Hörbe cu pălăria cea mare

        Această carte poate fi câştigată aici   

       O poveste asemenea unui râuleţ ce-şi adună afluenţii de-a lungul drumului, devenind un curs de apă învolburat, având căderi repezi, cotituri bruşte, luând decizii înţelepte şi sfârşind calm şi aşezat pe undeva pe la şes… sau şezătoare, unde se povestesc întâmplările adunate de-a lungul şi de-a latul drumului.

            O filosofie de viaţă stă ascunsă în alegerea lui Hörbe ca într-o zi de lucru, într-o zi în care trebuie făcută marmelada de afine roşii, să hotărască o plimbare, o drumeţie, căci frumosul este acela care-l ademeneşte pe  Hörbe afară din casă. El are ochi pentru frumos, îl simte şi vrea să-l descopere, să-l trăiască, chiar dacă este o zi de miercuri.

            Piticul nostru, este un pitic chibzuit, îşi ia merinde atât pentru el, cât şi pentru o gură în plus… „pentru mine va fi destul…gândi el. Dar poţi să ştii dinainte cu cine te întâlneşti pe drum?” Verifică dacă la plecare lucrurile sunt lăsate în ordine şi îşi ia toiagul de drumeţie. Este timpul pentru primul afluent şi anume căutarea unui companion, din păcate nu dă decât peste cicălitori (Seff-Cicălitorul), peste supraresponsabili (Dittrich-Rădacină şi Keil-cel-Şchiop), peste inimi de iepure (Leubner-cel-Mic) … nu-i rămâne altceva de făcut, decât să dea răspunsuri potrivite şi să-şi vadă de drumeţie.

            Apăi îşi vede, până când oboseşte şi hotărăşte că-i timpul de-o gustare. Va mânca, iar firimiturile le va împărţi cu nişte furnici drăguţe… care vor veni valuri, valuri peste el, pentru ca na! prăjitura de pitic este tare gustoasă.

            Râuleţul nostru o ia la vale, la sănătoasa pentru a scăpa de valurile de furnici şi ajunge la râul cel mare, se impune o decizie! Ce-i de făcut, că de joacă cu furnicile nu-i, iar de înotat nu poate fi vorba… nu ne rămâne decât să plutim. Este momentul de a descoperi meseria lui Hörbe şi secretul lui - ??? Rămâneţi pe uscat furnicilor şi la revedere.

            Apele s-adună şi spre o cascadă se îndreaptă şi nu-i glumă! Noroc cu Zwottel, un  spiriduşo-duh al pădurii, care-l va salva pe Hörbe de la înec.

            Urmează confesiuni, alte aventuri, o a doua salvare a lui Hörbe şi o prietenie adevărată… să nu uităm de reîntoarcerea în Pădurea-Celor-Şapte-Coline şi reaşezarea piticului la casa lui. De acum încolo nu va mai locui singur, ci îl va avea pe Zwottel alături.

            Există şi o partea a doua – Hörbe und sein Freund Zwottel (1983) – din păcate nu a fost tradusă şi în limba română.

Temă: Când aţi luat cea mai recentă hotărâre sub impulsul frumosului?

Autor: OTFRIED PREUßLER, ortografiat şi PREUSSLER (20 octombrie 1923, Reichenberg)

Copertă şi ilustraţii: OTFRIED PREUßLER

Traducere: CHRISTA RICHTER

Titlu original: Hörbe mit dem großen Hut (1981)

Editura: Ion Creangă.

Lector: SINGER SANDU

Tehnoredactor: CONSTANTIN GOSAV

Bun de tipar: 2. X. 1984

Coli de tipar: 6,75

Lütt Matten şi scoica alba

          Viaţa interioară poate fi privită ca o vacanţă, în cazul de faţă ca o vacanţă la malul mării deoarece acţiunea poveştii se petrece în apropierea apei. Avem răsărituri spectaculoase, avem acalmii şi furtuni, avem apusuri, avem încântări şi tristeţi, avem zile bune şi zile rele, avem căldură şi răceală, avem apropieri şi îndepărtări… avem nevoie, atunci când suntem mici să simţim sprijinul celor din jur în momentul în care ne îndârjim să arătăm că nu mai suntem copii. Lucrurile nu sunt simple deoarece afirmarea statutului de om mare presupune independenţă.

