sâmbătă, 8 august 2015

Münchhausen

            Domnilor, în seara aceasta avem o societate aleasă şi după această cină grozavă vă propun un vin de Tokai şi un divan moale numai bun de înfundat. Vă rog, lăsaţi la o parte criteriile ştiinţifice de abordare a realităţii, în seara aceasta vom vorbi despre vânătoare şi peripeţiile din timpul ei, vom vorbi despre acte de iscusită vitejie arătată în aprige lupte, vom vorbi despre călătorii şi surprizele lor… amfitrion, baronul von Münchhausen.

            Nici prin gând nu-mi trece să rup povestea de la gura baronului, vă invit doar să daţi crezare şi să nu vă îndoiţi nicio clipă de cele auzite, altfel farmecul acestor întâmplări vi se va părea forţat pe alocuri.

            După ce baronul povesti cum şi-a arătat iscusinţa în a prinde un stol de raţe cu ajutorul unei bucăţele de slănină şi o frânghie suficient de lungă cât să le înşire pe toate, cum a reuşit el să se descurce când şi-au luat zborul cu aţă cu tot – între noi fie vorba de aici şi expresia „ a zburat puiul cu aţa şi baronul cu raţa” – cum şi-a folosit el pulpanele hainei pentru a cârmi cârdul în direcţia locuinţei sale, ce gând năstruşnic a avut pentru a le face să aterizeze,ei bine, după toate acestea, a venit şi rândul meu să povestesc o întâmplare vânătorească.

            Sigur, trebuia să mă gândesc la altceva deoarece baronul o povestise şi pe aceea cu mistreţul orb, şi pe aceea cu stolul de găinuşe făcute direct frigare pe vergeaua puştii, o zisese şi pe aceea cu iepuroaica şi căţeaua care fătaseră în goana urmăririi astfel încât partida de vânătoare s-a încheiat cu şase iepuri şi şase câini, „deşi începuse cu câte unul din fiecare neam”, a zis-o şi pe cea cu cerbul căruia îi crescuse o mândreţe de cireş între coarne deoarece cu ceva vreme înainte trăsese în el cu sâmburi de cireşe, cea cu lupul întors pe dos o ştia toată lumea… ştiu! am să povestesc prima mea vânătoare, asta nu se uită niciodată.

            Nu are rost să insist asupra adevărului celor ce aveam să povestesc deoarece veneau în urma celor povestite de baron, el este garanţia mea. În după amiaza aceea căldura apăsa toate lucrurile şi fiinţele făcându-le leneşe, eu nu făceam excepţie, fizic eram toropit, dar gândul era treaz şi mă îndemna să pornesc la vânătoare, să profit de lenevia aceasta şi să dau marea lovitură. Cum nu aveam un bidiviu lituanian ca al baronului şi mă bizuiam doar pe forţele picioarelor mele, am hotărât ca este un moment prielnic pe care nu trebuie să-l ratez. Am încărcat cele două puşti, mi-am luat banduliera, am umplut toate lăcaşurile cu muniţie, cuţitul de vânătoare l-am tras o dată pe tocilă şi am pornit-o din loc. Am găsit uşor urma fiarelor, în dreapta mea fără să-i pese de ceva stătea tolănit cel mai semeţ leu pe care-l văzusem vreodată, se apăra cu coada de muştele sâcâitoare şi nu mi-a acordat nicio importanţă, m-am simţit vexat şi am luat-o personal, m-am hotărât să nu folosesc puşca deoarece lupta mi s-ar fi părut nedreaptă, fapt pentru care m-am aruncat asupra lui numai cu cuţitul, ştiut fiind faptul că leul are gheare şi colţi asemenea unor cuţite, deci eram la egalitate. A urmat o încleştare teribilă, l-am strâns atât de tare pe leu între picioare încât răgetul lui nu mai ştiai dacă-i de durere sau de furie. Aveam sorţi de izbândă, dar cred că mai înainte cu vreo câteva zile, leul s-a împrietenit cu un porc spinos, care auzindu-i răgetul a venit iute în ajutorul lui. Eu călare pe leu, în faţa mea porcul spinos mă luase azimut pentru ploaia de ace, ce puteam face? Nu am avut inspiraţia să-mi iau armura de broască ţestoasă, dăruită de tatăl meu în urma unei expediţii în Galapagos, nu-mi rămânea de făcut decât să îndur pătrunderea acelor în piele. M-am încordat grozav, leul a început să ragă, clar de durere! porcul a eliberat miile de suliţe înspre mine, care surpriză, au ricoşat din muşchii mei super încordaţi în atacator fâsâindu-i imediat atacul. Surpriza cea mare a fost când am ridicat leul de jos, îl strânsesem aşa de tare încât acum arăta ce desenat pe o foaie de hârtie, chiar îl mai am pe undeva pe acasă, data viitoare vi-l aduc să vedeţi. Aproape că răsuflam uşurat când o namilă de urs polar se năpusti cu furie asupra mea, puşca era departe, cuţitul îl rătăcisem în strânsoarea luptei de mai devreme, nu aveam nicio armă, sigur, mă puteam încorda ca o stâncă şi să las ursul să se izbească de mine, dar într-o luptă dreaptă nu se face să foloseşti acelaşi şiretlic de două ori la rând, devii rizibil. Am scos la iuţeală patru cartuşe din bandulieră le-am încărcat în gură şi am ţintit ursul înspre cele patru labe ale sale. Am ţintit perfect, ursul era acum prins de trunchiul baobabului din faţa mea, gata să fie jupuit. Îmi răceam gura de foc când în spatele meu încep să se audă bubuituri, probabil o turmă de elefanţi venea să salveze onoarea animalelor sălbatice… dar nu! era mama care-mi bătea în geam şi mă chema la masă.

Temă: Aprofundaţi subiectul în cauză citind şi această postare.

Autor: GOTTFRIED AUGUST BÜRGER (31 decembrie 1747 Molmerswende, Germania – 8 iunie 1794 Göttingen, Germania)
Copertă şi ilustraţii: EUGEN TARU
Titlu original: Wunderbare Reisen zu Wasser und zu Lande – Feldzüge und lustige Abenteuer des Freiherrn von Münchhausen (septembrie 1786)
Traducere: ION MARIN SADOVEANU
Editura: Tineretului



Dat la cules 28.04.1967. Bun de tipar 20.11.1967. Apărut 1967.
Comanda nr. 7440. Tiraj 95200. Broşate 90100 + legate 5100
Hârtie ofset A. de 100g/m2 540 x 840/8. Coli editoriale 7,86.
Coli de tipar 14,5. A. 15505. C.Z. pentru bibliotecile mici 83 – 93 – R.






2 comentarii:

  1. Grozavă carte! Am avut mai multe ediții când eram copil. Una dintre ele era format mare (A4?) și minunat ilustrată - una dintre favoritele mele. Cred că o am pe undeva printr-un pod vechi :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, grozavă carte! Nu-mi dau seama la care ediţie te referi, dar dacă intri pe linkul din tema propusă vei vedea încă o ediţie foarte cunoscută şi apreciată, este vorba de cea ilustrată de Done Stan şi da, ambele au un format ceva mai mare de A4. Pe de altă parte dacă stau să mă gândesc nici nu mai ştiu alte ediţii, ştiu că a fost una mai de demult (se găseşte o informaţie tot in linkul de mai sus) şi mai este una a cărei copertă este realizată tot de Eugen Taru, dar este fără ilustraţii şi are un format mai mic, oricum este de dată mai recentă şi e păcat să citeşti aceste aventuri fără ilustrarea lor.

      Ștergere