luni, 1 iunie 2015

Vârsta de aur

            Cum să vă povestesc despre această carte astfel încât să vă stârnesc interesul într-o aşa de mare măsură încât dorinţa de a o citi să nu vă dea pace, să vă bâzâie la ureche ca un ţânţar pofticios, să vă fie ca gândul la bucăţica de ciocolată pe care aţi lăsat-o pentru mai târziu… ha! sunt pe punctul de a face o greşeală. Nu vreau să transform această postare într-o reclamă, nu contează cât de inspirat ar fi fost sloganul pe care l-aş fi scornit, îmi pare că s-ar fi simţit o oarecare artificialitate. Nu vreau să risc şi nu vreau să vă îndepărtez, din contră, intenţia mea este aceea de a vă apropia de un moment autentic. O trăire care se infuzează timp de câteva zeci de pagini în fiecare fibră a corpului de adult şi fiecare fibră asemenea unei frunze de ceai uscate se va deschide sub acţiunea căldurii ce face ca sufletul să se dezmorţească.

            Este o carte pentru adulţi, eu aşa o văd – îmi pare că se marşează pe un anumit sentiment de vinovăţie, dar nu este o vinovăţie dintr-aceea invalidantă, care paralizează muşchii acţiunii, nu! este un sentiment de vinovăţie care te trezeşte, te împinge spre acţiune, trezeşte în tine dorinţa de a face lucrurile în alt fel. Şi se întâmplă aşa pentru că această poveste îţi luminează drumul înapoi spre copilăria ta… eu asta am trăit. Mi-am amintit de jocul meu inspirat din filmele de comando pe care le vedeam pe vremea aceea la video, cum am luat toţi pionii de la jocul de şah şi le-am legat de gât o mică sârmuliţă pe care am îndoit-o la cap sub forma unui cârlig. Şi m-am dus apoi în cămară şi am dat iama în punga cu aţe a maică-mii şi am sustras de acolo un scul de mohair portocaliu… ce plăcut era la atingere, parcă cineva mă iubea şi am întins peste tot prin cameră aţa aceea portocalie, de la lustră porneau aţe peste tot şi pe ele alunecau pionii, soldaţii, camarazii, prietenii mei în încercarea de a o elibera pe regină. Am luat parte în ziua aceea la una din cele mai spectaculoase expediţii organizate la mine acasă, dar nu am uitat nici acum ameninţarea care plana nevăzută peste această desfăşurare de forţe şi anume coborârea intempestivă a Olimpienilor, care cu suficienţa şi privirea lor superioară m-ar fi întrebat ce-i cu prosteala asta din cameră şi de ce am stricat sculul portocaliu. Da, aşa fac Olimpienii când coboară printre cei mici, le fixează micimea în raport cu superioritatea lor, cei mici au voie să existe doar în limitele trasate de ei.

            Am şi eu din când în când un astfel de sentiment de suficienţă, de superioritate, de intoleranţă iar Kenneth Grahame prin poveştile lui mi l-a pus în faţă spunându-mi că de acum încolo nu mai am scuza neştiinţei.

            Este o carte care mobilizează toţi muşchii, nu doar veţi strânge din dinţi, veţi şi râde cu gura până la urechi, jocurile imaginate de copii sunt efervescente, dorinţa lor de a mânca biscuiţi nu poate fi stăvilită de furtuna de afară, ba mai mult, această furtună este luată complice şi sub adăpostul tunetelor care acoperă gălăgia şi sub adăpostul fulgerelor care arată calea, ceata de copii trezită în miez de noapte se strecoară până în sufragerie pentru a da atacul final asupra cutiei cu biscuiţi. O mică precizare, drumul lor trece prin camera albastră, aceasta fiind ocupată de noul profesor venit abia de o zi. Domnul profesor este o fire sensibilă de artist, sufletul lui este chinuit de diferite spectre pe care imaginaţia bogată le încarcă de substanţă palpabilă, este suficient să prindă doar un contur şi trăirea de spaimă e gata. Ei bine, imaginaţi-vă acum noaptea aceea cu natura dezlănţuită în care privirea profesorului nu prinde doar un contur…sunt cinci contururi mici, în cămăşi albe, care se furişează, se împiedică şi cad, se hârjonesc şi sar, şi un joc tragic joacă – o moarte în zadar. Imaginaţia profesorului lucrează febril astfel încât a doua zi după micul dejun acesta este deja pregătit de drum. Peste câteva săptămâni, unchiul Thomas a scos din buzunar un exemplar dintr-o revistă „Psyche: Un Jurnal al Supranaturalului” şi a început să tragă fel de fel de apropouri cu privirea la cel de-al treilea caz prezentat în această revistă.

