Insigna de pilot

 

            Tot citind cărți pentru copii din perioada comunistă, se poate constata, la un moment dat, existența unor modele recurente, un anumit tipar care se repetă. Avem, de exemplu: pionierii care sar în ajutor, creșterea nivelului de trai și prezentarea realizărilor mărețe, acțiunile din ilegalitatea Partidului Comunist, diferite momente tensionante care conduc spre o anumită coeziune socială, demascarea unor comploturi și descoperirea unor spioni și sabotaje, realizarea sau participarea la realizarea unor inevenții și descoperiri. Acestea sunt teme mari care, la rândul lor, pot fi rafinate în diverse episoade și momente, a căror rezolvare implică și prezența elementului de corijat. Spre exemplu, pionierii care sar în ajutor au nevoie de elementul care trebuie ajutat. Acesta este un coleg care a rămas în urmă sau este certat cu buna cuviință, poate fi un bunic, o echipă de muncitori sau chiar o colectivă agricolă.

            În cazul multor povești, realitatea prezentată nu este cea din teren, ci avem de-a face cu o realitate construită deoarece intenția este aceea ca cititorul să construiască mental această realitate dirijată de specificul vremurilor și al ideologiei. Intenția nu este doar de a mistifica ci plecând de la ideea că experiența copiilor este una limitată se încearcă prin intermediul cărții / poveștii să se furnizeze copilului filtrele potrivite, astfel încât la momentul confruntării directe cu realitatea, acesta să o vadă formată conform normelor acceptate.

            Așadar, scriitorii creează realități, iar cititorii le recreează în mintea lor. Realitatea creată de scriitori poate fi influențată de ideologia vremurilor și atunci avem de a face cu niscaiva propagandă, ori nu este influențată și atunci avem poveste curată.

            La un moment dat vorbeam de existența unui Bibliotecar al Universului și cum acesta aranjează lucrurile astfel încât să ajungă la tine ceea ce îți trebuie și iată că am fost ajutat din nou. Citeam mai zilele trecute câteva interviuri acordate de Ileana Mălăncioiu și adunate în cartea Am reușit să rămân eu însămi, editura Polirom, 2024. Iată ce spunea la un moment dat: „Cei șapte ani de acasă nu stau doar la baza educației propriu-zise, ci și la a celei estetice.[…] La asta a contribuit și faptul că m-am născut într-o casă fără cărți și nu parcursesem tot abecedarul când am început să citesc zilnic din Biblie. În alte condiții putea fi un handicap, dar pentru mine a fost un avantaj. Pentru că n-am citit textele propagandistice din cărțile pentru copii de la vremea aceea, care lăsau sechele în creierul celor ce își începeau educația prin ele“ (p.159) Așadar, deși accentul cade pe educația estetică, putem remarca faptul că textele au suficientă putere pentru a modela și a oferi experiențe formatoare la vârstele mici.

            Am lăsat un pic gândul să zboare căci citind aceste povestiri al lui Ovidiu Zotta m-am trezit gândindu-mă la cele de mai sus. Îmi imaginez că a fost tare dificil de găsit un echilibru între a scrie o poveste curată și una încărcată de cerințele momentului. Sigur, putem vorbi de talent, măiestrie, acceptări, compromisuri, reveniri, respingeri, interziceri, iertări și clemențe, de mici indulgențe... cineva ar spune că până la urmă, importante sunt doar faptele, aș extinde un pic și aș include aici și gândul, ruminarea intenției și a nevoii de a fi.

            Sunt în cartea aceasta 46 de povestiri care dezbrăcate de elementele care au devenit între timp desuete, reușesc să rămână proaspete. Eroii sunt copii de gimnaziu, iar întâmplările te poartă în locurile specifice vârstei, acasă, la școală, în fața blocului, în excursie, în fața caietului de lecții. Sunt bucăți nostime și, chiar dacă ești adult, îți amintești că cea mai strălucitoare curățenie se făcea în sesiune, respectiv atunci când aveai de învățat. Că pentru un 5(cinci) trăgeai nenică de nu îți venea să crezi ce ușor se lua 10-le dacă învățai. Ovidiu Zotta pare să îi înțeleagă pe copii, el cunoaște mersul gândurilor lor, trăirile și pornirile lor nu-i sunt străine căci el reușeste să analizeze chiar să fie exhaustiv atunci când descrie o situație ca cea din povestirea Șurubul. Pe hol un șurub mic, cu arc... nu, nu-i un șurub oarecare. Sunt mulți care trec pe lângă el, ba unii trec chiar de două, trei ori și de fiecare dată, fiecare cu gândurile lui, cu pornirile lui... dar nimeni nu ridică șurubul de jos. Bietul Toderică n-are timp, dacă s-ar apleca, l-ar prinde Codău Sorin și dă-i bumbăceală. Ronțea Ionel nu are nevoie de șurub căci i-au mai rămas câteva de când a demontat și a montat cu succes radio-ul Solo. Vasiloiu Filip și Horja Sergiu l-au văzut în același timp și au avut aceeași idee... pase – pase, și cum mai sare un șurub mic cu arc. Coculescu Doina l-a ridicat crezând că este un cercel, dar l-a azvârlit la loc dezamăgită. Brânduș Octav l-ar fi luat dar a observat că este supravegheat de către Nițan Grigore... și-l știm pe Nițan! Și mai trec pe lângă el și Dogaru Silviu și Niculiu George și Viziru Ancuța... a, și Petculescu Alexandru. Și în toată povestea asta își face loc și o echipă de filmare care nu poate să spună Motor! căci îi lipsește... da, ați ghicit, un șurub mic cu arc.

            Îmi place imaginația creatoare și faptul că de multe ori am fost surprins de felul în care problema este pusă. Uite, ca în bucata Peisaj cu bicicletă și cintezoi unde îl avem pe Mitică Onișor care împinge în pedalele unei biciclete îndărătnice care nu ajunge niciodată la destinație și asta deoarece ea este bicicleta din problema 214, problemă pe care Mitică a „rezolvat-o“ Întrebarea este ce poate face o bicicletă care nu ajunge niciodată la destinație și se întoarce de fiecare dată de unde a plecat? Ei bine, bicicleta în cauză a fost inclusă printre bicicletele de închiriat ale întreprinderii Agrementul. Sigur, povestea mai are câteva planuri în care se discută și despre cintezoi și despre Mariana, colega lui Mitică. Dar simt că mă lungesc prea mult și e posibil să îmi cadă lanțul sau să mă lase vreun rulment.

Temă: Vă provoc, amintiți-vă de un moment din școala generală în care v-ați simițit fericit.

 

           

Autor: OVIDIU ZOTTA (30 mai 1935 București – 15 martie 1996)

Copertă și ilustrații: PUIU MANU

Editura: Ion Creangă

ISBN: 973 - 25 - 0129.4

 

 

Lector: GH. Zarafu

Tehnoredactor: Elena – Doinița Nanu

Bun de tipar: 16. V 1989. Apărut: 1989.

Coli de tipar 7 ¼