duminică, 21 iulie 2013

Jocurile isteţilor

Cine-i personajul?

            "La acest joc participă de obicei doi copii. Scopul jocului este ca fiecare participant să ghicească, din maximum douăzeci de întrebări, despre ce personaj este vorba. Pot fi alese atât personaje reale, care au existat sau există cu adevărat, cât şi personaje imaginare – eroi din literatură – cu condiţia ca ele să fie bine cunoscute.
            Cel care începe jocul va alege, în gând, un personaj şi îi va scrie numele pe o bucăţică de hârtie, pe care o va îndoi şi o va ascunde sub o carte sau un obiect oarecare. Ea va servi drept martor la sfârşitul jocului. Fireşte că partenerul nu trebuie să vadă numele scris pe hârtie. Sarcina lui va fi tocmai să ghicească acest nume din răspunsurile pe care le va primi la cele maximum douăzeci de întrebări pe care va avea voie să le adreseze.
            Cel întrebat are voie să răspundă la orice întrebare numai prin „DA” sau „NU”. De aici rezultă că întrebările trebuie să fie formulate cu oarecare măiestrie. Nu pot fi adresate întrebări, cum ar fi:
                        - În ce an s-a născut?
            Sau:
                        - Câţi fraţi avea?
            Se vede clar că la aceste întrebări nu se poate răspunde cu da sau nu şi deci ele ar fi puse zadarnic.
            Dacă cel care întreabă crede, la un moment dat, că ştie despre cine este vorba, poate să anunţe chiar înainte de a epuiza toate cele douăzeci de întrebări. În caz că n-a ghicit corect, jocul continuă şi după una sau mai multe întrebări el poate să anunţe din nou un nume. Dacă însă anunţă trei nume greşite, chiar înainte de a fi epuizat cele douăzeci de întrebări la care are dreptul iniţial, pierde jocul şi i se înscriu minus trei puncte.
            Dacă la sfârşitul tuturor celor douăzeci de întrebări nu ghiceşte despre ce personaj este vorba, fără să fi anunţat nici un nume în cursul jocului, pierde jocul, dar i se înscrie numai minus un punct.
            În cazul fericit în care ghiceşte numele personajului din primele întrebări, el primeşte plus trei puncte. Ghicirea numelui din primele cincisprezece întrebări (fără să fi anunţat mai înainte un nume greşit) dă dreptul la plus două puncte, iar după cincisprezece întrebări la numai un punct.
            La sfârşitul fiecărui joc, cel care a pus întrebările are voie să citească numele personajului scris pe hârtie la început, chiar dacă nu a câştigat.
            Fiecare participant, indiferent dacă a câştigat sau nu, va avea dreptul să adreseze partenerului trei serii de întrebări, cu privire la trei personaje diferite. Un joc complet cuprinde deci şase personaje, câte trei de fiecare participant. Este declarat câştigător al jocului cel care în final realizează cel mai mare număr de puncte.
            Prin înţelegere amicală, făcută la începutul jocului, pot fi alese şi persoane obişnuite, dintre cunoştinţele comune: colegi, prieteni, rude. În acest caz, una din primele întrebări trebuie să fie:
                        - Este vorba despre un personaj renumit?
            Pentru a câştiga şi, mai ales, pentru a câştiga cu maxim de puncte – adică din numai zece întrebări – trebuie să vă deprindeţi a pune de la început întrebări esenţiale, cum sunt cele referitoare la: naţionalitate, sex, dacă trăieşte, profesie etc.
            Jocul poate fi practicat şi în trei-patru parteneri, dar în acest caz, el durează mai mult fiindcă fiecare va trebui să răspundă pe rând, tuturor partenerilor la câte trei serii de întrebări. Fireşte, prin înţelegere, se poate aranja ca fiecare să răspundă fiecărui partener numai la o singură serie de întrebări."

Temă:  Fără, doar ne jucăm! Eu m-am gândit la un personaj şi cel/cea care-l va ghici va primi această carte drept răsplată.


Autor: CLAUDIU VODĂ
Copertă: NICOLAE NOBILESCU
Ilustraţii: după schiţele autorului de PODAŞCĂ VALERIU
Editura: Ion Creangă


Lector: IOANA RICUS
Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU
Apărut 1971. Comanda nr. 10017. Coli de tipar 6





18 comentarii:

  1. Personajul este feminin sau masculin?

    RăspundețiȘtergere
  2. Are parul blond, roscat sau de alta culoare?

    RăspundețiȘtergere
  3. Pacat ca nu era personajul cu parul blond, la care m-am gandit eu! :)

    Aduce cat de cat cu Morcoveata?

    RăspundețiȘtergere
  4. Este un personaj uman, animal sau de alta natura?

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Nu, nu este un vulpoi, dar are si el coada. Bine, nu la fel de frumoasa ca a unui vulpoi :)

      Ștergere
  6. Este personaj de poveste/ basm, de fabula/poezie, de nuvela/roman apartinand literaturii pentru copii?

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, chiar la el ma gandeam :) Felicitari!

    RăspundețiȘtergere