sâmbătă, 26 mai 2012

Caramele cu piper

Putem trăi experienţa altora citind sau ascultând o poveste. De ce am face lucru asta? Pentru că oricum am fi, vrem să devenim. În funcţie de idealurile noastre ascultăm sau citim un anumit fel de poveşti, ne hrănim cu ele.
            Atunci când gustăm dulciurile oferite de Mircea Sîntimbreanu constatăm că sunt condimentate, că sunt înţepătoare la limbă, că te pişcă asemenea unui ţânţar care nu te lasă să dormi, dar aici nu e vorba de somnul fiziologic, ci este vorba de somnul conştiinţei morale, ea este cea care trebuie trezită. Sigur că poveştile pot fi circumscrise unui anumit specific al epocii, dar ele rămân nişte prăjituri savuroase chiar şi după ce omul propus de acele vremuri s-a dovedit ineficient. Se impune o precizare, omul multilateral dezvoltat era silit să îndeplinească, să răspundă afirmativ la o serie întreagă de solicitări absurde, ridicole de cele mai multe ori, totuşi politeţea, temeinicia lucrului bine făcut, asumarea responsabilităţii, dorinţa de perfecţionare, bunul simţ şi buna creştere, respectarea promisiunilor făcute rămân nişte deziderate valabile şi în zilele noastre – asta doar în caz că ne dorim să trăim civilizat!
            Mircea Sîntimbreanu îşi tratează invitaţii cititori într-un mod delicios, te lingi pe degete atunci când dai foile, când vezi cum se rotesc cuvintele, cum sensurile nou apărute îţi deschid pofta de a citi mai departe. Devii curios să vezi ce a mai pregătit gazda pentru acest festin. După ingestie, urmează digestie, dar fii atent, nu te culca cu burta plină pe carte, căci se depune, fii lucid şi analizează, analizează-te… efortul mintal creşte metabolismul bazal cu 3%, în felul acesta ai ocazia să creşti frumos, asemenea unui cozonac.


            Voi prezenta câteva din prăjiturelele oferite spre degustare:
  
a)      A SE FERI DE UMEZEALĂ! Căci dacă indicele H constituia, ca să zicem aşa, virusul său intern, umiditatea era, încă de pe vremea când purta scutece, cel mai primejdios agent extern. Aducea gripa. Şi ştiţi şi voi cât mai valorează o maşină gripată! (A se feri de umezeală!)
b)      La Muzeul de Ştiinţe Naturale din şcoală poposise un lup. Bineînţeles împăiat. Masiv, zbârlit şi parcă alergând cu botul întredeschis, temutul carnivor, devenit în mod fatal prin împăiere ierbivor, aştepta cum s-ar zice – şi de data asta se potriveşte – cu limba scoasă, orele de zoologie. (Un mamifer nevertebrat)
c)      Avea doi ani neîmpliniţi şi era în clasa a III-a. Şi trebuie adăugat că repeta clasa: cu un an în urmă tot în clasa a III-a fusese. Faptul acesta nu trebuie să vă surprindă; vreo duzină dintre surorile ei, toate gemene, urmau clasa a XI-a, iar alte câteva, mai tinere, îşi dăduseră chiar examenul de maturitate. Pentru nişte bănci şcolare e un lucru cât se poate de obişnuit. (Băncile)

Temă:  Vă aduceţi aminte când aţi văzut un gest politicos?

Autor: MIRCEA SÎNTIMBREANU (7 ianuarie 1926, Băiţa, jud. Hunedoara – 18 august 1999, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: CREŢU STELA
Editura: Tineretului

Redactor responsabil: TUDOR POPESCU
Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU
Dat la cules 14.01.1966. Bun de tipar 12.04.1966. Apărut 1966
Comanda nr. 6663. Tiraj 33140. Hârtie semivelină de 63 g/m2
540x840/16. Coli editoriale 4,5. Coli de tipar 6,5. A. T. 17653.
C. Z. pentru bibliotecile mici 8R – 93