            Când şi în ce fel se declanşează la copil nevoia de a deveni adult, totul începe cu o joacă, negreşit aşa stau lucrurile, ulterior apare asumarea responsabilităţilor şi joaca devine serioasă. Lütt Matten îşi propune să prindă un peşte cu vârşa meşterită de el, numai că peştele se încăpăţânează să se dea prins, iar glumele adulţilor pescari îl aruncă pe Lütt Matten în mrejele devenirii de sine. Zilele însorite ale copilăriei încep să fie umbrite de dorinţa de a le arăta el ce înseamnă să prinzi peşte. Imaginaţia prinde aripi – la copii, dar şi la pescari e un lucru normal – şi rezolvă cu uşurinţă neputinţele de peste o zi de pescuit zgârcită.

            Lütt Matten nu este singur, o are alături pe Mariken, prilej pentru adulţi de noi ironii, căci dacă peşte nu prinde, sigur a prins-o pe Mariken… cum adică a prins-o, el nu i-a făcut nimic, ea se ţine după el, cine să le mai înţeleagă şi pe fetele astea! Şi în tot timpul asta vârşa rămâne îndărătnică, iar coşul de la capătul ei lasă să-i şiroiască doar picuri de apă.

            Şi totuşi ziua izbânzii a venit, vârşa lui a prins un peşte, o ochiană, nu-i ţiparul mult aşteptat, nu-s scrumbiile din care să poţi mânca zece zile… e doar începutul fericirii, care se termină repede – deh, metehne de fericire – căci adevărul va fi stabilit de către tatăl lui Lütt Matten, care va decide ca vârşa lui nu avea cum să prindă un asemenea peşte, sigur cineva i-a jucat o festă… dar nu este vorba de o farsă, ci de o mână feminină dornică de a ajuta.

            Lütt Matten are nevoie de ajutor, simte acest lucru, dar cui să i-l ceară? Ca orice copil crede în puterea miraculoasă a scoicii albe, un dar adus de un navigator al vremurilor de demult pentru a salva viaţa în port. Scoica albă se va dovedi a fi cântecul de sirenă pentru Lütt Matten, care pe o noapte grea va pleca în larg şi va nimeri în braţele larg deschise ale vârşelor… un adult ar putea să scoată barca de aici şi să-şi continue drumul, dar el nu este adult, este doar un băieţel, care nu mai vede nimic în noaptea asta grea.

            Acum este momentul… tatăl lui Lütt se apropie şi împreună vor meşteri o vârşa adevărată, care va prinde peşte adevărat şi vor povesti întâmplări adevărate despre timpul petrecut împreună.

            Temă: Aţi prins peştişorul de aur, dar acesta vă spune că nu vă poate îndeplini nici o dorinţă… deja sunteţi adult. Cum îi arătaţi că mai aveţi ceva de copil?

Autor: BENNO PLUDRA (1 octombrie 1925, Mückenberg)

Copertă şi ilustraţii: SERGIU GEORGESCU

Traducere: EUGEN FRUNZĂ

Titlu original: Lütt Matten und die weiße Muschel (1963)

Editura: Ion Creangă

                                   Redactor: ECATERINA ŞIŞMANIAN

                                   Tehnoredactor: ŞTEFANIA MIHAI

                                   Grafician: SERGIU GEORGESCU

                                   Dat la cules: 3. V. 1977.

                                   Bun de tipar: 22. VI. 1977.

                                   Apărut: 1977. Comanda nr. 1296

                                   Tiraj: 31000. broşate.

                                   Coli de tipar: 4,5.

Fărîmiturică (vielm) Fîrîmiturică

           Aleg să fiu succint cu privire la încadrarea poveştii în ideologia vremurilor anilor `50. Lupta de clasă trebuia ascuţită, nici un efort nu era precupeţit atunci când venea vorba de eliberarea de sub jugul exploatator capitalist. Din această perspectivă povestea lui Fărîmiturică are tot ceea ce îi trebuie, avem ţăranii săraci care nu-şi pot trimite copiii la şcoală, ba mai mult, interdicţia ca aceştia să frecventeze şcoala, avem ţăranii care muncesc pentru huzurul celor bogaţi, avem elementul care se naşte din popor şi devine scânteia marii revoluţii, avem pedepsirea celor bogaţi şi reuşita celor oprimaţi... e, şi cam atât cu perspectiva asta.

