sâmbătă, 18 aprilie 2015

Micul Prinţ

            Există expresia „atins la coarda sensibilă”, plecând de aici şi urmând o anumită logică se poate demonstra că există mai multe corzi, iar acestea pot fi văzute ca nişte instrumente capabile să reacţioneze sub acţiunea unor evenimente – exterioare sau interioare – sub forma unor reverberaţii sufleteşti.

            Mintea îmi împinge în faţă un set de întrebări: Unde se găsesc aceste corzi? Toate fiinţele au astfel de corzi? Ele sunt acordate de la bun început sau trecerea timpului le calibrează? Sunt ele identice pentru toate fiinţele? Pot ele să producă aceleaşi reverberaţii pentru fiinţe diferite, în momente diferite de timp dar sub acţiunea unor evenimente pe care le considerăm identice? Dacă nu toate fiinţele au astfel de corzi care este criteriul de diferenţiere?

            Clar! chestiunea aceasta cu coarda sensibilă e tare complicat de explicat cu ajutorul unor semne grafice. Nu este imposibil, sunt unii oameni care reuşesc să îmbine atât de măiestru cuvintele, încât oricât de afon ai fi tot auzi o muzică în interiorul tău, un astfel de om priceput a fost Antoine de Saint-Exupéry care a imaginat povestea Micului Prinţ.

            Muzica mă invită să mă privesc de-a lungul unui set de fotografii care nu sunt aranjate cronologic… aici o poză cu picioarele goale, dincolo sunt îmbrăcat în verde, aici în albastru şi am papion cu picăţele, asta e o poză făcută de prietenul meu printr-a XI şi mai sunt şi altele în care mă recunosc, ştiu că sunt eu… un fir nevăzut leagă toate aceste fotografii de cel care sunt acum. Şi totuşi e ceva ce îmi scapă, privirea alunecă prea uşor de la o poză la alta… nu vi s-a întâmplat la fel, atunci când vă priviţi în fotografii să vă amintiţi două, trei lucruri exterioare (locul, anul, cu cine eraţi, să recunoaşteţi hainele) şi apoi să treceţi la o altă fotografie… în toate aceste fotografii mă recunosc după aspectul exterior, dar în fiecare din momentele acelea am avut visele mele, am avut lumea mea interioară despre care nu-mi mai pot aduce aminte mare lucru, am crescut şi am devenit omul [care] este ceea ce nu este. (Virgil Tănase).

            Micul Prinţ îmi pare că nu este o carte scrisă pentru copii deşi autorul le cere iertare acestora, dar dacă ţinem morţiş să introducem copilul în ecuaţie ea se adresează „copilului care a fost cândva acest om mare” care o citeşte acum. Mai există şi posibilitatea de a vedea această poveste ca pe o sămânţă, care ca orice sămânţă trebuie plantată pentru a rodi şi dacă privim omul ca pe un teren fertil ne dăm seama că momentul potrivit ar fi copilăria deoarece copiii se îmbibă cu materia cărţilor pe care le citesc, fie că le-au înţeles, fie că nu. (P.L. Travers) Dacă rămânem în această perspectivă botanică putem spune că pentru adult această poveste este ca un fel de altoire care-l va face să dea roadă mai bogată, îl va face să crească mai frumos deşi acest lucru părea improbabil.

            Vom sări astăzi peste ora de anatomie şi fiziologie descriptivă deoarece ne-am afla în postura acelora care au încercat să descopere sufletul scăpându-l astfel printre degete. Totuşi, vreau să zic câte ceva despre isprăvile vulpii, căci fără doar şi poate este un personaj complex de poveste. De data aceasta nu ne învaţă cum să păcălim ci cum să nu ne păcălim pe noi înşine, ne învaţă cum să creăm relaţii autentice, ne învaţă deosebirea dintre instruire şi domesticire. Pe scurt, în cazul instruirii este nevoie de prezenţa fizică a stimulului exterior pentru producerea efectului dorit, pe când în cazul domesticirii această prezenţă poate lipsi deoarece ea este interiorizată, a-l purta în gând pe cel de lângă tine este ca şi cum ar fi tot timpul cu tine… ce te faci cu ce-ţi spune este o chestiune pe care vulpea o lasă nerezolvată.


             Vulpea ne dezvăluie un secret: „…nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi.” Cu ochii vedem doar contururile, coaja lucrurilor, nu putem trece dincolo de aparenţe şi cum se spune că privirea furnizează peste 90% din informaţii ne putem da seama de dificultatea pe care o avem de surmontat atunci când vrem să depăşim acest mod de a cunoaşte lumea. Din păcate, cu toate eforturile noastre, nu va exista niciodată o cunoaştere perfectă, completă, nici nu ştiu dacă ar fi de folos cuiva, de aceea a crea legături cu persoanele pe care le simţim apropiate poate reprezenta o soluţie… îmi vine să spun că toate astea sunt poveşti şi cine mai crede în ele, dar poate că tocmai despre asta este vorba, despre credinţă.


