„Generaţia
copiilor crescuţi cu cheia de gât” iată un instant, ce aşteaptă puţină apă,
sărată sau nu, pentru a face fericită o ureche nostalgică şi o gură cu vorbă
melancolică… ochii îi lăsăm la scăldat şi când o fi să-i primenim o vom face
tot cu haine vechi, nu pentru că n-am avea bani de unele noi, ci pentru că
tiparele pe care le folosim sunt tot alea vechi. Copiii de demult rămâneau
adesea singuri acasă, atunci când eşti mic şi te afli într-o astfel de
situaţie, fricile tale sunt principalul inamic, când eşti ceva mai mare trebuie
să te lupţi cu tentaţiile. În postarea despre Melinda, păpuşa fermecată, am amintit în treacăt un astfel de
episod. Alina rămasă singură acasă trebuie să facă faţă întunericului,
oamenilor răi, vrăjitoarei şi reuşeşte pentru că descoperă cu ajutorul vocii
sale interioare că aceste lucruri nu există în realitate şi că atâta timp cât
poţi să te culci liniştit ştiind că ai făcut doar fapte bune, nimic nu ţi se
poate întâmpla rău, mai mult, vei fi trezit de sărutul unei zâne şi prin ochii
întredeschişi o vei vedea pe mama ta cum îţi zâmbeşte… o poveste frumoasă, asta
până ne facem ceva mai mari şi avem voie să călătorim singuri prin oraş. Dar
cine-ţi vine-n ajutor, atunci când rămâi singur acasă, iar drumeţia în oraş
este o tentaţie, alături de statul la soare pe gard, de tras chiulul de la
şcoală, de făcut o fiţuică în loc de a învăţa? Tentaţia este pe măsura simţului
de responsabilitate, se duce o adevărată luptă între motive… şi dacă în toiul
luptei auzi un ciocănit la uşă, dă fuga de deschide repede… în cameră îţi vor
năvăli treizeci de stafide, care au un fler deosebit în a-i găsi pe copiii
aflaţi în starea E, de la ezitare. Aşa i s-a întâmplat şi lui Doru, eroul
acestui mister cu stafide.
Doru
este elevul bun, este copilul model dorit de părinţi, care rămas singur acasă
răspunde prezent la chemarea lui Mister Kiulescu, acesta are o afacere care
merge ca unsă deoarece toată echipa lui ştie precis ce are de făcut. Rolul
stafidelor este acela de a descoperi elevii care au chef de un chiul, cu cât
elevul este mai silitor, cu atât Mr. Kiulescu va fi mai mulţumit. Dar elevii
silitori nu sunt uşor de convins, există totuşi un moment de ezitare din partea
lor, pe care dacă-l prinzi şi le-ai cântat „Serenada Chiulelii” ai tăi sunt.
Stafidele lucrează sub spectrul încozonăcirii, deci nu prea dau greş în a-i
descoperi pe copiii dornici de un repaus în mijloc de săptămână. Ca totul să
fie în regulă se semnează un contract, în urma căruia te alegi cu o aventură
trăsnet, ba mai mult, poţi să-ţi alegi aventura pe care vrei s-o trăieşti.
Contractul se semnează în prezenţa Prinţesei Încâlceală şi a Motanului
Bartolomeu, reprezentanţii legali ai lui Mr. Kiulescu. Nu există dovadă mai
bună pentru aventurile ce vor urma decât cei doi, Prinţesa dispune după bunul
plac de curgerea timpului, cu ajutorul unui evantai ea poate derula înainte sau
înapoi firul temporal al aventurii, iar Motanul Bartolomeu se află în posesia
unui joben magic din care poate scoate tot ceea ce-şi doreşte, mă rog momentan
este uşor defect, dar asta nu afectează cu nimic derularea aventuroasă a
evenimentelor, ba din contră, o sporeşte asemenea unui cozonac pus la dospit.
Onomastica,
jocul de cuvinte, provocarea intelectuală (iar ca adult care a citit ceva mai
mult cu siguranţă va fi un deliciu), suspansul, intriga, misterul, calitatea
propoziţiilor, surpriza de a vedea că lucrurile pot fi răsturnate fără să se
strice, fac ca această poveste să te încânte de la zâmbet până la râs.
Cea
de a doua poveste, căci mai este una în această carte şi anume Făt-Frumos din Pepsy-Cola este
construită pe schema clasică a basmului cu împăratul şi împărăteasa care îşi
doreau un copil, şi doar atât, restul este fantezie adevărată desfăşurată „în
împărăţia Dulapului de Bucătărie unde era întotdeauna vesel şi frumos.
Locuitorii compuneau reţete de mâncare în versuri, găteau nişte bucate
nemaipomenit de gustoase, mâncau, beau şi dansau din zori şi până-n noapte şi
din noapte până-n zori. În Marele Sertar Pentru Baluri masa era veşnic pusă şi
muzicanţii cântau neobosiţi. Instrumentele lor erau care mai de care mai
ciudate; unii băteau ritmul în pahare cu linguriţele, alţii loveau capacele cu
câte o coadă de tigaie. Din sita de cernut făină fuseseră smulse câteva fire,
astfel încât putea fi folosită ca harpă. Ceainicul, pus cu apă la fiert, scotea
din când în când câte un ţiuit prelung, şi astfel ţinea loc de diapazon. Când
muzicanţii oboseau, cineva îi înlocuia învârtind coada maşinii de tocat carne.
Iar aceasta cânta întocmai ca o flaşnetă sau mai degrabă ca un fel de patefon,
deoarece cuţitul de la gura ei fusese înlocuit chiar cu un disc de patefon.”
Şi
prin luneta mea de tinchea/ Hăt, departe-n stele, văd aşa:
Temă: Atunci când închideţi un
ochi, ce vă face să-l ţineţi deschis pe celălalt?
Autor: ALINA NOUR (8 noiembrie
1953)
Copertă şi ilustraţii: ALINA NOUR
Editura: Ion Creangă
Lector PASSIONARIA
STOICESCU-IVANOV
Tehnoredactor PETRE
STANCU
Bun de tipar 25. IX. 1984
Apărut 1984. Coli de tipar 5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu