Exista pe undeva o poveste a unui poet, care chemat la curtea regală a primit sarcina de a scrie despre isprăvile vitejeşti ale domnului său. După câteva încercări nereuşite ajunge să cuprindă într-un singur cuvânt întreaga epopee de vitejie a împăratului. M-am gândit la momentul respectiv, care să fie mecanismul prin care un singur cuvânt poate reda o multitudine de fapte, trăiri, emoţii, sentimente, comportamente, atitudini şi mai mult decât atât, să le redea într-o succesiune anume. Se poate presupune oare existenţa unui astfel de mecanism?
M-am
gândit la asociaţia prin contiguitate, în care un cuvânt atrage după sine un
altul, dând naştere la o trăire, la o emoţie care se întinde asemenea undelor
pe suprafaţa unui lac după ce a fost aruncată o pietricică în liniştea sa.
Nu
mă gândesc la mecanismul asociaţiei libere, astfel stau lucrurile acolo ci la
un mecanism care plecând de la cunoaşterea totală a cuvintelor şi a legăturilor
dintre ele să poată opera restricţiile necesare astfel încât asociaţia să fie
unică şi să conducă la efectul dorit. Ştiu, lucrurile se cer demonstrate, iar
consideraţiunile făcute pe marginea unei astfel de idei pot fi multiple şi de
mai multe feluri.
Povestea
aceasta a poetului am citit-o demult, dar mi-am adus-o aminte acum, când am
citit Poveştile vântului. Mi-ar fi
plăcut să fiu în stare să scriu un singur cuvânt care să aducă bucuria lucrului
frumos, venit la momentul potrivit. Bineînţeles, nu sunt în stare să găsesc
acest cuvânt, dar o încercare merită făcută de fiecare-n parte…
„Trăiesc
frumos, deci exist!” este încercarea mea. Ştiu, nu este un singur cuvânt… dar
mai bine de atât nu pot.
Temă: Enumeraţi trei elemente
care fac o copilărie de neuitat.
Autor: MARTA COZMIN
Copertă şi ilustraţii: GYÖRGY
MIHAIL
Editura: Ion Creangă
Redactor: IOANA RICUS
Tehnoredactor:
FLORICA WEIDLE
Dat la cules: 25.I.1975. Bun
de tipar: 27.V.1975
Apărut: 1975. Comanda 1001.
Tiraj: 15200. Broşate.
Coli de tipar: 9