duminică, 28 septembrie 2014

Fram ursul polar

            Citind povestea lui Fram îţi poţi pune cel puţin o întrebare care a suscitat destul de multă controversă în mediile de specialitate (cum ar fi băutul unei beri la terasă) şi anume „Animalele au conştiinţă?” Ştim că o abordare potrivită atunci când avem de răspuns la o întrebare este aceea de a defini termenii, astfel încât să vorbim cu toţii aceeaşi limbă. În cazul de faţă avem de circumscris trei termeni, nu o vom face cu fiecare în parte, unul dintre ei îl vom lăsa pe mâna bunului simţ, care niciodată nu dă greş.

            Începem cu verbul a avea care ne arată o posesiune, ne indică faptul că cineva deţine ceva, ba mai mult decât atât, are drepturi asupra bunului deţinut. Gândind lucrurile în felul acesta se introduce o delimitare între fiinţă şi conştiinţă. Ne putem întreba când, cum, în ce condiţii devine o fiinţă proprietară de conştiinţă? Ne-am complica prea mult, ar trebui să imaginăm un sistem în care conştiinţa să poată fi achiziţionată de orice fiinţă, plus că aşa ca orice marfă, ea ar trebui plătită şi tot ca orice marfă ar exista calităţi diferite, producători diferiţi… şi să mi-l arătaţi voi mie pe acela care ar vrea o conştiinţă produsă pe vapor (drept loisir propun înlocuirea cuvântului vapor cu nume de ţări, cum ar fi China, România, Germania s.a.). Nu, clar, conştiinţă nu se poate delimita de fiinţă! Ea trebuie privită ca o potenţialitate, ca o stare posibilă, care se actualizează, care oferă ceva fiinţei făcând-o pe aceasta diferită de celelalte fiinţe care nu şi-au actualizat această stare. Să vedem conştiinţa ca pe un upgrade? Cert este că verbul a avea nu îşi are locul în această întrebare. Ce punem în loc? Celălalt verb important a fi.

            În felul acesta întrebarea devine „Animalele sunt conştiente?” Sigur, nu mai avem o corespondenţă de 1:1 în ceea ce priveşte sensurile, dar dacă forţăm şi luăm un pic la pilă cuvintele am putea construi o întrebare ca aceasta „Conştiinţa animalelor există?” Cred că la intersecţia acestor două întrebări se află un teren prin care putem bâjbâi după un răspuns.

            Chestiunea s-a complicat un pic deoarece trebuie să definim tandemul conştiinţă / conştient, dar nu-i problemă căci suntem de ceva vreme la terasă şi timp mai avem, limba-i dezlegată şi gândul bâjbâie pe unde spuneam mai sus. Am spus, conştiinţa este o stare posibilă, care atunci când se întâmplă trece fiinţa la nivel conştient, ce face fiinţa odată ajunsă la acest nivel, ei bine asta depinde de fiecare… povestea aceasta ne spune ce face Fram, ursul polar.

            Un pui de urs este şi el o fiinţă, are şi el o mamă care îl ocroteşte, nu înţelege uşor ce  s-a întâmplat cu izvorul de lapte cald, de ce acesta a secat atunci când mama lui s-a speriat de o detunătură şi a căzut, de ce nu se ridică mama lui, doar au mai fost de atâtea ori când furtuna a bubuit cu şi mai multă putere şi mama lui nu s-a speriat. Nu înţelege fiinţele acestea care îl încolţesc şi-l duc pe sus într-un loc unde mirosul este altfel decât cel ştiut de el. Dar puiul de urs trăieşte, este înconjurat de oameni care îi arată ce trebuie să facă pentru a-i fi bine, ajunge astfel atracţia circului Struţki pentru că el reuşeşte să depăşească nivelul condiţionărilor impuse de dresaj oferind reprezentaţii care se adaptează publicului prezent în cortul de spectacol.

            Fram suie o treaptă sau poate doar se ridică pe vârfuri atunci când îşi permite să acţioneze depăşind limitele instructajului, păstrându-se totuşi în apropierea lui, el face o serie de mişcări care sunt întărite de aplauzele publicului, urmând ca încet, încet, reprezentaţie cu reprezentaţie aceste mişcări să devină din ce în ce mai elaborate astfel, el primeşte o pungă cu bomboane îşi opreşte una pentru el, iar restul le împarte publicului sau adoptă un copil pe care îl arată sefului de sală ca fiind din acel moment protejatul său sau dă lecţii clovnilor care încearcă să-l imite, plus încă o sumedenie de chestii pe care le face după ce ajunge înapoi în sălbăticie căci vine un moment în care Fram are o dilemă existenţială, el este un animal sălbatic sau a depăşit acest nivel, iar răspunsul nu-l poate afla decât în sălbăticie, unde va ajunge în cele din urmă.

