu există.

            Sunt în cartea aceasta două povești parcă scrise cu un alt condei și anume Povestea pădurarului Irimie cu jderul și Povestea inginerului cu ursul prins în capcană ipoteza mea este că acestea două sunt scrie de Ionel Pop, dar nu am cum să verific acest lucru. Sunt povești vânătoreși autentice, din cele spuse la foc deschis sau atunci când vânătoarea prezentă s-a încheiat dar vânătorile trecute sunt aduse în bătaia puștii de hăitașii de primprejur care strigă mai zi-ne o poveste.

            O precizare: capitolele ediției din 1961 beneficiază la început și la sfârșit de ilustrații ale poveștii. În celelalte ediții aceste ilustrații lipsesc fiind prezente doar planșele color care se regăsesc și în prima ediție.

Temă: Faceți-vă degetul pistol și ochiți un stol de nori.

Autor: DEMOSTENE BOTEZ (2 iulie 1893, Hulub, jud. Botoșani – 18 martie 1973, București) și IONEL POP (24 noiembrie 1889, Gherla, jud. Cluj – 27 ianuarie 1985, București)

Copertă și ilustrații: COCA CREȚOIU

Editura: Tineretului

 

 

Redactor responsabil: HOBANA ION

Tehnoredactor: GĂRĂJĂU ELENA

Dat la cules 22.04.1961. Bun de tipar 21.07.1961. Apărut 1961. Comanda nr. 5167.

Tiraj 20160. Broșate 15080 + Legate 5080. Hârtie velină satinată de 80 g/m².

840 x 1080/16. Coli editoriale 14,35. Coli de tipar 11. Planșe 8 off.

A. 01144. C.Z pentru bibliotecile mici 8 R – 3.