Traista cu povești, seria a II-a

     Răsfoim astăzi seria a II-a dintr-o colecție foarte frumoasă și anume Traista cu povești. Această colecție debutează cu volumul Sarea în bucate de Petre Ispirescu care primește bunul de tipar în 1958 fiind dată la cules în decembrie 1957. Pe parcursul a peste 20 de ani au apărut o mulțime de titluri și tare mi-ar plăcea să le pot strânge și pe cele din prima serie, recunosc !... e un pic complicat, nu imposibil căci tirajele erau de ordinul sutelor de mii, dar sunt unele cărți care au devenit rara avis. Las pe mai târziu lamentațiile...

    Poveștile sunt nostime și au stârnit imaginația copiilor de pe oriunde s-or fi aflat aceștia și în orice timp. O poveste este o evadare care presupune ceva aventură și posibilitatea de a stabili relații pe care altfel nu ai cum să le ai. O poveste nu îți poate face rău, sigur, sunt unele care te pot înspăimânta dar nu despre ele vorbim astăzi. Nu voi continua cu niște considerații insipide despre rolul formator al poveștilor, voi spune doar că, citirea lor de către adult copiilor, asigură niște momente care nu vor fi uitate și peste timp se pot dovedi niște ancore pentru liniștea și bucuria simplă de care avem nevoie din când în când.

    Citim în această colecție și în altele - de exemplu, Povești Nemuritoare - povești de peste tot din lume și uite așa m-am trezit întrebându-mă cu ce fel de povești ne ducem și noi în colecțiile altor popoare. Tare mi-ar plăcea să văd o astfel de colecție, nu cred să nu existe... mă rog, încă o temă de cercetat :)

    În situția dată avem 18 volume cu povești rusești, coreene, chinezești, arăbești, bengali, africane și aromâne plus cele din Odiseea lui Homer și câteva neaoșe dar cu straie noi. Nu am auzit până acum de Alexandru Bardieru și Petru Rezuș, ambii cu studii de teologie și hirotonisiți și îmi par niște autori inediți în această colecție. Un alt nume care mi-a atras atenția este Iulia Murnu, m-am gândit la Ary Murnu, se pare că Iulia este nepoata acestuia.

    O observație, unele titluri apar și în limba maghiară - Cântecul Karindei, Mreană, Mreană năzdrăvană, altele în limba germană - Mreană, Mreană năzdrăvană. Or fi și altele dar eu nu am reușit să le identific.

    Nu știu ce alte povești să mai spun așa că vă invit să descoperiți mai jos o serie încântătoare!

TRAISTA CU POVEȘTI

Copii în august

 

           

        Într-un articol[1]de acum 65 de ani – Probleme ale poeziei pentru copii – Matei Călinescu, scria că țelul acestei poezii este acela de a face educație în spriritul socialismului, al dragostei față de ceea ce este nou în țara noastră. Deși în articol se dau mai degrabă exemple din poezia Mioarei Cremene, este amintit și volumul despre care veți citi câte ceva în această postare.

            Am mai spus-o, mie îmi place mult Titel Constantinescu, are o sensibilitate deosebită și un fel de a povesti care mă face să mă gândesc la bunici, la țară, la vacanțe de vară, la mâncat dude, la calul Costică, la iarbă, la culesul și înșiratul frunzelor de tutun, la baie în butoi dar și în gârla unde nu aveam voie, la pescuit și la scormonitul după râme... la momentele pe când trăiam simplu fără să o știu. Poate devin patetic, îmi dau seama de acest risc, dar cu șirul de mai sus m-am întors un pic și pe sărite într-un moment pe care îl apreciez mai bine acum. Îmi dau seama că am avut momente bune de-a lungul vacanțelor de vară petrecute la bunici. Da, asta face pentru mine Titel Constantinescu... îmi face gogoși și mi le pudrează cu zahăr !

            Cele 15 poezii din cartea de față urmăresc firul roșu prezent în multe din scrierile acelor timpuri, avem: înfierarea fasciștilor, răspândirea de manifeste, perchezițiile, sabotajul, lupta sub îndemnul Partidului, celebrarea victoriei, recunoștința față de învingători, eliberarea, stabilirea relațiilor cu învingătorii, victorie pentru toată lumea, plecarea la lupta cea mare, recunoașterea victoriei, profeți noi, mulțumiri ostașilor români, monumente ostașilor sovietici.

