Miles
alege drumul popularităţii, el reuşeşte să devină cel mai mare farsor, îi merge
buhul în urma farselor sale şi acum se mai vorbeşte despre farsa cu fantoma,
despre farsa cu dintele din faţă lipsă sau de două pisici în loc de un câine.
Păcat însă că acest renume nu-l urmează odată cu mutarea familiei lui în Valea
Ionii, aici trebuie să ia totul de la capăt căci nimeni nu-i (re)cunoaşte talentele.
La Academia
de Ştiinţe Exacte şi Socio-Umane din
Valea Ionii, Miles este elevul cel nou şi atât.
Niles
este crescut în Valea Ionii şi este recunoscut cu uşurinţă de către toţi elevii
Academiei, dar asta nu înseamnă că este popular, din contră, el este asistentul
directorului, cel care vede tot şi raportează tot. Niles va deveni camaradul
lui Miles la propunerea directorului căci nu-i aşa, orice elev nou are nevoie
de cineva care să-i arate cum merg treburile, care să ştie să-l îndrume spre
lucrurile considerate a fi bune.
Miles
şi Niles o pereche de paronime, unul dornic de aventură, de năzbâtii, de a
şicana sistemul, iar celălalt calm, ordonat, de partea sistemului.
Miles
nu putea nimeri mai rău şi totuşi, viaţa îi mai rezervă o surpriză, Academia de
Ştiinţe Exacte şi Socio-Umane din Valea
Ionii are propriul farsor şi încă unul de mare clasă, care joacă pe vaci cai
mari. Prima zi de şcoală din noul an se vede periclitată de o parcare anapoda a
maşinii directorului, cineva a reuşit să o ducă în capătul scărilor îngreunând
astfel accesul elevilor în şcoală. Tradiţia trebuie respectată, şcoala nu poate
fi închisă, se impune un sacrificiu. Acesta va fi făcut de tapiţeria cea nouă a
maşinii directorului deoarece intrarea în şcoală se va face prin maşina
directorului. Miles se vede obligat să recunoască măreţia acestei farse, dar
cine e farsorul? Asta ar vrea să ştie şi directorul şi toată lumea? Suspect:
puştiul cel nou.
Miles
nu este tipul că să se dea bătut aşa de uşor şi pune la cale o mega farsă care
într-un final se răsuceşte într-aşa fel încât el este cel care rămâne cu buza
umflată şi cu o găină de cauciuc pe care scrie:
Întâlnirea
dintre cei doi farsori se produce, păcat că în Valea Ionii este loc doar pentru
un farsor, cel puţin aşa vede Miles lucrurile… şi se porneşte război, un război
al farselor şi contrafarselor. Este ceva teribil de amuzant, sunt pagini care
se citesc cu privire de tipograf, aşa dintr-odată deoarece vrei să ştii ce se
întâmplă cât mai repede.
Nu
mai fac nicio dezvăluire, doar două chestiuni vreau să amintesc căci una dintre
ele mi-a plăcut foarte mult, iar pe cealaltă nu am înţeles-o şi poate mă ajută
cineva. Prima se referă la filosofia farselor şi la felul de a fi al
farsorului, nu câştigi mai nimic dacă eşti un berbec, adică cineva care se
laudă cu farsele făcute căci „un farsor adevărat nu face farse pentru faimă. Un
farsor face farse de dragul farselor […] Cele mai bune farse îi lasă pe toţi cu semne de întrebare.”
Farsorul nu trebuie să devină cunoscut căci atenţia celorlalţi va fi tot timpul
îndreptată către el şi în felul acesta nu va avea libertate de mişcare,
farsorul trebuie să fie invizibil. A, şi regula de bază „ţapul trebuie s-o
merite”.
Lucrul
pe care nu l-am înţeles se referă la o inadvertenţă din text şi anume la
plasarea zilei de 1 aprilie, când este luni, când pare să fie în cursul
săptămânii. Nu insist, dar dacă citiţi poate discutăm pe text, nu-i o chestie
dezastruoasă, e doar o nepotrivire, cel puţin eu aşa am perceput-o… te
pomeneşti c-o fi vreo farsă şi eu am… J
Temă: Care se cea mai mare farsă
pe care v-aţi administrat-o singur?
Autor: JORY JOHN şi MAC BARNETT
Copertă şi ilustraţii: KEVIN
CORNELL
Traducere: LAVINIA BRANIŞTE
Titlu original: The Terrible Two
Editura: Arthur, Bucureşti 2015
ISBN 978-606-8620-30-5
