luni, 29 decembrie 2014

Gelsomino în ţara mincinoşilor

            Adulţi fiind, lesne putem pierde din vedere povestea şi asta din mai multe motive, dau doar un singur exemplu şi anume grijile. Oamenii mari rezumă povestea doar la fapte, pentru ei atmosfera feerică este anulată, gândirea critică aplică cu uşurinţă eticheta de copilării asupra tuturor lucrurilor care nu pot fi încadrate în realitatea palpabilă, uşor măsurabilă., decelabilă prin simţurile noastre. Uneori, pe seama unor astfel de fapte, pot fi făcute interpretări, sunt văzute alegorii, putem spune că dăm povestea afară pe uşa din faţă şi o primim prin cea din dos, oferindu-i nişte haine potrivite cu evenimentul la care ia parte. Exagerez cu bună ştiinţă, sigur, nu este de preferat nici una din cele două extreme, cel mai bun ar fi, nu echilibrul ci putinţa de a trece dintr-o parte în alta la momentul potrivit. Această posibilitate de a vedea realitatea din perspectiva poveştii sau povestea din perspectiva realităţii cred că poate îmbogăţi viaţa de zi cu zi în întâmplări semnificative.

            M-am trezit gândindu-mă la povestea aceasta din perspectiva unei distopii, unde poate ajunge o ţară în care puterea absolută se află în mâinile unui om, care hotărăşte pentru a se proteja de trecutul său, să spună totul pe dos. Acest om este Giacomone, un pirat groaznic şi de temut, care împreună cu gaşca lui, după mai multe încercări eşuate, ia în stăpânire o ţară care satisface nevoile tuturor, adică, are un râu unde se pot pescui păstrăvi, are şi cinematograf, chiar şi o bancă unde se pot fructifica prăzile pirateriei.

            Giacomone porunceşte să se reformeze vocabularul, astfel cuvântul pirat va desemna de azi înainte pe gentilom, toată lumea îi va spune Maiestatea Sa şi cum ziua bună începe cu o minciună se va spune „noapte bună” în loc de „bună dimineaţa”. Povestea urmăreşte decăderea unui astfel de sistem bazat pe minciună şi pedepsirea tuturor acelora care îndrăznesc să spună adevărul, până şi animalele trebuie să-şi schimbe obiceiurile, astfel pisicile vor lătra, iar căţeii vor mieuna. Este o provocare să descrii un astfel de sistem (nu mai vorbesc de a-l face funcţionabil) în care minciuna face legea, asta după ce o perioadă ai avut experienţa adevărului. Dacă s-ar începe de la zero, dacă nu ar exista nici un trecut şi totul s-ar petrece într-o bulă, aşa ca într-un experiment, poate lucrurile ar fi mai simple, în felul acesta, o exprimare de genul „Aveţi o faţă demnă de luat la palme” poate trece drept un compliment, altfel, nu ştii dacă omul din faţa ta îşi râde de tine sau nu. Minciuna chiar dacă este legiferată rămâne minciună deoarece sistemul de referinţă trebuie să fie realitatea evidentă şi nu realitatea imaginată de lege, legile pot fi strâmbe. O astfel de societate este controlată printr-un aparat opresiv, care pedespeşte tot ceea ce nu este conform cu dorinţa conducătorului suprem. Or dorinţa lui Giacomone este aceea de a fi admirat pentru părul lui superb, are el un fetiş şi un dulap cu vreo douăzeci de peruci, el fiind chel de ceva vreme. Ironia este că la un moment dat, când toată şandramaua este distrusă, iar Giacomone se furişează prin mulţime, cineva îi spune că are o chelie superbă şi poate deveni oricând preşedintele Clubului Chelioşilor, fără să fie nevoie să facă ce fac unii dintre membri, adică să-şi smulgă firele rătăcite. Este interesant de urmărit şi comportamentul acoliţilor lui Giacomone, mai ales când situaţia începe să scape de sub control…

            Dar toate astea sunt lucruri de om mare care pierde farmecul poveştii printre degete în timp ce se uită la mâinile lui care au degetele răsfirate şi se întreabă „Ce a vrut să spună autorul?”

