duminică, 3 mai 2015

Micul scamator

            Nu încape îndoială, copiii nu s-au schimbat prea mult de-a lungul timpului, fie că vorbim de un copil născut în urmă cu 200 de ani, fie că vorbim de un copil născut ieri, alaltăieri, tot de un copil vorbim, bineînţeles nu de acelaşi. În sprijinul afirmaţiei mele se pot aduce unele argumente cum ar fi, acu 200 şi mai bine de ani copiii erau născuţi mici, astăzi la fel, personal, nu cunosc nici un copil care să fi fost născut deja mare. Copiii n-au putut vorbi, merge sau să-şi procure hrana de unii singuri, au avut nevoie de la bun început să fie asistaţi şi în această privinţă lucrurile sunt neschimbate. Copiii trebuie să înveţe, cred că asupra acestui argument nu este necesar să insistăm, toţi adulţii sunt de acord cu această necesitate. Or dacă de-a lungul timpului copilul nu s-a schimbat de ce vrem noi să schimbăm modul de relaţionare cu el, sigur, s-au găsit unii care să propună tot felul de sisteme, vezi Waldorf, Montessori, nu insistăm asupra lor, suntem adepţii formulei conform căreia, dacă s-a pornit pe un drum să se meargă până la capăt, or se ştie că la început a fost bătaia. Faptul că ea este prezentă în zilele noastre în şcoală nu trebuie demonstrat, ar fi totuşi de dovedit că şi în vechime ea a fost prezentă în şcoli.

            Pentru a demonstra prezenţa acestui model educaţional se poate recurge la două tipuri de izvoare informaţionale şi anume, mărturiile bătrânilor, dar acest demers este limitat în timp cam la o generaţie în urmă, totuşi nu trebuie ignorat deoarece coloratura afectivă din momentul povestirii este trăită direct şi poate fi înregistrată pe viu. Cel de-al doilea izvor îl reprezintă mărturiile cuprinse în diferite cărţi apărute cu mult timp în urmă. Uite, de exemplu, bucata  La ora de religie scrisă pe la 1900 şi ceva de către Jaroslav Hašek în care este descrisă metoda preotului Horáček de predare a religiei. Era preotul acesta un adevărat scamator în felul cum punea întrebările, copiii trebuiau să ştie să spună cele zece porunci de la coadă la cap sau de la a şaptea poruncă spre prima sărind-o pe a treia şi a doua „era o aritmetică religioasă, care se sfârşea, drept trist rezultat religios, cu o ciomăgeală.” şi vicarul avea mâna grea şi încercată. Copiii au încercat ungerea ciomagului cu usturoi, circula vorba că loviturile n-ar mai fi aşa dureroase, ba mai mult, există posibilitatea ca ciomagul să plesnească… şi a plesnit cu vârf şi-ndesat. Nu mai exista nici o speranţă, asta până în ziua în care Melhuba a descoperit importanţa hârtiei vârâte în pantaloni şi se ştie hârtia suportă orice, preia asupra ei suferinţa şi face ca loviturile primite să fie resimţite mai cu blândeţe (se poate discuta ca temă adiacentă de eliberarea prin scris). Dar vicarul avea şi un ochi straşnic şi a văzut că de la o vreme copiii nu mai sunt aşa de simţitori, fapt pentru care a schimbat ciomagul cu un retevei mai sănătos. Cum orice acţiune are şi o reacţiune, copiii au trecut la carton, ciclul continuă, vicarul trece la baston. Copiii şi-au dat seama că era o bătălie pierdută, numai Vepǐrek zâmbea tainic… şi a venit şi rândul lui la ciomăgeală, contactul ciomagului cu fundul lui a produs un sunet ţimbal. Vicarul fulgera şi scânteia, fundul lui Vepǐrek tuna căci era apărat de o plăcuţă de tinichea pe care scria:

