Abecedar 1965 - 1967

 

            O perioadă de trei ani în care nu apar modificări spectaculoase decât pe alocuri. Procesul colectivizării este deja încheiat de trei ani, dar tot mai trebuie nuanțată ideea. Se trag tușe de finețe în ceea ce privește acest aspect al colectivizării, dar ceea ce era de spus, a fost spus până acum. De acum încolo este rândul orașului să câștige teren. Aspecte urbane încep să fie vizibile din ce în ce mai mult, mai ales la nivelul ilustrațiilor.

            Un fapt – ce poate fi văzut ca un experiment pedagogic, în realitate poate chiar asta este – îl observăm atunci când vorbim de abecedarul anului 1966. Acest abecedar are parte de două ediții. La nivelul textelor și ilustrațiilor cele două ediții sunt în mare proporție identice. Diferența o face modelul caligrafic al paginii. Se propune copiilor un alt fel de a scrie literele. Să fim preciși, pentru modelul caligrafic clasic sunt tipărite 335000 + 102 ex. leg ½, pe când, pentru modelul caligrafic nou sunt tipărite 3000 + 102 ex. leg ½. De aceea zic că am putea vorbi de un experiment pedagogic. Din păcate m-am trezit târziu pentru a urmări și acest aspect al caligrafiei, dar câteva repere pot fi precizate.

Prima zi de școală

            În mod evident orașul a luat locul școlii de la sat. Parcă se poate vedea un oarecare individualism, la sat, majoritatea copiilor sunt laolaltă, pe când la oraș, legăturile pare a nu mai fi așa de strânse. Nu cred că tovarășa învățătoare îi primește pe fiecare în parte. Ținând cont de acest fapt, ne putem întreba care este statutul copiilor din ilustrație. Oare în ilustrație să nu fie învățătoarea, nu prea cred, deoarece aceasta seamănă cu tovarășa care ține lecția la clasă.

Vizita la doctor

            Aici se poate observa cel mai bine schimbarea uniformei.

Au! Au!

            Pe lângă modificarea drastică a locului unde se petrece acțiunea, observăm apariția robinetului. Îmi imaginez că acest element, pentru acea vreme, este un progres. Îmi aduc aminte că cineva, povestea la un moment dat că diferența majoră între sat și oraș o reprezintă accesul la apă și mai precis, felul în care apa ajunge în casă – doar dai drumul la robinet!

Ooo...u, ce schimbare!

            Lecția pentru litera O se mută și ea la oraș. Să observăm ce înseamnă o bucătărie modernă. Dacă până în 1964 mama are o gâscă, din 1965 ea are o ceașcă. Îmi place ideea de a pune gâsca să facă ou. Vă întreb, de ce nu a fost desenată o găină căci aceasta este mai degrabă asociată cu ouăle, nu?

Circulația pe drumurile publice

            Dacă în ilustrațiile precedente era vorba tot de oraș, de data aceasta avem un oraș luminos, un oraș cu trecere de pietoni marcată. Putem vorbi de un oraș care s-a cizelat între timp. De observat uniforma băiatului. În chestiunea aceasta a uniformelor, plec de la premisa că ele reflectă realitatea și nu sunt doar o creație a ilustratorului.

 

Păuni în aer liber

            E, aici, chiar mi se pare că s-a dat dezlegare la fantezie. În care oraș se pot vedea păuni în libertate? Până în 1965 lecția asociată literei P era cu nenea Pavel care cară lemne din pădure. Cu el este Marin care are o pușcă pe umăr și pac! pac! și lupul cade. Interesant de urmărit avatarurile acestui păun căci va suferi ceva modificări. Pe pagina alăturată lecția continuă, până în 1964 în mediul rural, din 1965 în casa unui muzician.

            Text '63 „Noi avem o găină. Ea are nouă pui. Ana vine cu Păuna. Ele aduc mălai cu apă.  [-]Pui, pui, pui! Ei vin repede. Păuna ia un pui. Piu! Piu! Piu!”

