luni, 27 octombrie 2014

Piticul din Ţara Uitată

            Cartea aceasta mă împinge pe tărâmul unde se făuresc poveştile. Aici, un ghem de iţe de toate culorile sunt încâlcite cu dibăcie, lăsându-se pe afară doar căpătâie, care tremură de nerăbdare, în speranţa că ele vor fi cele prinse şi trase afară de către povestitor. Căpătâie care se lungesc, se lungesc şi deodată cric, crac, firul se rupe. Disperării nu i-a venit rândul. Se trage un alt fir, poate de o altă culoare, care să facă pereche bună cu cel de dinainte şi tot aşa până când, din ghergheful de ţesut poveşti iese un material diafan, care place ochiului şi încântă auzul, care încălzeşte spiritul şi dă de lucru imaginaţiei. Găsim aici motive puzderie, stilizate, abstracte, naive, în filigran, motive concrete, motive ascunse, simboluri, totul depinde de cum citim acest material.

            În povestea aceasta Sorel, Fulguşoara, Ielen, băieţii dornici de jocuri şi aventuri, Ţâfnosul, vânturile de miazănoapte, pescăruşii, marinarii iscusiţi sunt elemente stilizate ale vieţii de zi cu zi. Căci aici şi nu într-altă parte se petrec drame, care ne împing să căutăm sprijin în poveştile pe care le-am auzit şi dacă nu le-am auzit să le inventăm noi, pentru a fi sprijin şi ajutor la nevoie.

            Sorel şi Fulguşoara, frate şi soră, amândoi pitici trăiesc drama despărţirii nedorite. Un marinar iscusit, reuşeşte să-şi conducă corabia până la ţărmul Ţării Uitate, făcând de ruşine vânturile ce apărau acest loc. Mânat de interese mercantile şi poate din dorinţa de a demonstra ceva, o răpeşte de Fulguşoara, iese în larg şi cârmeşte corabia spre gloria visată… dar vânturile de miazănoapte au alte planuri, ele bat în altă direcţie…

            Cu tolba plină, Sorel se întoarce din munţi şi găseşte căsuţa de coral de la malul mării goală… să fie un joc de-a v-aţi ascunselea? Nu, pescăruşii îi povestesc de-a fir a păr toate cele se s-au întâmplat. În căsuţa goală şi tristă nu doar vânturile îşi plâng soarta, numai că spre deosebire de ele, Sorel se hotărăşte cu ajutorul piticului Făurar, care îi dă arme potrivite, să plece în lume pentru a răscumpăra această nedreptate. Şi pleacă, şi are parte de aventuri în insule sălbatice, demască vrăjitori ce se cred zei, este ajutat de pescăruşi, află de castelul vânturilor de miazănoapte şi de fapta acestora, dar îi este imposibil să-l găsească, nimeni nu ştie unde şi-au durat vânturile sălaşul, primeşte din nou ajutorul pescăruşilor, dar este târziu, mult prea târziu… lucrurile nu mai sunt reversibile, posibilă mai este doar o revedere care devine rece. Sorel ia o altă hotărâre… şi aici firul de rupe.

            Şi povestea o ia de la capăt cu jocurile de copii dintr-un sat uitat, unde o ceată de băieţi înjghebează colibe unde îşi ţin lucrurile de preţ, fac concursuri de înot până la ostrov şi dau târcoale cetăţii de sub deal încercând să-i pătrundă tainele, căci multe s-au mai auzit despre aceasta. Ielen este singurul băiat care reuşeşte să se caţere până în turn şi să le aducă de acolo poveşti despre piticii care se cred că locuiesc aici, pitici a căror căpetenie este nimeni altul decât… şi aici firul de înnoadă.


            Şi băieţii se împart în doua tabere, cei cărora le sunt suficiente vorbele lui Ielen, căci faptele acestuia nu-l trădează drept mincinos şi ceilalţi, care au nevoie de dovezi. Şi Ielen se hotărăşte să le aducă…numai că pică într-o poveste ţesută de Ţâfnos, un pitic ce unelteşte împreună cu Vultan… şi îi rămân doar vorbele.

            De-am fi unul dintre copiii de mai târziu, care se joacă la poalele cetăţii şi ale turnului ce-i încă în picioare am afla de ce Sorel nu s-a mai întâlnit cu Ielen chiar din gura povestitorului, care nu a uitat cetatea cu turnul ei şi după drumul lui prin lume se întoarce aici pentru a spune povestea mai departe unor copii cărora le sunt suficiente doar vorbele.

Temă: Cine aduce povestea în viaţa dumneavoastră?