Vântul şi sticlele de limonadă

Pe anul acesta suntem gata cu şcoala, dăm cep vacanţei celei mari. Unde ne sunt vacanţele d'antan? Amintirile sar una după alta adoima porumbului de floricele într-un tuci. Fac întrecere, care să se deschidă mai frumos, şi să mă facă pe mine să o aleg pe ea, să fie ea cea povestită, dar ele nu ştiu că-mi sunt dragi toate, chiar şi cele care nu s-au deschis, timpul lor a trecut şi nu îmi mai pot arăta floarea lor frumoasă, dar eu ştiu că sub învelişul asta tare de uitare, sta ascunsă o înduioşare prea mare pentru inima mea… e felul lor de a încerca să mă apere pe mine, renunţând la înflorirea lor.
            Doi copii şi unchiul lor de-adevărat – se pare că unchii sunt predispuşi la a face o carieră strălucită ca personaje de poveste (mă gândesc aici la Unchiul Meu de J.C. Carrière şi la Unchiul meu Ulise de J. Marek) – paznic de far, se joacă în vacanţa de vară de-a atotputernicia. Cum să nu te gândeşti la un zeu, când pe unchi îl cheamă Ambrozie? Cum să nu te gândeşti la un zeu iubitor de oameni, când cel de-al doilea nume al unchiului este Păpurică?
            Unchiul Ambrozie Păpurică posedă ştiinţa de a vorbi cu vântul, de-al provoca la întreceri, ba mai mult, de a câştiga aceste întreceri. Este un unchi bun, care într-o zi cu vânt, a dat tuturor copiilor de pe plajă să bea limonadă. Trei lăzi cu sticle de limonadă a cumpărat, avea el planul lui şi cei doi nepoţi ai lui l-au ajutat… ce să mai, o vacanţă de vară asemenea unei flori de nu-mă-uita.

Temă: Dacă aţi fi un element al naturii, cum aţi face să spuneţi copiilor că aveţi chef de joacă?


Autor: PETER ABRAHAM (19 ianuarie 1936, Beriln-Neukölln)
Copertă şi ilustraţii: EBERHARD BINDER
Traducere: NORA IUGA
Titlu original: Die windigen Brauseflaschen (1974)
Editura: Ion Creangă (1982)

Lector: CARMEN PAŢAC
Tipărit în R.D.G.
© Der Kinderbuchverlag Berlin – DDR 1974

Dacă iepuraşul n-ar fi adormit

Poveşti mici, duioase, făcute pentru a fi citite cu drag înainte de culcare. Poveşti care transformă lucrurile de peste zi în poezii pentru copii. Întâmplări banale îmbrăcate în haine de sărbătoare, căci sărbătoare este atunci când laşi fantezia să-ţi fie ghid într-o lume ternă. Dacă de cele mai multe ori căciula e căciulă, covorul e covor şi uşa nu poate chema pisicile din vecini, ei bine sunt momente când căciula bunicului – nu ştim bine dacă este de miel sau iepure, e o chestiune ce trebuie cercetată – se transformă în lup, când covorul devine pârâcios, spunându-ne mamei, că am intrat încălţaţi, când uşa cu scârţâitul ei, cheamă pisicile din vecini să se pripăşească în hol. Pentru aceste momente ai nevoie de fantezie, ea este cea care te poate ajuta să nu te încrâncenezi pe momente trecătoare, ea este cea care-ţi oferă aripi de nor, să te înalţi uşor asemenea unui gând multicolor. Viaţa nu este doar într-un singur fel, ea are o mulţime de nuanţe, ba mai mult, unul şi acelaşi lucru capătă însuşiri, calităţi diferite dacă schimbăm contextul… cucul ceasului din perete cântă: „Cucu-cucu, deşteptarea! Cucu-cucu, spălarea cu apă rece! Cucu-cucu, întârzii de la şcoală! Cucu-cucu, somnul de după-masă! Cucu-cucu, temele! Cucu-cucu, ghetele de lustruit!” Pe când cucul, ceasul pădurii „îţi spune că e vacanţă, apoi, că nu sunt teme de făcut, că nu ne culcăm după-masă, că adunăm ciupercuţe, frăguţe… cu-cu, cu-cu.. cu-cu, cu-cu! flori, ferigă verde… cu-cu, cu-cu!... căutăm melci, arici”

Temă: Rugaţi pe cineva să vă numească un obiect, imaginaţi-vă cum ar arăta lumea fără acel obiect.

Autor: MIRCEA [ŞTEFAN] POP (nu am găsit referinţe valide)
Copertă şi ilustraţii: DONE STAN
Editura: Ion Creangă