            Anii '50 au fost niște ani complicați și duri, să mă apuc eu acum să vorbesc despre compromisurile făcute de oamenii acelor timpuri cred că s-ar transforma într-o lipsă de respect la adresa lor, eu nu am trăit acele momente. Dar asta nu mă împiedică să mă întreb când suntem noi adevărați, în momentele noastre de liniște sau în momentele noastre cele mai tensionante? Cine sunt eu se transformă în când sunt eu cu adevărat? Nu ar stica un pic de introspecție așa din când în când... ne mai relativizăm importanța și poate reușim să îi înțelegem pe cei de lână noi un pic mai bine. Să nu uităm însă că cine se aseamănă se adună și că doar extremele se atrag.

            Lăsând la o parte aceste considerații, vă rog, dacă ajungeți să citiți aceste poezii să o faceți cu vocea interioară cea mai declamativă, vă asigur că pe ici pe colo veți descoperi tablouri ale căror culori și tușe vă vor face să visați. Poeziile sunt construite în două parți, prima este cea curată, a doua este cea dictată de nevoia regimului de a scrie într-un anumit fel despre cele întâmplate în acel august sau premergător lui.

            Cineva spunea că pentru a înțelege poezia ai nevoie de un organ special, nu este cazul poeziei pentru copii. Aceasta este cea care le arată copiilor cum se poate deschide ușa către visare și felul în care o deschizi – ușor, cu ranga, cu berbecul, împingând-o, bruscând-o, suflând în ea, cerându-i cuiva să o deschidă pentru tine, ocolind-o chiar – va influența ceea ce vei vedea dincolo de parg. Poezia pentru copii nu construiește realitatea ci o deconstruiește făcând-o accesibilă înțelegerii lor. Titel Constantinescu știe să facă bine acest lucru.

O, CUM STRIGAU GRĂDINILE !

Grădinile nu ne-au iubit prea mult.

Le răvășeam prin crengi mireasma dulce

Și merele gălbui le luam pe-ascuns

Când ne chema amurgul să ne culce.

Dar iată că deodată și-au deschis
Porțile mari și crengile strigară:
- "Culegeți-ne merele copii,

Și strugurii sfârșitului de vară,

Și aurul topit în mieji de nuci,
Și zmeurele mari, însângerate,
Pepenii copți și murele din rug,

Și perele și prunele brumate..."

O, cum strigau grădinile, și noi
Am năvălit din șapte zări albastre.
Și-n sân, pe sub cămăși, am strâns, am strâns

Minunile copilăriei noastre.

Și i-am văzut pe tancuri. Alergam
În calea lor, cântând de bucurie.
Ostașii roșii! Iată-i au venit...

Te bucură și râzi, copilărie!...

"Noroc, tovarăși dragi!" și le-aruncam
Din sân, din traiste, merele rotunde
Și-i sărutam și ne duceam cu ei

Printre ruini, pe străzile afunde

Să le-arătăm pe unde-s nemții-asunși,
Și mamele ieșind în parg de ușă,
Și locul unde ieri l-au împușcat

Pe băiețelul blond ca o păpușă

O, cum strigau grădinile și noi
Am năvălit din șapte zări albastre
Și-n sân, pe sub cămăși, am strâns, am strâns

Minunile copilăriei noastre.

Prietenilor dragi le-am dat atunci
Din taina viei, coarna, tămâioșii.
Veniseră în August 23

Cu pacea-n scrisă în steagurile roșii.

                  

            Temă: Alegeți un moment în care v-ați simțit bine, puneți întâmplările lui într-un context dramatic.

          

Autor: TITEL CONSTANTINESCU (17 februarie 1927, Râmnicu-Sărat – 14 mai 1999, București)

Copertă și ilustrații: RONI NÖEL

Editura: Tineretului

 

 

Redactor de carte: I. UTO

Tehnoredactor: EL. CEAUȘU

Corector: G. IONESCU

Dat la cules 23. VI. 1959; Bun de tipar 31.VII.1959; Tiraj 8140 ex.; Hârtie semivelină

de 55,5 gr. m.p.;Coli de tipar 2;Coli de editură 2,1;Format 16/70 x92;

Comanda editurii 3233; Ediția I; A 0599.

Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 8 (R).

 

           

 

---

[1]  Gazeta Literară, anul VII, nr. 3 (305) – joi 14 ianuarie 1960

colecția Înșiră-te Mărgărite

 

           

    Astăzi suntem pe urmele unei colecții foarte nostime și anume Înșiră-te Mărgărite. Primul volum este dat la cules în 26 martie 1956 și primește bunul de tipar în 01 aprilie 1956. Colecția debutează cu titlul Ceașca Albastră de Arkadie Gaidar – o ceșcuță este găsită spartă și cum numai oamenii pot intra într-o cămară, doar ei pot fi vinovați de acest incident. Fiind acuzați pe nedrept, un adult și un copil hotărăsc să plece un pic de acasă... prilej numai bun de descris peisaje, fapte și întâmplări, este amintită și Armata Roșie și Germania fascistă. Până la urma lucrurile se clarifică și se constată că vinovatul este un... șoricel.