Autor: AHMET HROMADŽIĆ (11 octombrie 1923, Bosanski Petrovac – 1 ianuarie 2003, Sarajevo)
Copertă: MAGDA ARDELEANU
Ilustraţiile reproduse după ediţia în limba rusă
Titlu original: Patuljak iz zaboravljene zemlje (1956)
Traducere: CĂLIN GRUIA şi BERAR RADIVOI
Editura: Tineretului


Redactor responsabil: ALEXANDRINA ŢIMPĂU
Tehnoredactor: ŞTEFANIA MIHAI
Dat la cules 09.04.1964. Bun de tipar 14.08.1964. Apărut
1964. Comanda nr. 6318. Tiraj 25140. Hârtie semivelină
De 63 g/m2, 610x860/16. Coli editoriale 5,86. Coli de ti-
par 8,5. A. T. 2616. C.Z. pentru bibliotecile mici
886.1 – 93 = R.






sâmbătă, 11 octombrie 2014

Ştrengărel, pisoiaşul mititel

            Mă întreb când este învăţarea mai eficientă, atunci când nevoia bazală ne împinge sau atunci când curiozitatea ne dă ghes. Între cele două situaţii diferenţele sunt majore, dacă în prima, eroarea se plăteşte, în cea de a doua, eroarea, poate fi un prilej de contemplare, o oprire, un popas, un prilej de joacă. Una e să sari peste gardul vecinului atunci când stomacul te strânge şi alta e să îţi cadă privirea în curtea acestuia şi eventual să te duci după ea pentru a ţi-o recupera. În primul caz ţi se poate imputa intenţia criminală şi chiar dacă oala cu smântână rămâne neatinsă, câteva mături pe spinare poţi căpăta cu siguranţă şi în cea de a doua situaţie, oala cu smântână rămâne neatinsă şi asta doar pentru că burta deja îţi este pusă la cale şi tu ai ochi pentru altele.

            O zi caldă în care razele jucăuşe se distrează pe seama pleoapelor tale, gâdilându-le şi făcându-le să se strângă de râs este numai bună de învăţat din curiozitate, este cea mai bună zi să urci până în vârful scării şi să vezi dincolo de nasul tău mic de pisoi… căci da! vorbim despre un pisoi, un ştrengar cu blăniţă şi codiţă care habar nu are ce înseamnă o grădină şi câte se pot găsi acolo.

            Un iaz cu peştişori roşiori – nu-i mâncăm fiindcă sunt aprigi la război dacă se supără pe noi; un căţel – nu ne certăm cu el deoarece şi el e mic şi ne devine cu uşurinţă amic; un arici – ce stă într-o tufă de urzici de nu mai ştii cine-ţi poate crea băşici şi sunt şi flori – cu o mulţime de culori, sunt şi broscuţe, şi copaci, şi tufe. Dar uite că-nserarea vine şi razele jucăuşe se ascund de tine şi pleoapele atât aşteaptă, să se întindă şi ele odată căci toată ziua au stat rulate ş-acum se vor întinse şi scuturate. Dar cum să faci că tu eşti mic şi zidu-i voinic, când ai venit ai fost ajutat un pic de-o scară proptită-n portic, dar nu-i nimic, că vechiul tău amic, căţel, cunoaşte un stejărel, ce-l ştie pe unul mai măricel, care te poate ajuta niţel… şi zidul nu mai e voinic când toţi prietenii îţi zic… eşti un pisic!

            Ştiaţi că:  Această carte face parte dintr-o serie apărută în Franţa între anii 1953 – 1994 sub numele Collection Farandole. Piesa de rezistenţă a acestei colecţii este seria Martine, text Gilbert Delahaye, acuarele Marcel Marlier. La noi, editura Crişan a editat o parte din aceste volume în colecţia Andreea.

            Temă: Amintiţi-vă cum arătau cutiile dumneavoastră de acuarele.

Autor: LUCIENNE ERVILLE
Acuarele: MARCEL MARLIER
Titlu original: Follet le petit chat (1958)
Traducere: TUDOR MĂINESCU
Editura: Tineretului


Redactor responsabil: GEORGETA PĂSĂRIN
Tehnoredactor: MARIANA PUŞCAŞU
Dat la cules 27.10.1966. Bun de tipar 2.12.1966. Apărut 1966. Comanda nr. 8000.
Tiraj 100140. Hârtie of. A de 100 g/m2 540x840/8. Coli editoriale 1,67. Coli de
tipar 2,5. AT 16939. C.Z. pentru bibliotecile mici 84 – 23 = R