Iată-ne
ajunşi în anul 1955, acesta este anul în care abecedarul se primeneşte şi
devine cel ştiut de majoritatea părinţilor noştri. Este abecedarul ilustrat de
Coca Creţoiu care reuşeşte să dea o faţă cladă, prietenoasă textelor.
Ilustraţiile propuse îi îndeamnă pe copii să răsfoiască, să cerceteze cu
atenţie, să îşi dorească trenuleţe, tobe ca acelea din abecedar. Mă gândesc că
şi profesorii au fost încântaţi de noua apariţie, le stârnea şi lor
curiozitatea şi le propunea nu nou instrument de lucru. Este momentul în care
situaţiile prezentate încep să se standardizeze, ideologia deja ştie cum
trebuie să arate viitorul şi începe să propună teme noi, să ajusteze unele
vechi şi să înlăture ceea ce este indezirabil.
Avem
în faţă un interval de opt ani de zile, zic să nu mai zăbovim şi să purcedem în
buchisirea slovelor acelor vremuri. Pe ani avem următoarele tiraje 1955 –
297000; 1956 – 370000; 1957 – 390000; 1958 – 385000; 1959 – 385000; 1960 –
380000; 1961 – 375000 + 145 ex legate ½ pânză; 1962 – 363000 + 145 ex legate.
După
cum observăm se revine la desenul copertei cu doi copii, un băiat şi o fată,
ambii se uită la o ilustraţie de la mijlocul cărţii. Pe bacă se vede un creion,
o gumă şi un mic godeu. Nu ştiu pentru ce au fost concepute aceste mici adâncituri,
eu am mai prins acest tip de bancă dar nu ţin minte să fi folosit într-o
manieră specifică aceste adâncituri, îmi imaginez că ele pot fi folosite ca un
suport pentru ceva, eventual o călimară să se fi pus acolo.
Se
renunţă la prezentarea stemei pe prima pagină, acum apar numele autorilor Maria
Giurgea, Clara Maru, Maria Boştină şi un mic desen, care se va modifica de-a
lungul timpului, dacă iniţial acţiunea se desfăşoară pe un drum din natură,
ulterior acest drum va deveni o stradă de la oraş. Se poate observa că nu
adulţii sunt cei care îi însoţesc pe copii la şcoală ci un alt copil mai mare,
un pionier. Această lipsă a adulţilor poate fi constatată şi pe a doua pagină
care descrie printr-o ilustraţie generoasă întâlnirea copiilor cu educatorii.
În această mulţime de copii doar patru adulţi. Ne întrebăm ce s-a întâmplat cu
părinţii, unde sunt? O posibilă explicaţie a acestei absenţe o găsim în cartea
„Mica şcolăriţă” – ed. Tineretului 1951, în care Marusia Orlova, o fetiţă de
şapte ani hotărăşte să se înscrie singură la şcoală deoarece „…tata nu-i acasă.
El e aviator şi a plecat cu avionul înspre regiunea nordică Zapoliarie. Mama nu
poate… Mi-a făgăduit ieri că va veni, dar astăzi mi-a spus: „Aşteaptă până
mâine!” Şi ştiu că mama n-are timp niciodată.” Rolul de mamă va fi preluat de
tovarăşa învăţătoare a cărei atitudine ocrotitoare de observă din postura
avută, uşor aplecată cu braţele deschise pentru a oferi sprijin şi direcţie.
Locaţia
acestei şcolii pare a fi mai degrabă în mediu rural şi aceasta nu atât din
cauza prezenţei costumului popular (care poate fi privit ca stimulare a
sentimentului de identitate naţională – ar fi interesant de comparat această
imagine cu cea din abecedarele minorităţilor etnice – ştiu că există un
abecedar şi pentru etnicii germani, abecedar care păstrează oarecum aceeaşi
structură) cât a naturii abundente şi a gardului care mărgineşte curtea şcolii.
Vom vedea că în 1965 această pagină se modifică radical.