            Ei, dar multe vor fi întâmplările povestite în cele 49 de cărți apărute în această colecție și vorbim aici de seriaⅠcare se întinde pe o perioadă de 4 ani (1956 – 1959) ultimul volum fiind dat la cules în 23 martie 1959 și primind bunul de tipar în 22 aprilie 1959, este vorba de Domnița Roua de Luiza Vlădescu. Există și seria a II-a, sunt apărute doar 4 titluri între iunie 1959 și martie 1960, dar despre acestea într-o postare viitoare.

            Colecția aceasta se adresează școlarilor mici și înceracă să introducă un pic de structură și organizare în lecturile acestora. Până în acel moment nu exista pe piață o colecție dedicată copiilor – exceptând Biblioteca Școlarului, aceasta fiind concentrată pe lecturile / autorii din programa școlară – or apariția acestei colecții vine să îndrepte acest neajuns. Un argument în acest sens îl poate reprezenta frenezia acordarii bunului de tipar.

            Câteva observații:

• ·  Începând cu 29 mai 1958, Povești din țara poveștilor de Ștefan Tita, din logo-ul colecției dispare expresia “carte școlarilor mici„
• · Cartea Dumbrava Minunată de Mihail Sadoveanu nu conține ilustarții și nici pentru ilustrația copertei nu este precizat autorul
• ·  Cartea Petrică și ceasul vrajit de Ion Hobana este singura din toată colecția în care se regăsesc câteva planșe colorate
• ·   Deși pe alocuri – Metelița, de A. Fadeev –  putem constata că pe pagina de gardă apare scris EDIȚIA a II-a trebuie precizat că prima ediție nu face parte din această colecție
• ·  Pentru cartea Aventurile lui Cepelică de Gianni Rodari nu am avut acces la caseta tehnică, prin urmare nu știu detalii legate de bun de tipar, dat la cules, tiraj. Cert este că se află printre puținele volume care au și variantă cartonată
• ·  Nu am mai folosit parantezele drepte atunci când am scris numele autorilor, fie că vorbim de autorii textelor, fie că vorbim de autorii ilustrațiilor. Uneori informațiile sunt contradictorii, alteori lipsesc cu desăvârșire, am ales varianta cea mai sigură și pe care am reușit să o verific... pe alocuri ColoRo m-a pus pe drumul cel bun, îi mulțumesc pentru acesta!

Așadar,

Înșiră-te Mărgărite

                         (click aici)

Câte se petrec la mare!

            

               Mă așteptam ca în această carte că găsesc un menu de poveste asemeni unui corn al abundenței... e pe sărăcie! Ceva gogoși, o prăjitură și niște zarzavaturi pentru ciorbă. Acum că am rezolvat-o cu mâncarea putem trece mai departe, sigur, nu cu burta plină, dar măcar nu suntem hămesiți!

            Ne pregătim pentru douăzeci de zile de tabără la malul mării și uite, seria a III-a tocmai intră pe poarta frumos decorată de moș Mehmet cu o inscripție în limba turcă, alcătuită din „scoici albe, gălbui, trandafirii, scânteietoare ca sideful, cu piciorușe de sârmă foarte subțiri, ca niște furniciˮ - Bine ați venit, dragi copii!

            Nu am să intru în prea multe detalii legate de evenimentele, momentele mai mult tensionante, care au loc pe parcursul celor douăzeci de zile, ele sunt cele pe care le-am mai întâlnit... aducerea pe calea cea bună a unor copii zburdalnici, ajutor în ceea ce privește depășirea unor momente de umilință legate de purtatul ochelarilor, prinderea unor hoți, gazeta de perete, farse nevinovate la prima vedere dar cu motivații legate de invidie, amintirea momentelor dificile din trecut și prezentul luminos al acelor zile și al anilor ce vor urma, îndreptarea atenției spre ceea ce este cu adevarat important și acesta nu este senzaționalul, deosebitul ci lucrul comun care la prima vedere trece neobservat fiind îmbrăcat cu hainele obișnuinței. O avem pe Sussana, o tânără ce aspiră să devină poetă și caută inspirație în evenimente cu intensitate emoțională crescută și dacă acestea nu se produc de la sine atunci o mână de ajutor nu poate strica. Noroc cu Maria Munte, o poetă recunoscută prezentă în tabără care îi este ghid Sussanei. Ce să mai, cartea conține toate marotele momentului... este prezentă și filatura de bumbac unde lucrează unii părinți, cotele și depășirile de plan, CFR-ul, gospodăriile colective, avântul tehnologic și grija pentru oamenii muncii (vezi episodul cu pesacarii de ieri cu bărcile lor puse la dipoziția vâturilor și navele de azi care supun mările).

