Degetarul de ceaţă

            Stau la birou şi mă uit la mâna mea care-i întoarsă cu faţa palmară către mine. Degetele sunt uşor arcuite şi tensiunea joasă a gândurilor le face furnici în vârfurile lor. Aşteaptă cuvântul trăgaci, care aduce după sine deschiderea porţilor şi invitaţia de a pofti în regatul poveştilor. Astăzi sunt povestitorul întâlnirii mele cu poveştile doamnei Marta Cozmin.

            Acum vreo doi ani m-am întâlnit cu un anticar adevărat. Un anticar cu principii în ceea ce priveşte cărţile redate ochiului cititor. Îmi amintesc de motanul lui negru, de camerele lui pline de cărţi, de locul acela de pe balcon, în care unele peste altele erau rânduite cărţi scrise pentru copii. Acolo, în locul acela s-a întâmplat contactul cu o altfel de lume, lumea poveştilor Martei Cozmin. În această lume ghid mi-a fost Sora păpădiilor.

            Am început să citesc Marta Cozmin şi despre Marta Cozmin, am descoperit că este autoarea mai multor cărţi, dar unde să le găseşti? M-a amuzat umorul teribil din Tandem sau Să vorbim despre palmieri, m-am întristat citind Supravieţuitorii. Voiam să mai citesc, dar nu mai aveam ce… asta până într-o dimineaţă, când în drum spre serviciu, la un colţ de stradă, o doamnă controloare de trafic la RATB răscolea în câţiva saci cu cărţi aruncaţi acolo într-un exces de curăţenie. Am început să vorbim şi să cotrobăim în acelaşi timp prin sacii plini de cărţi. Ne-am făcut recomandări reciproce şi fiecare spera să găsească – sau poate doar eu – comoara cea mai de preţ. Şi am găsit, eu am găsit, o carte dezbrăcată de coperta ei originală. Am învăţat de ceva vreme să deschid cărţile care nu sunt anunţate de un titlu pe copertă – SURPRIZĂ ! ţineam în mâini Câinele şi Gramofonul. M-am gândit, nu aveam cum să nu mă gândesc, care sunt şansele să poţi găsi la colţ de stradă, într-o dimineaţă oarecare, în câţiva saci cu cărţi, o carte pe care ti-o doreai? Nu vreau un răspuns, am mulţumit atunci, o fac şi acum şi am rămas încântat de poveştile în care suntem eroi. După aceea am mai găsit cărţi, chiar Câinele şi Gramofonul, cu hainele lui originale, l-am făcut cadou, iar feed-back-ul primit a fost unul straşnic, un nou fan.

            Poveştile Martei Cozmin sunt construite cu bunătate, acesta este elementul esenţial, poate ca o contrabalansare a lucrurilor rele din realitate. Suferinţa este prezentă, dar ea nu împiedică decizia înţeleaptă, care presupune şi binele celui de lângă tine. Gândul egoist nu poate fi benefic pe termen lung. Atunci când vorbim despre bunătate trebuie să avem în vedere doua aspecte, gândul cel bun şi fapta cea bună. Sunt mai multe situaţii: uneori gândul nu este urmat de faptă, alteori fapta bună este precedată de un gând rău şi bineînţeles gândul bun urmat de fapta bună. O parte din mine cere să-mi definesc termenii folosiţi, spun doar că în cazul bunătăţii inima ştie cel mai bine să decidă.

            Să scrii despre astfel de poveşti înseamnă să arăţi că în ciuda lucrurilor neplăcute care ţi se întâmplă, ai întotdeauna un loc liniştit, cald şi primitor în care poţi regăsi un paradis uitat de toţi şi acel loc este inima ta.

Temă: Precizaţi legătura dintre umorul negru şi bunătate.

Autor: MARTA COZMIN (pseudonim al MARTEI POP 31 ianuarie 1930, Bucureşti – 25 ianuarie 2006)

Copertă şi ilustraţii: GYÖRGY MIHAIL

Editură: Ion Creangă

LECTOR: IOANA RICUS

Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU

Dat la cules 29.IV.76. Bun de tipar 30.VI.76. Apărut 1976. Comanda nr. 1240.

Tiraj 58000 Broşate 50000 + legate 3000. Coli de tipar 7 ½