Pe
de altă parte această ilustraţie mi se pare a fi precursoarea unei situaţii de
mai târziu. Vă provoc să găsiţi asemănările dintre ilustraţia în cauză şi
imaginea de mai jos
Tot
această ilustraţie ne spune câte ceva despre uniformele acelor vremuri. Am
căutat să obţin mai multe informaţii, din păcate nu am găsit decât
generalităţi. Se poate observa că din 1955 până în 1962, uniformele fetelor
rămân neschimbate. Pentru băieţi, din 1961 uniforma se schimbă şi acest lucru
este vizibil peste tot în abecedar unde apar uniforme de băieţi, două excepţii:
coperta şi lecţia „La şcoală”, dar şi aceste scăpări se vor remedia din 1963.
Unde
să punem steagul roşu?
Din
1955 – 1957 steagul roşu stă la perete şi salută împreună cu băieţelul trecerea
trenului. Din 1958, steagul roşu se mută în partea stângă, este ţinut de o
fetiţă şi trece oarecum în prim plan. Nu se poate dom’le să punem steagul roşu
la zid! Steagul roşu este un simbol al comunismului, cum să-l punem la zid, el
trebuie ridicat, el trebuie salutat, să fluture spre viitor!
1955 - 1957 |
din 1958 |
Disputa
de la litera R
Povestea
din această ilustraţie este prezentă din 1948. Eu sunt sigur că se ştia mai de
demult că pisicile şi câini nu se înţeleg şi nu s-a făcut un caz pe tema asta.
Totuşi, când este vorba de a prezenta realităţi construite este bine să fim
atenţi la toate detaliile care pot fi interpretate. Dacă din 1948 până în 1954
câinele îşi vedea de treaba lui şi pisica era cea care se zbârleşte, din 1955
până 1960 ambii devin agresivi, este prezent şi obiectul disputei – resturile
de mâncare. Din 1961 până în 1962, obiectul disputei dispare, apare un personaj
uman ale cărui intenţii nu le putem preciza cu exactitate, dispare şi
agresivitatea din scenă şi accentul cade mai degrabă pe tatonare, pe
curiozitate şi deşi pisica este cocoţată în copac, ea face o încercare de a
intra în relaţie, observăm că întinde lăbuţa. Scena se va modifica din nou în
1963. Tot la nivelul acestei ilustraţii observăm modificarea decorului, trecem
de la aspecte puternic rurale (prezenţa carului), la aspecte care ţin de o evoluţie
a traiului (metrajul pentru perdea).
1949 - 1954 |
1955 - 1960 |
1961 - 1962 |
Mergem
la cumpărături
Dacă
iniţial pare să fie vorba de o piaţă volantă, apărută la un colţ de stradă,
ulterior lucrurile devin stabile şi mai bine organizate, apare chiar un magazin
pe firma căruia scrie „APROZAR” – este vorba de un acronim, aprovizionare cu
zarzavat. Observăm organizarea, abundenţa, lipsa cozilor şi prezenţa gurii de
canal din partea stângă.
1955 - 1961 |
din 1962 |
Circulaţia
pe drumurile publice
Primul
semafor din România a fost instalat pe 29 aprilie 1933 în Calea Victoriei – era
un semafor cu un singur „ochi”, dar la nivelul ilustraţiilor el apare abia din
1961, e drept! este un semafor cu trei „ochi”. Această ilustraţie se va
modifica din nou în 1963, grupul de patru persoane va fi sancţionat. Totuşi,
muncitorul care şi-a cumpărat ziarul va rămâne adâncit în lectura articolului
de fond o lungă perioadă de timp.
1955 - 1960 |
din 1961 |
Unde
doarme ăla micu’?
Din
1955 până în 1962 mezinul familiei doarme suspendat într-un coş. Vă rog
observaţi mica fundă roşie şi precizaţi rolul acesteia. Scoarţa din perete,
perna cea mare, ulciorul, ştergarul, hainele personajelor toate acestea vor fi
istorie în 1963. Societatea se îndreaptă spre un viitor glorios, iar astfel de
aspecte vor putea fi văzute doar la Muzeul
Satului.
1955 - 1962 |
Repere din viaţa rurală
În
continuarea idei de mai sus observăm şi ilustraţia de la litera D. Din 1955
până în 1962 atmosfera este clar rurală, observăm casele, îmbrăcămintea,
curtea, din 1963 vom observa un salt tehnologic.
1955 - 1962 |
Viaţa
în aer liber
O
ilustraţie care pare neutră are parte de modificări succesive. Oare ce motiv
stă la baza acestor schimbări, precizez că în 1963 se modifică din nou
ilustraţia. Urcatul pe munte să creeze atâtea probleme?
