marți, 7 ianuarie 2014

Fetiţa de pe Terra

          Aici o provocare, unde un răspuns corect vă dă posibilitatea de a primi aceasta carte.

       Acţiunea de a deschide o carte ne oferă şansa de a lucra ca doctor pe secţia de primiri urgenţe, avem în faţa noastră un personaj a cărui viaţă depinde de noi, imaginaţia noastră este cea care-l aduce la viaţă. Totuşi, nu de fiecare dată avem în faţă personaje în stare critică, este cazul Alisei Selezneva (Алиса Селезнёва), care a venit în spitalul nostru intergalactic doar pentru a-i face o vizită bunului ei prieten Gromozioka, „care e de două ori mai mare decât un om obişnuit, are zece tentacule, opt ochi, o carapace pe piept şi trei inimi bune, dar cam zănatice.” Alisa este o celebritate, uşile se deschid automat, senzorii şi aşa destul de sensibili sunt daţi peste cap de prezenţa ei, vestea sosirii ei se transmite cu iuţeală şi întreg spitalul prinde viaţă… e bine aşa.

            Alisa apare ca personaj de poveste în 1965, pe atunci se putea imagina un secol XXI, acum îl trăim, în fond aceasta este marea provocare a cărţilor ştiinţifico-fantastice, timpul le ajunge din urmă şi le supune unui examen critic. Grijile nu sunt necesare, Alisa îşi trece cu bine examenele şi astăzi, internetul ne oferă destule articole despre peripeţiile unei alte Alise decât cea imaginată de Lewis Carroll.

            Fiică a unui renumit profesor de cosmobiologie Igor Seleznev, Alisa este o fetiţă de 12 ani cu un lipici special, toţi cei din jurul ei o iubesc, nu-i pot rezista şi nu se pot supăra niciodată pe ea deoarece orice trăsnaie se termină nu doar cu bine, ci cu descoperire epocală, la care nici un cercetător nu visa…”fapt e că voi sunteţi cu toţii nişte oameni mari şi deştepţi. Şi judecaţi cu toţii – aşa cum mi-ai spus cândva – într-un mod logic. Eu nu sunt atât de deşteaptă şi judec aşa cum îmi trăsneşte prin cap.” Uite, cum a fost cu plecarea pe planeta Marte şi dorind să ajungă mai repede în posesia unei scrisori trimise de mama sa (se pare că unele lucruri sentimentale nu-şi vor schimba forma niciodată) Alisa intră într-o rachetă poştală şi se rătăceşte în plin deşert marţian încă neexplorat. Se adăposteşte într-o odăiţă unde este găsită de o echipă de salvare, dar nu este timp de ceartă căci odăiţa cu pricina este veriga lipsă din istoria marţienilor, au fost descoperite locuinţele tutekşilor, ba mai mult decât atât, cercetătorii pot oferi acum pentru prima dată un portret al strămoşilor lor… ciudat cât de mult seamănă strămoşii marţienilor cu omuleţii pe care Alisa îi desenează atunci când se plictiseşte.

            Cartea este structurată în trei părţi, prima ne asigură că nu i se va întâmpla nimic Alisei, nimic rău, căci altfel, ea are parte de o mulţime de peripeţii, se întâlneşte cu o fantomă, ba mai mult, o ajută să se materializeze, moment în care misterul este elucidat, este vorba de profesorul Kuraki, care a fost victima unui experiment nereuşit de transferare a materiei pe distanţe mari. Călătoreşte în timp şi se întâlneşte cu Arkadi Strugaţki, care îi oferă o carte pe care promite că o va citi negreşit, asta dacă nu apar alte ispite sau călătorii neprevăzute. În această aventură Kirill Bulîciov oferă cititorului şi o posibilă explicaţie pentru fenomenul Tunguska. Altădată îşi ajută tatăl să-i găsească pe labucili, nişte extratereştrii care vin pentru prima dată pe Pământ, aceştia reuşesc să comunice ca aterizarea a avut loc într-o pădure, după care comunicarea nu mai poate fi stabilită. Toată lumea răscoleşte pădurile din jurul Moscovei, truda este zadarnică, labucilii nu sunt nicăieri. În ziua aceea Alisa se întoarce acasă cu un coşuleţ plin de fragi şi cu două fiinţe mititele mânjite cu suc şi care călăreau o singură frăguţă. Atât de mici sunt aceşti labucili încât iarba în care au aterizat li s-a părut a fi o pădure în toată regula...