            Mă gândesc că un copil nu-şi pune probleme ideologice, pentru el importantă este aventura propusă şi mai ales trăită prin identificarea cu personajul. Or această identificare nu prea se produce deoarece problemele eroului nostru nu sunt problemele unui copil obişnuit... dar mă rog, vremurile erau altele şi spiritul trebuia educat de timpuriu în direcţia corectă.

            Atmosfera de început a poveştii îţi lasă un gust familiar, atunci când citeşti despre batrânul Croitor care îşi doreşte un suflet lângă el, nu poţi să nu te gândeşti la Geppetto şi al său Pinocchio. Dacă Pinocchio se naşte dintr-o bucată de lemn Fărîmiturică se naşte din firimiturile rămase de la masa bătrânului Croitor şi se anunţă ca fiind fiul mult aşteptat. Îşi va găsi repede prieteni de nădejde în Acul şi Degetarul bătrânului Croitor şi împreună cu un şoricuţ prostuţ vor hotărî ca a sosit momentul unor schimbări în viaţa împărăţiei.

            Fărîmiturică, asemenea unui erou intuieşte ceea ce este bine şi ceea ce este rău, el ştie exact ce trebuie să facă în anumite momente!... aiurea, mie mi s-a părut că lucrează sub impulsul momentului, de aceea nici nu poate explica prea bine ceea ce urmăreşte. Şoricelul tot îl întreabă ce planuri are şi primeşte răspunsuri ambigue, doar căpătâie de informaţii, el trebuie doar să se conformeze şi să ducă la îndeplinire sarcinile trasate… la un moment dat se şi bosumflă când vede ca nu este luat în serios.

            În acţiunile sale Fărîmiturică se bazează pe acele si degetarele împărăteşti, ulterior se mai adaugă nasturii, bobinele de aţă, Forfecuţa, un paznic al palatului şi ţăranii eliberaţi. Cu toţii se plimbă de la casa bătrânului Croitor, la Primar (care se pregăteşte s-o mărite pe fii-sa), la şcoală, la palat, prin pădure, prin mlaştină, înapoi la palat, au loc aventuri înţepătoare, au loc trădări involuntare, au loc dispute… [e, aci ar fi interesant de discutat cum sunt redate raporturile dintre cler (reprezentat de Marele Vrăjitor), aristocraţie (Primul Sfetnic şi Căpitanul oştilor) şi burghezie (reprezentată prin suita primarului şi Primar)], au loc evadări, au loc lupte interne pentru putere, au loc răsturnări de situaţie (împăratul va deveni un simplu cerşetor şi va trăi asemenea supuşilor săi), au loc eliberări şi întemniţări, au loc clevetiri şi intrigi, au loc promisiuni electorale, au loc răzbunări… sunt de toate, până şi de alegeri libere avem parte în final de carte.

Temă: Unii se nasc din firimituri, alţii din bucăţi de lemn, sunt unele care se nasc din spuma mării, de-ar fi s-alegeţi, din ce aţi prefera să vă naşteţi?

Autor: HORIA ROBEANU (01.03.1904 – 29.11.1985)

Copertă şi ilustraţii: CLELIA OTTONE

Editura: Tineretului

Redactor carte: A. TUDORAŞ

Tehnoredactor: I. RUJAN

Dat la cules 27.VII.1957. Bun de tipar 25.III.1958. Tiraj 22100

broşat; 2050 cartonat. Hârtie semivelină de 80 gr m. p. Coli de tipar

14. Coli de editură 9,4. Ft. 16/84x108. Com. editurii 2624. Ediţia I

A 01668. Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 8 (R).

Caramele cu piper

Putem trăi experienţa altora citind sau ascultând o poveste. De ce am face lucru asta? Pentru că oricum am fi, vrem să devenim. În funcţie de idealurile noastre ascultăm sau citim un anumit fel de poveşti, ne hrănim cu ele.

            Atunci când gustăm dulciurile oferite de Mircea Sîntimbreanu constatăm că sunt condimentate, că sunt înţepătoare la limbă, că te pişcă asemenea unui ţânţar care nu te lasă să dormi, dar aici nu e vorba de somnul fiziologic, ci este vorba de somnul conştiinţei morale, ea este cea care trebuie trezită. Sigur că poveştile pot fi circumscrise unui anumit specific al epocii, dar ele rămân nişte prăjituri savuroase chiar şi după ce omul propus de acele vremuri s-a dovedit ineficient. Se impune o precizare, omul multilateral dezvoltat era silit să îndeplinească, să răspundă afirmativ la o serie întreagă de solicitări absurde, ridicole de cele mai multe ori, totuşi politeţea, temeinicia lucrului bine făcut, asumarea responsabilităţii, dorinţa de perfecţionare, bunul simţ şi buna creştere, respectarea promisiunilor făcute rămân nişte deziderate valabile şi în zilele noastre – asta doar în caz că ne dorim să trăim civilizat!

