Traista cu povești, seria a II-a

     Răsfoim astăzi seria a II-a dintr-o colecție foarte frumoasă și anume Traista cu povești. Această colecție debutează cu volumul Sarea în bucate de Petre Ispirescu care primește bunul de tipar în 1958 fiind dată la cules în decembrie 1957. Pe parcursul a peste 20 de ani au apărut o mulțime de titluri și tare mi-ar plăcea să le pot strânge și pe cele din prima serie, recunosc !... e un pic complicat, nu imposibil căci tirajele erau de ordinul sutelor de mii, dar sunt unele cărți care au devenit rara avis. Las pe mai târziu lamentațiile...

    Poveștile sunt nostime și au stârnit imaginația copiilor de pe oriunde s-or fi aflat aceștia și în orice timp. O poveste este o evadare care presupune ceva aventură și posibilitatea de a stabili relații pe care altfel nu ai cum să le ai. O poveste nu îți poate face rău, sigur, sunt unele care te pot înspăimânta dar nu despre ele vorbim astăzi. Nu voi continua cu niște considerații insipide despre rolul formator al poveștilor, voi spune doar că, citirea lor de către adult copiilor, asigură niște momente care nu vor fi uitate și peste timp se pot dovedi niște ancore pentru liniștea și bucuria simplă de care avem nevoie din când în când.

    Citim în această colecție și în altele - de exemplu, Povești Nemuritoare - povești de peste tot din lume și uite așa m-am trezit întrebându-mă cu ce fel de povești ne ducem și noi în colecțiile altor popoare. Tare mi-ar plăcea să văd o astfel de colecție, nu cred să nu existe... mă rog, încă o temă de cercetat :)

    În situția dată avem 18 volume cu povești rusești, coreene, chinezești, arăbești, bengali, africane și aromâne plus cele din Odiseea lui Homer și câteva neaoșe dar cu straie noi. Nu am auzit până acum de Alexandru Bardieru și Petru Rezuș, ambii cu studii de teologie și hirotonisiți și îmi par niște autori inediți în această colecție. Un alt nume care mi-a atras atenția este Iulia Murnu, m-am gândit la Ary Murnu, se pare că Iulia este nepoata acestuia.

    O observație, unele titluri apar și în limba maghiară - Cântecul Karindei, Mreană, Mreană năzdrăvană, altele în limba germană - Mreană, Mreană năzdrăvană. Or fi și altele dar eu nu am reușit să le identific.

    Nu știu ce alte povești să mai spun așa că vă invit să descoperiți mai jos o serie încântătoare!

TRAISTA CU POVEȘTI

colecția Înșiră-te Mărgărite

 

           

    Astăzi suntem pe urmele unei colecții foarte nostime și anume Înșiră-te Mărgărite. Primul volum este dat la cules în 26 martie 1956 și primește bunul de tipar în 01 aprilie 1956. Colecția debutează cu titlul Ceașca Albastră de Arkadie Gaidar – o ceșcuță este găsită spartă și cum numai oamenii pot intra într-o cămară, doar ei pot fi vinovați de acest incident. Fiind acuzați pe nedrept, un adult și un copil hotărăsc să plece un pic de acasă... prilej numai bun de descris peisaje, fapte și întâmplări, este amintită și Armata Roșie și Germania fascistă. Până la urma lucrurile se clarifică și se constată că vinovatul este un... șoricel.

            Ei, dar multe vor fi întâmplările povestite în cele 49 de cărți apărute în această colecție și vorbim aici de seriaⅠcare se întinde pe o perioadă de 4 ani (1956 – 1959) ultimul volum fiind dat la cules în 23 martie 1959 și primind bunul de tipar în 22 aprilie 1959, este vorba de Domnița Roua de Luiza Vlădescu. Există și seria a II-a, sunt apărute doar 4 titluri între iunie 1959 și martie 1960, dar despre acestea într-o postare viitoare.

            Colecția aceasta se adresează școlarilor mici și înceracă să introducă un pic de structură și organizare în lecturile acestora. Până în acel moment nu exista pe piață o colecție dedicată copiilor – exceptând Biblioteca Școlarului, aceasta fiind concentrată pe lecturile / autorii din programa școlară – or apariția acestei colecții vine să îndrepte acest neajuns. Un argument în acest sens îl poate reprezenta frenezia acordarii bunului de tipar.

            Câteva observații:

• ·  Începând cu 29 mai 1958, Povești din țara poveștilor de Ștefan Tita, din logo-ul colecției dispare expresia “carte școlarilor mici„
• · Cartea Dumbrava Minunată de Mihail Sadoveanu nu conține ilustarții și nici pentru ilustrația copertei nu este precizat autorul
• ·  Cartea Petrică și ceasul vrajit de Ion Hobana este singura din toată colecția în care se regăsesc câteva planșe colorate
• ·   Deși pe alocuri – Metelița, de A. Fadeev –  putem constata că pe pagina de gardă apare scris EDIȚIA a II-a trebuie precizat că prima ediție nu face parte din această colecție
• ·  Pentru cartea Aventurile lui Cepelică de Gianni Rodari nu am avut acces la caseta tehnică, prin urmare nu știu detalii legate de bun de tipar, dat la cules, tiraj. Cert este că se află printre puținele volume care au și variantă cartonată
• ·  Nu am mai folosit parantezele drepte atunci când am scris numele autorilor, fie că vorbim de autorii textelor, fie că vorbim de autorii ilustrațiilor. Uneori informațiile sunt contradictorii, alteori lipsesc cu desăvârșire, am ales varianta cea mai sigură și pe care am reușit să o verific... pe alocuri ColoRo m-a pus pe drumul cel bun, îi mulțumesc pentru acesta!

