sâmbătă, 11 mai 2013

Unchiul Peio


            Prostia a rămas aceeaşi de-a lungul timpului în schimb s-au rafinat mijloacele prin care ne-o afirmăm. Ce facem atunci când o constatăm? Păi, cel mai la îndemână lucru în ziua de astăzi este să o punem pe youtube. Dacă însă ne-am fi născut înainte de era internetului trebuia să imaginăm o altă modalitate de a o face cunoscută, soluţia găsită este povestea cu tâlc, spusă sau scrisă. Această nevoie de a face cunoscută prostia este susţinută pe de o parte de puterea exemplului negativ, în urma căruia se trage o concluzie de tipul copii, voi nu faceţi ca ei! iar pe de altă parte de hăhăiala care apare după ce auzi/citeşti/vezi drăcăriile făcute de alţii. Trebuie să precizez că astăzi a rămas valabilă doar partea cu hăhăiala cealaltă transformându-se în: copii, voi faceţi ca ei!
            Pentru a râde de prostiile de astăzi ne este suficientă o conexiune la net, pentru a râde de cele de ieri, ne trebuie o altfel de conexiune… cel mai probabil cu o carte, da merge şi cu un bătrân pus pe aduceri aminte. Câştigurile sunt de mai multe feluri şi pot fi contabilizate sub formă de vizualizări ale diferitelor postări, pe care le mângâiem cu privirea înainte de a le da drumul în lumea virtuală.
            Fiecare din noi deţinem paternitatea sau după caz, maternitatea unei tâmpenii… ehei, dacă-am fi avut cap, altfel ar fi stat lucrurile, uite de exemplu deşteptul de Ghiuro şi deştepţii lui tovarăşi s-au hotărât să scape satul de o ursoaică prădalnică care se aciuase prin împrejurimi şi „mâncase fetele de pe la fântâni, babele de pe lângă vetre, bătrânii de prin cârciumi, copiii de pe uliţi.” Cum ursoaica refuză să iasă din bârlog, Ghiuro se leagă de mijloc cu o funie si intră după ea, rugându-şi tovarăşii să-l tragă afară la momentul potrivit. Se aude un mormăit zdravăn şi tovarăşii încep să tragă de funie şi trage, şi trage, până ce în dreptul lor pe iarbă stă întins Ghiuro, fără cap, căci îl mâncase ursoaica. Firesc se naşte întrebarea Ghiuro a avut cap sau nu? Unii hăis, alţii cea şi uite aşa vitejii noştri începură cearta, la urmă s-au dus s-o întrebe pe nevastă-sa, pe Ghiuroviţa, care-i luminează cu o întâmplare ce s-a petrecut în primăvară, atunci când Ghiuro s-a dus la târg.
            Nu încap dubii cu privire la necesitatea capului pe umeri, însă în ceea ce priveşte gura, aci  ar fi ceva lucruri de spus. Să ţi-o ia gura pe dinainte şi gata ai dat drumul la porumbel, aşa i s-a întâmplat şi unei fete din povestea Nebunul vorbeşte neîntrebat sau chiar unchiului Peio, care culegea cireşe, stând în picioare pe spinarea calului.
            Gura trădează gândul ascuns, fapta trădează caracterul, în povestea Cei trei proşti, voinicii noştri ajung să se certe a cui secure este mai ascuţită. Primul se laudă că dintr-o lovitură doboară o sută de copaci, cel de-al doilea jumătate din pădure, iar al treilea le râse în nas spunându-le că el poate doborî toată pădurea dintr-o singură lovitură. Un ţăran, trecând pe acolo călare pe o iapă cu un mânz, hotărî să le facă dreptate păcălindu-i şi luându-le securile, drept răzbunare cei trei prinseră mânzul şi ziseră: „…fraţilor, daţi-vă hainele jos. Să le punem pe mânz, să-l împovărăm până ce i-or plesni vinele.” Goi-puşcă, cei trei proşti, porniră mai departe, nu şi-au terminat drumul, mai aveau ceva de arătat lumii.
            Cea din urmă poveste Trei capete luminate,

mi-a adus aminte de o glumă pe care mi-a spus-o bunica, cică doi zidari într-o ureche s-au apucat de treabă, la un moment dat unul, sus pe scară, dădea cu bidineaua, celălalt având nevoie de scară îi spune să se ţină de bidinea că îi ia scara.
            E, aşa se întâmplă cu poveştile astea cu tâlc se leagă unele de altele şi dacă te apuci nu mai termini până la ziua, căci multe lucruri sunt de povestit.

Temă: Care sunt riscurile recunoaşterii neştiinţei proprii?

Autor: ELIN PELIN (pseudonimul lui Dimitar Ivanov Stoianov  8 iulie 1877, Bailovo – 3 decembrie 1949, Sofia)
Copertă şi ilustraţii: STOIAN ANASTASOV
Traducere: PAULINA CORBU
Titlu original: Чичо Пейо (1973)
Editura: Ion Creangă / Hudojnik, Sofia








4 comentarii:

  1. Ccea mai frumoasa carte a coopilariei mele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde o pot gasi in format digital? sau de cumparat? Multam

      Ștergere
    2. Mai apare din cand in cand prin anticariate virtuale sau nu.

      Ștergere