            Deși lucrurile acestea ar putea fi greu de digerat dacă nu există un apetit pentru a recupera povești să știți că printre aceste pagini se pot afla momente care au o finețe deosebită. Cel puțin, mie mi-au plăcut! Uite, copiii sunt porniți într-o excursie la capatul căreia vor vedea o crescătorie de rațe Pekin... „iată-ne în câmpia dobrogeană. Șoseaua taie un câmp îngust, cu iarbă scurtă, prăfuită, străjuită de un zid de nepătruns. Sunt faimoșii ciulini cu măciuliile lor violete, uscate, încrezuții, care ne cer socoteală pentru liniștea tulburată. Dar dincolo de ei, ne fac semne și ne îmbie cu ochi de catifea albastră floricele bondoace, maci cu pălărioare de foc, pelin aromitor. Poți să treci așa nepăsător, să nu răspunzi la o poftire așa de gingașă? Nu poți! Și atunci? Te încumeți, dai deoparte ciulinii necuviincioși până la obrăznicie care se reped la tine ca niște zăvozi întărâtați. Chiar dacă au mers atât de departe cu îndrăzneala să se iscălească pe gleznele arse de soare, cu niște semne de foc, totuși băieții au reușit să-i învingă...ˮ Îmi place descrierea această căci și eu m-am războit cu astfel de ciulini la țară și văd acum frumusețea acelor momente. Și mai sunt astfel de bucăți presărate prin carte.

            Nu, vă rog să nu mă acuzați de nostalgie!

 

Temă: Scrieți frumos despre un lucru banal, cum ar de de exemplu, un felinar.      

 

 

 

Autor: SANDA MOVILĂ (pseudonim Maria Ionescu, 7 ianuarie 1900  – 13 septembrie 1970)

Copertă: PUIU MANU

Editura: Tineretului

 

 

Redactor responsabil: TUDOR POPESCU

Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU

Dat la cules 28.02.1962. Bun de tipar 04.06.1962. Apărut 1962. Comanda nr. 3769. Tiraj 17120. Hârtie tipar de 50g/m², 840X1080/32. Coli editoriale 7,8. Coli de tipar 11,75. A. 0879. C. Z. pentru bibliotecile mici 8R

 

           

 

Serie cu tematică istorică

 

            Aceste cărți mi-au atras atenția de fiecare dată atunci când le-am văzut. Am crezut că ele fac parte dintr-o colecție și asta mai ales datorită felului în care se prezintă coperta. Putem identifica la acest nivel o anumită coerență care se întinde pe tot intervalul de apariție și anume 1959 – 1976. Ba mai mult, trecerea de la o editură la alta – Tineretului, respectiv Ion Creangă – nu alterează această coerență.

            Totuși, mă văd nevoit să spun că nu avem de a face cu o colecție ci cu o serie de cărți care posedă o anumită identitate vizuală. Sunt două elemente care lipsesc și care sunt definitorii pentru o colecție și anume numele și logo-ul, altfel aceste cărți au o tematică, au o formatare, au o machetă, au un nivel al ilustrațiilor grozav.

            Ipoteza mea este aceea că la un moment dat în redacțiile editurilor s-a pus această problemă a unei colecții pe teme istorice, fapt care a dus la apariția în anul 1976 a unui volum scris de Petru Demetru Popescu (1929 – 2018), Virtuți strămoșești și care ulterior va împrumuta acest nume unei viitoare colecții. Cărțile apărute până în acest moment deși prezintă calitățile necesare pentru a fi integrate într-o colecție nu mai puteau fi recuperate, cu excepția a două titluri ele nu au mai fost reeditate după anul 1976. Vorbim aici de Dreptatea lui Vodă, Victor Eftimiu și Minunatele fapte eroice ale unor copii, Emilian Ionescu și Valeriu Șelescu, ambele reeditate în anul 1978.

            Aceste cărți pe care le recuperăm astazi au o frumusețe aparte, vom vedea că în comparație cu cele apărute sub numele colecției Virtuți Strămoșești se află la o distanță considerabilă mai ales în ceea ce privește modul de machetare și prezentarea ilustrațiilor. Sigur, cu „Virtuți Strămoșeștiˮ intrăm în perioada anilor '80, perioadă caracterizată prin penurii la multe niveluri.

            Oricum ar fi, avem în față 25 de titluri de carți în care retrăim momente din istoria noastră – unii ar spune, atent decupate și prezentate – care încearcă să sădească sentimentul de mândrie națională, să facă să vibreze orgoliul de a fi român... și până la urmă, lucrul acesta nu poate fi așa de rău.

(click aici!)