Așadar,

Înșiră-te Mărgărite

                         (click aici)

Serie cu tematică istorică

 

            Aceste cărți mi-au atras atenția de fiecare dată atunci când le-am văzut. Am crezut că ele fac parte dintr-o colecție și asta mai ales datorită felului în care se prezintă coperta. Putem identifica la acest nivel o anumită coerență care se întinde pe tot intervalul de apariție și anume 1959 – 1976. Ba mai mult, trecerea de la o editură la alta – Tineretului, respectiv Ion Creangă – nu alterează această coerență.

            Totuși, mă văd nevoit să spun că nu avem de a face cu o colecție ci cu o serie de cărți care posedă o anumită identitate vizuală. Sunt două elemente care lipsesc și care sunt definitorii pentru o colecție și anume numele și logo-ul, altfel aceste cărți au o tematică, au o formatare, au o machetă, au un nivel al ilustrațiilor grozav.

            Ipoteza mea este aceea că la un moment dat în redacțiile editurilor s-a pus această problemă a unei colecții pe teme istorice, fapt care a dus la apariția în anul 1976 a unui volum scris de Petru Demetru Popescu (1929 – 2018), Virtuți strămoșești și care ulterior va împrumuta acest nume unei viitoare colecții. Cărțile apărute până în acest moment deși prezintă calitățile necesare pentru a fi integrate într-o colecție nu mai puteau fi recuperate, cu excepția a două titluri ele nu au mai fost reeditate după anul 1976. Vorbim aici de Dreptatea lui Vodă, Victor Eftimiu și Minunatele fapte eroice ale unor copii, Emilian Ionescu și Valeriu Șelescu, ambele reeditate în anul 1978.

            Aceste cărți pe care le recuperăm astazi au o frumusețe aparte, vom vedea că în comparație cu cele apărute sub numele colecției Virtuți Strămoșești se află la o distanță considerabilă mai ales în ceea ce privește modul de machetare și prezentarea ilustrațiilor. Sigur, cu „Virtuți Strămoșeștiˮ intrăm în perioada anilor '80, perioadă caracterizată prin penurii la multe niveluri.

            Oricum ar fi, avem în față 25 de titluri de carți în care retrăim momente din istoria noastră – unii ar spune, atent decupate și prezentate – care încearcă să sădească sentimentul de mândrie națională, să facă să vibreze orgoliul de a fi român... și până la urmă, lucrul acesta nu poate fi așa de rău.

(click aici!)

Să Știm

 

            Omul Nou nu apare din senin... este nevoie de o furtună care zdruncină, care răscolește, care răstoarnă vechile informații, cunoștințe, date, credințe, obiceiuri. O furtună, în urma căreia lucrurile fie sunt reconstruite așa cum trebuie, fie – prin hazard – cad exact în poziția care trebuie. Oricare ar fi situația, cert este că există un plan. Unul din obiectivele acestui plan îl reprezintă ridicarea nivelului cultural și tehnic al oamenilor ținuți în bezna neștiinței vreme îndelungată.

            Un instrument cu ajutorul căruia se poate duce această luptă îl reprezintă popularizarea științei și culturii. Astfel iau naștere literatura de popularizare, brigăzile de popularizare, filmele de popularizare... totul trebuie organizat ca la carte!

            Iată, încă din 1945 apare o colecție de broșuri Știința pentru toți, editată de Cartea Rusă, această editură fiind înființată de către Asociația ARLUS. Primul număr din această colecție îl reprezintă Originea Omului, M. Plisetchi. Prima ediție apare în 1945, urmată în 1948 de a doua ediție și în 1949 de o a treia ediție.

            În 1949 ia naștere SRSC – Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii, care la rândul ei publică până pe la începutul anilor 1960 o colecție impresionantă de broșuri cu scopul popularizării științei și culturii. Organizează conferințe, brigăzi și iată că până în 1950 conform unui ziar[1] au fost organizate peste 5000 de conferințe științifice și politice ascultate de circa un milion de ascultători. Societatea a înființat peste 26 de filiale în provincie, în centrele universitare și muncitorești. Au apărut primele cinci numere din revista „Știință și Culturăˮ  organ al Societății și s-a pornit la editarea de broșuri cuprinzând conferințele cele mai importante. Această societate publică și o serie de almanahuri... nu promit, dar poate lucrurile se vor potrivi și voi prezenta unul din ele. Pe lângă toate acestea, membrii se pot recunoaște între ei și prin micile pin-uri prinse de reverul hainei... doar nu credeați că această modă este nouă, sigur, astăzi ele se văd mai mult pe ghiozdane. Mai jos un astfel de pin care reprezintă cea de a doua siglă a societății.