Notă: toate citatele se regăsesc în ediţia de faţă apărută cu ocazia celebrării a 70 de ani de la vizita Micului Prinţ pe Terra.

Temă: Descrieţi criteriile obiective pe seama cărora o trăire interioară poate fi validată.

Autor: ANTOINE de SAINT-EXUPÉRY
Ilustraţii : aparţin autorului
Traducere: ILEANA CANTUNIARI
Editura: RAO (2013)

ISBN: 978-606-609-482-5

6 comentarii:

  1. Ma termini cu temele tale! Haha! Ma simt iar elev dar intr-o banca undeva in fundul clasei. M-ai pierdut la „criterii obiective”, eu avand numai vreo 10 ani (la minte). Dar lasa ca sunt altii mai in varsta ca mine care probabil isi vor face tema pentru acasa data de tine :-)
    Eu voiam sa dau bunaziuavirtual! fiindca am barlogit tare in ultimele saptamani - am scris in ultima postare de ce - si nu am mai vorbit cu nimeni. Toate bune? Asa sper. Din postari, cel putin, asa se vede.
    Nu stiu exact de ce Micul Print este o carte atat de populara. Este poate cea mai celebra in intreaga lume, daca punem la socoteala toate cartile pentru copii publicate vreodata. Poate este si din cauza ca nu este doar pentru copii - o poti citi la orice varsta si nu „suna” ca fiind pentru copii. Si mai are si niste teme importante, precum moartea, care sunt greu de tratat in general. Mi-a placut felul in care a fost tratata in carte si banuiesc ca nu sunt singurul. Bine zis cu „atinsul corzilor” :-)
    Seara faina si ne auzim pe bloguri, ca de obicei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sună sec, aşa este, ai dreptate, nu te invită la a fi spontan în răspuns ci din contră, dacă ai învăţat poţi să turui spre mulţumirea profesorului de la catedră... surpriză însă profesorul nu este la catedră şi nici într-o clasă nu suntem, suntem fiecare pe cont propriu. Pe mine, Micul Prinţ m-a surprins întrebându-mă dacă trăirile mele sunt adevărate şi cum îmi dau seama de lucrul acesta, răspunsul meu este legat de faptul că celor din jur le pasă...dar ne luăm prea în serios şi mi se pare că nu e locul potrivit şi să-ţi spun, nici zona mea de confort nu prea este. Te întrebai de unde succesul acestei cărţi păi poate tocmai de aici, din posibilitatea pe care o oferă oamenilor mari de a se lua în serios şi de a vorbi academic despre schimbare mai degrabă decât să o practice... zic şi eu, n-o lua de bună :)
      Mă bucur că te-ai dezbârlogit chiar mă gândeam să-ţi trimit un mail de primăvară :)

      Ștergere

  2. Chiar daca s-au mancat ciresele fara mine, eu tot mai cred in povesti... :) Iar Micul Print este una dintre cele mai frumoase si mai sensibile. Trebuie sa spun - cu riscul de a ma lua prea in serios :) - ca mie mi-a lasat nostalgia unei intalniri - parca petrecuta in realitate - cu o inima intrutotul curata. "Criteriile", alta data. :)
    Cat despre clarviziune si alte trairi (neinchipuite) ale duhului, acestea, numai povesti nu sunt.

    O seara frumoasa in compania cartilor cu suflet!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai sunt cireşe, nu s-au terminat, trebuie să mă duc să le culeg... din bibliotecă :)
      Chiar aşa, povestea Micului Prinţ poate fi socotită ca o întâlnire care se petrece la un moment dat, acum ce înţelege fiecare din aceasta cred că ţine de experienţele personale de până în acel moment şi, poate mai important, este şi ce va face din acel moment încolo.

      Ștergere
  3. Superba introspectie!!
    Si totodata o tema foarte interesanta. Exista oare criterii obiective care pot valida o traire interioara?.. Stiu ca am citit undeva ca nu exista realitate ci perceptii ale realitatii. Poate ca in aceasta sta libertatea gandurilor si a existentei noastre. Din cand in cand, observam ca suntem cativa care ne intalnim in aceeasi "realitate".. Bine spunea Nicolae Iorga "Scrie ca sa pastrezi florile gandului tau, pe care altfel le ia vantul". Cine stie gandurile cator oameni vor mai face aceleasi flori..?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă plac cuvintele mari şi faceţi risipă de ele :) vă mulţumesc pentru apercieri... mă mai apucă aşa uneori, dar promit să ţin de tratament în continuare :)

      O trăire interioară există cu certitudine, mă gândesc că ne-ar prinde bine să-i putem verifica autenticitatea deoarece se ştie că suntem tare pricepuţi în a mistifica lucrurile.

      Ștergere