            Text '65 „Pavel are un pian. Pianul e mare. Vine Mirel cu Paula. Ei văd pianul. [-] O, un pian mare! [-] Paula, ai pian? [-] Nu, eu am o vioară nouă. Mirel are un acordeon. ”

Suru

            Am vorbit aici despre calul Suru. Iată, din 1965 textul și ilustrația se modifică.

Bunicul

            Din 1948 bunicul sparge lemne, în 1965 a obosit, îl găsim pe o bancă într-un celebru parc. Provocare, numiți parcul și clădirea din planul îndepărtat.

La școală

            Un nou outfit pentru băieți, din 1967.

La seceriș

            La nivelul textului apar mici nuanțări. Până în 1964, secerișul a început la gospodăria agricolă colectivă, din 1965, începe la cooperativa agricolă de producție. Dacă până în 1964 secerătorile seceră mereu, din 1966 seceră mereu combinele. Saltul tehnologic este prezent și la nivelul ilustrațiilor. Și o ultimă modificare, pionierii și școlarii adună spice până în 1965, din 1966, doar cooperatorii adună roade bogate, pionierii și școlarii au dispărut.

30 Decembrie

            Vorbeam la începutul acestei postări despre caligrafia literelor. Mai jos câteva repere folosind modelul caligrafic al paginii de la lecția 30 decembrie. Caligrafia literelor se va modifica în 1970 și apoi în 1987.

Spațiul locativ

            O familie numeroasă care mă face să mă întreb în ce fel de casă locuiesc.

Mătușa Anghelina

            Baba Anghelina în plină iarnă fie că transportă cu ajutorul copiilor un sac cu mălai sau un coș gol, ajunge la destinație în 1964. Din 1965 această lecție este înlocuită cu o ghicitoare.

 

În tramvai

            Aspecte din transportul public urban. Această lecție conține sâmburele unei lecții viitoare. În fapt, de la un anumit moment dat încolo, lecțiile vor fi construite ca un fel de pildă, ca o normă de comportament. Ele vor încerca să arate elevilor care sunt atitudinile și comportamentele dezirabile acasă, pe stradă, la școală. Ele se vor constitui în adevărate exemple de urmat căci na! suntem la școală și învățăm nu doar citit și scris ci și spirit civic.

            Text '63 „Elevii din clasa noastră se duc la ex-po-zi-ți-e. Învățătoarea Elena Alexe e cu ei. Vine tramvaiul. Ei se grăbesc la urcare. [-] Taxa, copii! spune taxatorul. Luați bilete! Elevii iau bilete. Fiecare caută să ocupe un loc. Ce plăcut e să privești pe geam! Tramvaiul se oprește din nou. Se urcă o bătrânică. Alexandru o ajută. Xenia se scoală și îi dă locul: [-] Stați, vă rog. Eu pot să stau și în picioare. ”    

    

A murit Luchi

 

                Cât timp este nevoie să treacă pentru ca fapte, momente, amintiri să poată fi povestite cu duioșie? Este nevoie de experiență de viață, este nevoie de un anumit fel de a privi lucrurile, este nevoie de o rafinare a spiritului. Să fie lucrurile acestea valabile doar pentru cel care povestește? Mă tem că nu, ele sunt necesare și pentru cel care citește.

            Tocmai de aceea cred că această carte nu este pe potriva copiilor. Sigur, e poate fi citită și apreciată, dar frumusețea ei nu va fi cunoscută decât mult mai târziu. Mai nimerit mi se pare ca această carte să fie citită de un bunic, poveste cu poveste și explicat pe alocuri cum devine treaba. O, dar ne trebuie un bunic special, un bunic care se pricepe la vorbe, un bunic care poate să închidă într-o mângâiere, ani de suferință. Bunicul modern care știe să umble pe tabletă și are habar de cum se fac setările la un modem își va prinde urechile în aceste povești.