Răpirea Mietei

             

           Știți expresia a fi cu ochii-n patru, ei bine, pentru o mamă rață care are nouă bobocei mititei de se uită vulpea după ei, expresia devine, a fi cu ochii-n treizecișase. Noroc cu mătușa Melinda, care va pune la cale un plan numai bun de pus vulpea pe fugă. Dar până acolo, vulpea va încerca toate șmecheriile pentru a pune laba pe unul, doi, trei... dacă nu cumva pe toți cei nouă bobocei și ce va mai plânge mama rață după ei.          

Va ajunge vulpea Lina să vândă turtă dulce și susan, bomboane cu alune și marțipan. Va cânta vulpea la madolină: 

                                     O, la-la! O, la-la,

o floare de nufăr,

pe lac a-nflorit,

galbenă, galbenă, galbenă,

o, la-la! O, la-la...

va vinde vulpea pălării năzdrăvane, pălării care te fac invizibil și tare i-ar mai plăcea lupului Hau să înhațe niște mieluți fără să fie văzut de dulăii de la stână, ursul Susu ar vrea să nu fie văzut de către albine atunci când fură mierea din buduroiul ascuns în scorbura sterjarului bătrân... da, da, cel din pădure și mistrețul Grof ar avea nevoie de o astfel de pălarie, vrea să își țină departe de bătaia puștii, soricul țepos... o, da, dar și șarpele Șîș ar vrea să se sorească pe pietrele încinse de soare, dar cum mai sar oamenii de cum îl văd căci cine nu știe proverbul „Șarpe, de te doare capul, ieși la drum și-ți cată leacul !ˮ Și toată reclama asta cu pălăria năzdrăvana a fost făcută de cotofana Hana... și ce-i mai mergea pliscul, gura sau ciocul, neîntrecută era în tot iarmarocul! Până și iepurașul Fanfan, cel care s-a bătut cu Fănfănel, tot un iepurel și el, pe un pieptănaș... de a hotărât împăratul Iepurilian, bătaie... 25 de nuiele pentru fiece fund dolofan implicat în scandal. Noroc cu Melinda care trecea pe acolo și a mai domolit pedeapsa.

Și ce a mai fost și cu bursucul Bu și cu vulpoiul Loli și povestea aceea cu noduri în care șarpele Șîș, povățuit de vulpea Lina să nu uite nimic a învățat să facă câte un nod pentru fiecare lucru pe care nu voia sa îl uite...a, dar si povestea cu aricul Cici, cu jurubița de mătase, cu pelrina și cu materialul din care se croiește o minciună...

Off, dar ce le-am mai încurcat, ce le-am mai amestecat de nici Melinda, broasca țestoasă care le găsește la toate leac nu cred că le va mai da de cap... și nici nu le-am zis pe toate. Vă sfătuiesc atunci când veți vedea pe undeva această carte să nu pregetați niciun moment. Sunt trei bucăți mari, eu v-am înșirat câte ceva din întâmplările broaștei țestoase Melinda. Primele două Răpirea Mietei și Una, două, trei... greșeli! sunt la fel de reușite. Bucata aceasta cu ...greșelile se învârte în jurul lui Tudorică și Vasilică, doi copii care ajung într-o țară în care lucrurile se petrec cam alandala. Țara aceasta a fost vizitată și de Sonia Larian, Elena Davidescu, Leonid Petrescu, Lia Gheraskina și iat-o acum și pe Gica Iuteș primind viză și trimițându-ne impresii de călătorie, vederi, fotografii și instantanee. Frumoasă călătorie!

            Nu, nu am uitat de meniul de poveste, doar că de data aceasta mâncăm doar ceva tort pe la pagina 25-26. În schimb, am găsit ceva leacuri pentru somnoleneveală sau somno(indo)lență, undeva pe la pagina 178. Unsori, pomezi, fierturi: aripă de liliac cu sămînță de mac; ochi de bufniță pisat cu păr de lup afumat; solzi de salamandră fierți cu rădăcină de coriandru; copită de țap sălbatic coaptă pe jăratic; untură de cățelul-pământului prins la răscrucile vântului! Nu vă speriați, toate acestea sunt sclipiri ludice și...

...dacă afară plouă sau mici raze de soare se ițesc și fac cireșele de mai să se roșească de plăcere, dacă melcii mici își duc căsuțele în spate prin locuri pe care ei le cred minuante, dacă atingerea păturicii te moleșește și te îndeamnă la visare... atunci e timpul să mergi la culcare căci acesta este cel mai bun moment în care poți sădi povești, iar cartea acesata are semințe selecționate!

Temă: Mirosiți o floare!

