vineri, 28 decembrie 2012

Melinda, păpuşa fermecată


       Copiii nu pot trăi în afara exemplului. Ar fi neproductiv să descoperi de fiecare dată roata, totuşi nu trebuie să pierdem din vedere posibilitatea de a acţiona liber, deschis, degajat, creativ în situaţii date. Exemple sunt multe şi se ştie că puterea unuia este mare, darămite a mai multora. Cum să împaci două direcţii opuse?

                 ... păi, ridicându-te deasupra lor şi cuprinzând totul dintr-o privire!

   Povestea de faţă oferă copilului exemple de comportament corespunzător aşteptărilor avute de adulţi. Or se ştie că adulţii au reguli stricte în ceea ce priveşte felul copiilor de a se purta, ferească Dumnezeu de luat vreun nas la purtare, imediat acesta este retezat, cât mai de timpuriu cu atât mai bine, cum ar veni din faşă. Nu iau apărarea copiilor sunt ei destul de pricepuţi în a-şi cere drepturile, faptul ca uneori nu sunt urechi de adult responsabil prin preajmă, este o cu totul altă poveste. Nu iau apărarea nici a adulţilor, vin ei cu poveştile lor în spinare, să le mai pun şi eu altele ar însemna să dau frâu liber afecţiunilor de coloană. Adult – Copil, o ecuaţie vie, a cărei soluţie nu poate fi doar o prescripţie comportamentală. Pentru mine creativitatea în relaţie reprezintă o garanţie a autenticului acelei relaţii. Nimic împins la extrem, sunt conştient de liniştea pe care ţi-o dă un lucru învăţat şi care de atâtea ori a dus la succes. Faptul că într-o situaţie ştii care este norma comprtamentală, este reconfortant, dar la o analiză ulterioară, poate apărea întrebarea Cine sunt eu? Dar destul cu graţia pe câmpurile ce se cer bătute şi să vedem ce ne învaţă/propune Alina şi Melinda, păpuşa ei cea fermecată.
            Facem cunoştinţă cu Alina în ziua aniversării vârstei de opt ani, ceasul abia îşi târâie arătătoarele, vrea să fie odihnit pentru când va începe petrecerea… şi ultimul oaspete pleacă. Alina se duce la culcare şi cu toate că are opt ani, îşi ia păpuşa cea nouă şi o culcă în pat, alături. Dar ce nume să-i pună păpuşii? Numele meu este Melinda, îi răspunde păpuşa. Odată produsă întâlnirea, Alina începe un dialog cu Melinda pe marginea întâmplărilor specifice şcolarilor, cum ar fi făcutul temelor, descoperirea celor mai bune condiţii în care temele pot fi făcute, teama de dentist, comportamentul din timpul mesei, ordine şi curăţenie în cameră, dorinţa de a înlocui şcoala cu joaca eternă, răzbunarea, comportamentul în sala de spectacol, prima noapte petrecută pe cont propriu în casă, cum să ne comportăm în vizită. O aventură deosebită este jocul de-a cearta, unde Alina şi Melinda cu un fler psihologic foarte pătrunzător, propun unor adulţi o imagine în oglindă, a certurilor dintre ei şi, e caraghios, adult fiind să te vezi parodiat de doi năpârstoci.
            Aventurile nu sunt lipsite de dichis şi schepsis epistemologic, dar sunt încărcate pe alocuri de responsabilitatea necesară unor astfel de scrieri din vremea aceea, căci şoimii patriei, viitorii pionieri trebuiau să cunoască norma socială acceptată. Aflăm în final că nu există păpuşi fermecate şi că Melinda este o proiecţie a Alinei în joaca ei de copil. Melinda nu este altceva decât conştiinţa morala, pe care Alina nu este pregătită să o accepte şi o pune pe seama păpuşii. Alina, copil fiind are nevoie să fie trasă de mânecă pentru a face lucrul corect… avem totuşi o problemă, relaţiile sociale nu sunt un exerciţiu matematic care pretinde un singur răspuns corect.

Temă: Intraţi într-un magazin cu trăsături de personalitate, ce oferiţi în schimbul a ceea ce vă doriţi?

Autor: IULIANA PETRIAN (01 martie 1946, Arad – 08 septembrie 2011)
Copertă şi ilustraţii: DANA SCHOBEL-ROMAN
Editura: Ion Creangă


Lector: MARIETA NICOLAU-PLĂMĂDEALĂ
Tehnoredactor: KLARA GALIUC
Bun de tipar: 19. XI. 1986. Apărut: 1986
Coli de tipar: 4,25