            Da, o carte complicată și nu atât din pricina cuvintelor pe care nu le mai folosim astăzi și al căror sens trebuie căutat în dicționar și faptului că aceasta îți taie aripile simțirii. Nu, nu din pricina asta este complicată ci din momentele pe care le redă, nu ai cum să ajungi la aceste momente, nu ai cum să le înțelegi. Legătura ta cu trecutul acela s-a frânt de multe generații. Doar un singur exemplu: când ați încercat ultima dată să scoateți un malac din apă? Sigur, exagerez! dar în carte sunt astfel de momente, este ca și cum ai merge într-un cimitir unde nu cunoști pe nimeni și citești nume la întâmplare. Știi că este un loc trist, dar nu simți nimic.

            Mă enervez pentru că îmi place această carte și îmi dau seama că astăzi poveștile acestea suferă asemeni unui bătrân care stă pe prispă și se uită în lungul drumului să vadă dacă din rata care a oprit la colț coboară cineva din familie. Îmi dau seama că ultima frază este seacă, uscată precum urechiușa babei, gogoșile pe care mi le făcea bunica când eram eu mic.

            Mă enervez pentru că îmi place această carte și uite că nu reușesc să povestesc și eu despre întâmplări asemănătoare și mă cramponez de faptul că aceste povești vor deveni inaccesibile. Ce naiba, sunt atâtea cărți din aceeași perioadă care suferă și ele. Nu știu, dar cumva îmi pare mai rău după poveștile astea. Nu îmi dau seama de ce, poate nu sunt pregătit să o fac.

            Oricum, vreau să vă povestesc despre malac. Ideea este că eu nu am văzut niciodată în realitate un malac în apă, în schimb am văzut vaci. Dar îmi aduc aminte de mamaia mea care îmi povestea despre cum se mai chinuia să scoată malacul din apă. Bineînțeles cu nu reușea și ăsta ieșea din apă când avea el chef.  Știu ce înseamnă să te duci înaintea vacii și să o aduci acasă, dar ea să se ia după aia a lu' țața Reta și să facă dreapta pe linia a doua și pe urmă să faci un ocol până devale la nea Florică, că acolo s-a oprit și să o aduci acasă mânând-o de la spate cu joarda. Și pe urmă să scoți o găleată de apă și să-i dai să bea și să vezi botul ala mare și umed cum soarbe din găleata aia și să te minunezi că tu bei cu cana. Uite, d-asta zic că poveștilor astora le face bine să fie citite în doi, adult și copil. Și nu contează până la urmă, dacă partea mai bătrână din ecuație este una modernă căci prin alambicul sufletului ei vor fi trecut multe și multe vor fi sublimat. Sigur, nu îndemn să-i dăm copilului tărie, dar e bine să știe că forța lucrurilor frumoase poate sta în detalii care trec neobservate.

            A, și încă ceva! Dacă citiți și ajungeți la povestea Vine „Iură”, vă rog, spuneți-mi și mie despre ce este vorba acolo.

  Temă: Învățati cântecelul Șapte gâște potcovite.

  

Autor: OTILIA CAZIMIR (12 februarie 1894, Cotu Vameș, jud. Neamț – 8 iunie 1967, Iași)

Copertă și ilustrații: ADRIANA MIHĂILESCU

Editura: Tineretului

 

Dat la cules 07.07.1965. Bun de tipar 04.12.1965.

Apărut 1966.     Comanda nr. 7022.    Tiraj 30160

Broșate 28100 + legate 2060. Hârtie ofset A de 100

g/m² 700 x 920/16. Coli editoriale 8,78. Coli de tipar 9

A.T. 16197.    C.Z.   pentru bibliotecile mici 8R – 93.

 

 

Expediția Nisterul 2

 

            Excursie cu clasa, momente pe care le povestești ulterior din ce în ce mai bogat în detalii. Asta până crești și ajungi în armată, un altfel de excursie, de data aceasta cu țara, dar și ea foarte bogată în momente pe care să le povestești ulterior mergând până la detaliu. Asta până crești și mai mult și nu mai ții minte care cum pe unde s-au întâmplat și le zici și tu învălmășite și cui vrea să te asculte... uite d-asta e bine să ai o pisică sau un cățel pe lângă tine sau și mai bine, să ai un cititor.