            Mircea Sîntimbreanu îşi tratează invitaţii cititori într-un mod delicios, te lingi pe degete atunci când dai foile, când vezi cum se rotesc cuvintele, cum sensurile nou apărute îţi deschid pofta de a citi mai departe. Devii curios să vezi ce a mai pregătit gazda pentru acest festin. După ingestie, urmează digestie, dar fii atent, nu te culca cu burta plină pe carte, căci se depune, fii lucid şi analizează, analizează-te… efortul mintal creşte metabolismul bazal cu 3%, în felul acesta ai ocazia să creşti frumos, asemenea unui cozonac.

            Voi prezenta câteva din prăjiturelele oferite spre degustare:

  

a)      A SE FERI DE UMEZEALĂ! Căci dacă indicele H constituia, ca să zicem aşa, virusul său intern, umiditatea era, încă de pe vremea când purta scutece, cel mai primejdios agent extern. Aducea gripa. Şi ştiţi şi voi cât mai valorează o maşină gripată! (A se feri de umezeală!)

b)      La Muzeul de Ştiinţe Naturale din şcoală poposise un lup. Bineînţeles împăiat. Masiv, zbârlit şi parcă alergând cu botul întredeschis, temutul carnivor, devenit în mod fatal prin împăiere ierbivor, aştepta cum s-ar zice – şi de data asta se potriveşte – cu limba scoasă, orele de zoologie. (Un mamifer nevertebrat)

c)      Avea doi ani neîmpliniţi şi era în clasa a III-a. Şi trebuie adăugat că repeta clasa: cu un an în urmă tot în clasa a III-a fusese. Faptul acesta nu trebuie să vă surprindă; vreo duzină dintre surorile ei, toate gemene, urmau clasa a XI-a, iar alte câteva, mai tinere, îşi dăduseră chiar examenul de maturitate. Pentru nişte bănci şcolare e un lucru cât se poate de obişnuit. (Băncile)

Temă:  Vă aduceţi aminte când aţi văzut un gest politicos?

Autor: MIRCEA SÎNTIMBREANU (7 ianuarie 1926, Băiţa, jud. Hunedoara – 18 august 1999, Bucureşti)

Copertă şi ilustraţii: CREŢU STELA

Editura: Tineretului

Redactor responsabil: TUDOR POPESCU

Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU

Dat la cules 14.01.1966. Bun de tipar 12.04.1966. Apărut 1966

Comanda nr. 6663. Tiraj 33140. Hârtie semivelină de 63 g/m²

540x840/16. Coli editoriale 4,5. Coli de tipar 6,5. A. T. 17653.

C. Z. pentru bibliotecile mici 8R – 93

Vântul şi sticlele de limonadă

Pe anul acesta suntem gata cu şcoala, dăm cep vacanţei celei mari. Unde ne sunt vacanţele d'antan? Amintirile sar una după alta adoima porumbului de floricele într-un tuci. Fac întrecere, care să se deschidă mai frumos, şi să mă facă pe mine să o aleg pe ea, să fie ea cea povestită, dar ele nu ştiu că-mi sunt dragi toate, chiar şi cele care nu s-au deschis, timpul lor a trecut şi nu îmi mai pot arăta floarea lor frumoasă, dar eu ştiu că sub învelişul asta tare de uitare, sta ascunsă o înduioşare prea mare pentru inima mea… e felul lor de a încerca să mă apere pe mine, renunţând la înflorirea lor.

            Doi copii şi unchiul lor de-adevărat – se pare că unchii sunt predispuşi la a face o carieră strălucită ca personaje de poveste (mă gândesc aici la Unchiul Meu de J.C. Carrière şi la Unchiul meu Ulise de J. Marek) – paznic de far, se joacă în vacanţa de vară de-a atotputernicia. Cum să nu te gândeşti la un zeu, când pe unchi îl cheamă Ambrozie? Cum să nu te gândeşti la un zeu iubitor de oameni, când cel de-al doilea nume al unchiului este Păpurică?

