
-…
nutriment? Nici Word-ul nu-l are în dicţionar.
Da,
este cazul lui Henry, un băieţel care descoperă că îi plac cărţile, dar nu aşa
cum ne-am aştepta noi, nu! El le devorează literalmente, prima dată a fost un
cuvânt care tare i-a plăcut, mai apoi o propoziţie, un paragraf, un capitol, o
carte… mai ales cele roşii, îi plac foarte mult. Nu e deloc mofturos la citit,
a pardon, mâncat… mănâncă cu aceeaşi plăcere cărţi de aventuri, de matematică,
dicţionare, enciclopedii, tratate… cu sos sau fără… ca ele să poată lansă vreun
SOS. Hrana este digerată şi asimilată, efectele încep să se observe repede,
Henry devine un băieţel tare deştept. Ambiţiile sunt pe măsură, Henry vrea să
fie cel mai inteligent băieţel de pe planetă, fapt pentru care se transformă
într-un livrovor convins. Numai că lucrurile scapă de sub control, deh! se
întâmplă ca în viaţa reală, atunci când mănânci prea mult încep problemele.
Problemele lui Henry nu sunt legate de masa corporală ci de greutatea de a găsi
răspunsuri corecte la întrebări simple, de exemplu pentru el unu plus unu egal,
nici mai mult nici mai puţin, decât un elefant. Este firesc să se întâmple aşa,
căci devoratul cărţilor este mai rapid decât asimilatul lor, toată informaţia
se amestecă, se suprapune, nu se mai produce înţelegerea… acel aha, înţeleg! este înlocuit de mmm, ce
gustos!.

Cartea
este delicios ilustrată, poate cam prea mult maro, fapt care creează o apăsare
şi la un moment dat nevoia de lumină… ei, dar să facem jocul culorii şi să ne
gândim la o tabletă de ciocolată, pe care o ronţăim începând dintr-un colţ.
Temă: Concepeţi trei contexte
diferite în care să folosiţi expresia a
culege o carte.
Autor: OLIVER JEFFERS (1977 –
Australia)
Titlu: Incredibilul băieţel
mâncător de cărţi
Traducere: SIMONA RĂUŢĂ
Copertă şi ilustraţii: OLIVER
JEFFERS
Titlu original: The Incredible
Book Eating Boy (2006)
ISBN: 978-973-1984-02-5
Editura: Vellant