vineri, 6 noiembrie 2015

Cei doi teribili

       
    Am citit povestea celor doi teribili şi m-am trezit gândindu-mă la paronime. Iată cum este definit în DEX paronimul, cuvânt asemănător cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (şi ca origine). Personajele acestei poveşti sunt Miles şi Niles, două nume care pot fi considerate cu uşurinţă paronime. În spatele acestor nume sunt doi puşti, undeva pe la vreo treisprezece ani, care sunt dornici de recunoaştere din partea celorlalţi. Pentru a obţine această recunoaştere cei doi aleg drumuri cu sensuri diferite.

            Miles alege drumul popularităţii, el reuşeşte să devină cel mai mare farsor, îi merge buhul în urma farselor sale şi acum se mai vorbeşte despre farsa cu fantoma, despre farsa cu dintele din faţă lipsă sau de două pisici în loc de un câine. Păcat însă că acest renume nu-l urmează odată cu mutarea familiei lui în Valea Ionii, aici trebuie să ia totul de la capăt căci nimeni nu-i (re)cunoaşte talentele. La Academia de Ştiinţe  Exacte şi Socio-Umane din Valea Ionii, Miles este elevul cel nou şi atât.

            Niles este crescut în Valea Ionii şi este recunoscut cu uşurinţă de către toţi elevii Academiei, dar asta nu înseamnă că este popular, din contră, el este asistentul directorului, cel care vede tot şi raportează tot. Niles va deveni camaradul lui Miles la propunerea directorului căci nu-i aşa, orice elev nou are nevoie de cineva care să-i arate cum merg treburile, care să ştie să-l îndrume spre lucrurile considerate a fi bune.

            Miles şi Niles o pereche de paronime, unul dornic de aventură, de năzbâtii, de a şicana sistemul, iar celălalt calm, ordonat, de partea sistemului.

            Miles nu putea nimeri mai rău şi totuşi, viaţa îi mai rezervă o surpriză, Academia de Ştiinţe  Exacte şi Socio-Umane din Valea Ionii are propriul farsor şi încă unul de mare clasă, care joacă pe vaci cai mari. Prima zi de şcoală din noul an se vede periclitată de o parcare anapoda a maşinii directorului, cineva a reuşit să o ducă în capătul scărilor îngreunând astfel accesul elevilor în şcoală. Tradiţia trebuie respectată, şcoala nu poate fi închisă, se impune un sacrificiu. Acesta va fi făcut de tapiţeria cea nouă a maşinii directorului deoarece intrarea în şcoală se va face prin maşina directorului. Miles se vede obligat să recunoască măreţia acestei farse, dar cine e farsorul? Asta ar vrea să ştie şi directorul şi toată lumea? Suspect: puştiul cel nou.

            Miles nu este tipul că să se dea bătut aşa de uşor şi pune la cale o mega farsă care într-un final se răsuceşte într-aşa fel încât el este cel care rămâne cu buza umflată şi cu o găină de cauciuc pe care scrie:


            Întâlnirea dintre cei doi farsori se produce, păcat că în Valea Ionii este loc doar pentru un farsor, cel puţin aşa vede Miles lucrurile… şi se porneşte război, un război al farselor şi contrafarselor. Este ceva teribil de amuzant, sunt pagini care se citesc cu privire de tipograf, aşa dintr-odată deoarece vrei să ştii ce se întâmplă cât mai repede.

            Nu mai fac nicio dezvăluire, doar două chestiuni vreau să amintesc căci una dintre ele mi-a plăcut foarte mult, iar pe cealaltă nu am înţeles-o şi poate mă ajută cineva. Prima se referă la filosofia farselor şi la felul de a fi al farsorului, nu câştigi mai nimic dacă eşti un berbec, adică cineva care se laudă cu farsele făcute căci „un farsor adevărat nu face farse pentru faimă. Un farsor face farse de dragul farselor […] Cele mai bune farse îi lasă pe toţi cu semne de întrebare.” Farsorul nu trebuie să devină cunoscut căci atenţia celorlalţi va fi tot timpul îndreptată către el şi în felul acesta nu va avea libertate de mişcare, farsorul trebuie să fie invizibil. A, şi regula de bază „ţapul trebuie s-o merite”.

            Lucrul pe care nu l-am înţeles se referă la o inadvertenţă din text şi anume la plasarea zilei de 1 aprilie, când este luni, când pare să fie în cursul săptămânii. Nu insist, dar dacă citiţi poate discutăm pe text, nu-i o chestie dezastruoasă, e doar o nepotrivire, cel puţin eu aşa am perceput-o… te pomeneşti c-o fi vreo farsă şi eu am… J

Temă: Care se cea mai mare farsă pe care v-aţi administrat-o singur?


Autor: JORY JOHN şi MAC BARNETT
Copertă şi ilustraţii: KEVIN CORNELL
Traducere: LAVINIA BRANIŞTE
Titlu original: The Terrible Two
Editura: Arthur, Bucureşti 2015

ISBN 978-606-8620-30-5




2 comentarii:

  1. era o farsa pe care sora mea mi-o facea in mod repetat atunci cand eram copii... imi zicea "gura mare si-ochii-nchisi!", si eu speram sa primesc vreo bombonica, dar de fapt imi punea pe limba sare de lamaie.. :)) Culmea e ca repeta aceeasi farsa si ii "mergea" de fiecare data.. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dar uite ce amintire dulce a rămas ! :)

      Ștergere