 

Autor: GICA IUTEȘ (pseudonim al Elenei-Georgeta Drăgoi, 17 septembrie 1925, Tutova, jud. Bârlad – 2018)

Copertă și ilustrații: STELA CREȚU

Editura: Ion Creangă

 

 

Lector: IOANA RICUS

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

Dat la cules 31.VII.1973. Bun de tipat 15.V.1974. Apărut 1974. Comanda nr. 679

Tiraj 15800. Broșate 15800. Coli de tipar 24. C.Z. pentru bibliotecile mici.

 

           

 

Să Știm

 

            Omul Nou nu apare din senin... este nevoie de o furtună care zdruncină, care răscolește, care răstoarnă vechile informații, cunoștințe, date, credințe, obiceiuri. O furtună, în urma căreia lucrurile fie sunt reconstruite așa cum trebuie, fie – prin hazard – cad exact în poziția care trebuie. Oricare ar fi situația, cert este că există un plan. Unul din obiectivele acestui plan îl reprezintă ridicarea nivelului cultural și tehnic al oamenilor ținuți în bezna neștiinței vreme îndelungată.

            Un instrument cu ajutorul căruia se poate duce această luptă îl reprezintă popularizarea științei și culturii. Astfel iau naștere literatura de popularizare, brigăzile de popularizare, filmele de popularizare... totul trebuie organizat ca la carte!

            Iată, încă din 1945 apare o colecție de broșuri Știința pentru toți, editată de Cartea Rusă, această editură fiind înființată de către Asociația ARLUS. Primul număr din această colecție îl reprezintă Originea Omului, M. Plisetchi. Prima ediție apare în 1945, urmată în 1948 de a doua ediție și în 1949 de o a treia ediție.

            În 1949 ia naștere SRSC – Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii, care la rândul ei publică până pe la începutul anilor 1960 o colecție impresionantă de broșuri cu scopul popularizării științei și culturii. Organizează conferințe, brigăzi și iată că până în 1950 conform unui ziar[1] au fost organizate peste 5000 de conferințe științifice și politice ascultate de circa un milion de ascultători. Societatea a înființat peste 26 de filiale în provincie, în centrele universitare și muncitorești. Au apărut primele cinci numere din revista „Știință și Culturăˮ  organ al Societății și s-a pornit la editarea de broșuri cuprinzând conferințele cele mai importante. Această societate publică și o serie de almanahuri... nu promit, dar poate lucrurile se vor potrivi și voi prezenta unul din ele. Pe lângă toate acestea, membrii se pot recunoaște între ei și prin micile pin-uri prinse de reverul hainei... doar nu credeați că această modă este nouă, sigur, astăzi ele se văd mai mult pe ghiozdane. Mai jos un astfel de pin care reprezintă cea de a doua siglă a societății.

            În fine, să nu mă mai lungesc, ideea este că în felul acesta apare o literatură de popularizare a științei și culturii și fiecare editură își va face propria colecție. Aceasta va avea specificul ei și se va adresa propriei categorii de cititori. Ajungem în felul acesta la editura Tineretului care va publica colecția „Să Știmˮ și despre care vă voi spune câte ceva în cele de mai jos. Dar până atunci să citim un alt ziar[2] și să vedem ce spune V. I. Lenin „Popularizarea este foarte departe de vulgarizare, de banalizare. Scriitorul popularizator apropie pe cititor de o idee profundă, plecând de la datele cele mai simple și îndeobște cunoscute, arătând, cu ajutorul unor raționamente simple sau a unor exemple bine alese, concluziile principale care se pot trage din aceste date, pune mereu pe cititorul care gândește în fața a noi și noi probleme. Scriitorul popularizator nu presupune un cititor care nu gândește, care nu vrea sau nu știe să gândească, dimpotrivă, el presupune la cititorul nedezvoltat o serioasă intenție de a lucra cu capul și-l ajută să facă această muncă serioasă și grea, îl conduce, ajutându-l să facă primii pași și învățându-l să meargă mai departe singur ˮ

            Academicianul Ștefan Milcu, în ziarul mai sus menționat este de părere că o lucrare de popularizare va fi de succes atunci când sunt eliminate controversele savante, când se pune în evidență factorul uman în descoperirile științifice, când expirmarea este adecvată și experiențele personale sunt prezente și dacă se poate adăuga și o fărâmă de talent literar, rețeta aceasta nu are cum să dea greș.

            Literatura științifică de popularizare nu trebuie să se abată de la adevărul științific, ea trebuie să mobilizeze imaginația și interesul, nu trebuie să devină „un bazar de curiozitățiˮ (I.M.Ștefan) ea trebuie să ofere tinerilor care deschid poarta științei și mai târziu poarta fabicilor și uzinelor, a laboratoarelor și a secțiilor de cercetare, motivația de a căuta adevărul care se află în spatele fenomenelor pe care toată lumea le poate observa.

