miercuri, 30 ianuarie 2013

Furnicel


            Uite o carte ce stârneşte ceva valuri atunci când navighezi pe internet. Corabia ta, trecută prin multe strâmtori, dacă ai apucat să citeşti o astfel de poveste la timpul ei, navighează prin undele memoriei sub auspiciile unui triunghi al Bermudelor, format din Peripeţiile furnicelului Ferda de O. Sekora, Vulpişor de S. Milorian şi Furnicel scrisă tot de S. Milorian, dar îşi găseşte drumul până la urmă. Ce te faci însă cu acele corăbii care nu sunt în posesia unei hărţi autentice a acestui triunghi şi bâjbâie între laturile lui în căutarea unei ieşiri?
                        … oooo, unde era navigatorul lui peşte prăjit… la soare!

            Ce vreau să zic e că uneori se creează o confuzie între cartea scrisă de O. Sekora şi cea scrisă de S. Milorian, asta pe de o parte, iar pe de altă parte Furnicel beneficiază de povestea mult mai reuşită a lui Vulpişor. Plecând de la premisa că avem ce învăţa de la furnici, ele fiind nişte insecte cu o organizare superioară, povestea dă la o parte moviliţa de pământ a furnicilor şi ne arată felul lor de a vieţui. Accentul cade pe atributele definitorii, atunci când vorbim despre o furnica şi anume, hărnicie, putere, curaj, organizare, isteţime, cuminţenie. Onomastica este elocventă în acest sens, o avem pe Dârza, Hărnicuţa, Cuminţica, Viteaz, Grijulia, Trudnica, Ostaşel şi evident Furnicel.
            Ghid în furnicarul de la rădăcina stejarului ne este Furnicel, suntem alături de el, de la naşterea lui asistată de Grijulia, până la venirea iernii. Învăţăm odată cu el tot ceea ce trebuie să ştie o furnică şi Furnicel pune o mulţime de întrebări. Aflăm cum putem deosebi o furnică zidar, aşa cum este Furnicel, de una care este menită să devină soldat, cum este Ostaşel, prietenul lui Furnicel şi anume furnicile soldat au fălcile mai puternice şi capul mai mare. Aflăm cum comunică furnicile între ele, cu ajutorul corniţelor şi că mai mult de două nu pot lua parte la discuţie din cauza acestui fapt. Aflăm că furnicile sunt oarbe. Aflăm cum se pot căţăra ele pe pereţi foarte alunecoşi la prima vedere. Aflăm despre acidul formic, otrava neiertătoare a furnicilor. Aflăm despre roitul furnicilor. Aflăm despre afide, cârcâiaci, măciucari, rădaşte.  Sunt multe lucruri de aflat, că na! esenţele puternice stau sticluţe mici. Viaţa în furnicar deşi presupune o anumită agitaţie, viteză, tensiune, desfăşurându-se după un anumit tipar şi fiind foarte bine organizată, ajunge destul de repede să devină monotonă şi plată, fără vârfuri… dar vai, această linişte şi organizare superioară este distrusă de furnicile sângerii. Nişte hulpave, dornice de prădăciune şi război, nu le interesează decât să facă câţi mai mulţi sclavi, ca ele să poată huzuri bine merci. Sunt pagini care se citesc cu sufletul la gură, scrise într-un ritm alert, liniştea de până acum este sfârtecată şi de peste tot poţi aduna resturi de furnică, trăieşti vitejia alături de Ostaşel, dar moartea lui nu-ţi rămâne decât ţie, tu, cititorule, trebuie să-i faci faţă. Oraşul este o ruină, cu greu mai poate fi refăcută strălucirea lui, dar nu asta este important şi nici victimele războiului nu sunt importante ci faptul că ouăle, larvele, nimfele de furnică au fost scăpate din fălcile furnicilor sângerii. Acestea din urmă se întorc acasă împuţinate şi nemulţumite de prada de război şi cum nemulţumitului i se ia darul, la fel se întâmplă şi cu sângeriile căci un comando îndârjit de Cuminţica recuperează prada de război a sângeriilor şi le ucid până la ultima. Soarele fiind un tipicar continuă să răsară şi să apună.
            O bucată delicioasă este şi întâlnirea dintre Furnicel şi fratele sau vărul greierului din vestita baladă Greierele şi Furnica. Acest neam vine în furnicar pentru a pune lucrurile la punct şi a răzbuna moartea rubedeniei. Furnicel îi explică greierului că iarna, furnicile dorm un somn lung, aşadar nu ar avea sens să adune rezerve de hrană pentru acest anotimp, deci nu ar fi avut cu ce să-l ospăteze pe greierele venit să ceară cu împrumut câteva grăunţe. Nu poate fi vorba de zgârcenie sau rea voinţă din partea furnicilor, pur şi simplu este doar o neînţelegere.
            Zilele au început să scadă, la fel şi spusele poveştii, frigul de afară îndeamnă spre gura sobei şi spre alte poveşti spuse de o Bunicuţă care a trăit multe…

