vineri, 23 octombrie 2015

Cireșe de mai (12)

                         Miroase a iarnă și eu am chef de cireșe, sper să nu fiu singur. Vă invit așadar la cules, astăzi vă propun un croitor vestit, acesta nu minte, nu ciopârțește și nu îi este dor... să intre bine asta în capul tuturor. M-am dus la el cu o bucată verde de postav și l-am rugat să-mi facă optzeci și ceva de bucățele mici, vi le prezint aici. Dar vi le arăt pe spate căci pe față sunt desenate trei personaje pe care vă invint să le descoperiți, cine reușește primul să recunoască toate cele trei personaje se poate apuca de criotorie, uite aici tiparul ;) Pătrățelele le voi întoarce conform listei de mai jos, nu pot să vă ofer informații exacte despre ritmul întoarcerilor, dar încerc să mă țin de una pe zi.





11 comentarii:

  1. Ma intorc atunci cand o sa mai fie o patratica de intors. :) Glumesc. Inca nu-mi dau seama prea bine cum se culeg ciresele astea, banuiesc ca acum se sare la 5e si tot asa... urmand ca pe masura ce se intorc patratelele sa poata fi identificate si imaginile... Daca asta e ideea, sa vedem care sunt personajele. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, aşa este, astazi 29.10.2015 a fost rândul pătrăţelului numit 5e. Ideea este că această listă am construit-o într-o manieră aleatorie, prin urmare oricând poate apărea detaliul semnificativ care să vă permită să descoperiţi unul sau altul dintre personaje. Atenţie! este important să recunoaşteţi toate cele trei personaje, aşadar dacă v-aţi dat seama de unul dintre ele ţineţi-l pentru dumneavoastră şi în momentul în care aveţi o idee şi despre celelate două atunci puteţi încerca. Surpriza constă în detaliul semnificativ căci fiecare dintre noi ţinem minte lucrurile într-un anumit fel sau mai precis le putem recunoaşte şi după mici crâmpeie care altora nu le-ar spune nimic. Aşadar, atenţie maximă şi răscoliţi cotloanele memoriei :)

      Ștergere
  2. Mă tem că este mult prea complicat pentru un pluș ca mine - deh, am câlți în cap, nu funcționează chiar ca un creier obișnuit :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu este deloc complicat, așa pare, dar nu este așa, crede-mă. Ai un pic de răbdare și fii pe fază căci așa cum spuneam mai sus, nu se știe niciodată când apare detaliul semnificativ. Plus că îmi doresc să fac această carte cadou și pe undeva sunt strecurate și niște indicii, așa că... atenție maximă!

      Ștergere
  3. am zarit o scufie ce mi-e foarte cunoscuta... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca personajele sunt:
    1. Pinocchio (ilustrat de Eugen Taru)
    2. Ciopartila (ilustrat de Clelia Otone)
    3. Apolodor (ilustrat de N. Nobilescu)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte tare! Zilele acestea nu am avut timp să mai descopăr si alte pătrăţele, mă pregăteam pentru mâine să dau la iveală vreo 7 dintr-o lovitură :) dar uite că nu a fost nevoie. Felicitări! Şi tare îmi place că i-aţi amintit şi pe cei care au desenat aceste personaje. Încerc să pun repede cartea la poştă astfel încât să vină odată cu Moşul :)

      Ștergere
  5. Mie imi pare rau ca nu m-am prins de indicatiile oferite decat dupa ce am gasit (destul de greu) personajele. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar sunt curios cum a decurs efortul detectivistic, asta sigur, dacă puteți să deconspirați un pic din sursele dumneavostră :) Da, eu lăsasem un mic indiciu în introducerea acestui cules de cireșe, dar e mai degrabă retrospectiv așa după cum ați remarcat. Eu mă gândisem că la un moment dat după ce se va recunoaște un personaj să se producă o asociație între indiciul dat și imagine. Da, nu era prea facil dar să știți că efortul este pe măsura cireșelor.

      Ștergere
  6. Croitorul de povesti a ajuns cu bine in noua lui casa. Sper sa ne ajute si el la cules.
    Cred ca va dati seama ca am avut suportul tuturor personajelor din cartile care s-au adunat pe raftul cu cirese de mai.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cărţile frumoase se ajută între ele, ba mai mult, se caută unele pe altele şi când se întâlnesc îşi spun una alteia poveştile lor. Staţi numai să vedeţi/auziţi ce de poveşti frumoase va ticlui Croitorul. Felicitări!

      Ștergere