            Unchiul Ambrozie Păpurică posedă ştiinţa de a vorbi cu vântul, de-al provoca la întreceri, ba mai mult, de a câştiga aceste întreceri. Este un unchi bun, care într-o zi cu vânt, a dat tuturor copiilor de pe plajă să bea limonadă. Trei lăzi cu sticle de limonadă a cumpărat, avea el planul lui şi cei doi nepoţi ai lui l-au ajutat… ce să mai, o vacanţă de vară asemenea unei flori de nu-mă-uita.

Temă: Dacă aţi fi un element al naturii, cum aţi face să spuneţi copiilor că aveţi chef de joacă?

Autor: PETER ABRAHAM (19 ianuarie 1936, Beriln-Neukölln)

Copertă şi ilustraţii: EBERHARD BINDER

Traducere: NORA IUGA

Titlu original: Die windigen Brauseflaschen (1974)

Editura: Ion Creangă (1982)

Lector: CARMEN PAŢAC

Tipărit în R.D.G.

© Der Kinderbuchverlag Berlin – DDR 1974

Dacă iepuraşul n-ar fi adormit

Poveşti mici, duioase, făcute pentru a fi citite cu drag înainte de culcare. Poveşti care transformă lucrurile de peste zi în poezii pentru copii. Întâmplări banale îmbrăcate în haine de sărbătoare, căci sărbătoare este atunci când laşi fantezia să-ţi fie ghid într-o lume ternă. Dacă de cele mai multe ori căciula e căciulă, covorul e covor şi uşa nu poate chema pisicile din vecini, ei bine sunt momente când căciula bunicului – nu ştim bine dacă este de miel sau iepure, e o chestiune ce trebuie cercetată – se transformă în lup, când covorul devine pârâcios, spunându-ne mamei, că am intrat încălţaţi, când uşa cu scârţâitul ei, cheamă pisicile din vecini să se pripăşească în hol. Pentru aceste momente ai nevoie de fantezie, ea este cea care te poate ajuta să nu te încrâncenezi pe momente trecătoare, ea este cea care-ţi oferă aripi de nor, să te înalţi uşor asemenea unui gând multicolor. Viaţa nu este doar într-un singur fel, ea are o mulţime de nuanţe, ba mai mult, unul şi acelaşi lucru capătă însuşiri, calităţi diferite dacă schimbăm contextul… cucul ceasului din perete cântă: „Cucu-cucu, deşteptarea! Cucu-cucu, spălarea cu apă rece! Cucu-cucu, întârzii de la şcoală! Cucu-cucu, somnul de după-masă! Cucu-cucu, temele! Cucu-cucu, ghetele de lustruit!” Pe când cucul, ceasul pădurii „îţi spune că e vacanţă, apoi, că nu sunt teme de făcut, că nu ne culcăm după-masă, că adunăm ciupercuţe, frăguţe… cu-cu, cu-cu.. cu-cu, cu-cu! flori, ferigă verde… cu-cu, cu-cu!... căutăm melci, arici”

Temă: Rugaţi pe cineva să vă numească un obiect, imaginaţi-vă cum ar arăta lumea fără acel obiect.

Autor: MIRCEA [ŞTEFAN] POP (nu am găsit referinţe valide)

Copertă şi ilustraţii: DONE STAN

Editura: Ion Creangă

Lector: IOANA RICUS

Tehnoredactor: KLARA GALIUC

Bun de tipar: 2.X.1987. Apărut: 1987

Coli de tipar: 3

Mărgica Albastră

            Ce se poate întâmpla atunci când găseşti o mărgică albastră? Dacă eşti băiat te poţi bucura straşnic, ai un nou recrut pentru jocul de bile, dacă eşti fată, îi vei găsi tu o întrebuinţare mai târziu, asta dacă nu cumva până atunci nu descoperi că eşti în posesia unei mărgeluşe fermecate. Şi asta i se poate întâmpla oricui… adică, să găsească o mărgică fermecată. I s-a întâmplat şi Karolciei, în ziua mutării în casă nouă.

            Aventura începe de pe drum, când pentru a evita aglomeraţia şi a ajunge la timp, taxiul în care se află Karolcia, împreună cu mătuşa Agata, alege calea aerului, ba mai mult, face şi o escală la etajul trei al Magazinului Universal, aici lucrurile se precipită deoarece Karolcia o întâlneşte pe Filomena, o vrăjitoare chitită să-i fure margica.