            Povestea de față pune în oglindă două copilării, una petrecută prin 1936 și cealaltă petrecută prin 1986. Prima, este cea a celebrului detectiv Al Conan Doi, cealaltă este copilăria de care are grijă partidul. Acum, ca cititor liber depinde de tine pe ce culoare vrei sa îți pui miza, pe roșu sau pe negru. Bine, negru nu chiar așa de negru!

            Dispariția unui jurnalului de expediție face ca „Manole Vasilescu, profesor de educație fizică, la o școală din județul Argeș, într-un sat destul de chisnovat ca nume, căci i se zice Mățău” să se întălnească cu maestrul detectiv Conan Doi. Împreună și din cauza unor evenimente anterioare, în care este implicată și „Bombița” ajung să tragă la hotelul „Istrița” Aici, în așteptarea unor mecanici destoinici și mai ales în așteptarea mesei, căci pe vremea aia se aștepta, nu numai masa ci și mecanicii... mă rog, în timpul asta, are loc inițierea lui Manole în tainele deducției.  

            Lucrurile sunt simple, dar nu-i uman ce se întâmplă la „Istrița” – sigur, este în spiritul vremurilor și asta mi se pare acum un avantaj deoarece putem afla printre rânduri sau pur și simplu de-a dreptul cum stateau lucruile pe atunci. Cum era servirea, cum se făcea cazarea, ce presupune o ciorbă cladă, ce este duminica pară sau impară, cât de ușor se găseau piesele pentru mașină, ce înseamnă căldura și apa caldă într-un hotel... lucruri mici, care făceau viața pe atunci, să zicem intensă. Nu intru în detalii.

            Profesorul și detectivul ajung să își povestească unul altuia cum au organizat ei câte o expediție, fiecare având interesele lui. Primul, dorind să facă cunoscută copiilor flora și fauna din Delta Dunării, cel de al doilea, dorind să descopere cetatea pierdută a Horezmului. Întâmplări amuzante sunt în ambele situații cu atât mai mult cu cât ele par să fie scornite din realitate – în cartea sa Aventuri Aproximative, Vlad Mușatescu ne deschide ușa, ne lasă să privim în culisele acestei povești.

            Un singur episod, am să citez din instrucțiunile pe care după multe acrobații cei doi – detectivul și profesorul – au reușit să le dea jos de pe perete, dar nu de alta ci de aceea că nu e bine să fii în afara legii. Avem următoarele:

            5. –  Pe timp de noapte, este preferabil să evitați coborârea la locurile mai sus citate. Avem câini răi, precum și oameni de pază. La fel de răi.

            6. –  Este interzisă folosirea de reșouri electrice în camere. Motiv pentru care prizele au fost dezafectate în totalitatea lor.

            7. –  Pentru vizionarea programului de televiziune, telefonați la orice oră din zi și din noapte, cerând recepției trimiterea unui delegat. Acesta va monta siguranța televizorului și va efectua o legătură la rețea, trăgând curent de la becul din tavan. De asemenea, este interzis să adormiți în timpul emisiunii.

           9. –  Se interzice folosirea pereților, atât din baie și din cameră, pentru transmiterea de mesaje scrise. De asemenea, pentru lustruirea încălțămintei utilizați peria de ghete. Perdelele sunt din material sintetic, și rscați zgârierea pielii.

           11. –  Foarte important! Fiind unitate de lux, micul dejun este cuprins în prețul sejurului. Acesta este servit non-stop, de la orele 6 – 8 dimineața, noi utilizând autoservicele de tip suedez.

 

            Dacă vă place trecutul – fără a cădea însă în paseism – cartea de față este ca o undiță telescopică căci pe măsură ce îi extindem segmentele putem pipăi cu vârful distanțe, momente, fapte, amintiri, întâmplări la care altfel nu am putea ajunge.

 

Temă: Folosiți cuvântul chisnovat chiar astăzi într-o discuție și înregistrați reacția.