            În fine, să nu mă mai lungesc, ideea este că în felul acesta apare o literatură de popularizare a științei și culturii și fiecare editură își va face propria colecție. Aceasta va avea specificul ei și se va adresa propriei categorii de cititori. Ajungem în felul acesta la editura Tineretului care va publica colecția „Să Știmˮ și despre care vă voi spune câte ceva în cele de mai jos. Dar până atunci să citim un alt ziar[2] și să vedem ce spune V. I. Lenin „Popularizarea este foarte departe de vulgarizare, de banalizare. Scriitorul popularizator apropie pe cititor de o idee profundă, plecând de la datele cele mai simple și îndeobște cunoscute, arătând, cu ajutorul unor raționamente simple sau a unor exemple bine alese, concluziile principale care se pot trage din aceste date, pune mereu pe cititorul care gândește în fața a noi și noi probleme. Scriitorul popularizator nu presupune un cititor care nu gândește, care nu vrea sau nu știe să gândească, dimpotrivă, el presupune la cititorul nedezvoltat o serioasă intenție de a lucra cu capul și-l ajută să facă această muncă serioasă și grea, îl conduce, ajutându-l să facă primii pași și învățându-l să meargă mai departe singur ˮ

            Academicianul Ștefan Milcu, în ziarul mai sus menționat este de părere că o lucrare de popularizare va fi de succes atunci când sunt eliminate controversele savante, când se pune în evidență factorul uman în descoperirile științifice, când expirmarea este adecvată și experiențele personale sunt prezente și dacă se poate adăuga și o fărâmă de talent literar, rețeta aceasta nu are cum să dea greș.

            Literatura științifică de popularizare nu trebuie să se abată de la adevărul științific, ea trebuie să mobilizeze imaginația și interesul, nu trebuie să devină „un bazar de curiozitățiˮ (I.M.Ștefan) ea trebuie să ofere tinerilor care deschid poarta științei și mai târziu poarta fabicilor și uzinelor, a laboratoarelor și a secțiilor de cercetare, motivația de a căuta adevărul care se află în spatele fenomenelor pe care toată lumea le poate observa.

            Pe lângă toate aceste idei generoase se poate constata și o agendă ascunsă a acestei literaturii. În scrierile destinate adulților, se cere să se urmeze principiile materialismului dialectic, să fie combătută ideologia burgheză, să fie abordate probleme ale educației comuniste pentru a-l face pe individ să își întregească concepția științifică despre lume deoarece obscurantismul, misticismul și credințele religioase nu mai au loc... toate acestea având rolul de a-l conduce pe individ înspre construirea realismului socialist. În scrierile destinate copiilor trebuie ilustrată realitatea comuniștilor, care se află într-o continuă luptă cu elemente ale vechiului sistem, elemente putrede, pline de avariție, lipsite de empatie. Tot aici trebuie ilustrat saltul tehnologic, emanciparea, creșterea nivelului de trai, beneficiile aplicării științei în tot ceea ce înseamnă muncă. Doar două exemple, în cartea Rază de soare întâlnim un miner bătrân care povestește cum a fost păcălit și pentru 50 de galbeni a arătat boierilor locul de unde se poate scoate cărbune și aceștia au făcut milioane. În Se înalță o casă, plecând de la înmânarea unor invitații la o serbare pionierească – Nana și Vlăduț – bat la pas șantierele orașului și află multe detalii despre cum se construiește în această epocă, dar mai află cum că pe vremuri zidarii locuiau în maghernițe și construiau case pentru boieri, iar acum construiesc case pentru ei înșiși.

            Autorii acestor cărți nu sunt neapărat scriitori de literatură, ei sunt veritabili ingineri (Ilie Barbu, Mihai Tanciu, Sorin Nicolescu), medici (Leonid Petrescu) alții, scriitori (I.M. Ștefan, Tudor Opriș, Radu Nor), unul este realizatorul celebrei emisiuni TV Un zâmbet pe 16 mm (Marin Traian), faptul acesta se va vedea în felul în care este imaginată și spusă povestea. Se va vedea și în onomastică, care pe alocuri este încântătoare, îl avem pe Meșterul Clorofilă, pe profesorul Enciclopedicus, pe ing. Erasmus Georgescu, pe Moș Sandu Ciortan – bineînțeles în cartea Povestiri despre locuitorii bălții, pe roboțelul Ro, pe Radu și Costel, pe Tică și Rică.

            Tema fiecărei cărți poate fi înțeleasă cu ușurință din prezentarea acestei colecții. Am identificat într-un final 28 de titluri, cel care mi-a dat cea mai mare bătaie de cap a fost Omulețul de cristal... eu îl găseam doar în ediția a II-a și aceasta nu face parte din colecție, eh! din peripețiile unui colecționar de trecut tipărit...  în zeci de mii de exemplare.