            Cum aventura este mai savuroasă în doi, Karolcia îl va avea alături pe Piotr, un vecin de la bloc, căci noua casă este la bloc – aşa era pe vremea aceea, lumea se muta la bloc. Împreună, Karolcia şi Piotr vor descoperi secretele mărgeluşei. Şi fiţi siguri că sunt ceva secrete de descoperit.

            Aventurile urmează să surprindă o conduită etică, lipsită de egoism, atunci când suntem în posesia unei astfel de mărgeluşe fermecate. Situaţiile create sunt amuzante, (vezi episodul în care mătuşa Agata „…mărturisesc că eu tare aş mânca o prăjitură cu cremă. Nu una, mai multe. Aş fi în stare să mănânc o tavă întreagă.” Şi dorinţa îi va fi îndeplinită peste măsură.) palpitante, solicitante, este necesar să se găsească soluţii pe moment căci Filomena, apare când te aştepţi mai puţin, ni se oferă posibilitatea de a regla conturi şi de a face năzdrăvănii în magazinul cu jucării.

            Toate lucrurile au un sfârşit, chiar şi cele fermecate, dar înainte de acesta trebuie rezolvată o chestiune ce asigură reuşita vacanţei de vară la oraş…

            - Despre ce este vorba?

            - Nu vă pot spune, nu, nu am făcut nici o promisiune, dar sunt în întârziere şi trebuie sa ajung în parc.

Temă: Sunteţi în posesia unei mărgeluşe fermecate, care ar fi primul lucru pe care i l-aţi cere pentru celălalt?

Autor: MARIA KRÜGER (06 septembrie 1904, Varşovia – 13 august 1999, Varşovia)

Copertă şi ilustraţii: OCTAVIA ŢARĂLUNGĂ

Traducere: OLGA ZAICIK

Titlu original: Karolcia (1959)

Editura: Ion Creangă

Lector: ŞIŞMANIAN ECATERINA

Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU

Dat la cules: 13 VI 1973. Bun de tipar 23 X 1973

Apărut: 1973. Tiraj: 14000. Broşate: 12000 +

legate ½ 2000. Coli de tipar: 10,5.

Ţara celor o mie şi una de mendre

            
Aici un joc unde aceasta carte poate fi castigata.

     Povestea de faţă propune o verificare a ipotezei dacă totul este posibil, atunci dezordinea va guverna. Pentru a valida sau infirma o asemenea ipoteză este nevoie să se pună în scenă povestea celor o mie şi una de mendre. Pentru eroii noştri – copiii, aici reprezentaţi de Micaela, Eliana, Odeta, Gerald, Olivier lumea are reguli, capriciile deşi sunt la îndemâna lor, ele creează de obicei amărăciune şi îmbufnare. Ce bine ar fi dacă ar exista „o ţară-n care să-ţi poţi face o mie şi una de mendre.” Dar o astfel de ţară există, ba mai mult există şi un Parc Fermecat, şi mai mult, poţi deveni zână, asta dacă reuşeşti să treci testul corbului Ruşina`şaiurit. Schepsisul testului nu este acela de a răspunde greşit, ci de a accepta că totul este posibil. Yvonne, colega de clasă a Micaelei, pică cu brio la examenul de zână deşi ea este mereu prima în clasă, ea ştie care sunt răspunsurile corecte. Aşadar 6 x 8, fac oricât, atâta timp cât nu fac 48!

            Micaela devine zână cu baghetă-n regulă, răspunzând acceptabil întrebărilor puse de Ruşina`şaiurit, poate începe călătoria în Parcul Fermecat, unde-şi va întâlni prietenii dar şi alţi copii şi nu le va mai rămâne altceva de făcut decât… totul, după pofta inimii. Să fie capricii!

             În această ţară există doar doi adulţi, regina, care este încântătoare, dar nebună şi nebunia ei trebuie privită ca dezordine, ca dezorganizare, n-am merge până într-acolo încât să-i spunem mentală, dar ne-am opri pe aproape, căci haosul gândirii nu se poate reflecta într-o ordine exterioară a lucrurilor. Cel de-al doilea adult domnul Pock MacRoyth, este dedicat exclusiv jocului.

