luni, 25 iunie 2012

Povestirile unui şoarece de bibliotecă

              Dacă aţi cochetat vreodată cu erudiţia, aceasta este povestea unui şoarece de bibliotecă, care vă pune la punct. Perioada de povestit este cea a zeilor, a Greciei antice şi se termină cu ceea ce era în mare vogă la momentul acela, anume cibernetica. Partea interesantă şi aportul original este acela de a descoperi în marile epopei ale lumii, aportul neamului şoricesc de-a lungul istoriei. Şoricelului nostru nu-i sunt straine marile legende ale lumii, căci stăpânul bibliotecii îl învaţă tot ceea ce trebuie să ştie un şoarece de bibliotecă. Nu mai e dacât o lăbuţă până la a pune pe hârtie tot ceea ce s-a trecut mult prea uşor cu vederea de marii istorici ai omenirii, o lăbuţă căreia i se lasă să crească gheara astfel încât să poată fi folosită ca peniţă... poate părea cam incomod, dar să nu uităm că arta cere sacrificii.
            Sunt multe lucruri, amănunte fascinante, poveşti pe care le poţi afla de la un şoarece de bibliotecă, cineva foarte pragmatic poate întreba la ce-ţi foloseşte? Dacă iei întrebarea în serios, pe bune ai pierdut tot farmecul povestirii. Chestia este că imediat, toate amănuntele astea nu-ţi folosesc la nimic, poate cel mult să-ţi satisfacă curiozitatea eipstemică (dar între noi fie vorba, dacă ai astfel de curiozitaţi, clar ai ceva afinităţi cu şoricelul de bibliotecă) ulterior, după ce se vor decanta poveştile, vei vedea frumuseţea gândului interior exprimată cu fluenţă, elegantă, precizie.
            Plecând de la premisa că fiecare din noi ascundem cu grijă în interiorul nostru un şoricel de bibliotecă, mă gândesc care să fie momeala potrivită pentru el? Să fie numele năstruşnice ale şoriceilor şi ale broscuţelor din epopeea Batrachomyomahia pară-se scrisă de Homer? Să fie invitaţia de a investiga problema homeriană? Unde s-a născut Homer? Care a fost numele lui adevărat? Care sunt cetăţile care-l revendică? Să fie povestea lui Cristofor Columb şi a prea celebrului lui ou? Să fie războiul troian şi rolul şoriceilor în cucerirea Troiei? Te-ai întrebat vreodată care-i povestea cu mărul discordiei? De ce Ahile avea punctul slab tocmai în călcâi? Care este legătura dintre Dedal şi Icar? Ce a mai construit Dedal, în afara labirintului pentru Minotaur? Cum au influenţat şoriceii planurile lui Dedal, atunci când s-a apucat de construit labirintul din Creta? Care este legenda liliacului – tot un fel de şoricel. Răspunsurile la aceste întrebări sunt pe potriva unui şoricel de bibliotecă, adică sunt mai degrabă invitaţii la a citi mai mult despre ceea ce vă interesează. Sunt punctate doar elementele esenţiale ale legendei, adică atât cât este necesar pentru a înţelege rolul şoriceilor de-a lungul desfăşurării evenimentelor. Şi lucrurile devin tare delicioase atunci când se ajunge cu povestea la şoricei, imagini ghiduşe, cuvinte alese cu dichis, eufonii poetice, ronţăieli, chicotiri, mustăciri şi chiar pisiceli sunt pe alocuri.
            Personal sunt tare încântat de ilustraţiile volumului şi de ideea fabuloasă ca aceste ilustraţii să fie realizate de Silvia Colfescu. De ce aceasta încântare? Păi, ilustraţiile fac o frumoasă legătură cu o altă celebră carte despre şoricei şi anume Familia Roademult de Florian Cristescu. Sunt şi acolo câteva poveşti cu şoricei care învaţă carte, care merg la şcoală, poate chiar printre ei se găseşte şi strămoşul lui Chiţ Chiţcan, şoricelul nostru de bibliotecă.

            Temă: Sunteţi rugat/ă să descrieţi conceptul de carte, care sunt primele trei cuvinte care vă vin în minte?