Temă: Cum scăpaţi de furnici atunci când vă amorţeşte piciorul?

Autor: SERGIU MILORIAN (pseudonim al lui Sigismund Sergiu Zwiebel, 6 septembrie 1901, Bucureşti – 16 decembrie 1969, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: CLELIA OTTONE
Editura: Tineretului


Redactor de carte: M. Dumitriu
Tehnoredactor: Riza Adrian
Corector: A. Maior
Dat la cules 8.VI.954. Bun de tipar 20.VII.954. Tiraj
15080 broşate + 5020 cartonate. Hârtie ediţiuni tip B
de 65 gr. mp. Coli de tipar 8,5. Coli de editură 7,35.
Ft. 135x210. Comanda editurii 1136. Ediţia I. Preţul
per ex. lei 2,80 broşate, lei 5,45 cartonate. A. 02033.
Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare (8 R).





            

vineri, 25 ianuarie 2013

Ciufuleţ


            Când eşti copil ai parte de întâmplări care te sensibilizează, care creează premisele unui răspuns de un anumit fel… nu vei şti decât arare ori – adult fiind – ce anume te-a făcut să ai un comportament, o atitudine, o propensiune. Alegerea exercitată în urma unei deliberări de motive, este poate cea mai redutabilă armă a liberului arbitru, această posibilitate de a opta în cunoştinţă de cauză ascunde o iluzie şi anume, mulţimea de posibilităţi este finită (nici nu ar fi productiv să fie infinită) dar diferă pentru indivizii puşi în aceeaşi situaţie. Aceasta este iluzia, îţi este dat să alegi, dar alegi din ceva predeterminat de experienţele anterioare, trebuie să-ţi fii un bun istoric pentru a recunoaşte sedimentele trecutului în acţiunile prezentului…

                        - … şi toate astea doar din cartea asta de poveşti?