            Partea a II-a este o adevărată aventură în spaţiu, mi-a amintit de un serial de desene animate Aventurierii spaţiului… eh, timpuri trecute, ba nu! este vorba de viitorul îndepărtat, dar oricât de îndepărtat ar fi, va fi vorba tot despre prietenie, onestitate, bunătate, atenţie, grijă, altruism, bun simţ, familie, contrabalansate de trădări şi interese mercantile. Profesorul Seleznev împreună cu fiica sa pleacă într-o călătorie intergalactică cu scopul de a cerceta şi aduce specii noi în grădina zoologică din Moscova acelor ani. Pe drum prind un fir şi reuşesc să desluşească misterul Celor Trei Căpitani, să elimine ultimii piraţi cosmici şi să protejeze formula galactiului, combustibilul absolut.

            Partea a III-a este o aventură despre salvarea unei civilizaţii dispărute, avem o călătorie în timp şi o concluzie trasă de  Gromozioka…”istoria păstrează doar esenţialul. Cât despre amănunte, acestea pot să şi lipsească din memoria oamenilor.”… asta dacă ai ceva de ascuns, altfel poveştii îi lipseşte indicaţia de interpretare.



Temă: Imaginaţi trei calităţi ale unui extraterestru care l-ar face irezistibil.

Autor: KIRILL BULÎCIOV(pseudonimul lui Igor Mazhejka 18 octombrie 1934, Moscova – 5 septembrie 2003, Moscova)
Copertă: GION MIHAIL
Titlu original: ДЕВОЧКА С ЗЕМЛИ
Traducere: MIRCEA AUREL BUICIUC
Editura: Ion Creangă
Lector: Ecaterina Şişmanian
Tehnoredactor: Florica Weidle
Dat la cules: 21.VI. 1977; Bun de tipar:
26. I. 1978; Apărut: 1978; Comanda nr.:
1487; Tiraj: 22500 broşate; Coli de ti-
par: 25 ¼.



8 comentarii:

  1. Una dintre favoritele mele din copilarie. Banuiesc ca se vede, nu? :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e o poveste tare faina. Mie mi-a placut aventura in urma careia este descoperita veriga lipsa din civilizatia tuteksilor si acum, acestia, pot oferi un portret al stramosilor lor, ciudat cat de mult semanau stramosii lor cu omuletii pe care ii deseneaza Alisa atunci cand se plictiseste :) Spatiul este plin de aventuri! :)

      Ștergere
  2. 1. Să fie prietenos și iubitor de copii.
    2. Să arate de-a dreptul spectaculos (a nu se deduce însă că și amenințător).
    3. Să nu-i lipsească umorul și buna dispoziție, fie și în cele mai palpitante aventuri alături de prietenii terrani.
    :)

    Ion Scutaru

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc pentru călătorie și pentru feed-back. Sunt sigur că unui astfel de extraterestru tare i-ar plăcea să tăifăsuiască despre aventurile spațiale avute de-a lungul drumului către noi. Chiar, atunci când ne vom întâlni cu un astfel de extraterestru cu l-am putea omeni?

      Ștergere
    2. Cum să-l omenim? În primul rând, întorcându-i prietenia. Apoi, încercând să-i arătăm ce avem noi mai frumos în propriile făpturi: sentimente nobile, creativitate, constructivism, dorința de progres, dar și realizări precum artele, știința și tehnica umană, concepte filosofice etc. Să plece „omul” mai bogat spiritual de la noi, nu? :)
      Ar fi totuși cam neinspirat să aleagă acest moment pentru contact. În prezent, pretutindeni în lume pare a se fi încetățenit un set de valori care ne pot îndreptăți să numim această perioadă „epoca jigodiilor”.

      Ion Scutaru

      Ștergere
    3. E, lăsaţi să vadă şi el de ce suntem în stare! Sigur, este un moment nepotrivit pentru o vizită, dar ştiţi cum se întâmplă cu vizitele neanunţate, scot la iveală tot felul de rufe murdare, nu că noi le-am purta, căci d-aia le-am lepădat, dar să recunoaştem că sunt ale noastre. Am mistifica un pic realitatea dacă l-am primi în straie de sărbătoare. Las` să ştie că putem fi şi frumoşi, dar şi urâţi pe măsură căci potenţial avem dintr-amândouă :) Sper numai să nu-l transformăm de tot în om tot omenindu-l cu de toate :)

      Ștergere
  3. Vai de blana și de mustățile mele! Nu mi-am făcut tema asta pentru acasă. Iată-mă:
    1. Multe antene
    2. Multe picioare
    3. Multe culori
    Punct de vedere de pufos, bineînțeles :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, nu știu ce să fac cu antenele, altfel m-aș fi gândit la un gândăcel care a trecut în mare viteză pe lângă paleta plină de culori a unui pictor împrăștiat :)

      Ștergere