            Autorul este Gianni Rodari, un excepţional scriitor pentru copii, care ştie bine de tot gramatica fanteziei astfel încât poveştile lui nu lasă loc de interpretări dacă eşti copil, lucrurile sunt clare. Eşti tras în vâltoarea evenimentelor, răsturnările de situaţie te ţin cu sufletul la gură, povestea se prelungeşte în realitate devenind o parte din tine. Treci pe lângă ziduri desenate, astăzi mai degrabă cu altfel de pisici decât şchioape şi te amuzi la gândul cum ar fi ca în tine să sălăşluiască vocea lui Gelsomino, acea voce de tenor care reuşeşte să smulgă zidului desenul şi să îi dea viaţă… cum ar fi ca aceste făpturi desenate să colinde pe stradă. Te amuzi şi ziua parcă este mai frumoasă… nu contează dacă eşti copil sau om mare.


Temă:  Prezentare de motive pe tema „Ce mă împiedică să mint mai bine decât o fac de obicei”


Autor: GIANNI RODARI (23 octombrie 1920 Omegna, Italia – 14 aprilie 1980 Roma, Italia)
Copertă şi ilustraţii: RAUL VERDINI
Traducere: DESPINA MLADOVEANU
Titlu original: Gelsomino nel paese dei bugiardi (1959)
Editura: Tineretului


Redactor responsabil: GEORGETA PĂSĂRIN
Tehnoredactor: GHEORGHE CHIRU
Dat la cules 11.10.1966. Bun de tipar 24.02.1967.
Apărut 1967. Comanda nr. 7176. Tiraj 25140. Hâr-
tie tipar înalt B de 80 g/m2 610x860/16. Coli edito-
riale 7,62. Coli de tipar 12. Planşe 4. A. T. 12030.
C.Z. pentru bibliotecile mici 85 – 93 = R







vineri, 26 decembrie 2014

Domnul Bliss

             Am încercat în fel şi chip să deschid această carte, am întors-o pe toate părţile, am scuturat-o, am ciocănit-o, am suflat uşor peste ea… nimic, povestea sta ascunsă în căsuţa ei asemenea unui melc speriat. A, asta este! Îi voi cânta:

Poveste, povestioară
Scoate-ţi capul afară
Şi mă du în lumea ta
Hai poveste, nu mai sta!
Am să-ncalec pe o şa
Şi mă voi plimba aşa
Printre rânduri şi cuvinte
Şi promit să fiu cuminte.