            Sigur, toate elementele acestea apar treptat în povestire şi au rolul lor, facilitând ataşamentul faţă de un urs aşa bine crescut, care nu poate să ucidă o focă datorită luminii ochilor ei care îi aduc aminte de focile de la circul Struţki şi totuşi el trebuie să mănânce, ajunge să facă un lucru pur omenesc şi anume un compromis. Aici, în pustiul alb al Polului Nord, în noaptea lungă cât jumătate de an va bâjbâi Fram după răspunsul la întrebarea sa. Fram se va regăsi în tot felul de întâmplări care îi vor arăta cam ce ar fi putut fi viaţa lui în sălbăticie, cum decurge întâlnirea cu ceilalţi urşi albi, cum rezolvă problema puiului de urs rămas orfan (acesta este un moment foarte intrigant deoarece felul răzbunător al puiului de urs mi se pare un pic forţat, nu cred că animalele pot amâna răzbunarea), întâlnirea cu micul eschimos, salvarea celor doi vânători care se va dovedi a fi salvarea lui proprie, toate acestea îl fac pe Fram să vrea înapoi la circul Struţki… el este gata să renunţe la libertatea sa nemărginită în schimbul unei libertăţii măsurate.

Temă: Să presupunem că vedeţi nişte gratii, cum vă daţi seama dacă sunteţi în faţa lor sau în spatele lor?

Autor: CEZAR PETRESCU (1 decembrie 1892, comuna Hodora-Cotnari, jud. Iaşi – 9 martie 1961, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: ADRIANA MIHĂILESCU
Editura: Tineretului
Redactor: IORDANA URECHE
Tehnoredactor: CONSTANŢA VULCĂNESCU
Dat la cules 21.03.1968. Bun de tipar 14.06.1969. Apărut 1969.
Comanda nr. 7439. Tiraj 37120. Broşate 34100 + legate 3110.
Hârtie offset A. de 90g/m2 540 x 840/8. Coli editoriale 20,5.
Coli de tipar 25. A 13116. C.Z. pentru bibliotecile mici 8R – 93






  

luni, 22 septembrie 2014

Legendariu Romanescu

            În  aceste momente în care focul bătăliei mai pâlpâie încă vin şi eu în goana cea mare cu un pai să-l pun la bătaie. Nici măcar nu este un pai din recolta de anul acesta, un pai viguros care să se lupte cu fălcile focului vreme îndelungată, nici vorbă de aşa ceva, este un pai prizărit, becisnic, ca vai de mama lui, atât de friabil că se vaporizează înainte de a cunoaşte mânia aprinsă a luptei, căldura degajată de ea îl trimite la origini. Să ne încălzim aşadar şi să profităm de lumina emanată !




111. Musc’a.


            Abia esista o insecta mai comuna si mai latїta, decâtu muc’a, ce ni-e cunoscuta fórte bine. Acestu anumalu molestu si temerariu se indésa pre totu loculu unde se afla omulu, séu atare animalu, ori farmatura de mancare ; in chilia, in camara, in staulu etc. Pre totu loculu se vîresce, pentru ace’a trebue sè ne aparamu in continu mancarile si alte lucruri de acestu animalu incomodu. Cu murmuitulu si pitїgatur’a sea ne incomodéza neincetatu candu lucramu, séu pausamu si totu-si câtu de pucini sunt, cari iau la revisiune musc’a asia, in câtu sè póte dá despre ace’a o descriere esacta.
            - Pre capulu muscei observamu doi ochi mari, dóue cornuletie de pipaitu, si unu botu sugatoriu. Ochii ei au o structura estraordinaria, constructiunea acelor’a se póte vedé chiaru numai cu ajutoriulu unui telescopu. Fiacare ochiu consta din 4000 retiele sest-anghiularie, cari sunt rotundїe, si se potu priví de totu atâtia ochisiori perfecti. Pre langa acést’a constructiune admirabila musc’a totu-si e in stare cu ochii sei, de altcum nemiscabili, sè privésca deodata in tóte láturele. Pre frunte mai are inca si trei ochi laterali si simplii. Cornuletiele de pipaitu constáu din trei ramurele fine, dintre cari cea din urma se finesce in o coma perósa. Vîrvulu botului e provediutu cu doue budie carnóse, cari sunt fórte acomodate pentru sugerea fluidului, Corpulu ei e acoperitu cu peru manuntu ; care, privindu la elu cu telescopulu, se vede in form’a unei sule strambate. Dintre ghiarele aceleia asuda unu fluidu, cu ajutoriulu cariu’a musc’a e in stare sè stea chiaru si pre objectele cele mai lucii : pre ferésta, cautatoria etc. Murmuitulu, ce se aude candu sbóra, provine din frecarea si miscarea aripeloru.
            Musc’a asiédia câte 60 – 80 de óue in gunoiu, in pamentu farmatiosu, si in alte locuri necurate, unde in 12 – 24 óre se clocescu si scotu. Vermuletii la inceputu sunt fórte mencatiosi si crescu iute ; in decursu de 14 dїle se schimba in papusia, din care peste 14 dїle iese musc’a intréga. In totu anulu are patru generatiuni, pentru ace’a se sporescu muscele asia de tare singuru sub decursulu unei vere. Si in adeveru abia amu fi in stare sè ne aparamu de aceste insecte incomodabile, déca nu aru serví de nutrementu unor’a paseri ; dintre cari cu destingere gainele consuma o multїme de vermuleti si papusie. Cu inceputulu tómnei, indata ce intra frigulu mai mare, disparu si muscele, se aréta sînguru in chili’a caldurósa, ici-colea câte un’a, celelalte aparu cu inceputulu primaverei urmatórie.


