Cei din lună

 

            O cireașă în plină iarnă este o cerere care poate stârni nemulțumiri în cei care ți-au pus la dispoziție un mic dejun copios și unde mai pui, că fiind nemâncat de ceva timp, acest exotism poate deveni obrăznicie.

            Dimitrie Stelaru, prin iarna lui 1941 a avut o astfel de dorință, se poate citi mai mult în cartea Dimitrie Stelaru, Emil Manu, ed.Cartea Românească, 1984. Lăsând la o parte interpretarea ca metaforă a dorinței , a visului de a avea imposibilul, personal, cred că este vorba de dorința de a stârni, de a provoca, astfel încât, observând reacțiile celor din jur să îți poți da seama în ce ape te scalzi. Este necesară fixarea unui astfel de cadru deoarece Dimitrie Stelaru poate multe, chiar foarte multe... el are puterea de a-și anunța propria moarte și de a juca-o până într-acolo încât să lase să îi fie așteptat la gară, în Turnu Măgurele, coșciugul. Sunt multe întâmplări și viața acestui om poate fi descoperită citind cartea amintită mai sus sau Aventuri Aproximative – Vlad Mușatescu, Luminile Oglinzilor – Al. Raicu, Amintirile unui fost corector – Petre Stoica. Sigur, și altele, chiar și corepondența aparută oarecum recent – Gheorghe Sarău.

            Uneori, poveștile pot trăi în afara autorului lor, dar în cazul de față contrariul reprezintă adevărul. Sigur, avem de a face cu o sublimare a realului, a întâmplărilor de peste zi sau de peste ani care revin sub forma amintirilor. Conturul este tot ceea ce a mai rămas, detaliile sunt estompate de ceva vreme și totuși pe acestea cade accentul atunci când ne povestim amintirile. Nu mai reușim să facem diferența între ceea ce a fost în realitate și ceea ce ne dorim să fi fost. La rigoare nici nu mai contează căci dacă efectul produs de povestire este cel intenționat atunci amintirile pot suporta contrafacerea. Îmi vine să mă întreb de ce este important pentru mine să înțeleg felul în care am recepționat aceste povești. Nu știu să răspund simplu și asta este o dovadă că lucrurile nu sunt decantate în totalitate, mă ispitește ideea de a trăi felul acela de libertate, de a trăi în afara nevoilor bazale, mă rog, de a putea să le ignor, dându-mi putere pentru asta,
o dorință care altora li s-ar părea o tâmpenie și anume dorința de a crea. Dar să mă ridic de pe canapea, să merg să îmi fac un ceai și să vă povestesc un pic despre această carte.

            Două povești, prima, a unui băiețel venit de la oraș la munte, pe care îl descoperă cu ajutorul noilor prieteni pe care și-i face la vila unde va locui pentru o perioadă. Mai mult decât muntele cu tot ce are el mai frumos – pietre, zmeuriș, brazi, aer, cer înstelat, ecoul...

-          Știți ce este un ecou? O gură fără emoție.

... el va descoperi posibilitatea existenței unei alte lumi care dorește să o invadeze pe a noastră. Să fie acesta un lucru rău sau un lucru bun, să fie vorba doar de un delir în plin puseu de febră, să fie doar un vis sau poate doar o nevoie de a învăța să cântăm și să zburăm? Propun, asemeni autorului, să așteptăm comunicatul oficial.

            Cea de a doua poveste este povestea unui început... o viață de băiețel care pleacă pentru a se întoarce în același loc crezând că poate cuprinde un alt orizont acum că s-a mai înălțat un pic.

 

Temă: Doriți-vă un lucru pe care nu puteți să vi-l imaginați.

 

Autor: DIMITRIE STELARU (pseudonimul lui Dumitru Petrescu, 8 martie 1917, Segarcea-din-Vale, jud. Teleorman – 28 noiembrie 1971, București)

Copertă și ilustrații: ȘTEFAN NASTAC

Editura: Tineretului

 

 

Redactor responsabil: IOANA RICUS

Tehnoredactor: CHIRU GHEORGHE

Dat la cules 04.12.1968. Bun de tipar 19.03.1969. Apărut 1969. Comanda nr. 9294. Tiraj 30140. Hârtie tipar înalt A de 80 g/m². 700X1000/16. Coli editoriale 4,75. Coli de tipar 5. A. 20684. C.Z. pentru bibliotecile mici 8R – 31