            Orice s-ar spune copiii sunt croiţi pentru a inerva (nu săriţi, mă explic imediat) omul. Se ştie că adultul este mai tot timpul un car cu nervi, iar copilul acţionează ca un impuls electric care se transmite continuu, or nu se poate acumula le nesfârşit tensiune, ea trebuie şi descărcată. Bucata care dă titlul acestui volum de povestiri umoristice este plină de nerv, Tomáš, un băieţel despre care circulă vorba că scuipă broaşte pe gură este lăsat în grija autorului de către un bun prieten de-al acestuia, care întinde prea mult coarda prieteniei. Tomáš are doar nouă ani, ştie multă chimie şi provoacă cu uşurinţă reacţii din cele mai spectaculoase celor din jur, a! şi se pricepe şi la scamatorii, fapt pentru care a şi fost închis deoarece nu mai reuşea să dea banii înapoi odată ce aceştia au dispărut la el în buzunar. La secţie le toarnă poliţiştilor o poveste lacrimogenă despre unchiul care îl surghiuneşte şi nu-i dă nimic de mâncare, fapt care se soldează cu o teribilă lecţie de morală primită de prietenul devenit tutore pentru jumătate de an. Pe drum, Tomáš primeşte făgăduiala unei sfinte bătai, ajuns acasă plusează cu spargerea a două vase veneţiene în încercarea de a introduce un ou prin gura lor strâmtă. Nu joacă la cacealma ci aruncă o piesă de cinci coroane de la etaj dorind să verifice dacă în golul produs de căderea ei, o bucăţică de hârtie o poate urma îndeaproape. Drept pedeapsă este închis în bucătărie, unde încearcă cu ajutorul ceasului deşteptător să observe cum se formează cristalele, fapt pentru care dizolvă într-o oală mare o cutie plină cu zahăr şi cufundă ceasul în soluţia rezultată, tot acum distruge şi chibriturile căci se ştie odată înmuiate în soluţie de piatră acră şi lăsate să se usuce, acestea nu se vor mai aprinde în veci vecilor. Intenţia de a face un tun „de casă” din ţevile de la baie a fost curmată la timp. Şi nu doar prietenul a avut de tras de pe urma puştiului ci şi proprietarul imobilului care venind să inspecteze sobele s-a murdărit şi a cerut un prosop pentru a se şterge, a primit unul preparat cu praf de gogoaşă de ristic amestecat cu sulfat verde de fier, or combinaţia asta ştie oricine că te face negru… la suflet şi orice urmă de bunăvoinţă a dispărut precum mercurul din barometru atunci când piciul a încercat să facă un ou magic.

            Risc să mă întind prea mult povestindu-vă cum au salvat copiii un negrişor din sclavie şi l-au creştinat sau despre neînţelegerile astronomilor germani sau despre ajutorarea săracilor din localitate sau despre măreţia lui Dumnezeu atunci când buzunarele tale de popă sunt burduşite cu friptură de iepure, sticle cu vin de scoruş şi ţigări de foi şi afară este cald şi plăcut sau despre necazurile unui educator cu un dog căruia îi plăceau poveştile spuse cu glas tare. Toate acestea şi altele sunt secvenţe de viaţă în care deşi realul pare exagerat, el este la locul lui, este aşa cum nu ar fi trebuit să fie. D-aia zic că această carte îmi pare mai mult a fi destinată celor mari decât celor mici deoarece adulţii pot vedea consecinţele felului lor de a fi. Doar un singur exemplu, tatăl lui Tomáš povesteşte de fiecare dată cu lux de amănunte şi plin de încântare felul în care fiul său a făcut să explodeze motanul cel negru al vecinilor.

Temă: Imaginaţi o situaţie în care o palmă să fie asemenea unui pansament.

Autor: JAROSLAV HAŠEK (30 aprilie 1883, Praga – 3 ianuarie 1923, Lipnice)
Copertă: DONE STAN
Ilustraţii: JAN BRYCHTA
Titlu original: Terciánská vzpoura a jiné povídky (1960)
Traducere: I. PELTZ şi TR. IONESCU-NIŞCOV
Editura: Tineretului
Redactor responsabil: ALEXANDRINA ŢIMPĂU
Tehnoredactor: MARIANA PUŞCAŞU
Dat la cules 06.10.1964. Bun de tipar 23.02.1965. Apărut 1965.
Comanda nr. 6420. Tiraj 30120. Hârtie semivelină de 63 g/m2,
700 x 1000/16. Coli editoriale 9,02. Coli de tipar 9,5. A. T. 12730.
C. Z. pentru bibliotecile mici 885 – 93=R








4 comentarii:

  1. E foarte amuzant sa citesti despre peripetiile copilariei povestite cu haz si ghidusie! Astfel de carti sunt deseori o incantare. Fara dar-si-poate, din pozele si descrierea nastrusnica, "Micul scamator" e o carticica de nota 20! :)
    Din pacate insa, bataia si stacoalcele din realitate nu cred sa aduca vreodata ceva bun... Imi aduc aminte cu neplacere chiar si de momentele in care colegii mei din scoala si-o luau pe coaja de la profesori. Sunt situatii in care anumiti copilandrii chiar au nevoie de astfel de "pansamente", intr-adevar.. Dar as indrazni sa spun ca sisteme precum Montessori sunt revolutionare deoarece printr-o forta invizibila (si nedureroasa sau umilitoare) il determina pe copil sa se respecte mai mult pe sine si implicit pe cei din jur.. iar aceasta schimbare e de durata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr este o carte amuzantă atâta timp cât îţi permiţi să te detaşezi căci dacă ai fi în situaţie ai fi încercat de diverse mâncărimi :) Până la urmă toate trăznăile au potenţial de a deveni amuzante la un moment dat.
      Nici eu nu sunt de acord cu bătaia, deşi are efect imediat, rezultatul este mai întotdeauna de proastă calitate.
      Eu mă gândeam că atunci când baţi palma cu cineva poate să-ţi confere o stare de bine, de încredere... cel puţin pentru un moment :)

      Ștergere
    2. Ah, daa... :) si-mi amintesc cum jucam fripta cand eram copii.. mamaaa, ce senzatii tari.. ca sor'mea ma plesnea rau daca nu trageam repede mana.. :))

      Ștergere
    3. Da, iată că şi în joacă se pot da palme usturătoare :)

      Ștergere