un fel de PS – mă tot bâzâia un zâmbet care se aşeza când în colţul buzelor, când pe toată faţa, mă gâdila straşnic şi nu s-a potolit până nu mi-am adus aminte de Traian. Cum cine-i Traian ? Uite aici !

miercuri, 17 septembrie 2014

Aventurile celor trei prieteni în Tiutiurlistan

            Ai uneori în faţa ta o carte despre care nu ai nici cel mai mic indiciu. Autorul îţi este total necunoscut, numele lui nu se asociază nu nimic din memoria ta. Titlul cărţii pleacă de la zero şi se opreşte la semnificaţia cuvintelor, de aici începe construcţia a ceva cu sens, totuşi, nu poţi construi când dai peste cuvinte inventate… eşti nevoit să treci mai departe. Şi uite aşa răsfoieşti un pic cartea, poate dai de nişte ilustraţii, nu şi de data aceasta, singura ilustraţie este cea de pe prima coperta, dar deja ştii că este vorba de trei prieteni şi aventurile lor. Ceea ce capeţi în plus este o înfăţişare a personajelor din poveste, un cocoş, o pisica (care se va dovedi a fi motan) şi o vulpe (clar! o altfel de vulpe).

            Te poţi întreba ce te face în aceasta situaţie să vrei să citeşti aceasta carte… răspunsul este simplu şi anume spiritul de aventura, plus că se poate dovedi o treaba minunata faptul că nu pleci la drum cu un set de informaţii, asta ca sa nu le spun pre-judecăţi legate de autor, poveste sau mai ştiu eu ce.

            Ne punem bocceluţa în vârf de băţ, dăm drumul la fluierat, aşa încetişor să nu speriem pe nimeni în jurul nostru şi ţinem tira firului de poveste care începe a se depăna… sfârrr, sfârrr şi nu fusul face aşa, ci urechile însetate de poveste când se apucă caporalul Trâmbiţaşul să toarne povestea sa. Aflăm acum cam pe unde vine Tiutiurlistanul şi cum se învecinează el cu Blabonia, cum cei doi regi (Poloboc şi Scorţişoară) s-au luat la harţă de la un joc de dame în care piesele erau comestibile, cum au dat ei vina unul pe altul acuzându-se de joc cu mâinile murdare, cum războiul dintre cele două regate s-a transformat dintr-o înfruntare pe tabla de joc într-o confruntare pe câmpul adevărat de bătaie, acum nu se mai mutau piese comestibile pentru guri regeşti ci bucăţi de carne pentru tunuri flamande şi răzbunătoare. În acest război care are de toate, de la trădări, până la reveniri spectaculoase îşi va câştiga caporalul Trâmbiţaşul gradele şi recunoaşterea sa. Nu vă aşteptaţi să vedeţi muniţia clasica pusa la treaba doar suntem într-un război dintre Tiutiurlistan şi Blabonia, aci lucrurile sunt tranşate altfel…un adevărat masacru, carnagiu, care începe la „Scrumbia Afumată” hanul de lângă câmpul de bătaie se continuă cu întâlnirea celor două oştiri dispuse să lupte până la moarte. În războiul acesta este o disperare cumplită, se ajunge să se folosească cotoare de mere, şapte mii de găluşte, mierea încleiază totul, tăişul greu şi lipicios al spadelor se prinde de bărbile combatanţilor, unii reuşesc să se descalţe şi lovesc cu cizma-n stânga şi-n dreapta… eforturile tiutiurlistanezilor nu sunt pe măsura trădărilor de care au parte, blablanezii se apropie de victorie, noroc cu Mânzoc şi Nodişor şi cu sacul lor bâzâitor, ei vor pune oastea blablaneză pe fugă.