Autor: ION ACSAN (7 februarie 1932, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: SILVIA COLFESCU
Editură: Ion Creangă

Lector: GEORGE ZARAFU
Tehnoredactor: AURICA IORDACHE
Bun de tipar: 18.XII.1985
Apărut: 1985
Coli de tipar: 6,5

marți, 12 iunie 2012

Insula căpitanului Haşaşar

            Amintirile sunt ca nişte exponate de muzeu. Lumea lor este făcută pentru ochiul nostru intern sau urechea altora. Curatorul acestui muzeu este memoria, care pe zi ce trece clasează, etichetează, depozitează, îndosariază... organizează expoziţii mai mult sau mai puţin tematice. Spaţiul de expunere este asemeni unui labirint, te poţi pierde cu uşurinţă în periplul tău... ai nevoie de un fir al Ariadnei pentru a ieşi la o lumină, la un capăt. Indicatoare sunt în acest spaţiu, dar unele sunt strâmbe şi chestia este că nu ştii care cum sunt. Se impune stabilirea unui criteriu care să ne permită validarea direcţiei. Care este acest criteriu? Pentru tine nu-l ştiu, abia de-l dibuiesc pentru mine!
            Povestea de faţă este o invitaţie la muzeu... la un muzeu al tablourilor despre vremuri trecute, dar nu uitate definitiv. Multe tablouri te strigă să le priveşti, te fac să întorci capul, să rămâi o clipă, să fugi, să contempli, să regăseşti ceea ce nici nu ştiai că ai rătăcit, să te întrebi cine este pictorul care a pictat aşa de bine folosind doar alb şi negru... pe vremea aceea nu exista varianta în culori.
            Mă voi opri asupra câtorva tablouri în care am regăsit conturul unor experienţe comune şi voi expune pentru cei care vor dori să viziteze muzeul. Avem aşa: Copil spărgând lemne, Fraţi limpezind rufe la puţ, Copil căruia i se scot ochii, Copil cu fantezie ce-şi rezolvă problemele imaginând, Copil neascultat de părinţi… mai sunt şi tablouri specifice epocii, căci arta trebuia înregimentată sub stindardul omului nou, înflăcărat de dorinţa arzătoare de a pune binele colectivităţii înaintea interesului propriu. Conştiinţa morală a copilului trebuie trezită şi îndreptată în direcţia trasată de organele de conducere…Pionieri ţinând şedinţă, Pionieri recunoscând greşeala, Pionieri făcându-şi autocritica, Pionieri în grădină… deh, într-un muzeu se găsesc multe lucruri.
            Ghidul nostru este David, un băieţel de clasa a IV-a, care ne conduce de-a lungul muzeului propriu situat în insula căpitanului Haşaşar, o grădină părăsită şi propusă după îndelungi frământări şi prietenilor lui. Aici vor descoperi frumuseţea anotimpurilor, vor discuta incidentele petrecute la şcoală, îşi va ostoi temerile de copil lepădat [autoarea nu se teme de lucrurile tari, vom găsi cinism, ironie, o doză bună din realitatea acelor vremuri cu referire strictă la educaţia unui copil primită de la părinţi], vor avea materie primă – cireşe – pentru a porni o acţiune de binefacere, acţiune care-l va învenina şi mai mult pe colegul lor Vuk şi aşa pornit împotriva lui David şi-l va determina să-l denunţe pe acesta ca fiind hoţ. Cam acesta este momentul în care copiii încep să se transforme în pionieri, lăsând preocupările lor naive şi asumându-şi responsabilităţi.

Temă: Pe baza a ce se face intrarea în muzeul dumneavoastră?