 

Autor: VLAD MUȘATESCU (4 mai 1922, Pitești – 4 martie 1999, București)

Copertă și ilustrații: VASILE OLAC

Editura: Ion Creangă

 

 

Lector: Passionaria Stoicescu-Ivanov

Tehnoredactor: Klara Galiuc

Bun de tipar: 1. X. 1987

Apărut: 1987

Coli de tipar: 16

Comanda nr. 70339

           

Pluş Plumb

 

            Povestea aceasta mi se pare a fi mai degrabă un fel de rebus dificil. Citești definițiile dar nu reușești să găsești cuvântul care să se potrivească în careu. Citești pe verticală și orizontală, încerci să-i faci țanc plecând de le definițiile exclamative. Careul nu are dicționar și nimic nu îți vine într-ajutor, ești pe cont propriu!

            Pe undeva îmi pare că zăresc un fel de mic prinț care este deformat de niște oglinzi ai unor ani dificili. Întâmplările prin care trecem se imprimă pe suprafața noastră creând un model unic, un careu cu puncte albe și negre, care va reflecta / absorbi lumina evenimentelor, creând iluzii. Doar ni se pare că înțelegem ce se întâmplă cu alții căci în realitate suntem păcăliți de asemănările dintre modelul careului lor și al nostru. Se pleacă de la aceeași realitate, dar o definim pe potriva felului nostru de a fi.

            Pluș Plumb, un nume intenționat construit, așa cum este și Pasărea Colivie, un contrast ce se vrea integrat într-un personaj. Povestea aceasta este plină de reflectări ale realității, de definiri ale ei care surprind. Cititorul este obligat să gândească, să treacă dincolo de sensul obișnuit al cuvintelor. Nu tema careului mi se pare a fi importantă, ea este mai degrabă o fentă. Sigur, regăsirea prieteniei și dorința de realizări mărețe – cum ar fi supunerea forțelor naturii pentru asigurarea bunăstării – sunt lucruri frumoase, dar sunt doar o spoială, sunt făcute să îți ia ochii.

            Cred că atenția noastră trebuie îndreptată spre încercările de a defini creativ trebuințele pe care le simțim și trăim neplăcut deoarece suntem lipsiți de mijloacele specifice de satisfacere. Peste tot se vorbește despre mâncare, sunt imaginate flori cu miros de găină friptă. Dar o găină friptă, nu este o găină friptă, este detectivul Găină care a stat la cuptor și care acum miroase îmbătător. Și fiindcă s-a sacrificat, ajunge colonelul Găină Friptă și dacă este mâncat – riscurile de a fi găină friptă – va fi avansat post-mortem în gradul de general Găină Mâncată.

            Acesta este jocul, Pluș Plumb – actor-orchestră-decor-intrepret-autor se reîntoarce într-un oraș ce a devenit măreț prin eforturile proprii pentru a-și regăsi cinci prieteni, Pasărea Colivie, Degustătorul de Aer Comprimat, Degustătorul de Vid, Broasca Gustoaso-Țestoasă și pe Crocodil. Dincoace de Barajul Stop pornesc un joc de-a v-ați ascunselea, care se va continua de partea cealaltă a barajului... și toți se ascund și toți vor să mănânce. Îmi pare că totul este o fugă de realitate, o încercare de a strunji evenimentele, de a le face să aibă o dimensiune aparentă când ele de fapt au o dimensiune ascunsă.

            Doar un singur exemplu, la un moment dat se pleacă în căutarea unui căluț de mare despre care s-a auzit că s-ar fi angajat la un hipodrom subacvatic. Ajunși în acest loc se constată că hipodromul există, numai că nu este subacvatic deoarece oceanul a secat, a secat de foame. Căluțul este făcut afiș de către Cumătra Foamete care a trecut în compresorul ei decapotabil peste bietul căluț. Acest afiș este prins pe gardul hipodromului care este ros în mii de locuri și pe el se poate citi ”ȘOARECI, JUCAȚI LA CURSELE DE ȘOARECI„ Ei bine, în această realitate în care spectrul foamei bântuie, noi trebuie să ne jucăm șansa la o viață mai bună.

 

Temă: Surprindeți-vă foamea, ignorând-o!