1955 - 1958 |
1959 - 1962 |
Suru
Suru
este un cal. Întrebarea este cine-i proprietarul acestui cal? Are el dreptul să
aibă un cal? Ce face cu el? Această lecţie naşte nişte întrebări care nu pot fi
lansate… să prelucrăm, tovarăşi! Din 1955 – 1958 ilustraţiile sunt identice;
1959 – 1960 desenul se schimbă, dar textul lecţiei rămâne la fel; din 1961 se
schimbă atât ilustraţia, cât şi textul lecţiei. În 1965 apar din nou schimbări.
Text ’55 – ’60 „Noi avem un cal.
Numele lui e Suru. El are părul sur. Coama lui e mare. Vasile adapă calul. El
se uită la cal. [-] Surule!
Surule!”
Text ’61 „Iată un cal. Calul are
părul sur. Numele lui e Suru. Suru are o coamă mare. Ioana, Sandu, Vasile se
uită la cal. [-] Surule!
Surule!”
1955 - 1958 |
1959 - 1960 |
din 1961 |
Câinele
lui Radu
Această
lecţie este prezentă din 1955 până 1960, în 1961 ea este înlocuită cu lecţia
„La masă” cel mai probabil prin această înlocuire se doreşte renunţarea la
aspectele rurale ale scenei din lecţia „Câinele lui Radu” În abecedarele din
această perioadă sunt două lecţii cu titlul „La masă” una la pagina 42 şi alta
la pagina 47. Cea de la pagina 42 pare să fie o prelucrare a unei lecţii care
este prezentă încă din 1948, iată textul ei „Mama îi primeşte voioasă. A
pregătit mâncare. [-] Poftim la
masă ! spune ea. Fănică îşi spală mâinile şi vine repede.
Acum, mama, tata şi Fănică sunt la masă. Poftă bună!” Din 1955 textul devine
„Sanda a venit acasă, [-] Mamă,
să pun masa? [-] Da, Sanda.
Sanda pune repede masa. Vine tata de la muncă. Mama a adus supa. Supa e caldă.”
Bunicul
Bunicul
sparge lemne din ’48, iar Nicu îl ajută. Ştiu sigur că va veni o vreme când o
să-i ajungă şi bunicului şi nici toc, toc, toc şi nici poc, poc, poc nu va mai
face toporul lui, dar nu-i încă momentul, bunicul încă este verde şi toporul
este ascuţit.
1948 - 1954 |
1955 - 1962 |
Domnica
şi Joiana
O
nouă renunţare, din 1955 până în 1960, la pagina 49 există lecţia „Domnica” din
1961 apare lecţia „Joiana” sau poate nici nu-i renunţare ci doar o comutare a
atenţiei pe un alt aspect de primprejur căci prin geamul deschis se aude muu,
muu, din curte.
1955 - 1960 |
din 1961 |
La horă
De
horit se horeşte din 1948 – iată textul lecţiei „Toată lumea se bucură. Ţara
românească e republică. Toţi sunt gătiţi cu haine frumoase. Peste tot sunt
steaguri. Se porneşte horă mare. Joacă toţi de bucurie. [-] Hai la joc! Horia şi Maria se prind şi
ei în horă. Ura, ura să trăiască, / Republica Românească!” Ilustraţia se
modifică în 1961 când apare Sfatul Popular cu arhitectura specifică.
1955 - 1960 |
La
odihnă
Această
lecţie, contrar titlului, nu are parte de odihnă, ea suferă modificări atât la
nivelul ilustraţiilor, cât şi al textului.
Text ’55 – ’59 „
Horia e cu mama lui la mare. Ei au venit la odihnă. Casa de odihnă e pe malul
mării. Se aude o sirenă. Pe mare se vede un vapor. Horia se repede din casă.
Câinele vine după el.”
Text ’60 „Horia, Radu, Anca, Dan au
venit la odihnă în colonie. Casa de odihnă este pe malul mării. Apa mării e
caldă. [-] Copii, hai în apă! Ei fac o horă. Se duc în apă. Apoi, se joacă cu
nisip, la soare.”
Text ’61 „Mama lui Horia
e la munte, la o casă de odihnă. Horia este la mare. El a venit cu colonia de
copii. Radu, Anca, Dan se joacă în nisip. [-] Horia, hai să ne jucăm în apă. [-] Hai, Radule!”
