Din
timp în timp mai citesc poveşti în care vulpea joacă pe cai mari. Face ea ce
face şi păcăleşte pe cei din jur, se alege cu porţia cea mai mare, asta dacă nu
cumva îi revine ei toată mâncarea pregătită pentru ospăţ. Nu iese niciodată în
pagubă, mă rog, s-au mai auzit cazuri în care vulpea a rămas de căruţă, dar mai
că-mi vine să cred că este o stratagemă pusă la cale tot de vulpe, ca să vadă
lumea că poate şi ea fi păcălită şi în felul acesta să se ivească guşteri care
să pună botul la prostie, vulpea le acordă în felul acesta un avantaj calculat…
isteţ plan.
-
Bine, dacă tu poţi aprecia isteţimea planului meu înseamnă că eşti cel puţin la
fel de isteţ ca mine. Nu degeaba ţi se spune vulpoi bătrân.
Până
acum, Vuk, vulpoiul de pluş al fii-mi nu mi-a vorbit niciodată. E prima dată că
îl aud vorbind, sper să fie şi ultima.
-
Lasă, nu-ţi face griji, fiică-ta vorbeşte cu mine mereu şi uite n-are nimic, e
un copil fericit. Atâta timp cât eşti în stare să nu trăncăneşti despre asta nu
ai de ce să te tulburi, fii deschis şi joacă-te frumos!
Dau
să mă întind pentru a mări în felul acesta baza de susţinere a corpului meu
deja mult prea mare pentru farse de genul asta, nu pot găsi altă explicaţie la
ceea ce mi se întâmplă.
-
Nu e dragă nicio farsă, îmi placi şi-am zis să-ţi fac o surpriză. Am amestecat
printre bobiţele de afine pe care le-ai mâncat nişte bobiţe de la o plantă pe
care o ştiu eu şi care creşte dincolo, în lumea cealaltă. Nu pe lumea cealaltă ci în lumea cealaltă, fii atent la nuanţe.
Deşi
nu spusesem nimic, recunosc, îl gândisem pe pe
în locul lui în.
-
Planta asta face ca oamenii să se înţeleagă cu tot ceea ce este în jurul lor,
chiar şi cu ceilalţi oameni, da! este o plantă care face minuni. Ştiu că de
vreo câtva timp te gândeşti la cum şi-a căpătat vulpea statutul de cea mai
şireată fiinţă şi vreau să-ţi spun o poveste…
Era
pe vremea când exista doar o singură lume şi fiecare se descoperea pe sine
mâncând din diferite plante care creşteau pe te miri unde. Găseai într-o zi o
tufă cu bobiţe roşii, încercai şi uite aşa îţi descopereai curiozitatea. Pe
urmă voiau toţi să fie curioşi, dar bobiţele roşii nu se găseau uşor, plus că
cea mai mare parte din ele au fost mâncate de pisici, nişte lacome. Ce ne-am
mai amuzat când i-a crescut gâtul girafei, dăduse ea într-o zi peste o tufă cu
bobiţe cafenii doar că erau cam cocoţate şi s-a întins, s-a întins până a ajuns
la ele. Elefantul are urechile aşa mari tot de la nişte bobiţe d-astea. Să vezi
cum a fost, toată lumea găsea câte o tufă din asta numai elefantul nu reuşea
neam să dea peste vreuna şi tot a tras cu urechea şi şi-a făcut urechea pâlnie
până într-o zi în care s-a pomenit cu urechile pe care le ştii. Pe vremea aia
erau tufe dintr-astea cu bobiţe de toate culorile şi fiecare în felul lui le-a
descoperit. Era frumos, asta până într-o zi când cineva s-a gândit să cultive
bobiţe colorate şi să-şi facă cum îi ziceţi voi acum o afacere, se vede treaba
că mâncase nişte bobiţe stricate. Treaba e că toată suflarea a aflat de locul
acesta în care se găseau laolaltă toate soiurile de bobiţe şi-au dat năvală ca
la pomul lăudat… au ieşit atunci o mulţime de struţo-cămile, lucrurile nu mai
erau la locul lor. Trebuia făcut ceva, dar ce? Nimeni nu se pricepea la aşa
ceva, ş-atunci am apărut eu, vulpea, tocmai gustasem ceva şi-a mi-a venit o
idee de a crea o altă lume asemănătoare cu aceasta în care oamenii
întreprinzători, căci despre ei este vorba, să-şi vândă unul altuia tot soiul
de bobiţe şi să ne lase pe noi să ne vedem d-ale noastre…
-
Mami, tata e-ntins în sufragerie şi nu mi-l dă pe Vuk!
Sigur,
isprava de mai sus nu face parte din culegerea aceasta de povestiri, dar dacă
vreţi să aflaţi ce alte isprăvi a mai făcut vulpea, cum a păcălit ea Moartea,
cum a petrecut ea cu ursul la nuntă, cum s-a terminat prietenia dintre ea şi
leu, ce sfat îi dă caprei care s-a plictisit de viaţa bună, cum a rupt pisica
în două cu ursul sau altele scornite şi culese de prin popor deschideţi urechea
şi ciuliţi ochiul aici.
Temă: V-aţi culcat cum vă ştiţi
şi v-aţi trezit cu coadă de vulpe. Cum procedaţi mai departe?
Autor: IUSTIN ILIEŞU (18 martie
1900 Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud – 30 septembrie, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: D. Negrea
Editura: Tineretului
Redactor: IOANA RICUS
Tehnoredactor:
VALERIA POSTELNICU
Dat la cules: 24.04.1968. Bun de tipar: 11.12.1968. Apă-
rut: 1968. Comanda nr. 8317. Tiraj: 20140. Hârtie: ofset
A de 100 g/m2, 700x1000/16. Coli editoriale: 2,52. Coli
de tipar: 3. A .:
5034. C .Z.
pentru bibliotecile mici: 8R-93