            Cred că dacă vor fi copiii care vor citi această carte lor le va veni mai uşor să-i înţeleagă pe adulţi, ba chiar să facă un pas în plus şi anume să-i ierte.



Temă: Continuaţi următoarea propoziţie. Destindeţi fibra încordată şi permiteţi-vă să fiţi încă o dată…


Autor: KENNETH GRAHAME (8 martie 1859, Edinburgh, Scoţia – 6 iulie 1932, Pangbourne, Anglia)
Copertă şi ilustraţii: CORNELIA MANEA
Traducere: CLEOPATRA LORINŢIU
Titlu original: The golden age (1895)
Editura: Ion Creangă


Redactor: SANDU SINGER
Tehnoredactor: CONSTANTIN GOSAV
Dat la cules 12.08.1983. Bun de tipar 10.11.1983
Apărut 1983. Coli editoriale 7,5










14 comentarii:

  1. Hei Daniel! Seara buna! Daca ai vreun dubiu, alunga-l, te rog. Dupa cum ai scris m-as duce acum sa o cumpar daca as avea de unde. Nu am citit-o dar fiind Kenneth Grahame stiu sigur ca imi va placea intr-o mare masura. Nu stiu cum de mi-a scapat. Nici nu recunosc coperta. In fine. Multumesc pentru recenzie. Este pe lista mea de acum :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru atenţie, îmi face bine! :) Cartea aceasta m-a scuturat bine şi are încă ecou în acţiunile şi atitudinile mele. Mă bucur că ţi-am stârnit interesul. Să ştii că se găseşte pe net, dacă o cauţi după titlul în engleză o poţi citi la liber, eu am găsit-o pe Gutenberg.

      Ștergere
  2. Aha. Multumesc. Ma duc acolo sa o caut :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când am căutat această carte pe net pentru a vedea şi alte păreri am gasit-o în vreo câteva locuri, nu le-am notat, mi-a rămas în minte doar locul de care-ţi spuneam, dar dacă repeţi căutarea după titlul în engleză sunt sigur că vei descoperi şi celelalte surse. Altfel, despre carte eu nu am găsit mai nimic relevant, totul este raportat la povestea care ne place amândurora sau cu alte cuvinte cam bate vântul...dar nu prin sălcii :)

      Ștergere
  3. Dar am sa incerc sa dau si de varianta in limba romana :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar prin anticariate am văzut-o, în rest nimic, nici cel mai mic semn nu mi-a fost dat să găsesc... dar uite, acum, cercetaşul nostru G, ne returnează un rezultat :)

      Ștergere
  4. Cred ca voi porni si eu in aventura cautarii acestei carti. Sper sa nu dureze o viata. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea o veţi găsi relativ repede, aventura începe după lectura ei :)

      Dacă nu daţi de ea, daţi-mi un semn şi încerc să vi-o găsesc eu.

      Ștergere
  5. Bine. Cred ca voi solicita ajutorul dvs. daca nu o voi gasi. :)
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întâmplarea face ca în acest weekend să ajungă la mine un al doilea exemplar din această carte. Mă voi sui în cireşul de mai zilele acestea :)

      Ștergere
  6. Eram sigura ca veti scorni ceva care sa complice lucrurile. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveam intenţia de a face un concurs al cărui premiu urma să fie cartea cu lupul care a uitat proverbele, dar lucrurile au luat o altă întorsătură prin faptul că am găsit acest al doilea exemplar. Prin urmare îl voi amâna un pic pe lup şi mă gândesc acum la vârsta de aur... încerc să fiu cât mai simplu deşi se ştie că lucrul acesta este dificil dacă nu de-a dreptul complicat :)

      Ștergere
  7. Yes! Buna idee, Daniel! Ne frecam labutele de nerabdare in asteptarea concursului :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De vreo câteva zile mă tot gândesc la o postare nouă, voi încerca în seara aceasta să o aştern pe hârtie, dacă nu iese o mai las un pic la dospit şi pun scara şi mă sui în cireş :)

      Ștergere