            Lăsând la o parte toate aceste considerații, vă spun că această colecție – Să Știm – este foarte savuroasă. Vă invit să citiți despre Tică și Rică, despre profesorul Enciclopedicus și Dănuț, despre raze de soare și meteoriți, despre electroni și toate acestea pe blogul Ce am mai citit. Îi mulțumesc lui Wilkins Micawber pentru încrederea acordată și mai ales pentru faptul că scrie despre cărțile copilăriei. Așadar, click pe titlul cărții în prezentare și veți descoperi o încântătoare postare!

            Încântătoare sunt și ilustrațiile realizate de Dumitru Ionescu, Burschi Gruder, Constantin Plăcintă și am pregătit o mică surpriză la finele prezentării.

            Așadar,

 

click aici

   

---

[1] Scânteia, seria III, anul XIX, nr.1740 din 24 mai 1950

[2] Scânteia Tineretului, seria II, anul XVI, nr. 3396 din 15 aprilie 1960

     Expresia aceasta povestind copiilor îmi pare că poate deveni foarte ușor un bun prilej de bucurie, cum la fel de ușor poate deveni un prilej de disensiune. În primul caz avem bucuria bunicului de a spune povești, de a face legătura între trecutul trăit cândva ca prezent și prezentul de acum, care va deveni trecut. Amitirile reluate din timp în timp se transformă în borne și cu ajutorul lor putem vedea cât de departe putem merge pentru a ne înțelege. În cel de al doilea caz, problema se pune de selecție, ce anume alegi să povestești copiilor; mai există și problema timpului, când alegi să povestești copiilor și eventual problema felului, cum povestești copiilor. Dar toate acestea sunt chestiuni pentru altfel de cărți și altfel de postări... astăzi recuperăm o colecție care își are și ea bucuriile și problemele ei.

    Cotrobăind după informații am dat peste Octav Minar... mamă ce personaj! A realizat în 1915 împreună cu Société Pathé Frères, o casă de film franceză, primul film despre Eminescu, intitulat Eminescu - Veronica - Creangă. Unii îl consideră pe Octav Minar drept un plastograf, George Călinescu l-a numit necrofor eminescian, cert este că datorită lui există o arhivă în care se pot găsi informații despre Eminescu. Interesul nostru pentru Octav Minar este acela că pe la finele anilor 1920 la Editura Librăriei  SOCEC & Co. S. A. apărea "Colecția Clasicilor Români și Străini pentru Copii și Tineret întemeiată și îngrijită de Octav Minar - Povestind Copiilor". Din câte am constatat pare să fie vorba de o colecție ce apare până prin anul 1948 și cuprinde trei serii. Comparând cărțile la care am avut acces pe criteriul cuprins, am constatat că selecția pieselor este diferită între cele două colecții. Sunt momente de timp diferite și nu cred că s-ar fi putut reedita întocmai seriile trecute, rămâne totuși titlul colecției ca element de legătură certă.

    Am mai găsit într-un articol semnat M.C. și apărut în Gazeta Învățământului, nr. 613 din anul 1961 o prezentare a acestei colecții. Articolul începe cu o laudă adusă Editurii Tineretului pentru gândul cel bun și anume, acela de a dărui școlarilor din clasele mai mici posibilitatea de a cunoaște creațiile unor clasici ai literaturii române dar și ale unor cunoscuți scriitori contemporani ai acelor vremuri. Dar partea cea mai consistentă din articol este dedicată prezentării aspectelor mai puțin reușite și pe care editura ar trebui să încerce să le rezolve în viitoarele apariții. 

Se pleacă de la:

• lipsa prefeței volumului dedicat lui Mihail Sadoveanu,
• se trece prin semnalarea lipsei unui portret al autorului,
• a lipsei unui glosar,
• a faptului că în volumul dedicat lui Tudor Arghezi nu sunt incluse poezii,

și se ajunge:

• la considerații legate de alegerea culorilor și a desenului de pe prima copertă. Astfel, pentru volumul dedicat lui Petre Ispirescu, editura este certată pentru culorile folosite și pentru reprezentarea Ilenei Cosânzeana, care pare mai degrabă o vrajitoare.

    Dacă unele din aceste probleme - prefață, glosar - își găsesc rezolvarea, volumul dedicat lui Petre Ispirescu apare în aceleași condiții și în anul 1966 și este o reeditare în afara colecției. O precizare, ilustrațiile apărute în aceste două cărți reprezintă o selecție din ilustrațiile volumului Basme, Petre Ispirescu, ed. Tineretului, 1959 și aparțin Floricăi Cordescu, care este sora geamănă a Marcelei Cordescu. Florica Cordescu este soția poetului Eugen Jebeleanu și se stinge din viață în anul 1965, la numai 52 de ani.

    

    Într-o notiță apărută în ziarul Luceafărul, nr. 19 din anul 1960 aflăm că pe lângă autorii deja identificați ar urma să apară și un volum dedicat lui Emil Gârleanu și unul dedicat lui Dimitrie Anghel. Nu am reușit să identific până acum niciunul din cele două volume cu pricina.