Autor: JAROSLAVA BLAŽKOVÁ (15 noiembrie 1933, Velké Meziříčí )
Copertă şi ilustraţii: VÁCLAV KABÁT
Traducere: NICOLAE TEICĂ şi TRAIAN IONESCU-NIŞCOV
Titlu original: Ostrov kapitána Hašašara (1962)
Editura: Tineretului


Redactor responsabil: MIMI WESTFRIED
Tehnoredactor: GABRIELA TĂNASE
Dat la cules 21.09.1965. Bun de tipar 11.12.1965
Apărut 1965
Comanda nr. 6947. Tiraj 30140
Hîrtie velină de 80 g/m2, 700 X 1000/24
Coli editoriale 6,59. Coli de tipar 7.
A.T. 2496. C.Z. pentru bibliotecile mici 885 – 93 – R


sâmbătă, 9 iunie 2012

Hörbe cu pălăria cea mare

        Această carte poate fi câştigată aici   

       O poveste asemenea unui râuleţ ce-şi adună afluenţii de-a lungul drumului, devenind un curs de apă învolburat, având căderi repezi, cotituri bruşte, luând decizii înţelepte şi sfârşind calm şi aşezat pe undeva pe la şes… sau şezătoare, unde se povestesc întâmplările adunate de-a lungul şi de-a latul drumului.
            O filosofie de viaţă stă ascunsă în alegerea lui Hörbe ca într-o zi de lucru, într-o zi în care trebuie făcută marmelada de afine roşii, să hotărască o plimbare, o drumeţie, căci frumosul este acela care-l ademeneşte pe  Hörbe afară din casă. El are ochi pentru frumos, îl simte şi vrea să-l descopere, să-l trăiască, chiar dacă este o zi de miercuri.
            Piticul nostru, este un pitic chibzuit, îşi ia merinde atât pentru el, cât şi pentru o gură în plus… „pentru mine va fi destul…gândi el. Dar poţi să ştii dinainte cu cine te întâlneşti pe drum?” Verifică dacă la plecare lucrurile sunt lăsate în ordine şi îşi ia toiagul de drumeţie. Este timpul pentru primul afluent şi anume căutarea unui companion, din păcate nu dă decât peste cicălitori (Seff-Cicălitorul), peste supraresponsabili (Dittrich-Rădacină şi Keil-cel-Şchiop), peste inimi de iepure (Leubner-cel-Mic) … nu-i rămâne altceva de făcut, decât să dea răspunsuri potrivite şi să-şi vadă de drumeţie.
            Apăi îşi vede, până când oboseşte şi hotărăşte că-i timpul de-o gustare. Va mânca, iar firimiturile le va împărţi cu nişte furnici drăguţe… care vor veni valuri, valuri peste el, pentru ca na! prăjitura de pitic este tare gustoasă.
            Râuleţul nostru o ia la vale, la sănătoasa pentru a scăpa de valurile de furnici şi ajunge la râul cel mare, se impune o decizie! Ce-i de făcut, că de joacă cu furnicile nu-i, iar de înotat nu poate fi vorba… nu ne rămâne decât să plutim. Este momentul de a descoperi meseria lui Hörbe şi secretul lui - ??? Rămâneţi pe uscat furnicilor şi la revedere.
            Apele s-adună şi spre o cascadă se îndreaptă şi nu-i glumă! Noroc cu Zwottel, un  spiriduşo-duh al pădurii, care-l va salva pe Hörbe de la înec.
            Urmează confesiuni, alte aventuri, o a doua salvare a lui Hörbe şi o prietenie adevărată… să nu uităm de reîntoarcerea în Pădurea-Celor-Şapte-Coline şi reaşezarea piticului la casa lui. De acum încolo nu va mai locui singur, ci îl va avea pe Zwottel alături.
            Există şi o partea a doua – Hörbe und sein Freund Zwottel (1983) – din păcate nu a fost tradusă şi în limba română.

Temă: Când aţi luat cea mai recentă hotărâre sub impulsul frumosului?

Autor: OTFRIED PREUßLER, ortografiat şi PREUSSLER (20 octombrie 1923, Reichenberg)
Copertă şi ilustraţii: OTFRIED PREUßLER
Traducere: CHRISTA RICHTER
Titlu original: Hörbe mit dem großen Hut (1981)
Editura: Ion Creangă.



