Drago Uriașul

 

                Cartea aceasta e precum Ercuș Alexandra. A stat cuminte, și-a văzut de treabă și asta până într-o zi, când tovarășa ne-a pus de serviciu pe școală. Nu eram noi printre favoriți, dar prin cine ce știe joc al întâmplării, Cosmin și Andreea nu erau disponibili. Și, iată-ne față în față, la intrarea profesorilor unde ni s-a făcut instructajul pentru acea zi specială, urma să vină o inspecție neanunțată. Nu aveam voie să clipim, să plecăm și că morți-copți acolo trebuie să ne găsească inspecția. Bucuria din primele momente a început să piardă din strălucire pe măsură ce timpul trecea aiurea. Ne-am plictisit până în momentul în care am început să ne strâmbăm unul la altul. Eu știam că pot să mă strâmb, dar nu știam că și Alexandra poate.

                Sigur, nimic surprinzător! Cartea aceasta mi-a amintit, de fapt nu mi-a amintit direct de Alexandra ci pur și simplu m-am trezit gândindu-mă la ea. La fel ca și Alexandra a stat cuminte, în bibliotecă, nu în bancă, până când întâmplarea a hotărât să ne pună față în față. Este o oglindă-album a unor timpuri trecute, a unor nevoi care sunt prezente și astăzi, diferă doar mijloacele prin care le poți da satisfacție. Emoția este însă aceeași, bucuria, tristețea, sentimentul de nedreptate trezesc în continuare reacții. Și da, m-am strâmbat la ea și da, s-a strâmbat la mine. Și da, am închis cartea și da, cartea s-a închis. Și da, am deschis cartea și da, ne-am împrietenit...eh, o altă poveste pentru o altădată.

                Întâmplările sunt multe, iar cartea pare să fie o colecție de povestiri pe care le-am găsit, dându-mă un pic pe net, dispersate în mai multe volume. Mă gândesc că ar putea fi vorba de o selecție făcută pentru editura noastră de către cineva anume.

                Universul este mai degrabă rural sau sălbatic și doar într-o singură povestire acțiunea se petrece la oraș. Aci, Feciorel, pleacă de acasă și îl „conturbă pe sergentul de circulație” și provoacă un tărăboi și o alergătură de nu s-a mai văzut. Îmi place povestea aceasta căci pe lângă morala că atunci când pleci de acasă să ții minte numărul și strada, îi învață pe cititori că un subiect poate fi descris folosind un torent de cuvinte. Este o stratagemă pe care autorul o folosește pentru a da un ritm sprințar acestei istorii și îi merge din plin. Pe alocuri își permite și glume ca cea cu tinichigiul care avea parașută și cade în fața unei bătrâne mioape și aceasta îi sărută mâna căci na, superstițioasă fiind, crede că a văzut un înger... „ah, cum îi mai miroase mînuța sfîntă a porumbei și tinichea veche!”

                Mai e o poveste – Prăvălia – în care tristețea fără margini a copilăriei este trăită de doi frați care în joaca lor își imaginează o prăvălie în care vor vinde „prune mâncate de viermi, bucățele de porțelan, o cutie de chibrite goală, bețe strălicitoare adunate dintr-un șanț cu apă secată” Joaca este curmată brusc, bucuria este înlocuită de spaimă atunci când marea deschidere este în fapt, o demolare în toată regula. Piciorul tatălui dărâmă toată șandramaua abia încropită și îi întreabă cu asprime pe cei doi copii, că de ce nu au dat de mâncare la porci?!

                Povești mai sunt, cu motani care pleacă în haiducie căci li se cere firescul și anume, să prindă șoareci, or ei aveau chef de leneveală. Cu mari căței matematicieni ale căror raționamente dau pe spate orice sobol modest. Uite un exemplu, vorbind despre fratele său, Gălbior, cățelul de pază al viei, spune că „acesta este de două ori atât de lung cât sunt eu pe jumătate.” El este un câine care se scoală tare devreme, exact la ora cinci și o sută douăzeci de minute. Sigur, în aceste povestiri se mizează pe procesul de identificare pe care cititorul îl poate avea cu personajul principal, urmând ca la un moment dat să se producă un declic, un insight, care să permită distanțarea și posibilitatea de a acționa diferit ca urmare a noii perspective recent dobândite.

                Aceste povești, nu sunt povești de dragul poveștii. Ele încearcă să ne transmită norme de comportament și atitudine în fața unor evenimente. Cât de bine le reușește acest lucru nu ține de povestea în sine, cât de istoria personală a fiecăruia, de capacitatea de memorare și aducere aminte a unor episoade asemănătoare, de capacitatea gândirii de a stabili asemănările și deosebirile semnificative. Cred că Branko Ćopić îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.

                Temă: Identificați în memorie cinci colegi din gimnaziu și unul de care nu vă aduceți aminte.

 

Autor: Branko Ćopić (1 ianuarie 1915 Hašani, Bosnia – 26 martie 1984 Belgrad, Serbia)

Copertă și ilustrații: Molea – Suciu Octavia

Traducere: George Bulic

Editura: Tineretului

Redactor: GHEORGHE VASILE

Tehnoredactor: CONSTANȚA VULCĂNESCU

Dat la cules 26.09.1968. Bun de tipar 28.12.1968. Apărut 1969.

Comanda nr. 7898. Tiraj 16140. Hârtie Tipar înalt A de 80g/m².

610 x 860/16. Coli editoriale 6,64. Coli tipar 10, A. 22290.

C.Z. pentru bibliotecile mici 8R – 31