            Da, sunt opt poveşti, opt crâmpeie de viaţă, momente surprinse în devenirea lor semnificativă pentru eroii noştri, un cocoş pitic; un băieţel a cărui mamă s-a îmbolnăvit de „inimă rea”; o fetiţă poreclită Târâş; un băieţel cu-n smoc de păr rebel în frunte, de pe urma căruia s-a ales cu alintul Ciufuleţ; doi fraţi şi o mamă bolnavă; Maricica şi Milică, o fetiţă de şase ani şi vecinul ei ceva mai mare; Griguţă, păsărarul şi un băieţel care adăposteşte un căţel care se va dovedi năzdrăvan, dar nu o va arăta lumii ştiinţa lui de a cânta din fluier, care la rândul lui este fermecat, având puterea de a menţine tânăr pe cei cu suflet bun.. O pare din poveşti sunt construite în jurul bunătăţii candide, de care numai copiii sunt în stare deoarece ei pot asocia liber cuvintele adulţilor, cu dorinţele lor şi cu realitatea, cunoscut fiind faptul, că un băţ poate fi pentru un copil aproape orice, de la cal, la baghetă de dirijor, translatarea dintr-o stare în alta se face imediat, în funcţie de interesele jocului… aşa se întâmplă şi în povestea Inimioare, inimioare! unde un băieţel află, ascultând vorbele adulţilor, că mama lui s-a îmbolnăvit de „inimă rea”. Care este cel mai simplu remediu în acest caz? O inimă de turtă dulce, pe care o va cumpăra din puţinii bani pe care îi are strânşi. La fel şi în povestea Cordeluţa albastră, în care un frate (care o face pe doctorul) şi o soră, care are o păpuşă bolnavă, descoperă un leac pentru boala păpuşii, dar şi mama suferă de acelaşi lucru ca şi păpuşa şi cine să primească cordeluţa albastră, care pusă pe rană, o vindecă ca prin minune. Opţiunile sunt limitate, efectele sunt neprevăzute, alegerea, deşi dificilă, este cea corectă. Alte câteva poveşti explorează momentul, prielnic sau nu, asta rămâne de constatat ulterior, al zborului din cuib. Surprinzător – oarecum – pentru acest moment al testării aripilor, este mobilul, impulsul zborului, cam de fiecare dată e vorba de experienţe resimţite ca fiind nedrepte, părtinitoare, cauzatoare de a arăta lumii de ce eşti în stare… în Pit şi Pitulice un cocoş pitic predispus la a suporta ciocănelile celor mai mari ca el, în cap îşi ia lumea în plisc şi pleacă departe, înspre o soartă mai bună şi o întâlneşte în persoana unei fetite pe care o cheamă Pitulice. Lucrurile frumoase sunt complicate de dorul de casă şi Pit hotărăşte o nouă plecare, pe care o va încerca mai întâi sub forma unui vis. O poveste aparte este Căsuţa lebedei în care, pe patul alb ca o coală de hârtie este tratat sentimentul de vinovăţie la copii. Poveştile merită citite, pentru că ele însele pot fi momente care creează sensibilităţi.

Temă: Amintiţi-vă de o poreclă şi de momentul ei generator.

Autor: SARINA CASSVAN ( 3 ianuarie 1894, Bacău – 8 ianuarie 1978, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: TIA PELTZ
Editura: Tineretului

  

Redactor responsabil: IOANA RICUS
Tehnoredactor: GHEORGHE CHIRU
Dat la cules: 26.08.1967. Bun de tipar: 01.12.1967. Apărut 1967.
Comanda nr. 7820. Tiraj 44 140. Hârtie: ofset A de 100 g/m2
700x1000/16. Coli editoriale: 4,32. Coli de tipar: 4. A. 14 416.
C.Z. pentru bibliotecile mici 8R-93





sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Un mister cu stafide


            „Generaţia copiilor crescuţi cu cheia de gât” iată un instant, ce aşteaptă puţină apă, sărată sau nu, pentru a face fericită o ureche nostalgică şi o gură cu vorbă melancolică… ochii îi lăsăm la scăldat şi când o fi să-i primenim o vom face tot cu haine vechi, nu pentru că n-am avea bani de unele noi, ci pentru că tiparele pe care le folosim sunt tot alea vechi. Copiii de demult rămâneau adesea singuri acasă, atunci când eşti mic şi te afli într-o astfel de situaţie, fricile tale sunt principalul inamic, când eşti ceva mai mare trebuie să te lupţi cu tentaţiile. În postarea despre Melinda, păpuşa fermecată, am amintit în treacăt un astfel de episod. Alina rămasă singură acasă trebuie să facă faţă întunericului, oamenilor răi, vrăjitoarei şi reuşeşte pentru că descoperă cu ajutorul vocii sale interioare că aceste lucruri nu există în realitate şi că atâta timp cât poţi să te culci liniştit ştiind că ai făcut doar fapte bune, nimic nu ţi se poate întâmpla rău, mai mult, vei fi trezit de sărutul unei zâne şi prin ochii întredeschişi o vei vedea pe mama ta cum îţi zâmbeşte… o poveste frumoasă, asta până ne facem ceva mai mari şi avem voie să călătorim singuri prin oraş. Dar cine-ţi vine-n ajutor, atunci când rămâi singur acasă, iar drumeţia în oraş este o tentaţie, alături de statul la soare pe gard, de tras chiulul de la şcoală, de făcut o fiţuică în loc de a învăţa? Tentaţia este pe măsura simţului de responsabilitate, se duce o adevărată luptă între motive… şi dacă în toiul luptei auzi un ciocănit la uşă, dă fuga de deschide repede… în cameră îţi vor năvăli treizeci de stafide, care au un fler deosebit în a-i găsi pe copiii aflaţi în starea E, de la ezitare. Aşa i s-a întâmplat şi lui Doru, eroul acestui mister cu stafide.
            Doru este elevul bun, este copilul model dorit de părinţi, care rămas singur acasă răspunde prezent la chemarea lui Mister Kiulescu, acesta are o afacere care merge ca unsă deoarece toată echipa lui ştie precis ce are de făcut. Rolul stafidelor este acela de a descoperi elevii care au chef de un chiul, cu cât elevul este mai silitor, cu atât Mr. Kiulescu va fi mai mulţumit. Dar elevii silitori nu sunt uşor de convins, există totuşi un moment de ezitare din partea lor, pe care dacă-l prinzi şi le-ai cântat „Serenada Chiulelii” ai tăi sunt. Stafidele lucrează sub spectrul încozonăcirii, deci nu prea dau greş în a-i descoperi pe copiii dornici de un repaus în mijloc de săptămână. Ca totul să fie în regulă se semnează un contract, în urma căruia te alegi cu o aventură trăsnet, ba mai mult, poţi să-ţi alegi aventura pe care vrei s-o trăieşti. Contractul se semnează în prezenţa Prinţesei Încâlceală şi a Motanului Bartolomeu, reprezentanţii legali ai lui Mr. Kiulescu. Nu există dovadă mai bună pentru aventurile ce vor urma decât cei doi, Prinţesa dispune după bunul plac de curgerea timpului, cu ajutorul unui evantai ea poate derula înainte sau înapoi firul temporal al aventurii, iar Motanul Bartolomeu se află în posesia unui joben magic din care poate scoate tot ceea ce-şi doreşte, mă rog momentan este uşor defect, dar asta nu afectează cu nimic derularea aventuroasă a evenimentelor, ba din contră, o sporeşte asemenea unui cozonac pus la dospit.
            Onomastica, jocul de cuvinte, provocarea intelectuală (iar ca adult care a citit ceva mai mult cu siguranţă va fi un deliciu), suspansul, intriga, misterul, calitatea propoziţiilor, surpriza de a vedea că lucrurile pot fi răsturnate fără să se strice, fac ca această poveste să te încânte de la zâmbet până la râs.
            Cea de a doua poveste, căci mai este una în această carte şi anume Făt-Frumos din Pepsy-Cola este construită pe schema clasică a basmului cu împăratul şi împărăteasa care îşi doreau un copil, şi doar atât, restul este fantezie adevărată desfăşurată „în împărăţia Dulapului de Bucătărie unde era întotdeauna vesel şi frumos. Locuitorii compuneau reţete de mâncare în versuri, găteau nişte bucate nemaipomenit de gustoase, mâncau, beau şi dansau din zori şi până-n noapte şi din noapte până-n zori. În Marele Sertar Pentru Baluri masa era veşnic pusă şi muzicanţii cântau neobosiţi. Instrumentele lor erau care mai de care mai ciudate; unii băteau ritmul în pahare cu linguriţele, alţii loveau capacele cu câte o coadă de tigaie. Din sita de cernut făină fuseseră smulse câteva fire, astfel încât putea fi folosită ca harpă. Ceainicul, pus cu apă la fiert, scotea din când în când câte un ţiuit prelung, şi astfel ţinea loc de diapazon. Când muzicanţii oboseau, cineva îi înlocuia învârtind coada maşinii de tocat carne. Iar aceasta cânta întocmai ca o flaşnetă sau mai degrabă ca un fel de patefon, deoarece cuţitul de la gura ei fusese înlocuit chiar cu un disc de patefon.”
            Şi prin luneta mea de tinchea/ Hăt, departe-n stele, văd aşa:

Temă: Atunci când închideţi un ochi, ce vă face să-l ţineţi deschis pe celălalt?

Autor: ALINA NOUR (8 noiembrie 1953)
Copertă şi ilustraţii: ALINA NOUR
Editura: Ion Creangă

Lector PASSIONARIA STOICESCU-IVANOV
Tehnoredactor PETRE STANCU
Bun de tipar 25. IX. 1984
Apărut 1984. Coli de tipar 5