            Şi am cântat şi bine am făcut căci povestea a început a-şi face simţită prezenţa sub forma unui început de pălărie verde, care se lungea peste măsura unei pălării obişnuite, astfel încât putem spune fără să greşim că avem de a face cu una din cele mai ţuguiate pălării din lume. De ar fi numai pălăria aceasta şi tot ar fi ceva, câte lucruri nu se pot ascunde într-o pălărie extrem de ţuguiată, de exemplu un Iepuraf… Nu ştiţi ce este acela, nu-i nimic, domnul Bliss care stă sub pălărie ne poate spune câte ceva despre el. A, nu ştiţi nici cine-i domnul Bliss, păi: este proprietarul pălăriei, este proprietarul unei case cu odăi foarte înalte, este proprietarul unei biciclete fără pedale deoarece foloseşte bicicleta doar la coborâre şi în curând, va fi proprietarul unei maşini galbene cu roţi roşii şi bineînţeles, stăpânul unui Iepuraf.
            Domnul Bliss este la volan şi se hotărăşte să facă o vizită fraţilor Dorkins, aşa că virează brusc la stânga intrând direct în domnul Day şi roaba acestuia plină cu varză… ţăndări e roaba, varză-i peste tot, iar domnul Day acuză dureri foarte mari. Domnul Bliss încarcă totul în maşină şi pleacă mai departe, căzând din lac în puţ căci distruge teleaga trasă de măgar şi încărcată până sus cu banane, a doamnei Knight… ţăndări e teleaga, babane-s peste tot, iar doamna Knight deja e lângă domnul Day. Cu maşina încărcată până la refuz (n.b. măgarul nu este în maşină – încă – este legat în spatele ei) toţi trei merg spre fraţii Dorkins.
            Şi de ar fi numai atât şi tot ar fi ceva, dar drumul trece printr-o pădure întunecată în care locuiesc trei urşi care vor face curat în maşină prin metoda tâlhăriei cinstite… şi dacă tot e loc acum în maşină, hai cu toţi la fraţii Dorkins.
            Şi de ar fi numai atât şi tot ar fi ceva, dar fraţii Dorkins locuiesc la poalele unui deal pe care maşina îl urcă încet (bucuria măgarului), dar îl coboară iute (nefericirea măgarului). Pe post de frână va fi un zid de cărămidă pe care toţi pasagerii îl vor trece pe deasupra, mai puţin măgarul care a făcut o tumbă în maşină. Fraţii Dorkins sunt la picnic în grădină şi se trezesc pe nepusă masă (nu apucaseră încă, se instalau) cu musafiri, pe care îi roagă ca de acum încolo să-şi facă intrarea în modul clasic, pe poartă, căci felul acesta inedit de intrare produce răsturnări de situaţii, acum toţi fiind în cu totul alte poziţii decât cele fireşti şi unde mai pui că s-a răsturnat şi supa.
            Şi de ar fi numai atât şi tot ar fi ceva, dar mai este cale lungă până să apuce lucrurile să se liniştească, nu vă povestesc nimic despre isprava urşilor în grădina fraţilor Dorkins, despre petrecerea de la casa urşilor sau despre cum ajunge domnul Bliss dator vândul şi căutat de poliţie sau despre cum îl salvează Iepuraful pe domnul Bliss… nici un cuvânt în plus, căci aşa este şi povestea aceasta, o poveste simplă, curată, limpede cristal… poveste de dragul poveştii.

Temă: Care este ingredientul care face ca o zi rutinieră să devină una de poveste?

Autor: J.R.R. TOLKIEN (3 ianuarie 1892 Bloemfontein, Africa de Sud – 2 septembrie 1973, Anglia)
Ilustraţii: J.R.R. TOLKIEN
Traducere: DIANA LUPU
Titlu original: Mr. Bliss (~ 1930)
Editura: Rao

ISBN: 978-973-103-344-0

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Prinţul Lăcustă

            Aventurile din această carte ar putea fi descrise parafrazând o zicală cunoscută – spiriduşul mic răstoarnă lumea mare. Da, avem un cogeamite spiriduş, mare cât degetul mic de la mână, care într-o bună zi s-a plictisit de traiul tihnit al pădurii… şi unde nu mi se opinteşte deodată-n sus şi gata! hotărârea este luată… lumea va auzi de el şi de actele lui de vitejie, iar nedreptatea îi va fi inamicul numărul unu. Peste tot pe unde o va întâlni o va pune să-şi lepede ne-ul.

             Cum lumea nu poate fi cutreierată la picior atunci când îţi propui să lupţi cu nedreptatea, nu de alta dar s-ar putea să ajungi prea târziu, spiriduşului nostru îi trebuie un armăsar vrednic şi zdravăn, capabil de drum lung şi îşi găseşte unul de culoare verde, fapt pentru care îi va spune Verdelina. Nici mai mult nici mai puţin acest armăsar este o lăcustă, care-l va purta prin văzduh spre locuri cu pricini de rezolvat. Drept armă îşi va prinde la cingătoare ditamai paloşul… de croitorie, adică un ac vechi de cusut, care nu şi-a uitat meseria şi ştie să împungă mai abitir decât cea mai iscusită suliţă.

