Vă
conjur, amintiţi-vă care a fost cartea care va făcut să râdeţi cu gura până la
urechi ! Eu am păţit-o recent, eram în autobuz şi citeam întâmplarea lui Alfons
Zitterbacke cu tunelul groazei, este grozav de amuzantă şi nu am putut să mă
abţin. Nu s-a întâmplat nimic, autobuzul şi-a văzut de drumul lui, călătorii au
urcat şi au coborât la staţiile de destinaţie, râsul meu nu a fost contagios,
am fost lăsat să-mi văd de-ale mele fără să fiu întrebat nimic. Dar cum ar fi
fost ca autobuzul să se oprească în mijlocul drumului, să-şi pună roţile-n brâu
şi să mă ia la rost cu întrebările lui : „ Ia zi-mi dom’le ce te râzi aşa de ne
hurducăm cu toţii?” Tare mi-ar fi plăcut să fie un autobuz cu personalitate,
care să ia atitudine ! Şi în momentul acela s-ar fi făcut linişte şi aş fi
început să citesc.
Alfons
Zitterbacke e un puşti care face echipă teribilă cu micul Nicolas, cu Traian,
cu Vitea Maleev. Cu toţii sunt nişte copii care pun la grea încercare spiritul
pedagogic al părinţilor şi profesorilor. Ideea este că nu o fac intenţionat,
pur şi simplu lucrurile iau o turnură neaşteptată, iar rezultatele acţiunilor
lor sunt încadrate de către oamenii mari în categoria trăsnăi. Cum să-i faci pe
adulţi să înţeleagă că tu te joci, te prefaci a fi pirat, cosmonaut sau cherchelit.
Sigur,
pentru fiecare joc este nevoie de recuzită, care de cele mai multe ori nu a
fost gândită pentru a servi unor astfel de scopuri. Spre exemplu, canapeaua nu
va putea înfrunta niciodată mările sudului decât din sufragerie şi chiar şi aşa
pericolele nu lipsesc, dovadă că piciorul din spate se rupe, nimic grav căci pe
apă nu sunt necesare picioarele.
Alături
de prietenii săi – Bruno, Peter, Erwin – Alfons merge în excursii, dă lucrare
de control, inventează jocuri, participă la concursuri de orientare în teren,
pregăteşte masa pentru grupa de pionieri, merge la bunici, merge în vizită,
încearcă să se poarte politicos, cântă alături de prietenii bunicului în
noaptea de Anul Nou, participă la colectarea deşeurilor, pune pe jar pompierii
din sat, înalţă zmeie spre disperarea juriului şi a celorlalţi colegi care-şi
văd doborâte speranţele de a câştiga primul loc, construieşte un telefon şi un
fier-de-călcat-rachetă, face mici servicii fie mamei, ducându-se la
policlinică, fie prietenilor, având grijă de animalele lor în timpul cât ei
sunt plecaţi.
Dar
Alfons are ghinion, intenţiile lui sunt rău văzute de către adulţi, iat-o pe
doamna Mattner care îl surprinde în prun şi nu poate să-l creadă o clipă că
este acolo nu pentru a mânca prune ci pentru a întinde un cablu telefonic făcut
din bucăţi de sfoară înnodate… şi după toate eforturile telefonul nici nu
funcţionează. Uf, Bruno cu ideile lui!
Altă
dată Alfons încearcă să fie politicos, dar lucrurile ies de-a-ndoaselea,
mergând în vizită este bine instruit de către mamă cum să se comporte, cât să
mănânce, cu ce să mănânce, cum să salute şi toate regulile astea la care ţinem
ca adulţi, dar la faţa locului, împins de Ilse, fetiţa gazdelor dar şi de
gustul grozav al prăjiturii, întreprinde o raită în stil indian în cămara
gazdelor, este prins asupra faptului şi recunoaşte că atât lui, cât şi Ilsei le
era îngrozitor de foame, căci la masă nu au putut mânca pe săturate. Sau ca
atunci când încearcă să se achite de sarcina din cadrul acţiunii Timur [pe
vremea aceea Timur şi băieţii lui făceau prăpad] şi îi taie domnului Thielecke
lemnele, de unde să ştie Alfons că acele scânduri erau pentru etajeră. La un
moment dat Alfons găseşte o mănuşă şi pleacă în căutarea proprietarului. Nimeni
nu a pierdut nicio mănuşă, ba mai mult toată lumea se simte luată peste picior
de către acest pici şi de fiecare dată Alfons primeşte muştruluieli. E clar,
mănuşa asta îi aduce numai necazuri şi încearcă să scape de ea dându-i un
picior şi trimiţând-o direct în stradă, numai că atunci, proprietarul, o doamnă
zdravănă, îl vede şi-i bate obrazul. Greu cu adulţii ăştia care nu au pic de
răbdare.
Alfons
Zitterbacke este un erou de poveste care s-a născut în DDR în anul 1958, atunci
apare primul volum din această trilogie. Al doilea volum apare în 1962, iar
acestea două apar în traducere românească în 1987. Cel de-al treilea volum
apare în 1995, din păcate aceste noi isprăvi ale lui Alfons nu sunt disponibile
în limba română, dar cine ştie, dacă avem răbdare poate le vom afla cândva şi
nu contează cât de adulţi vom fi la vremea aceea importantă este dorinţa de a
regăsi bucuria de a fi copil.
Temă: Ce credeţi că întreţine
dorinţa copiilor de a fi pe placul părinţilor?
Autor: GERHARD HOLTZ BAUMERT (25
decembrie 1927, Berlin – 17 octombrie 1996)
Traducere: PETRE DATCULESCU
Copertă şi ilustraţii: EUGEN TARU
Titlu original: Alfons
Zitterbacke
Editură: Ion Creangă
Lector: SANDU SINGER
Tehnoredactor: KLARA
GALIUC
Bun de tipar 15. X. 1987
Apărut 1987
Coli de tipar:9.75