Lector: IOANA RICUS
Tehnoredactor: KLARA GALIUC
Bun de tipar: 2.X.1987. Apărut: 1987
Coli de tipar: 3

luni, 21 mai 2012

Mărgica Albastră

            Ce se poate întâmpla atunci când găseşti o mărgică albastră? Dacă eşti băiat te poţi bucura straşnic, ai un nou recrut pentru jocul de bile, dacă eşti fată, îi vei găsi tu o întrebuinţare mai târziu, asta dacă nu cumva până atunci nu descoperi că eşti în posesia unei mărgeluşe fermecate. Şi asta i se poate întâmpla oricui… adică, să găsească o mărgică fermecată. I s-a întâmplat şi Karolciei, în ziua mutării în casă nouă.
            Aventura începe de pe drum, când pentru a evita aglomeraţia şi a ajunge la timp, taxiul în care se află Karolcia, împreună cu mătuşa Agata, alege calea aerului, ba mai mult, face şi o escală la etajul trei al Magazinului Universal, aici lucrurile se precipită deoarece Karolcia o întâlneşte pe Filomena, o vrăjitoare chitită să-i fure margica.
            Cum aventura este mai savuroasă în doi, Karolcia îl va avea alături pe Piotr, un vecin de la bloc, căci noua casă este la bloc – aşa era pe vremea aceea, lumea se muta la bloc. Împreună, Karolcia şi Piotr vor descoperi secretele mărgeluşei. Şi fiţi siguri că sunt ceva secrete de descoperit.
            Aventurile urmează să surprindă o conduită etică, lipsită de egoism, atunci când suntem în posesia unei astfel de mărgeluşe fermecate. Situaţiile create sunt amuzante, (vezi episodul în care mătuşa Agata „…mărturisesc că eu tare aş mânca o prăjitură cu cremă. Nu una, mai multe. Aş fi în stare să mănânc o tavă întreagă.” Şi dorinţa îi va fi îndeplinită peste măsură.) palpitante, solicitante, este necesar să se găsească soluţii pe moment căci Filomena, apare când te aştepţi mai puţin, ni se oferă posibilitatea de a regla conturi şi de a face năzdrăvănii în magazinul cu jucării.
            Toate lucrurile au un sfârşit, chiar şi cele fermecate, dar înainte de acesta trebuie rezolvată o chestiune ce asigură reuşita vacanţei de vară la oraş…

            - Despre ce este vorba?
            - Nu vă pot spune, nu, nu am făcut nici o promisiune, dar sunt în întârziere şi trebuie sa ajung în parc.

Temă: Sunteţi în posesia unei mărgeluşe fermecate, care ar fi primul lucru pe care i l-aţi cere pentru celălalt?

Autor: MARIA KRÜGER (06 septembrie 1904, Varşovia – 13 august 1999, Varşovia)
Copertă şi ilustraţii: OCTAVIA ŢARĂLUNGĂ
Traducere: OLGA ZAICIK
Titlu original: Karolcia (1959)
Editura: Ion Creangă

Lector: ŞIŞMANIAN ECATERINA
Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU
Dat la cules: 13 VI 1973. Bun de tipar 23 X 1973
Apărut: 1973. Tiraj: 14000. Broşate: 12000 +
legate ½ 2000. Coli de tipar: 10,5.

sâmbătă, 19 mai 2012

Ţara celor o mie şi una de mendre




            
Aici un joc unde aceasta carte poate fi castigata.

     Povestea de faţă propune o verificare a ipotezei dacă totul este posibil, atunci dezordinea va guverna. Pentru a valida sau infirma o asemenea ipoteză este nevoie să se pună în scenă povestea celor o mie şi una de mendre. Pentru eroii noştri – copiii, aici reprezentaţi de Micaela, Eliana, Odeta, Gerald, Olivier lumea are reguli, capriciile deşi sunt la îndemâna lor, ele creează de obicei amărăciune şi îmbufnare. Ce bine ar fi dacă ar exista „o ţară-n care să-ţi poţi face o mie şi una de mendre.” Dar o astfel de ţară există, ba mai mult există şi un Parc Fermecat, şi mai mult, poţi deveni zână, asta dacă reuşeşti să treci testul corbului Ruşina`şaiurit. Schepsisul testului nu este acela de a răspunde greşit, ci de a accepta că totul este posibil. Yvonne, colega de clasă a Micaelei, pică cu brio la examenul de zână deşi ea este mereu prima în clasă, ea ştie care sunt răspunsurile corecte. Aşadar 6 x 8, fac oricât, atâta timp cât nu fac 48!
            Micaela devine zână cu baghetă-n regulă, răspunzând acceptabil întrebărilor puse de Ruşina`şaiurit, poate începe călătoria în Parcul Fermecat, unde-şi va întâlni prietenii dar şi alţi copii şi nu le va mai rămâne altceva de făcut decât… totul, după pofta inimii. Să fie capricii!
             În această ţară există doar doi adulţi, regina, care este încântătoare, dar nebună şi nebunia ei trebuie privită ca dezordine, ca dezorganizare, n-am merge până într-acolo încât să-i spunem mentală, dar ne-am opri pe aproape, căci haosul gândirii nu se poate reflecta într-o ordine exterioară a lucrurilor. Cel de-al doilea adult domnul Pock MacRoyth, este dedicat exclusiv jocului.
            În aceste condiţii Micaela et comp. o va întâlni pe Melania, care se va constitui în punctul de sprijin ce-i va răsturna concepţia despre capricii. Vor încerca cu Melania chiar şi politeţea, or se ştie că aceasta nu este altceva decât un set de reguli.
            Întâmplările sunt peste puterile copiilor care-şi doresc, rând pe rând întoarcerea, singura cale de scăpare… ceea ce se şi întâmplă.