 

Autor: TUDOR VASILIU (5 februarie 1950, Botoșani - ? august 2013, București)

Copertă și ilustrații: TUDOR VASILIU

Editura: Facla, Timișoara 1981

 

 

Lector: AL. JEBELEANU

Tehnoredactor: IOAN I. IANCU

Bun de tipar: 1.07.1981

Apărut 1981

Coli de tipar: 4,75

Abecedar 1963 - 1964

 

            În acest interval de doi ani nu apar modificări spectaculoase la nivelul ilustrațiilor sau al textelor. Întâlnim mai degrabă actualizări, saltul tehnologic începe să fie prezent. Predomină încă aspectele din viața rurală cu precizarea că satul se transformă, clădirile – în special cele cu funcționalitate publică, încep să fie recunoscute cu ușurință, de exemplu clădirea Sfatului Popular, primăria zilelor noastre. Pe ulițe apar camioane și este prezentă electrificarea. Aceasta a fost una dintre propunerile Partidului Comunist și după unele date se pare că a fost încheiată în anul 1970.

            Îmi pare că abecedarul acestei perioade este unul în care vechiul, într-o proporție consistentă, se amestecă cu noul. Nu este prezent omul nou, nevoile sunt satisfăcute folosindu-se vechile mijloace. Lucrurile se vor schimba începând din anul 1965, dar până atunci să vedem ce s-a mai întâmplat.

O veche dispută este tranșată

            În această perioadă se scrie – mă rog, se desenează – ultimul episod al relației dintre câine și pisică. Ei au început prin a-și disputa mâncarea, au continuat cu atitudini agresive și cu o prezență umană care încearcă să îi împace. Nimic din toate acestea par a nu fi pe placul celor care girează conținutul ilustrațiilor. Într-o ultimă încercare îi găsim pe cei doi protagoniști tot într-un fel de dispută dar mâncarea a dispărut, prezența umană de asemenea, la fel și încercarea pisicii de a întinde lăbuța. Cred că de data aceasta importantă este sonoritatea literei R și ce poate fi mai reprezentativ pentru aceasta decât mârâitul unui câine. Din 1965 această ilustrație dispare și este înlocuită cu cea a unui radio.

Mergem la cumpărături

            O singură modificare la nivelul ilustrației din abecedarul anului 1964. Probabil cuvântul Aprozar va fi fost dificil pentru copiii acelor vremuri. El este înlocuit cu Legume și Fructe, două concepte mai la îndemâna copilului deși niciunul dintre cele trei cuvinte nu cred că putea fi citit de copii. Din 1965 conjuncția și dispare, astfel magazinul va căpăta denumirea știută LEGUME-FRUCTE.

Circulația pe drumurile publice

            După cum spuneam, grupul de patru persoane din planul secund este sancționat, cel mai probabil pentru trecere neregulamentară. Pe undeva mi se pare că întrezăresc o contradicție și anume, ilustrația pare să surprindă momentul plecării de la școală, or acesta este undeva în jurul prânzului și totuși la ora aceea muncitorul încă citește articolul de fond din ziarul Scânteia.[Mai că îmi vine cred că dacă voi fi fost cenzor pentru acele vremuri, multă lume ar fi avut de suferit 😊]

Unde doarme doarme ăla micu'?

            Lumea se mută la oraș și ușor, ușor, creșterea nivelului de trai începe să transpară și în ilustrații. Se poate observa prin geamul deschis blocurile noi construite dar, poate amănuntul cel mai pregnant, care ne sugerează emanciparea, este ceasul de la mâna mamei. Îmi atrage atenția faptul că fratele își face lecțiile în aceeași cameră ceea ce ar putea să ne sugereze că spațiul locativ nu este tocmai darnic, dar sunt convins că miza cea mare este pusă pe relația dintre cele trei presonaje și pe atitudinea maternă. Avem de a face cu o familie veche într-un spațiu nou și în acest spațiu sunt posibile același sentimente. Asta trebuie să ținem minte tovarăși!

O schimbare de optică

            Pagina 28, abecedarele 1957 – 1960, fetița care udă se află în partea dreaptă, urmând ca din 1961 să se mute în partea stângă. Chiar nu am nicio idee de ce s-a făcut această schimbare, să fie vorba de o chestiune tehnică?