1955 - 1958 |
1959 |
din 1960 |
Pe
ogor
O
nouă lecţie care are parte de modificări atât la nivelul textului, al
ilustraţiei cât şi al locului ocupat în abecedar.
Text ’55 – ’59 „Tata cară gunoiul. El îl întinde pe ogor. Acum e gata. Vine acasă.
Ileana aleargă înaintea lui. [-] Tată, ai cărat gunoiul? [-] Da, Ileano! La
vară am să culeg multe roade.” Modelul caligrafic al paginii „Tata a cărat
gunoiul” Ilustraţia are un puternic caracter rural, car cu boi, împrăştierea
gunoiului se face cu furcoiul.
Text ’60 „Tata cară gunoiul. El îl întinde pe ogorul gos-po-dă-ri-ei a-gri-co-le
co-lec-ti-ve. Acum e gata. Vine acasă. Ileana aleargă înaintea lui. [-] Tată, ai cărat gunoiul? [-] Da, Ileano! La
vară o să avem multe roade.” Nu e bine! Păi ce tovarăşi, noi muncim tot cu
carul cu boi, nu avem noi tractoare, sectorul nostru agricol nu este mecanizat ?
Text ’61 „La noi în sat este o gospodărie agricolă colectivă. Este o
gospodărie mare. Tata este colectivist. Trac-toa-re-le au arat ogorul
gospodăriei agricole colective. Apoi au semănat grâu. [-] La vară vom avea
roade bogate, a spus tata.” Modelul caligrafic al paginii „Tata este
colectivist” Aşa da, tovarăşi! dar asta doar până în 1963.
1955 - 1960 |
1961 - 1962 |
Din
1955 – 1959 se pare că doar băieţii merg la şcoală, acest lucru se va remedia
în 1960 când ilustraţia se modifică, dar 1961 când ar trebui să se modifice din
nou odată cu modificarea uniformei şcolare pentru băieţi, acest lucru nu se
întâmplă. Această ilustraţie va rămâne aşa până în 1963 când uniforma băieţilor
va fi adusă la zi.
1955 - 1959 |
1960 - 1962 |
Lucrul
în uzină
Povestea
tractorului românesc am prezentat-o în prima parte a acestei serii (aici) Am
văzut că s-a dat o bătălie între tractoarele KD-35 şi UTOS-26, dar să vedem
care era atmosfera în uzină, la bancul de lucru.
Text ’55 – ’59 „În zori de zi
sună sirena uzinei. Lucrătorii se duc la muncă. Nenea Zaharia lucrează în
uzină. El lucrează de zor. În uzină se lucrează tractoare. Tractoarele sunt
trimise la sate.”
Text din ’60 „În zori de zi sună sirena uzinei. Lucrătorii se duc
la muncă. Nenea Zaharia lu-crea-ză în uzină. El lucrează de zor. În uzină se
lucrează tractoare. Tractoarele sunt trimise la sate. Gospodăriile agricole
colective lucrerază ogoarele cu tractorul. Ele adună recolte bogate.”
La
seceriş
Am
văzut mai sus că tractoarele erau trimise la sate. Ele ajutau la muncile
agricole, dar forţa lor brută nu putea fi precisă, în urma lor apăreau
pierderi, este adevărat că mici în comparaţie cu ceea ce făceau ele. Dar
tovarăşi, nu putem concepe un plan, o strategie prin care să stopăm această risipă…
Text ’55 – ’59 „Cerul
este senin. De azi dimineaţă secerătoarea seceră mereu. În urma secerătorii
rămân spice. Pionierii şi şcolarii adună spicele.” Acest text
se găseşte pe aceeaşi pagină cu un altul care are titlul „Ceasul”.
Text ’60 ceasul dispare şi textul lecţiei „La seceriş” se completează cu un cântec al
pionierilor „Oamenii cu drag muncesc / La întrecere pornesc / Hai voioşi sub
cerul verii / Să sporim belşugul ţării.”
Text ’61 „E
vară. Cerul este senin. La gospodăria agricolă colectivă a început secerişul.
