duminică, 27 septembrie 2015

set de 8 titluri

            E ceva vreme de când mă dau în vânt după cărţile acestea pentru copii. Sunt câteva întâmplări de povestit, dar mai mult decât atât, cu timpul, pe canavaua acestor întâmplări, a început să se brodeze o teorie. Ei bine, despre această teorie aş vrea să vă zic câte ceva. Dar mai înainte de toate ţin să atrag atenţia asupra faptului că această teorie, nu e o teorie în adevăratul sens al cuvântului, e mai mult un soi de poveste, care îşi are din plin naivităţile ei, care nu-şi are nicio fundamentare ştiinţifică deşi pleacă de la nişte întâmplări reale, care una peste alta e mai mult o joacă. Vă invit aşadar să citiţi povestea Bibliotecarului Universal.

            Mulţi ar spune că povestea a început odată cu Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg, dar nu-i adevărat, povestea a început mult mai târziu, cam pe vremea când a apărut primul colecţionar de cărţi. Şi nici acest moment nu-i sigur, dar este un element important al teoriei deoarece colecţionarii sunt cei care îşi doresc anumite lucruri pentru colecţia lor – în cazul de faţă cărţi – or aceste lucruri încep să se găsească din ce în ce mai greu altfel spus, cererea depăşeşte oferta. Ei bine, acesta este momentul în care intră în scenă Bibliotecarul Universal, el înregistrează fiecare dorinţă a colecţionarului de cărţi şi începe să facă demersurile necesare pentru a-i aduce cartea solicitată. Cert este că aceste demersuri pot dura şi ani de zile, de aceea este bine, ba mai mult, este indicat ca interesul colecţionarului să fie ţinut treaz, pentru că fiecare aducere aminte, fiecare răscolire funcţionează ca un reminder pentru Bibliotecarul Universal. În felul acesta el ştie că are de rezolvat o sarcină şi nu se lasă pe tânjeală, caută, scotoceşte, răsfoieşte, răscoleşte, face schimburi astfel încât la un moment dat colecţionarul îşi întâlneşte cartea dorită, el o poate achiziţiona chiar acum. Nimic mai simplu, scoate portofelul, achită suma cerută şi este fericit pentru o perioadă de timp. Acum intervine un mecanism subtil, ale cărui resorturi fine sunt perfect cunoscute de Bibliotecarul Universal, astfel încât acesta ştie, are siguranţa că această carte va ajunge la solicitantul potrivit.

            Se poate întâmpla ca mai mulţi colecţionari să îşi dorească aceeaşi carte, dar este evident că la nivelul la care vorbim nu pot exista două cereri înregistrate în acelaşi timp, aşadar colecţionarii care îşi doresc o aceeaşi carte se află pe o listă de aşteptare. Bibliotecarul Universal ştie exact cât îşi poate permite fiecare colecţionar astfel încât, în momentul în care o aceeaşi carte dorită de doi colecţionari este văzută în acelaşi timp de cei doi, prin acest mecanism al preţului, cartea ajunge exact la cel care trebuie.

            Şi uite aşa toată lumea este fericită şi la fel şi eu căci am reuşit să întregesc o serie de 8 titluri. Au fost câţiva ani în care din această serie am avut doar trei titluri, pe urmă am mai găsit patru şi m-am oprit aici, cel de-al optulea titlu nu l-am putut găsi nicăieri. L-am căutat pe unde m-am priceput şi eu, am scotocit, am răscolit, am scorbolit, nici măcar titlul nu îl ştiam. Şi uite aşa am ajuns pe lista Bibliotecarului Universal, care a făcut ce a ştiut el mai bine şi pot acum să vă arăt seria completă.

            Mulţumesc!



Autor: OCTAV PANCU-IAŞI (14 aprilie 1929 – 16/17 aprilie 1975)
Copertă şi ilustraţii: PUIU MANU
Editura: Ion Creangă







sâmbătă, 19 septembrie 2015

Fredi Voie-Bună şi căsuţa lui cea nouă

            O poveste care funcţionează impecabil şi la mai bine de 50 de ani de la apariţie… deh, chestie nemţească. Nu, nu este o simplă repetiţie a unei expresii îndeobşte cunoscută şi care apare atunci când se vorbeşte despre germani. Argumentul meu se află chiar la începutul textului, nu mai departe de al patrulea rând, unde putem citi următoarele „Îi îngheţaseră mugurii într-o noapte geroasă.”