Repere din viața rurală

            În această ilustrație apar semnele saltului tehnologic. Provocare: descoperiți cel puțin patru diferențe marcante între ilustrațiile de mai jos.

Viața în aer liber

            Încă o modificare despre care nu am nicio idee. Sigur, putem vorbi de raportul dintre cele două personaje principale, dar mi se pare cam subțire ideea conform căreia copiii trebuie să fie cei care călăuzesc. Aștept provincia.

La masă

            Lecția aceasta înlocuiește lecția Câinele lui Radu [prezentă din 1955 - 1960]. Propun să observăm locul unde se ia masa, atmosfera, hainele, setul de veselă și tacâmuri, aranjamentul floral...toate acestea par să sugereze o zi festivă, dar acest lucru nu pare să fie în concordanță cu textul lecției. Cred mai degrabă că este tot nevoia de a sugera emanciparea familiei, creșterea nivelului de trai și de a induce copiilor idea de a da o mână de ajutor, de a face frumos la masă.

La horă

            Hora se ține în fața Sfatului Popular, se observă modificarea arhitecturii clădirii. Este un fel de recunoștință care va fi transportată peste timp și la oraș și va fi întălnită în timpul marilor congrese organizate pe stadioane.

G de la găină sau de la găini

            Din 1957 și până în 1960 avem doar o găină, din 1961 găina este înlocuită de o ilustrație care ne arată o fermă de găini. Interesant ar fi de văzut conform normelor de astăzi în ce categorie s-ar încadra ouăle acestor găini.

Pe ogor

            Schimbări atât la nivelul ilustrației, cât și al textului.

            Text '63 „Ogorul gospodăriei colective e mare. Toată lumea e la muncă. Tovarășul Ilie ară cu tractorul. Tata seamănă cu semănătoarea. El seamănă grâu. [-] În gospodăria colectivă, munca e mai rodnică, spune tovarășul Ilie. [-] Da! La vară vom avea roade bogate, răspunde tata.” Modelul caligrafic al paginii este „Tata seamănă grâu.”

            Text '66 „Ogorul cooperativei agricole este mare. Toată lumea e la muncă. Ilie ară cu tractorul. Tata seamănă cu semănătoarea. El seamănă grâu. [-] În cooperativa agricolă, munca e mai rodnică, spune o cooperatoare. [-] Da! La vară vom avea roade bogate, răspunde tata.”

            Adverbul mai este interesant pentru că induce ideea de comparație. Un termen al comparației este gospodăria colectivă, implicit, gospodăria individuală este celălalt termen. Subtil, nu? Din 1966 apelativul tovarășul dispare, rămâne doar numele Ilie, iar aprecierea comparativă va fi făcută de către o cooperatoare.

La școală

            După cum spuneam, uniforma băieților se schimbă în 1961, dar la nivelul acestei lecții schimbarea se produce abia în anul 1963.

La seceriș

            Textul acestei lecții este îmbogățit cu următoarea propoziție Colectiviștii adună roade bogate. Până prin 1970 cuvinte precum gospodăria agricolă colectivă, cooperativă, cooperatiși, colectiviști sunt prezente frecvent în abecedar, cel mai probabil este necesar ca efortul cooperativizării agriculturii să fie susținut făcând apel la toate mijloacele disponibile.

Chiț, Chiț

            Ne amintim de Zoica și de peripețiile ei cu șoricelul, care este când viu, când de jucărie, ne amintim de chibrituri și de fricile Zoicii. Ei bine, toate acestea dispar căci din 1963, grupul de litere chi beneficiază de o poveste nouă – surpriză! cu Zoica în rolul principal. Ea este protagonista unui joc de copii, un fel de Baba Oarba. Îmi pare că de data aceasta Zoica s-a transformat într-un șoricel și ea este cea care trebuie să se pună la adăpost.

30 Decembrie

            Din 1963 textul acestei lecții devine mai accesibil, este scurtat dar se păstrează avântul construirii omului nou. Această lecție împreună cu cea intitulată Brăduțul, care până acum erau la finalul abecedarului își schimbă locul, apar la pagina 74, 75. Ar fi interesant de făcut o comparație cu structura anului școlar și de urmărit dacă nu a fost vizată o potrivire anume.

