De
unde să apuci o astfel de carte ca să-ţi fie bine la citit? E o carte incomodă
prin întinderea sa, cel puţin exemplarul pe care-l am eu se măsoară şi iese
câştigător din mai toate bătăliile, poate doar o carte a lui Tony Wolf să-i ia
faţa… dar vorbim de categorii diferite şi nu este fairplay. Nu vorbesc la
figurat, ea chiar este o carte mare şi destul de incomodă la citit, singura
variantă – după mine – este aceea de a sta pe burtă cu picioarele
bălăbănindu-se din genunchi, cu palmele sprijinind bărbia şi ochii lăsaţi să
urmărească îndeaproape peripeţiile acestui erou. Mi se pare de o ghiduşie
teribilă următoarea scenă: cum ar fi să citeşti în metrou ceaslovul acesta?
Un format de dimensiuni normale
pentru această carte ar fi fost un gest meschin pentru un erou ca Till
Buhoglindă care are nevoie de o scenă pentru a-şi monta farsele pe care le
joacă. El este asemenea unui regizor care dă personajelor libertatea de a se
juca pe sine aşa cum vor, dar când este depăşit bunul simţ cortina se ridică şi
începe spectacolul.
Şi ce spectacol ne oferă acest
personaj, căci concluzia istoricilor este aceea că el nu a existat în
realitate, deşi sunt unii care au adus nişte contraargumente cum ar fi o piatră
funerară şi un înscris dintr-un act oficial (o condamnare la închisoare pentru
jaf la drumul mare) în care s-a găsit numele lui Till Buhoglindă. Să lăsăm în
seama detectivilor de tot felul chestiunea existenţei şi să purcedem în a fi
pelerini în evul mediu. Căci asta este Till, un pelerin, care pentru nişte
vorbe spuse pe şleau, cum că slujbele pentru morţi sunt mai mult o învârteală
popească, este surghiunit din ţinutul Flandrei natale pe trei ani, „cu
îndatorirea de a face un drum de pocăinţă până la Roma şi de a se înapoia de
acolo cu iertarea papei.”
Pe drum, prin farsele şi renghiurile
pe care le joacă numele său îşi capătă adevăratele proporţii. Till Buhoglindă
pare a fi un fel de Gică contra, prin negarea naturalului, firescului, prin
negarea lui aşa ar fi făcut toată lumea,
Till ne arată, ca o oglindă răsturnată, o altă faţă a lucrurilor, de altfel
porecla de Buhoglindă i se trage de la o trăsnaie pe care ar fi făcut-o pe când
avea cincisprezece ani şi anume şi-a meşterit un cort şi din fân o ramă şi
striga în gura mare că poate arăta, cui vrea să vază, fiinţa de acum şi pe cea
viitoare, dacă-i venea ca muşteriu vreun militar, Till îi arăta un taler mare
cu carne şi pâine spunându-i că războiul o să-l facă ciorbă. „ Şi în loc să le
spună în graiul său flamand Ik ben u
lieden spiegel – sunt oglinda voastră, le zicea pe scurt Ik ben ulenspiegel.” Oricum, el este un
personaj dublu deoarece numele lui înseamnă buhă şi oglindă Ulen, Uyl, Eule = bufniţă, Spiegel = oglindă.
Punctul
pe care-l foloseşte drept sprijin pentru a răsturna situaţia cu cracii-n sus
este înţelegerea limbajului figurat în sens literal, el cerne efectiv făina în
lumina lunii, el face treaba doar pe jumătate, interzicându-i-se să calce pe
pământurile unui bogătan, el cumpăra nişte pământ de la un ţăran liber, îl pune
în căruţă şi traversează ţinutul acelui bogătan fără să-i pese de ceva, se
ascunde în butoi pentru a face o cusătură care să nu se vadă.
Till nu este un nebun decât în
aparenţă, căci aşa cum îi spunea tatăl sau – Claes – dându-i o jucărie de
răchită cu clopoţei „Clopoţei, clopoţei tililinctintinc, de ăştia să ai
totdeauna în tichiuţa ta, omuleţule, căci numai nebunilor le merge bine.” Till
dispune de o înţelegere superioară a lumii în care trăieşte şi o foloseşte mai
ales în favoarea sa, totuşi, dacă cineva poate învăţa ceva din ceea ce spune el
atunci e un bun câştigat.
Reuşita lui Till nu se bazează doar
pe înţelepciunea, spontaneitatea sa ci şi pe respectarea cuvântului de onoare
pe care ceilalţi şi-l dau, pe capacitatea acestora de a trece la un nivel
superior al înţelegerii atunci când poanta este spusă, insight-ul destructurează o schemă veche deschizând o nouă
perspectivă de a vedea lucrurile. Acest efect de iluminare pe care îl are farsa
jucată îl scapă din multe belele pe Till Buhoglindă.
O altă modalitate pe care Buhoglindă
o foloseşte pentru a scăpa de belele este oferirea de răspunsuri a căror
verificare este adesea imposibilă şi cade în sarcina celui care a întrebat.
Este episodul cu învăţaţii din Praga cărora le spune că mijlocul pământului
este chiar sub picioarele lui, învăţaţilor nerămânându-le altceva de făcut
decât să verifice.
Ca un deliciu asemenea unei fantezii
cu rahat – asta ca să citez o reclamă năstruşnică la o patiserie – se pare ca
există şi o explicaţie cu nuanţe scatologice a numelui lui Till Buhoglindă şi
anume ul`n Spegel, care s-ar putea
traduce prin ştergeţi fundul. Oricum,
sunt destule episoade care ar putea susţine o astfel de explicaţie – să-l
amintim pe cel în care călătorind împreună cu tatăl sau, arăta fundul
trecătorilor – şi făcând o asociaţie – bolnavă – între gura / gaură spurcată,
vorbind de asemenea şi de faţa de fund, lucrurile capătă consistenţă, atâta
timp cât nu intrăm într-o fază de diaree verbală… oricum, de-a lungul timpului
episoadele acestea scatologice, au fost epurate, mai ales în ediţiile destinate
copiilor.
Pentru mai multe farse, peripeţii,
renghiuri şi atmosferă de ev mediu se poate citi şi romanul scris de Charles de
Coster, Ulenspiegel, Editura Univers, Bucureşti, 1986 din care am citat şi eu.
Temă: Răspundeţi
printr-o formulă matematică la întrebarea câte fire de păr are pe cap un om în
vârstă de 27 de ani.
Autor: poporul din
Ţările de Jos
Repovestire: AL.
ALEXIANU
Copertă şi ilustraţii:
VAL MUNTEANU
Editura: Ion
Creangă
Lector:
IOANA RICUS
Tehnoredactor:
VALERIA POSTELNICU
Apărut 1970. Comanda nr. 9615
Hârtie ofset A 70 x 100 de 87,5 g/m2
Coli de tipar 10,5