De-a lungul timpului,
scrierile lui Creangă au apărut în ediții foarte frumoase, unele dintre ele prin
anii ′60, unde Roni Noël ilustrează mai multe cărți cu poveștile și povestirile
lui Creangă. Astazi, pe lângă faptul că nu cred să mai fie multă lume care să-l
citească pe Creangă, cred că nici diferitele ilustrații ale diferitelor ediții
nu interesează pe mulți. În ciuda acestui fapt, un mic efort de recuperare nu
poate strica... simt că pe undeva pierdem destul de mult din cauza faptului că
nu există un loc – cu vizibilitate și accesibilitate – în care, din când în
când, să descoperi că încă mai poți vibra la citirea unei povești, povestiri
despre ceea este o carte, un autor, o ilustrație. Și asta așa, frumos, cu
structură. Mă rog, vise!
Sigur, toată lumea a auzit
de Creangă și de Eminescu și poate mai puțin de faptul că George Călinescu a
scris pentru fiecare dintre cei doi câte o biografie romanțată. Acum se pot
găsi pe internet o sumedenie de informații, dar ca punct de plecare mi se pare
a fi potrivit drept început cărțile scrise de G. Călinescu.
Nu îmi închipui că am să
pot spune lucruri noi și nici să înșir o poveste, deși bunica îmi spunea
povestea omului leneș și îmi aduc aminte vorba ei ”Hiii, carul cu boi!“. La
vremea aceea poveștile circulau și bunicii știau a le spune, era Povestea
Porcului, Povestea lui Harap-Alb...
–
Păi
astea nu erau ale lui Petre Ispirescu?
–
Aăă,
ce glumă!
Ideea este că un copil nu ar trebui să citească singur aceste
povești și povestiri și asta nu din cauza regionalismelor care pe lângă faptul
că se citesc greu, nici nu poate fi pătruns cu ușurință sensul lor fără de
glosar. Nu, ideea este că aceste povești trebuie citite cu glas tare, ele
trebuie interpretate, într-un fel aș spune că ele trebuie povestite, chiar dacă
sunt citite. Cititul cu glas tare încarcă cuvintele cu viață și pentru a
surprinde nuanțele potrivite, bine ar fi ca adultul, să citească mai întâi
pentru el și abia apoi pentru copil. Îmi dau seama că nu există timp pentru așa
ceva și că sunt atâtea cărți care se voiesc a fi citite, dar o mică escală prin
poveștile de altădată poate produce pentru viitor amintiri frumoase.
A, și încă ceva! Să nu vă pună obejdia să citiți
variantele acelea repovestite căci vorba aceea... sunt atâtea lucruri frumoase că putem să le lăsăm pe cele care nu-s pentru mai încolo.
Temă: Deschideți cartea unde am rămas și o luăm de acolo.
Autor: ION CREANGĂ (1 martie 1837, Humulești, Neamț – 31
decembrie 1889, Iași)
Copertă și ilustrații: RONI NOËL
Editura: Tineretului
Redactor responsabil: T. POPESCU
Tehnoredactor: V. POSTELNICU
Dat la cules 26.07.1963. Bun de tipar 15.11.1963. Apărut
1963. Comanda 6058. Tiraj 45200
Broșate 35100 + legate 10100. Hârtie ofset A de 100 g/m2
610 x860/8. Coli editoriale 5,15
Coli de tipar 10,5. A. T. 3403. C.Z. pentru bibliotecile
mici 8 R – 93