    

    Vă invit la un click pe titlul de mai jos și vă doresc să descoperiți frumusețea unei colecții delicate.

Povestind Copiilor

Colecția Biblioteca Contemporană

         Migălesc de ceva timp la această prezentare și îmi dau seama că unele lucruri ar putea fi îmbunătățite, dar asta este cea mai bună formă pe care i-o pot da eu în acest moment. Sunt tare încântat de rezultat și vreau să vi-l arat. Sper să descoperiți lucruri frumoase!

           Vreau să îi mulțumesc lui Paul - ColoRo - pentru faptul că a avut încredere și mi-a permis să întregesc această prezentare și cu portretele ilustratorilor. În felul acesta sunt mult mai multe culori de observat, asta ca să nu spun nimic despre toate poveștile pe care le puteți găsi în aceste portrete. Mulțumesc Paul!

            Pe scurt: 

• sunt 61 de titluri apărute în această colecție între anii 1971 - 1985;
• prezentarea ține cont de cronologia anilor deoarece nu toate volumele conțin o casetă tehnică detaliată. Lipsesc informații ca bun de tipar, tiraj, dat la cules sau sunt prezente în diferite combinații, fapt care nu permite o prezentare cronologică care să țină cont de zi, lună, an;
• deși cărțile acestei colecții nu sunt ilustrate, o excepție o constituie volumul Val Zglobiu, în care se regăsesc câteva ilustrații;
• volumul O partidă de bile, Constantin Mateescu apare într-o primă ediție în 1973 și ulterior în 1979 apare o a doua ediție;
• volumele apărute în limba maghiară, respectiv germană nu au un corespondent în limba română, sunt totuși câteva excepții cum ar fi O șansă pentru fiecare /  Ló a pincében - Ovidiu Zotta, Pistruiatul / A kis szeplős - Francisc Munteanu;
• în limba maghiară, numele colecției este Beszélő tükör iar în limba germană, colecția poartă numele de Gegenwärtige Bibliothek;
• în volumul Dincolo de joc, Iuliu Rațiu sunt anunțate câteva titluri pe care nu am reușit să le identific nicicum ca aparținând de această colecție. Este vorba de:

1. Reportaj despre hidrocentrala de la Porțile de Fier,  Ion Crînguleanu
2. Maramureș, tară nouă, Mihai Negulescu
3. Lădița cu bancnote, Nicuță Tănase
4. Niculae Moromete, Marin Preda
5. Racheta Albă, Ludovic Roman
6. Bunicul și bicicleta, Petre Sălcudeanu
7. Harta nedescifrată, Franz Storch

Cu siguranță mai sunt elemente pe care nu am reușit să le descopăr, dacă dețineți informații care ar putea întregi această prezentare, nu ezitați!

Vizionare plăcută!

(click pe legenda pozei)

Biblioteca Contemporană

Abecedar 1970 - 1972

            Se putea spune că acest proiect al abecedarelor a intrat pe o linie moartă dat fiind timpul scurs de la ultima postare pe această temă. Dacă v-ați făcut griji, acum este momentul să renunțați la ele. Am ajuns sa vorbim despre perioada 1970 – 1972. Aceste abecedare au fost elaborate în conformitate cu programa școlară a Ministerului Învățământului aprobată cu numărul 52449 / 1969. Nu conțin informații despre tiraj, bun de tipar și alte detalii tehnice. Aflăm din revista Gazeta Învățământului, nr. 1052 din august 1970 câteva detalii despre acest abecedar. El a fost experimentat în anul școlar 1967/1968 la Școala Generală nr. 122 din București după care a fost prezentat la un concurs de manuale școlare și mai apoi s-a dat spre publicare. Apariția lui se pare că a fost cerută de către dorința de a actualiza vechiul abecedar și anume cel editat în anul 1955. Dacă ne ridicăm un pic deasupra tuturor modificărilor pe care le-am arătat în postările precedente și care au survenit în diferitele ediții ale abecedarelor, putem spune că din 1955 și până în 1970 avem un singur fel de abecedar care dispune de o anumită viziune unitară în a-i îndruma pe copii pe acest drum al aflabetizării. Diferența între abecedarele de până în 1970 nu ține de tehnica predării citirii și scrierii – deși am văzut că de-a lungul timpului, scrierea s-a tot modificat – ci ține de felul în care sunt reflectate diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. Această reflectare a plecat de la reprezentarea realității așa cum o percepe direct copilul și a ajuns la reprezentarea realității așa cum și-o imaginau cei care se ocupau de ideologia acelor vremuri.