            Este o explicaţie perfectă care reuşeşte să dea veridicitate întregii poveşti. Fără această explicaţie, povestea Augustei – o sperietoare de păsări – ar rămâne doar o poveste, dar aşa ea trece dincolo de acest prag şi face un pas hotărât înspre a deveni un fapt exemplar. Ce se întâmplă?

            Augusta constată într-o dimineaţă când „primăvara izbucnise pretutindeni” că cireşul pe care îl avea în grijă nu dă semne că ar înflori, era încremenit, parcă era îngheţat în timp…în timpul unei nopţi geroase. Ochii Augustei devin trişti, foarte trişti „nici o corolă nu se mai putea deschide, nici o cireaşă nu mai putea creşte.” Păsările nu vor mai avea motiv să-i facă vizite şi în realitate nici nu veneau la ea căci aşa cum spun graurii care se lăsară pe firele de telegraf „toate sperietoarele sunt primejdioase şi rele. Nu ne lasă la cireşe!” Augusta oftează, sigur, graurii au dreptate, dar vremurile se mai schimbă şi cum anul acesta cireşe nu sunt Augusta le strigă „Rămâneţi aici! Eu nu vă alung!”

            Numai singur Fredi Voie-Bună, un graur îndrăzneţ foc, rămase pe loc. Voia să cerceteze un pic, să se convingă că are de ce să-i fie frică. „Ţiriu, ţiriu! Dliuo, dliu, dliuo!” cânta graurul nostru şi „fracul lui frumos bătea în vedre şi purpuriu” şi pălăria mare a sperietorii care îi căzuse pe ochi se ridică puţintel când auzi aşa cântecel. Nu-i greu de anticipat că cei doi se vor împrieteni şi Fredi Voie-Bună îşi va aduce consoarta să locuiască în buzunarul de la şorţul Augustei… şi „Augusta era fericită şi pălăria îi flutura veselă în bătaia vântului.”

            Nu după mult timp şase ouă de culoarea cerului fură clocite şi păzite de cei doi grauri şi asta până într-o zi în care şase pui sparseră cojile ouălor şi îşi întindeau piuind cioculeţele în văzduh şi graurii cărau neobosiţi viermişori graşi…şi „Augusta se bucura împreună cu graurii.”


            Şi au trecut prin furtuni şi zile cu soare şi lumea din curte se minuna chiar de deasupra pompei de la cişmea. Cum se putea ca o sperietoare să-şi uite menirea şi să devină amică c-o pasăre care, ar fi trebuit să bată din aripe tare, când Augusta la ea se strâmba, s-o facă să-şi ia gândul şi zborul şi prin pom să nu-i calce piciorul. Şi uite că lucrurile se întâmplau, Augusta şi graurul echipă făceau!

            „Duduzaladela! E pisica Izabela!”… nu, nu e greu de ghicit care îi erau gândurile acestei pisici, care se apropia uşor de cuibul graurilor şi se lingea pe botic cu ochiul aţintit la un graur mic. Dar stai! ştie Augusta cum s-o sperie pe această musafiră nepoftită „sperietoarea strălucea de bucurie. Acum avea în sfârşit din nou prieteni, cărora le putea fi de folos.”




Temă: Descrieţi comportamentul Augustei dacă mugurii cireşului nu ar fi îngheţat.

Autor: ANNE GEELHAAR (5 aprilie 1914 – 12 aprilie 1998, Berlin)
Copertă şi ilustraţii: INGEBORG MEYER-REY
Traducere: NORA IUGA
Titlu original: Hans Fröhlich und das Vogelhaus (1961)
Editura: Ion Creangă (1981)

Lector: CARMEN PAŢAC

Tipărit în R.D.G.