Lector: SINGER SANDU
Tehnoredactor: CONSTANTIN GOSAV
Bun de tipar: 2. X. 1984
Coli de tipar: 6,75

duminică, 3 iunie 2012

Lütt Matten şi scoica alba

          Viaţa interioară poate fi privită ca o vacanţă, în cazul de faţă ca o vacanţă la malul mării deoarece acţiunea poveştii se petrece în apropierea apei. Avem răsărituri spectaculoase, avem acalmii şi furtuni, avem apusuri, avem încântări şi tristeţi, avem zile bune şi zile rele, avem căldură şi răceală, avem apropieri şi îndepărtări… avem nevoie, atunci când suntem mici să simţim sprijinul celor din jur în momentul în care ne îndârjim să arătăm că nu mai suntem copii. Lucrurile nu sunt simple deoarece afirmarea statutului de om mare presupune independenţă.
            Când şi în ce fel se declanşează la copil nevoia de a deveni adult, totul începe cu o joacă, negreşit aşa stau lucrurile, ulterior apare asumarea responsabilităţilor şi joaca devine serioasă. Lütt Matten îşi propune să prindă un peşte cu vârşa meşterită de el, numai că peştele se încăpăţânează să se dea prins, iar glumele adulţilor pescari îl aruncă pe Lütt Matten în mrejele devenirii de sine. Zilele însorite ale copilăriei încep să fie umbrite de dorinţa de a le arăta el ce înseamnă să prinzi peşte. Imaginaţia prinde aripi – la copii, dar şi la pescari e un lucru normal – şi rezolvă cu uşurinţă neputinţele de peste o zi de pescuit zgârcită.
            Lütt Matten nu este singur, o are alături pe Mariken, prilej pentru adulţi de noi ironii, căci dacă peşte nu prinde, sigur a prins-o pe Mariken… cum adică a prins-o, el nu i-a făcut nimic, ea se ţine după el, cine să le mai înţeleagă şi pe fetele astea! Şi în tot timpul asta vârşa rămâne îndărătnică, iar coşul de la capătul ei lasă să-i şiroiască doar picuri de apă.
            Şi totuşi ziua izbânzii a venit, vârşa lui a prins un peşte, o ochiană, nu-i ţiparul mult aşteptat, nu-s scrumbiile din care să poţi mânca zece zile… e doar începutul fericirii, care se termină repede – deh, metehne de fericire – căci adevărul va fi stabilit de către tatăl lui Lütt Matten, care va decide ca vârşa lui nu avea cum să prindă un asemenea peşte, sigur cineva i-a jucat o festă… dar nu este vorba de o farsă, ci de o mână feminină dornică de a ajuta.
            Lütt Matten are nevoie de ajutor, simte acest lucru, dar cui să i-l ceară? Ca orice copil crede în puterea miraculoasă a scoicii albe, un dar adus de un navigator al vremurilor de demult pentru a salva viaţa în port. Scoica albă se va dovedi a fi cântecul de sirenă pentru Lütt Matten, care pe o noapte grea va pleca în larg şi va nimeri în braţele larg deschise ale vârşelor… un adult ar putea să scoată barca de aici şi să-şi continue drumul, dar el nu este adult, este doar un băieţel, care nu mai vede nimic în noaptea asta grea.
            Acum este momentul… tatăl lui Lütt se apropie şi împreună vor meşteri o vârşa adevărată, care va prinde peşte adevărat şi vor povesti întâmplări adevărate despre timpul petrecut împreună.

            Temă: Aţi prins peştişorul de aur, dar acesta vă spune că nu vă poate îndeplini nici o dorinţă… deja sunteţi adult. Cum îi arătaţi că mai aveţi ceva de copil?

Autor: BENNO PLUDRA (1 octombrie 1925, Mückenberg)
Copertă şi ilustraţii: SERGIU GEORGESCU
Traducere: EUGEN FRUNZĂ
Titlu original: Lütt Matten und die weiße Muschel (1963)
Editura: Ion Creangă




                                   Redactor: ECATERINA ŞIŞMANIAN
                                   Tehnoredactor: ŞTEFANIA MIHAI
                                   Grafician: SERGIU GEORGESCU
                                   Dat la cules: 3. V. 1977.
                                   Bun de tipar: 22. VI. 1977.
                                   Apărut: 1977. Comanda nr. 1296
                                   Tiraj: 31000. broşate.
                                   Coli de tipar: 4,5.