            În aceste condiţii Micaela et comp. o va întâlni pe Melania, care se va constitui în punctul de sprijin ce-i va răsturna concepţia despre capricii. Vor încerca cu Melania chiar şi politeţea, or se ştie că aceasta nu este altceva decât un set de reguli.

            Întâmplările sunt peste puterile copiilor care-şi doresc, rând pe rând întoarcerea, singura cale de scăpare… ceea ce se şi întâmplă.

                       -…doisprezece ori doisprezece, întreabă Ruşina`şaiurit.

                        - …o sută patruzeci şi patru, răspunde Micaela fără să se gândească.  Aşa avea să pice testul Micaela în încercarea de a deveni pentru a doua oară zână.

Temă: Descoperiţi câte persoane, la întrebarea 12 x 12 vor răspunde mecanic 144 şi câte vor trece prin toate operaţiile.

Autor: ANDRÉ MAUROIS născut ÉMILE SALOMON WILHEM HERZOG (26 iulie 1885, Elbeuf, Seine-Maritime – 9 octombrie 1967, Neuilly-sur-Seine)

Copertă şi ilustraţii: DONE STAN

Traducere: ILEANA VULPESCU

Titlu original: Le pays des trente-six mille volontés (1929)

Editură: Ion Creangă

Lector: GH. ZARAFU

Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU

Dat la cules 21.X.1975. Bun de tipar 20.I.1976

Apărut 1976. Comanda nr. 1134. Tiraj 30000.

Broşate 28000 + legate 2000. Coli de tipar 9

Numiţi-mă Varahil

            O posibila traducere pur românească a lui Bond, James Bond ar fi Numiţi-mă... în cazul nostru Varahil. El este eroul multor întâmplări provocate chiar de el în urma lecturării diferitelor cărţi de aventură, fie că vorbim de piraţi, de indieni, de haiduci, de celebrul Sherlock Holmes, de căpitanul Hatteras... el le poate aduce pe toate în lumea de joacă a băieţilor. O atmosferă pe care astăzi nu cred să o mai regăseşti în jocurile băieţilor de 11-13 ani şi motivul principal nu ar fi lipsa cititului ci mai degrabă grija părinţilor faţă de pericolele din locul de joacă... blocul cu împrejurimile lui nu mai prezintă siguranţă (asta dacă o fi prezentat-o vreodată). Nevoia de măsurare a forţelor în joacă este astăzi mediată de calculator, cât de tare este avatarul tău, ce skill-uri ai... pe vremea aceea îndemânarea se vedea în sabia de lemn, cuţitul, pistolul pe care le puteai încropi din te miri ce, în rapiditatea imaginaţiei de a propune alternative la un personaj de poveste.

            Cartea propune un personaj care ştie destule, căci se subînţelege că citeşte mult, inventiv, care reuşeşte să-i stârnească pe băieţi, care se mai şi arde câteodată (vezi episodul cu fantomele, ...descântecele sunt minunate „Fugi drace negru înapoi / Că-ţi zvârl pielea la gunoi / Cum nu te tai, / Aşa să nu mă tai. / Du-te-n podul popii / Şi-n fundul gropii!”), un băieţel care nu se dă în lături de la nimic atunci când e vorba de a pleca în diverse expediţii, cu condiţia ca el să fie căpitanul şi nu se poate altfel căci el este cel care aduce noutatea.

            Autorul este de partea lui şi îl ajută să îndrepte poetic micile erori facute în graba lecturii, cum ar fi confuzia dintre ciclon şi ciclop... oricum ar fi, şi unul şi altul au un singur ochi.

            Aventurile în joacă se termină cu joaca de-a aventura... acum, finalul cărţii poate fi citit în mai multe feluri... dar asta depinde de cărţile citite până acum.

            Temă: Concret, cum aţi reacţiona dacă băieţelul dumneavoastră ar pune în practică toate năzbâtiile din carte, ţineţi cont că unele din ele prevăd şi utilizarea carbidului.

Autor: CORNELIU BUZINSCHI (25 februarie 1937, Bacău - 27 mai 2001, Bucureşti)

Copertă: FR.[ANCISC] KALAB

Editură: Tineretului

Redactor: DELIA DAMIRESCU

Tehnoredactor: DUMITRU VERDEŞ

Apărut 1969. Comanda nr. 9244. Hârtie tipar

înalt A de 80 g/m², 540 x 840/16. C. Z. Pentru

bibliotecile mici 8R – 31.