            Text '63 „Este ziua de 30 Decembrie. E sărbătoare. Peste tot se văd steaguri tricolore și roșii. Tovarășa învățătoare ne-a povestit despre viața nouă din patria noastră. Se construiesc fabrici și uzine, se ridică orașe noi, se clădesc școli și locuințe pentru muncitori. Viața oamenilor muncii, de la orașe și sate, este din ce în ce mai fericită.”

            Din 1963 se renunță la poezia Otiliei Cazimir Scrisoare și apare o poezie nesemnată care poartă titlul Pace.

 

Succes în noul an școlar!

Cartea Miracolelor

 

           

            Mulți biți se vor fi scurs pe undele internetului de la ultima mea postare și iată-mă astazi că încerc din nou o plăcere de-a mea și anume aceea de a vă povesti despre o carte pentru copii. K. J. despre care am scris aici si aici se ține de cuvânt și ne propune să călătorim în Terria, un ținut nu foarte îndepărtat deoarece se poate ajunge foarte ușor acolo. Cei mai mulți copiii se joacă deja în acest ținut, adulților le trebuie o invitație, care de multe ori poate lua forma unei povești. Așadar adult fiind, am primit o astfel de invitație atunci când Cartea Miracolelor a ajuns la mine.

            Am eu un pitic al meu, care atunci când este vorba de o poveste fie că este citită, fie  că este văzută sub forma unui film / serial, se activează și urmărește cu ochi critic tot felul de trăsnăi tehnice cum ar fi consistența internă. Am să dau un exemplu dintr-un serial foarte bun și apreciat, care îmi place și anume Teoria Big Bang. În sezonul 5, episodul 11 apare un personaj care îl tachina pe Leonard, ei bine, actorul care îl joacă va deveni tatăl lui Sheldon în serialul Tânărul Sheldon. Sigur, lucrurile pot fi interpretate ca fiind două povești distincte, dar atunci când constați că ai reușit să creezi o realitate, un univers care are puterea să se susțină singur nu vii și-i dai una la rădăcină, mi se pare că strici magia.

            Ce vreau să zic este că citind povestea scrisă de K.J. m-am trezit în lumea magiei așa cum o știam eu, piticul meu a stat cuminte și a pufăit din pipă și a ronțăit pricomigdale și la sfârșit s-a declarat mulțumit că universul nu a fost destrămat, ba mai mult a fost îmbogățit cu un nou motiv. Am aflat cum se produce laptele cu cacao. Ba am aflat și de magazinul Meșterului Poppink – pantofi după care te dai în vânt.

            Nu vă voi spune multe despre Finn și experiențele lui, nu vă voi spune despre arhimagicieni și ucenicii lor, nu vă voi spune despre Turnul Vânturilor și toate lucrurile de acolo. Am să vă spun în schimb despre culori și nume, despre mașini care se aseamănă cu niște pălării de ciuperci căci K. J. reușește să coloreze un univers în care lucrurile știu să se așeze astfel încât la final să avem o poza de familie încântătoare și pe bune. Nu mi se pare puțin lucru să reușești o poveste care să îți spună că atunci când poți lua o decizie este bine să te gândești și la cei de lângă tine, în ziua de azi altruismul pare a deveni un lucru desuet. Îmi mai place felul în care broderiile grafice de pe mașeta paginilor se îmbină cu povestea, îmi plac vinietele și formatul cărții.

            Dar stai, un alt pitic al meu îmi atrage atenția că postarea aceasta tinde să devină prea serioasă și tehnică și că ar fi timpul unei ghicitori. Ce au în comun inelul lui Rumburak, peștișorul de aur, duhul lămpii și cartea miracolelor?

 

Temă: Identificați modalități alternative de rezolvare la problema celor trei dorințe.

 

Autor: K. J. MECKLENFELD

Ilustrații: JOANNA BUCUR

Editură: Humanitas, 2020

ISBN: 978-973-50-6870-7