            Prima oprire, ţara Pitipataputt al cărei rege Putt se află în război cu Şterpelici, un crai lacom care jinduieşte nu numai la bogăţiile materiale ale Pitipataputtului ci râvneşte şi la trandafirul albastru, căci celui care stăpâneşte această floare îi este hărăzit să împărătească o mie de ani. Spiriduşul ştie sigur de partea cui este dreptatea şi nu mai cercetează nicio clipă, el pleacă singur la război lăsând regatul Pitipataputt să se îndoiască uşor de sorţii lui de izbândă.

            Sincer, nu doar regatul se îndoia de reuşita lui, cum avea să-l ajute doar un ac vechi de croitorie să izbândească în faţa unei oştiri ca cea a craiului Şterpelici. Dar spiriduşul nostru nu este doar viteaz şi făr-de-frică, el ştie că la nevoie poate fi ajutat de neamurile armăsarului său şi nu întârzie o clipă să le cheme în ajutor:

                                               Tunet, fulger şi vântoase
                                               Râme, brotăcei, ţestoase
                                               Şi lăcuste, mii şi mii,
                                               Năvăliţi de prin stihii!

            În urma acestei victorii şi spiriduşul se alege cu ceva căci vrând să-l cinstească de-a pururi, regele Putt îl întreabă cum îl cheamă astfel încât tot regatul să-i aducă osanale pentru victoria obţinută, numai că spiriduşul îşi dă seamă că nu are un nume, lui îi era de ajuns să se ştie spiriduş, moment în care regele îi acordă titlul de prinţ şi ţinând cont de ajutorul primit din partea lăcustelor, îşi vor aminti de el ca Prinţul Lăcustă.

            Nu rămânem în ţara aceasta căci pe lume mai sunt şi alte lucruri de îndreptat şi aşa ajunge prinţul Lăcustă să pedepsească nişte tâlhari aprigi, dar cam prostănaci, care ajung să se bată între ei fiind întărâtaţi de acest spiriduş pus pe fapte bune. Şi de data aceasta lucrurile sunt clare, se ştie de partea cui este dreptatea şi cauza nu se cere cercetată.

            E, lucrurile încep să se complice atunci când spiriduşul îl întâlneşte pe Liliacprepeleac şi soţia acestuia Ordolealalea şi cum îi povestesc aceştia despre uriaşul Trompetilă care alungă norii de ploaie cu trompeta lui, lăsându-i pe cei din oraşul Florilor să se usuce şi să se ofilească. Este evident de partea cui este dreptatea şi spiriduşul îşi porneşte atacul împotriva uriaşului Trompetilă. Abia când primii stropi de ploaie încep să cadă află de problema uriaşului şi anume, ploaia îi face rău acestuia, astfel încât cu trompeta sfărâmată, acesta pleacă în deşert.

            Prinţul Lăcustă mai are parte de aventuri, dar îşi dă seama că într-o ceartă sunt implicate două părţi şi ar face bine să asculte ambele variante ale poveştii pentru a-şi putea forma o părere corectă despre ceea ce se întâmplă cu adevărat. Acesta mi se pare a fi un bun numai bun de câştigat, condiţia este să îi fim loiali prinţului şi să-i urmărim aventurile până la capăt.

Temă: Găsiţi o modalitate de a împăca capra cu varza.

Autor: HELMUT HÖFLING (pseudonimul lui Helmut Siegel, 17 februarie 1927, Aachen)
Copertă şi ilustraţii: LORE RUGGEBERG
Traducere: LAZĂR ILIESCU
Titlu original: Prinz Heuschreck (1962)
Editura: Tineretului

Redactor responsabil: GEORGETA PĂSĂRIN
Tehnoredactor: ŞTEFANIA MIHAI
Dat la cules 10.11.1967. Bun de tipar 26.04.1968. Apărut 1968
Comanda nr. 7816. Tiraj 30140. Hârtie tipar înalt B 80 g/m2
Format 610 x 860/12. Coli editoriale 7. Coli de tipar 6,5.
A. 10494. C.Z. pentru bibliotecile mici 8R – 31