joi, 20 noiembrie 2014

Ninsoarea care ne trebuie

            Eram copil când am primit în dar primul meu fulg de zăpadă. Eu înăuntru, în penultima bancă pe rândul de la geam, gândurile mele pe afară, se zbenguiau în zăpada ce începuse să se aşeze. Voiam şi eu în caruselul acela alb şi priveam cu poftă la hârjoana de afară, când un cogeamitea flocon alb îmi făcea semne să am răbdare că el mă aşteaptă. Şi aşa a şi fost. Nu s-a aşezat o clipă, o clipă nu a stat locului, ridicări, coborâri, rotiri, piruete, răsuciri, rostogoliri, plutiri, na! dansuri ştiute doar de el. Orele s-au terminat, pentru mine de mult, pentru profesori, au mai durat ceva. Afară se anunţa o noapte de argint şi mister sau poate doar mie mi s-a părut aşa datorită fulgilor care m-au condus până acasă învăţându-mă mult mai multe decât şcoala din ziua aceea. Dovadă stă faptul că nu-mi aduc aminte nimic din ceea ce mi-a fost predat în ziua aceea de către profesori, dar ţin minte toată poezia spusă de către primul meu fulg de zăpadă.

            Suflet de copil… aşa este şi cartea aceasta, frânturi de emoţii trăite cu ocazia aşteptării primei zile de vacanţă; cu ocazia aşteptării primei ninsori, când ne uităm din zori după nori călători; cu ocazia plecării în excursie pe supărare mare căci zăpada se încăpăţânează tare şi nu apare; cu ocazia primului fulg uşor, ce cade alene şi ne întrebăm temător, ne ocoleşte sau se aşterne; cu ocazia primului om de zăpadă ce-l punem de gardă, să ne dea de ştire atunci când gheaţa devine subţire; cu ocazia poveştilor spuse de bunica şi ce ne mai plăceau chiar dacă nu eram atâtica; cu ocazia Sorcovei pe care o încheiam cu un „La Mulţi Ani!” dar nouă ne era gândul la bani… şi s-a topit vacanţa, dar nu-i nimic că noi avem răbdare să treacă semestrele şcolare.

            Cartea aceasta apare în anul 1979, an decretat ca fiind anul internaţional al copilului şi surprinde cele de mai sus şi alte câteva în plus în treisprezece povestiri care conţin ritmuri poetice. Am mai întâlnit felul acesta de scriitură în Giumbuş Măgăruş, în Poveste din cetatea lucrurilor neterminate, aici cititorul nu face nici un fel de efort, el trăieşte în timpul acţiunii luând parte direct la evenimente deoarece se produce o identificare cu unul sau altul dintre personaje, pe când în cartea de faţă acest lucru nu este posibil căci nu avem un personaj concret. Cititorul trebuie să cearnă trecutul de prezent şi să descopere momentele în care va fi fost supus unor reflecţii mai mult sau mai puţin conştiente de diferite evenimente exterioare. Copilul cititor trebuie să depăşească prezentul imediat şi să se lase purtat de unda de şoc provocată în memorie de autorul acestor poveşti prin aruncarea acestor rime care se doresc a surprinde esenţe. Nu-i lucru uşor, iar efortul este unul pe măsură, de aceea îmi pare că poveştile sunt mai degrabă destinate adulţilor cu propensiuni nostalgice. Cel mult copiii pot descoperi începuturi ale devenirii, ceea ce să recunoaştem! nu-i puţin lucru.

Temă: Rimaţi copilăria dumneavoastră cu o experienţă de viaţă al cărei sens l-aţi dibuit adult fiind.

Autor: NICOLAE NEAGU (18 iulie 1931, Dâmboviţa – 19 iunie 2009, Dâmboviţa)
Coperta şi ilustraţii: GYÖRGY MIHAIL
Editura: Ion Creangă

Lector: PĂSĂRIN GEORGETA
Tehnoredactor: POSTELNICU VALERICA
Bun de tipar: 17. I. 1979. Apărut: 1979
Tiraj: 30000. Broşate
Coli de tipar: 6