vineri, 1 iunie 2012

Fărîmiturică (vielm) Fîrîmiturică

           Aleg să fiu succint cu privire la încadrarea poveştii în ideologia vremurilor anilor `50. Lupta de clasă trebuia ascuţită, nici un efort nu era precupeţit atunci când venea vorba de eliberarea de sub jugul exploatator capitalist. Din această perspectivă povestea lui Fărîmiturică are tot ceea ce îi trebuie, avem ţăranii săraci care nu-şi pot trimite copiii la şcoală, ba mai mult, interdicţia ca aceştia să frecventeze şcoala, avem ţăranii care muncesc pentru huzurul celor bogaţi, avem elementul care se naşte din popor şi devine scânteia marii revoluţii, avem pedepsirea celor bogaţi şi reuşita celor oprimaţi... e, şi cam atât cu perspectiva asta.
            Mă gândesc că un copil nu-şi pune probleme ideologice, pentru el importantă este aventura propusă şi mai ales trăită prin identificarea cu personajul. Or această identificare nu prea se produce deoarece problemele eroului nostru nu sunt problemele unui copil obişnuit... dar mă rog, vremurile erau altele şi spiritul trebuia educat de timpuriu în direcţia corectă.
            Atmosfera de început a poveştii îţi lasă un gust familiar, atunci când citeşti despre batrânul Croitor care îşi doreşte un suflet lângă el, nu poţi să nu te gândeşti la Geppetto şi al său Pinocchio. Dacă Pinocchio se naşte dintr-o bucată de lemn Fărîmiturică se naşte din firimiturile rămase de la masa bătrânului Croitor şi se anunţă ca fiind fiul mult aşteptat. Îşi va găsi repede prieteni de nădejde în Acul şi Degetarul bătrânului Croitor şi împreună cu un şoricuţ prostuţ vor hotărî ca a sosit momentul unor schimbări în viaţa împărăţiei.
            Fărîmiturică, asemenea unui erou intuieşte ceea ce este bine şi ceea ce este rău, el ştie exact ce trebuie să facă în anumite momente!... aiurea, mie mi s-a părut că lucrează sub impulsul momentului, de aceea nici nu poate explica prea bine ceea ce urmăreşte. Şoricelul tot îl întreabă ce planuri are şi primeşte răspunsuri ambigue, doar căpătâie de informaţii, el trebuie doar să se conformeze şi să ducă la îndeplinire sarcinile trasate… la un moment dat se şi bosumflă când vede ca nu este luat în serios.
            În acţiunile sale Fărîmiturică se bazează pe acele si degetarele împărăteşti, ulterior se mai adaugă nasturii, bobinele de aţă, Forfecuţa, un paznic al palatului şi ţăranii eliberaţi. Cu toţii se plimbă de la casa bătrânului Croitor, la Primar (care se pregăteşte s-o mărite pe fii-sa), la şcoală, la palat, prin pădure, prin mlaştină, înapoi la palat, au loc aventuri înţepătoare, au loc trădări involuntare, au loc dispute… [e, aci ar fi interesant de discutat cum sunt redate raporturile dintre cler (reprezentat de Marele Vrăjitor), aristocraţie (Primul Sfetnic şi Căpitanul oştilor) şi burghezie (reprezentată prin suita primarului şi Primar)], au loc evadări, au loc lupte interne pentru putere, au loc răsturnări de situaţie (împăratul va deveni un simplu cerşetor şi va trăi asemenea supuşilor săi), au loc eliberări şi întemniţări, au loc clevetiri şi intrigi, au loc promisiuni electorale, au loc răzbunări… sunt de toate, până şi de alegeri libere avem parte în final de carte.


Temă: Unii se nasc din firimituri, alţii din bucăţi de lemn, sunt unele care se nasc din spuma mării, de-ar fi s-alegeţi, din ce aţi prefera să vă naşteţi?

Autor: HORIA ROBEANU (01.03.1904 – 29.11.1985)
Copertă şi ilustraţii: CLELIA OTTONE
Editura: Tineretului




Redactor carte: A. TUDORAŞ
Tehnoredactor: I. RUJAN
Dat la cules 27.VII.1957. Bun de tipar 25.III.1958. Tiraj 22100
broşat; 2050 cartonat. Hârtie semivelină de 80 gr m. p. Coli de tipar
14. Coli de editură 9,4. Ft. 16/84x108. Com. editurii 2624. Ediţia I
A 01668. Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 8 (R).