            Prezentul abecedar este cu totul nou, perspectiva ideologică de care vorbeam mai sus îmi pare că lipsește, excepție fac două texte de la finele abecedarului în care se vorbește despre Țara mea și Partidul. Sigur, sunt prezentate aspecte din viața de la țară, viața de la oraș, sunt prezentate meserii, dar în toate acestea nu se simte firul roșu al epocii. Nu se folosesc cuvintele marotă ca de exemplu: gospodărie, cooperativă, proletari, ziarul Scânteia etc. Cred că acest abecedar încearcă să ofere copiilor modele dezirabile de comportament și atitudine bazate pe bun simț. Câteva exemple:

O fetiță harnică

Crina locuiește pe strada mea. E o fetiță numai cât un nod de mare. Cum se face cald o văd în grădină. Plivește iarba din straturile de zarzavat sau udă florile. Și acum e cu stropitoarea în mână. [-]Ce faci, acolo Crina? [-]Stropesc florile! Uite, cum se înviorează sub stropii reci de apă!

 

O întâmplare

Sună de intrare. E ora nouă fix. Avem aritmetica. Facem exerciții de adunare. Deschidem caietele. Începem să lucrăm. [-]Nu mai am cerneală în toc, spune Xenia. Alexe îi împrumută un pix. Numai așa Xenia poate termina exercițiul. Ce a învățat Xenia din această întâmplare?

 

Înghețata

E cald. Angheluță iese tiptil în curte. La ghereta din colț este înghețată. [-]Ce bună e înghețata! Aș mânca și eu! Are în buzunar doi lei de la bunica. Cere două cornete de înghețată. Angheluță mănâncă în mare grabă. Vânzătorul îl vede. [-]Nu te grăbi. Are să te doară în gât!

Lizuca și ceasul

Stă, sus, atârnat pe perete. Lizuca se uită la el. [-]Ce poate fi? Din el se aude încet un cântecel. Tic-tac, tic-tac cântă neîncetat. Lizuca se întoarce. Se sucește. Ar vrea să știe ce este înăuntru. Se suie pe scaun. Întinde mâna. [-]Ce cauți acolo? Nu se umblă la ceas! îi spune mama.

 

            Și acum să revenim la mai vechile noastre lecții și să vedem cum s-au schimbat, ce modificări s-au mai petrecut, ce a mai trecut prin mintea acelor frunze...

 

La cumpărături

Corvoada aceasta este prezentă încă din 1949 😊 Titlul lecției se modifică astfel, La magazinul de stat – 1949, La Alimentara – 1963, La cumpărături – 1970. În primele lecții accentul cade pe expresia “aici se găsesc de toate” din 1970 avem o simplă descriere a acestei realități. La nivelul ilustrației se simte atmosfera modernă, în parte datorită culorilor, dar mai ales datorită îmbrăcămintei și a felului în care sunt expuse mărfurile în galantar. Ba mai mult, faptul că tatăl îi propune lui Gheorghiță să facă socoteala kilogramelor mi se pare a fi o glumă bună pe seama băiatului luat ca din oală.

 

1970

1963

Bunicul

Știm că bunicul sparge lemne din ′48 și până prin ′65 când fie obosește, fie nu mai are ce sparge. În acest moment el vine la București și îl găsim relaxându-se în parcul Herăstrău. Din 1970 el aduce daruri nepoților. Îmi place că elementul de legătură între toate aceste lecții este barba albă a bunicului. În lecția aceasta, copiii nu mai trebuie să muncească, ei doar se bucură de venirea bunicului, de darurile pe care acesta le-a adus și au voie să se simtă copii... căci unde te simți mai copil decât în preajma bunicilor.

 

La masa

Apare Pârvu, celebru Pârvu, cel care mănâncă repede, se îneacă și este dojenit. Deși este prezent în continuare ajutorul pe care îl poate oferi copilul la masă, sunt aduse în discuție de data aceasta și comportamentul și atitudinea din timpul mesei. Lecția este prezentă de prin 1961, iar la nivelul ilustrației se păstrează caracterul festiv. Iată textul lecției din 1970

E ora mesei. Întâi iau loc la masă tata cu mama. Apoi noi, unul câte unul. [-] Anca, ai uitat pâinea! [-] Îndată mamă! Anca pune pâinea pe masă. Mâncăm supa. Pârvu se îneacă. [-] Pârvule, nu mânca repede! Nu este sănătos.

 

 Părinții lui Florin

Văzute cronologic toate aceste ediții ale abecedarelor te pot împinge să emiți ipoteze năstrușnice. Iată una, dacă până acum pentru litera F, se discuta despre fulgi de nea și mama lui Florin, care era țesătoare și lucra la filatura de bumbac, din 1970 se discută și despre tatăl lui Florin care lucrează la o fabrică de pâine unde se fabrică pâine neagră, franzelă și cornuri. Ni se spune că munca e grea dar folositoare deoarece pâinea nu poate lipsi din hrana omului. E momentul să ne amintim expresia ”bagă cu pâine să te saturi“. Chestiunea aceasta a reprezentării echilibrate a bărbaților și femeilor să știți că a existat și sigur a fost pusă în discuție căci vom vedea exemple de modificări ale ilustrațiilor, într-o ediție este bunicul, în următoarea este bunica.

 

Lenuța și păpușa ei

Apare o mai veche cunoștință dintr-ale noastre și anume Lenuța, ea se juca cu păpușa încă de prin 1948, dar împrumută ceva și din comportamentul Zoicăi, cea de la lecția grupului de litere CHI și anume jocul cu chibriturile. Din nou accentul cade pe atitudine și comportament. Îmi place atenția la detaliu, nu păpușa este cea care ia foc ci rochița ei.

