Ora
de culcare a venit, ba chiar a şi trecut şi totuşi, copilul nu doarme. Cum faci
să-l duci în pat la el? Ce poţi să mai improvizezi în seara aceasta după ce ai
încercat toate trucurile posibile?
-
Ai câştigat! Ai câştigat! Mamă ce norocos eşti! Pff, îţi dai seama…
-
Ce am câştigat? Ce, ce?
-
Îţi spun, dar câştigul vine cu o condiţie.
-
Vreau ce-am câştigat, dă-mi acum…
-
Îţi dau, dar mai întâi condiţia.
-
Bine, spune-mi…
-
Condiţia este să accepţi premiul orice ar fi acesta.
-
Îmm… bine, de acord. Dă-mi ce am câştigat.
-
Păi, ai câştigat un bilet dus în patul tău în braţele mele.
Şi
mai sunt poveştile spuse cu voce uşoară, încet, încet la capătul patului, spuse
pentru copilul din pat, care ar mai da o iamă prin jucării, spuse pentru copilul
din adult, care se linişteşte din tumultul de peste zi. Kenneth Grahame a fost
un tată care a născocit pentru fiul său – Alastair – poveşti care se prind de
mână şi fac roată în jurul pătuţului, carusel de întâmplări în care imaginaţia
se învârte în cercuri din ce în ce mai largi sperând să ajungă pe nesimţite
reper pentru un fel de viaţă mai bună.
Dacă
am privi povestea aceasta ca pe un foc de tabără, am vedea că în jurul ei stau
cu gurile căscate oameni mari, copii şi multe animale ale pădurii. Cu toţii
înghesuiţi pe trunchiuri de copac stau şi ascultă vocea prieteniei, se lasă
furaţi de aventurile Sobolului, ale Şoarecelui de apă, ale Bursucului, ale
Broscoiului, ale Lutrului şi ale vieţii în general. Viaţa pentru fiecare în
parte nu strânge la un loc, într-un timp atât de scurt, atâtea experienţe, ea
se oferă pentru fiecare în parte, pe bucăţi… o felie mai mare aici, una mai
mică acolo, iar dincolo nimic. De cele mai multe ori jinduieşti, fără să îţi
pese că puţinul pe care îl ai ar putea fi suficient pentru o fericire mică, dar
adevărată.
Văd
printre oamenii mari pe Theodore Roosevelt, preşedintele Statelor Unite care se
încântă de manuscrisul primit deoarece nici un editor din Regatul Unit nu s-a
arătat interesat de povestea lui Kenneth Grahame, iar acesta s-a hotărât să îl
trimită celui mai puternic om, cel puţin aşa spune povestea. Aici pe buştean
este şi A. A. Milne, creatorul lui Winne Pooh care a adaptat povestea
Broscoiului pentru scena teatrului. Este şi fiul său Christopher care vede în această
carte două cărţi, pe de o parte este cea în care sunt descrise aventurile
Broscoiului, iar pe de altă parte este cea în care sunt explorate emoţiile
umane – frica, nostalgia, mirarea, dorinţa de a te pierde şi a te regăsi într-o
călătorie. Îl văd pe C.S. Lewis care socoteşte această carte o capodoperă şi
vorbeşte despre ea în termeni elogioşi şi nu vorbeşte cu oricine ci cu J.R.R.
Tolkien, iar acesta nu-l contrazice. Mai sunt şi cei de la
Pink Floyd care îşi numesc albumul de debut
(1967) „The Piper at the Gates of Dawn” - un capitol din carte în care Pan, zeul
naturii îşi face apariţia, lăsându-i pe eroii noştri pradă admiraţiei şi
frumosului, iar la trezirea din visare, Sobolul şi Şoarecele de apă îl găsesc
pe Portly, fiul zurbagiu şi rătăcit de câteva zile, al Lutrului. Văd oameni
mari care încearcă să decripteze viaţa reală cu tragediile ei, să facă din
această poveste un divan, sigur este şi acesta un fel de a spune povestea, dar
parcă este prea apăsat.
Văd
printre copii pe cei care vor fi alături de Broscoi, care se vor încânta de
aventurile acestuia, care îşi vor dori curajul lui nebun şi care vor învăţa
până la sfârşit că a fi cumpătat nu este un lucru de lepădat. Aici pe buştean
sunt şi copiii care vor tremura de frig alături de Sobol, în Pădurea Sălbatică,
copiii dornici de a învăţa, care au nevoie de prieteni care să le explice şi
care să aibă răbdare cu ei, care vor creşte mari şi frumoşi, care vor şti să
împartă şi să se bucure de un picnic, chiar daca acesta este pe covorul din
sufragerie. Mai sunt şi copii cărora Şoarecele de apă li se va părea uşor de
urmărit, asta pentru că şi ei sunt gata de o prietenie adevărată, ei ştiu deja
să împartă, ştiu să asculte, ştiu să se întoarcă din drum şi să lase nevoile
lor pe un plan secund, ştiu să fie aici, gata de distracţie, dar şi serioşi
atunci când momentul o cere.
Văd
animale ale pădurii şi în special şoareci de câmp care au carneţele în lăbuţe
şi scriu cu o deosebită atenţie tot ceea ce se povesteşte aici, iar acasă în
vizuina lor, unde focul trosneşte vesel, iar cămara este plină cu de toate,
deci grija zilei de mâine nu există, vor descoase aceste întâmplări, le vor
răsuci pe toate părţile, le vor frământa şi le vor pune la dospit, iar mai apoi
vor face o plăcintă mare şi îi vor invita pe toţi la o felie şi cu toţii vom
putea învăţa câte o lecţie de omenie.
Temă: Opriţi-vă la un animal
favorit şi descrieţi anotimpurile din perspectiva acestuia.
Autor: KENNETH GRAHAME (8 martie
1859, Edinburgh, Scoţia – 6 iulie 1932, Pangbourne, Anglia)
Copertă şi ilustraţii: IACOB DESIDERIU
Traducere: FRIDA PAPADACHE
Titlu original: The wind in the
willows (1908)
Editura: Ion Creangă
Colecţia: Biblioteca Pentru Toţi
Copiii, nr. 24
Lector: GH. D. VASILE
Tehnoredactor:
VALERIA POSTELNICU
Apărut 1973. Comanda nr. 332. Tiraj 56000
leg. 1/2 5000+ 51000 legate 1/1. Coli de tipar 14