            Pe lângă toate aceste idei generoase se poate constata și o agendă ascunsă a acestei literaturii. În scrierile destinate adulților, se cere să se urmeze principiile materialismului dialectic, să fie combătută ideologia burgheză, să fie abordate probleme ale educației comuniste pentru a-l face pe individ să își întregească concepția științifică despre lume deoarece obscurantismul, misticismul și credințele religioase nu mai au loc... toate acestea având rolul de a-l conduce pe individ înspre construirea realismului socialist. În scrierile destinate copiilor trebuie ilustrată realitatea comuniștilor, care se află într-o continuă luptă cu elemente ale vechiului sistem, elemente putrede, pline de avariție, lipsite de empatie. Tot aici trebuie ilustrat saltul tehnologic, emanciparea, creșterea nivelului de trai, beneficiile aplicării științei în tot ceea ce înseamnă muncă. Doar două exemple, în cartea Rază de soare întâlnim un miner bătrân care povestește cum a fost păcălit și pentru 50 de galbeni a arătat boierilor locul de unde se poate scoate cărbune și aceștia au făcut milioane. În Se înalță o casă, plecând de la înmânarea unor invitații la o serbare pionierească – Nana și Vlăduț – bat la pas șantierele orașului și află multe detalii despre cum se construiește în această epocă, dar mai află cum că pe vremuri zidarii locuiau în maghernițe și construiau case pentru boieri, iar acum construiesc case pentru ei înșiși.

            Autorii acestor cărți nu sunt neapărat scriitori de literatură, ei sunt veritabili ingineri (Ilie Barbu, Mihai Tanciu, Sorin Nicolescu), medici (Leonid Petrescu) alții, scriitori (I.M. Ștefan, Tudor Opriș, Radu Nor), unul este realizatorul celebrei emisiuni TV Un zâmbet pe 16 mm (Marin Traian), faptul acesta se va vedea în felul în care este imaginată și spusă povestea. Se va vedea și în onomastică, care pe alocuri este încântătoare, îl avem pe Meșterul Clorofilă, pe profesorul Enciclopedicus, pe ing. Erasmus Georgescu, pe Moș Sandu Ciortan – bineînțeles în cartea Povestiri despre locuitorii bălții, pe roboțelul Ro, pe Radu și Costel, pe Tică și Rică.

            Tema fiecărei cărți poate fi înțeleasă cu ușurință din prezentarea acestei colecții. Am identificat într-un final 28 de titluri, cel care mi-a dat cea mai mare bătaie de cap a fost Omulețul de cristal... eu îl găseam doar în ediția a II-a și aceasta nu face parte din colecție, eh! din peripețiile unui colecționar de trecut tipărit...  în zeci de mii de exemplare.

            Lăsând la o parte toate aceste considerații, vă spun că această colecție – Să Știm – este foarte savuroasă. Vă invit să citiți despre Tică și Rică, despre profesorul Enciclopedicus și Dănuț, despre raze de soare și meteoriți, despre electroni și toate acestea pe blogul Ce am mai citit. Îi mulțumesc lui Wilkins Micawber pentru încrederea acordată și mai ales pentru faptul că scrie despre cărțile copilăriei. Așadar, click pe titlul cărții în prezentare și veți descoperi o încântătoare postare!

            Încântătoare sunt și ilustrațiile realizate de Dumitru Ionescu, Burschi Gruder, Constantin Plăcintă și am pregătit o mică surpriză la finele prezentării.

            Așadar,

 

click aici

   

---

[1] Scânteia, seria III, anul XIX, nr.1740 din 24 mai 1950

[2] Scânteia Tineretului, seria II, anul XVI, nr. 3396 din 15 aprilie 1960

De ce plânge mama?

 

            Această carte a fost tipărită pentru prima dată în 1973, iar ediția de față reia textul de atunci care a apărut la editura Cartea Românească. Am dat peste I. D. Sîrbu absolut întâmplător, căutam ceva informații despre Silvestru Patiția, nu am găsit mare lucru, dar am aflat că a fost coleg cu autorul cărții despre care spunem cate ceva în această postare. Am rămas cu acest gând, de a-l descoperi pe Ion Dezideriu Sîrbu, mai ales după ce am aflat că istoria sa de viață l-a influențat pe Marin Preda atunci când l-a creat pe Victor Petrini, personajul cărții Cel mai iubit dintre pământeni.