                       -…doisprezece ori doisprezece, întreabă Ruşina`şaiurit.
                        - …o sută patruzeci şi patru, răspunde Micaela fără să se gândească.  Aşa avea să pice testul Micaela în încercarea de a deveni pentru a doua oară zână.

Temă: Descoperiţi câte persoane, la întrebarea 12 x 12 vor răspunde mecanic 144 şi câte vor trece prin toate operaţiile.

Autor: ANDRÉ MAUROIS născut ÉMILE SALOMON WILHEM HERZOG (26 iulie 1885, Elbeuf, Seine-Maritime – 9 octombrie 1967, Neuilly-sur-Seine)
Copertă şi ilustraţii: DONE STAN
Traducere: ILEANA VULPESCU
Titlu original: Le pays des trente-six mille volontés (1929)
Editură: Ion Creangă



Lector: GH. ZARAFU
Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU
Dat la cules 21.X.1975. Bun de tipar 20.I.1976
Apărut 1976. Comanda nr. 1134. Tiraj 30000.
Broşate 28000 + legate 2000. Coli de tipar 9


vineri, 18 mai 2012

Numiţi-mă Varahil

            O posibila traducere pur românească a lui Bond, James Bond ar fi Numiţi-mă... în cazul nostru Varahil. El este eroul multor întâmplări provocate chiar de el în urma lecturării diferitelor cărţi de aventură, fie că vorbim de piraţi, de indieni, de haiduci, de celebrul Sherlock Holmes, de căpitanul Hatteras... el le poate aduce pe toate în lumea de joacă a băieţilor. O atmosferă pe care astăzi nu cred să o mai regăseşti în jocurile băieţilor de 11-13 ani şi motivul principal nu ar fi lipsa cititului ci mai degrabă grija părinţilor faţă de pericolele din locul de joacă... blocul cu împrejurimile lui nu mai prezintă siguranţă (asta dacă o fi prezentat-o vreodată). Nevoia de măsurare a forţelor în joacă este astăzi mediată de calculator, cât de tare este avatarul tău, ce skill-uri ai... pe vremea aceea îndemânarea se vedea în sabia de lemn, cuţitul, pistolul pe care le puteai încropi din te miri ce, în rapiditatea imaginaţiei de a propune alternative la un personaj de poveste.
            Cartea propune un personaj care ştie destule, căci se subînţelege că citeşte mult, inventiv, care reuşeşte să-i stârnească pe băieţi, care se mai şi arde câteodată (vezi episodul cu fantomele, ...descântecele sunt minunate „Fugi drace negru înapoi / Că-ţi zvârl pielea la gunoi / Cum nu te tai, / Aşa să nu mă tai. / Du-te-n podul popii / Şi-n fundul gropii!”), un băieţel care nu se dă în lături de la nimic atunci când e vorba de a pleca în diverse expediţii, cu condiţia ca el să fie căpitanul şi nu se poate altfel căci el este cel care aduce noutatea.
            Autorul este de partea lui şi îl ajută să îndrepte poetic micile erori facute în graba lecturii, cum ar fi confuzia dintre ciclon şi ciclop... oricum ar fi, şi unul şi altul au un singur ochi.
            Aventurile în joacă se termină cu joaca de-a aventura... acum, finalul cărţii poate fi citit în mai multe feluri... dar asta depinde de cărţile citite până acum.

            Temă: Concret, cum aţi reacţiona dacă băieţelul dumneavoastră ar pune în practică toate năzbâtiile din carte, ţineţi cont că unele din ele prevăd şi utilizarea carbidului.

Autor: CORNELIU BUZINSCHI (25 februarie 1937, Bacău - 27 mai 2001, Bucureşti)
Copertă: FR.[ANCISC] KALAB
Editură: Tineretului


Redactor: DELIA DAMIRESCU
Tehnoredactor: DUMITRU VERDEŞ
Apărut 1969. Comanda nr. 9244. Hârtie tipar
înalt A de 80 g/m2, 540 x 840/16. C. Z. Pentru
bibliotecile mici 8R – 31.