 

Ce facem cu păunul la oraș?

În abecedarul din 1965 s-a dat dezlegare la fantezie astfel încât pentru litera P s-au lăsat păunii liberi prin parc. E prea de tot, astfel încât păunul se transformă în Păuna iar în 1970 el apare din nou. Vă invit să-l descoperiți.

 

La horă

Strigăturile se modifică de-a lungul timpului:

în 1948 Ura, Ura să trăiască, / Republica Românească!

în 1955 Să jucăm hora pe loc, / Să răsară busuioc.

în 1970 Alunelu! Alunelu! / Hai la joc! Dar principala modificare mi se pare a fi întâlnirea dintre urban și rural.

 

            În tot abecedarul se simte atenția îndreptată spre copil, spre ceea ce îl interesează pe el, se încearcă să se pornească de la lucrurile pe care acesta deja le știe și pentru aceasta se face apel la povești arhicunoscute, la personaje care îmi închipui erau foarte îndrăgite pe vremea aceea. La început o avem pe Capra cu Trei Iezi, urmând să mai apară Vasilache, Așchiuță, Neghiniță. Înainte de a încheia cu o poezie de mare angajament vreau să mai aduc un argument pentru atenția care s-a acordat acestui abecedar. Este singurul abecedar care are forzaț cu imprimeuri și nu este doar o foaie albă... practic, copiii deschideau o carte cu povești! 

Ilustrația abecedarului este asigurată de Angi Petrescu-Tipărescu.

Abecedar 1968 - 1969

 

            

Un interval de doi ani în care nu se produc modificări majore. Pare să fie vorba de o pauză, un interludiu necesar unei schimbări – aceasta se va produce în 1970. Modificările apărute în acest intreval sunt mai degrabă de natură didactică-pedagogică, cuvinte, nume de persoane, explicații, toate acestea pentru a ușura învățarea.

            În anul 1968, după ce școlarul va fi parcurs toate lecțiile se va întâlni cu un grupaj de texte suplimentare. Acesta nu sunt însoțite de niciun fel de ilustrație. În ordinea apariției avem următoarele: Rândunica, Cântecul Melcului, O problema grea, Cocoșul, Câinele și Vulpea, De ziua ta, Iepurele și Ariciul, Din gradina lui Mihai, Săptămâna, Doi frați, Vine ploaia, 1 Iunie.

            O parte din aceste texte se regăsesc tot într-o secțiune de lecturi suplimentare și la sfârșitul abecedarelor din anii 1955 – 1956.

            Principala modificare o reprezintă schimbarea copertei și a ilustrației. Din păcate nu ni se spune nimic despre autorul acestei ilustrații. Pare să nu mai fie vorba de Coca Crețoiu – ale cărei ilustrații rămân în continuare să nuanțeze textele abecedarelor din acest interval – ci, dacă ar fi să aleg pe cineva, aș miza pe Angi Petrescu-Tipărescu. Aș face acest lucru deoarece în următorii patru ani ea va fi cea care se va ocupa de ilustrațiile abecedarelor și datorită unor asemănări în ceea ce privește modul de desen al copiilor.

Abecedar 1965 - 1967

 

            O perioadă de trei ani în care nu apar modificări spectaculoase decât pe alocuri. Procesul colectivizării este deja încheiat de trei ani, dar tot mai trebuie nuanțată ideea. Se trag tușe de finețe în ceea ce privește acest aspect al colectivizării, dar ceea ce era de spus, a fost spus până acum. De acum încolo este rândul orașului să câștige teren. Aspecte urbane încep să fie vizibile din ce în ce mai mult, mai ales la nivelul ilustrațiilor.

            Un fapt – ce poate fi văzut ca un experiment pedagogic, în realitate poate chiar asta este – îl observăm atunci când vorbim de abecedarul anului 1966. Acest abecedar are parte de două ediții. La nivelul textelor și ilustrațiilor cele două ediții sunt în mare proporție identice. Diferența o face modelul caligrafic al paginii. Se propune copiilor un alt fel de a scrie literele. Să fim preciși, pentru modelul caligrafic clasic sunt tipărite 335000 + 102 ex. leg ½, pe când, pentru modelul caligrafic nou sunt tipărite 3000 + 102 ex. leg ½. De aceea zic că am putea vorbi de un experiment pedagogic. Din păcate m-am trezit târziu pentru a urmări și acest aspect al caligrafiei, dar câteva repere pot fi precizate.

Prima zi de școală

            În mod evident orașul a luat locul școlii de la sat. Parcă se poate vedea un oarecare individualism, la sat, majoritatea copiilor sunt laolaltă, pe când la oraș, legăturile pare a nu mai fi așa de strânse. Nu cred că tovarășa învățătoare îi primește pe fiecare în parte. Ținând cont de acest fapt, ne putem întreba care este statutul copiilor din ilustrație. Oare în ilustrație să nu fie învățătoarea, nu prea cred, deoarece aceasta seamănă cu tovarășa care ține lecția la clasă.