            Amintirile acestea se sting în prezenta unui viitor care se anunţă sumbru, prinţesa Blaboniei, Violina, a fost răpită la graniţa cu Tiutiurlistanul, un nou război se apropie. Cei trei prieteni – caporalul Trâmbiţaşul, Miorlălău Şoricescu şi Şireata – vor reuşi să facă ceva în aceasta privinţă? Cu siguranţă da! Aceasta este marea lor aventură în care îşi vor da măsura caracterului lor dovedind ce înseamnă prietenia, curajul, sacrificiul, iertarea, respectul, bunătatea, neîncrederea, impoliteţea, laşitatea, viciul, răutatea.

            În timp ce citeam această poveste am avut mereu senzaţia unei umbre, a unui spectru care mă însoţea de lungul rândurilor, niciodată văzut pe de-a-ntregul ci numai ghicit, construit din atitudinea, comportamentul personajelor, cum ar fi ţiganul Bătătură, care vrea cu orice preţ să se răzbune pe cei trei prieteni după ce au salvat-o pe prinţesă şi i-au dat planurile peste cap. Uite, ce descântece şi farmece ţine-n puterea sa „Venim uşor / Într-un picior / Basma roşie aşternând, / Alergaţi, otrăvitori, curând!!! / Şi dacă / În codru unul din voi va rămâne / Să-l năpădească viermii până mâine / Şi doborât de boli să zacă – ooo !!!” Acesta nu se dă înlături de la nimic, este uns cu toate alifiile, ştie toate şiretlicurile, face pe satrapul şi e gata să-l spânzure pe Miorlălău Şoricescu în urma unei judecăţi ce îşi sprijină verdictul pe tertip şi tortură. Sunt momente în care descrierea locurilor te înfioară, aşa cum este în satul Zgârciobeşti în care mamele îşi leagă fiicele cu funii groase peste piept pentru a respira mai puţin, copiii se încălzesc la lucirile reci ale bănuţilor agonisiţi prin ajunare. Dar asta nu e tot, cel mai mult am rămas aşa cu gândul aiurea când am văzut atitudinea şi comportamentul prinţesei Violina care în ciuda tuturor dovezilor de bun simţ, de sacrificiu, de dăruire din partea celor trei prieteni, ea tot îi persecută, este necruţătoare, neatentă la nevoile lor, indiferentă şi dispreţuitoare. Este nevoie de intervenţia unui pustnic botanist învăţat care printr-un leac va topi inima de gheaţă a prinţesei, sigur! el spune că nu este nimic miraculos şi că totul este ştiinţă, dar tare mă tem că este doar o măsură de protecţie această afirmaţie şi că împotriva nesimţirii nu se poate lupta cu dovezi de bun simţ. Este practic ca o frecţie la picior de lemn, să admitem totuşi că dacă freci suficient de puternic vei reuşi să-ţi încălzeşti mâinile, dacă asta ajută la ceva.

            Ş-ar mai fi şi lupta cu demonii, sacrificiul suprem, taina cocoşului…şi toate sunt în cartea aceasta care a fost scrisă în 1942 şi publicată pentru prima dată în 1946. Amănuntul acesta l-am aflat ulterior şi m-a făcut să întrevăd pentru o clipă scurtă, chipul spectrului de care vă spuneam… războiul adevărat.

Temă: Descoperiţi-vă contrastul personal care vă dă posibilitatea să fiţi ceea ce sunteţi.

Autor: WOJCIECH ZUKROWSKI (14 aprilie 1916 Cracovia  - 26 august 2000 Varşovia)
Copertă: L. SÎRBU
Titlu original: Porwanie w Tiutiurlistanie (1968)
Traducere: MĂRGĂRITA PETRESCU VAVI
Editura: Ion Creangă

Redactor: GH. ZARAFU
Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU
Dat la cules 23.X.1974. Bun de tipar 27.XII.1974
Apărut 1975. Comanda nr. 971. Tiraj 22390 ex.
Coli de tipar 13