Și ce să fac dacă-s ca o babă d'aia care zice ...și ce a mai zis maică? Curioasă de moare și căreia îi place să îi descoasă pe toți pentru că în felul acesta simte și ea că mai face parte din întâmplările prezentului. Ține baba la povești! Important este să ne dăm seama cât / când este bârfă și cât / când este recuperare. Trecutul are această calitate de a nu te lăsa în pace, de a te zgândări și de a-ți provoca indispoziții... în fapt, atunci când te simți rău în prezent, este o consecință a trecutului. Nu încape îndoială, pentru a rezolva indispozițiile – de orice fel – este necesară recuperarea de toate felurile.

Nu am apucat să citesc Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, nici alte lucruri scrise de I. D. Sîrbu, doar cartea aceasta ˮDe ce plânge mama?„ și care ne anunță imediat după titlu că este un roman pentru copii și părinți.

Povestea nu-i veselă și nici n-ar avea cum dat fiind faptul că ne pune în față oglinda problemelor familiale cauzate de alcool. Există multe povești triste și felul în care fiecare își găsește o rezolvare poate deveni la un moment dat un model de urmat atâta timp cât devine cunoscut celor care sunt în nevoie. I. D. Sîrbu ne propune o familie fericită într-un început, dar în care, la un moment dat, tatăl își pierde bucuria vieții și o înlocuiește cu alcool. Nu știm precis ce s-a întâmplat, știm doar că tatăl nu mai este omul bun care era odinioară. El este certat și este supus intervențiilor – concept modern – care vin din partea soției, nașilor, unchiului, mătușii de la Petroșani, ortacilor, Partidului. Nimic nu reușește să-l abată... singura soluție este plecarea soției la unchiul Gavrilă și rămânerea celor doi copii – Ligia (10 ani) și Radu (13 ani) – în grija tatălui. O soluție foarte complicată, cu multe riscuri, dar posibilă.

Tatăl își dă în petec în încercarea de a avea grijă de cei doi copii. El încearcă, chiar încearcă să asigure tot ceea ce el crede că le va fi necesar copiilor, dar încercările lui sunt stângace, nepotrivite, receptate cu neîncredere și văzute mai degrabă a fiind îndeplinirea rece a unor obligații scrise. Pe alocuri se mai simte căldura umană care se duce din ce în ce mai mult, dar pe aceasta o resimt mai mult părinții care sunt pomeniți în expresia roman pentru copii și părinți. În atari condiții, copiilor nu le rămâne decât să pună la cale un plan de a pleca spre mama lor, care acum locuiește la unchiul Gavrilă, la Obârșia Lotrului... și locul asta este tare departe.

Dar na! mintea de copil nu poate înțelege toate pericolele care pot apărea, toate primejdiile care se cer înfruntate, toate obstacolele care se cer trecute și în felul acesta planurile făcute par să fie fără de cusur în mintea copiilor. Autorul, în afara intervențiilor mai sus pomenite mai folosește un concept modern și anume acela pe care îl întâlnim în cazul copiilor care călătoresc în zilele noastre singuri – din mână în mână. Astfel, deși Ligia și Radu sunt uneori prinși în situații complicate tot timpul este cineva alături de ei. În felul acesta autorul ne scapă de grija de a ne face griji pentru viața copiilor lăsându-ne tot timpul să ne gândim la toate momentele care ne-au adus aici.

Sunt multe povești, multe metafore – pe alocuri m-am simțit ca la terapie, multe personaje cu istoriile lor de viață din care putem învăța câte ceva, unele par reale, altele par a fi puse pentru a bifa niște realități neverosimile (vezi Baci-Lascu cu al său caiet pe care sta scris „Plan ca să se umple munții Sebeșului cu vite buneˮ) și gânduri ghidușe sunt... uite, cum este cel al Ligiei care își întreabă tatăl dacă stafiile umblă doar după miezul nopții, așa cum i-a spus Sonia, prietena ei cea mai bună...

― Prostii, mârâie tata. Nu există stafii!

― Desigur, aprobă Ligia, i-am spus și eu. Sonia e o proastă. După ora douăsprezece noapte nu mai umblă pe străzi decât cei care vin de la restaurant. Și aștia nu sunt stafii, nu?

Dar cartea aceasta mi-a mai stârnit o poftă și anume aceea de a face o rubrică intitulată:

 

Menu de poveste

            Lapte gras – pag. 87

            Brânză, caș, felii de salam – pag. 109

            Mămăligă caldă și zmeură proaspătă pisată cu o lingură de lemn, torni peste ea un pic de miere, amesteci și apoi adaugi lapte proaspăt – pag. 120

            Balmoș ciobănesc d'ălă ce se face în Șușag – pag. 129

 

Temă: Evenimentele deformatoare – substrat al evoluției sau nu

 

Autor: ION DEZIDERIU SÎRBU (28 iunie 1919, Petrila – 17 septembrie 1989, Craiova)

Copertă: MIRCEA POP

Editura: Arthur (2021)