Vizita la doctor

            Aici se poate observa cel mai bine schimbarea uniformei.

Au! Au!

            Pe lângă modificarea drastică a locului unde se petrece acțiunea, observăm apariția robinetului. Îmi imaginez că acest element, pentru acea vreme, este un progres. Îmi aduc aminte că cineva, povestea la un moment dat că diferența majoră între sat și oraș o reprezintă accesul la apă și mai precis, felul în care apa ajunge în casă – doar dai drumul la robinet!

Ooo...u, ce schimbare!

            Lecția pentru litera O se mută și ea la oraș. Să observăm ce înseamnă o bucătărie modernă. Dacă până în 1964 mama are o gâscă, din 1965 ea are o ceașcă. Îmi place ideea de a pune gâsca să facă ou. Vă întreb, de ce nu a fost desenată o găină căci aceasta este mai degrabă asociată cu ouăle, nu?

Circulația pe drumurile publice

            Dacă în ilustrațiile precedente era vorba tot de oraș, de data aceasta avem un oraș luminos, un oraș cu trecere de pietoni marcată. Putem vorbi de un oraș care s-a cizelat între timp. De observat uniforma băiatului. În chestiunea aceasta a uniformelor, plec de la premisa că ele reflectă realitatea și nu sunt doar o creație a ilustratorului.

 

Păuni în aer liber

            E, aici, chiar mi se pare că s-a dat dezlegare la fantezie. În care oraș se pot vedea păuni în libertate? Până în 1965 lecția asociată literei P era cu nenea Pavel care cară lemne din pădure. Cu el este Marin care are o pușcă pe umăr și pac! pac! și lupul cade. Interesant de urmărit avatarurile acestui păun căci va suferi ceva modificări. Pe pagina alăturată lecția continuă, până în 1964 în mediul rural, din 1965 în casa unui muzician.

            Text '63 „Noi avem o găină. Ea are nouă pui. Ana vine cu Păuna. Ele aduc mălai cu apă.  [-]Pui, pui, pui! Ei vin repede. Păuna ia un pui. Piu! Piu! Piu!”

            Text '65 „Pavel are un pian. Pianul e mare. Vine Mirel cu Paula. Ei văd pianul. [-] O, un pian mare! [-] Paula, ai pian? [-] Nu, eu am o vioară nouă. Mirel are un acordeon. ”

Suru

            Am vorbit aici despre calul Suru. Iată, din 1965 textul și ilustrația se modifică.

Bunicul

            Din 1948 bunicul sparge lemne, în 1965 a obosit, îl găsim pe o bancă într-un celebru parc. Provocare, numiți parcul și clădirea din planul îndepărtat.

La școală

            Un nou outfit pentru băieți, din 1967.

La seceriș

            La nivelul textului apar mici nuanțări. Până în 1964, secerișul a început la gospodăria agricolă colectivă, din 1965, începe la cooperativa agricolă de producție. Dacă până în 1964 secerătorile seceră mereu, din 1966 seceră mereu combinele. Saltul tehnologic este prezent și la nivelul ilustrațiilor. Și o ultimă modificare, pionierii și școlarii adună spice până în 1965, din 1966, doar cooperatorii adună roade bogate, pionierii și școlarii au dispărut.

30 Decembrie

            Vorbeam la începutul acestei postări despre caligrafia literelor. Mai jos câteva repere folosind modelul caligrafic al paginii de la lecția 30 decembrie. Caligrafia literelor se va modifica în 1970 și apoi în 1987.

Spațiul locativ

            O familie numeroasă care mă face să mă întreb în ce fel de casă locuiesc.

Mătușa Anghelina

            Baba Anghelina în plină iarnă fie că transportă cu ajutorul copiilor un sac cu mălai sau un coș gol, ajunge la destinație în 1964. Din 1965 această lecție este înlocuită cu o ghicitoare.

 

În tramvai

            Aspecte din transportul public urban. Această lecție conține sâmburele unei lecții viitoare. În fapt, de la un anumit moment dat încolo, lecțiile vor fi construite ca un fel de pildă, ca o normă de comportament. Ele vor încerca să arate elevilor care sunt atitudinile și comportamentele dezirabile acasă, pe stradă, la școală. Ele se vor constitui în adevărate exemple de urmat căci na! suntem la școală și învățăm nu doar citit și scris ci și spirit civic.

            Text '63 „Elevii din clasa noastră se duc la ex-po-zi-ți-e. Învățătoarea Elena Alexe e cu ei. Vine tramvaiul. Ei se grăbesc la urcare. [-] Taxa, copii! spune taxatorul. Luați bilete! Elevii iau bilete. Fiecare caută să ocupe un loc. Ce plăcut e să privești pe geam! Tramvaiul se oprește din nou. Se urcă o bătrânică. Alexandru o ajută. Xenia se scoală și îi dă locul: [-] Stați, vă rog. Eu pot să stau și în picioare. ”