De azi dimineaţă secerătorile seceră mereu. Tractoriştii au pornit la
întrecere. Ei muncesc cu spor. Pionierii şi şcolarii adună spice. Spic cu spic
/ Patriei snop.”
din 1961 |
Chiţ,
Chiţ
Lecţia
aceasta este prezentă încă din 1948 şi are următoarea formă „Zoica doarme.
Chiţ, chiţ! Zoica deschide ochii. Ascultă. Zoica e singură în casă. Dar nu e
fricoasă. [-] Cine e acolo? întreabă ea. Cine a venit? Chiţ, chiţ, chiţ se aude
iar. [-] Ia să te văd! Cine eşti? întreabă Zoica. Ea aprinde un chibrit. Ce să
vezi? Lângă masă e un şoricel mic. Acum tace chitic. Zoica deschide uşa. Tuşşt!
Şoricelul a fugit. Zoica râde. Se culcă iar. Închide ochii şi adoarme. Noapte
bună, Zoico!” În 1949 textul este identic, din 1950 apare o singură modificare
şi anume propoziţia Dar nu e fricoasă
se transformă în Ea nu este fricoasă,
această formă rezistă până în 1954.
Text ’55 – ’59 „Zoica doarme. Se aude:
chiţ, chiţ, chiţ! Ea deschide ochii. Chiţ, chiţ, chiţ se aude din nou. Zoica nu
e fricoasă. Ea aprinde lumina. Ce să vezi? Lângă masă un şoricel. Tace chitic.
Zoica sare din pat. Şoricelul fuge. Ea deschide uşa şi cheamă pisica. Apoi se
culcă liniştită. Închide ochii şi adoarme.”
Text ’60 „Zoica doarme. Se aude:
chiţ, chiţ, chiţ! Ea deschide ochii. Chiţ, chiţ, chiţ se aude din nou. Zoica e
curajoasă. Ea aprinde lumina. Ce să vezi? Lângă masă un şoricel. Tace chitic.
Zoica sare din pat. Şoricelul fuge. Ea deschide uşa şi cheamă pisica. Apoi se
culcă liniştită. Închide ochii şi adoarme.”
Text ’61 – ’62 „E seară. Zoica se
culcă. Ea închide ochii. Se aude: chiţ, chiţ, chiţ! Zoica deschide ochii. Chiţ,
chiţ, chiţ se aude din nou. Zoica aprinde lumina. Ce să vezi? Lângă masă un
şoricel. Ascuns după uşă, Bănică tace chitic. Zoica se dă jos din pat. Ea
priveşte şoricelul. [-] A, e o jucărie! Zoica şi Bănică fac mare haz.”
Mătuşa
Anghelina
E
iarnă şi e frig, lucrurile se transportă mai greu, unele nici nu se mai găsesc
şi atunci când le găseşti le iei cu sacul. Aşa a făcut şi mătuşa Anghelina care
din 1955 – 1960 a
găsit mălai şi a luat un sac, din 1961 nu va mai găsi mălai, dar tot pe drumuri
o găseşte iarna, numai că de data acesta ea cară un simplu coş.
1955 - 1960 |
din 1961 |
La
magazin
Până
în 1954 se mergea la
Magazinul de Stat, aici îi întâlnim pe Petru şi Florea căci
la „Magazinul de Stat se găsesc de toate: unt, ouă, zahăr, carne, peşte, pâine
şi fructe. Tovarăşul Tudor vinde. Floarea spune: [-] Tovarăşe, eu vreau să
cumpăr un kilogram de carne, un kilogram de peşte şi o pâine. [-] Eu vreau două
kilograme de peşte spune Petru. Petru şi Floarea plătesc. Ei spun ”bună ziua”
şi pleacă.”
Text ’55 – ’60 lecţia se numeşte tot „La magazinul de stat” „Vlad e cu mama lui la magazinul de stat. Aici se găsesc de
toate: ouă, unt, brânză, zahăr, peşte, pâine şi fructe. Mama lui Vlad cere un
kilogram de zahăr, zece ouă şi două pâini. [-] Mamă, spune Vlad, cumpără te rog
şi nişte mere. Mama lui Vlad cumpără un kilogram de mere.” Din 1963, Vlad nu va
mai cere mamei mere ci biscuiţi. Probabil şi-a dat şi el seama că nu le poate
cumpăra pe toate chiar din acelaşi loc. Pe de altă parte, din 1961 această
lecţie se va numi „La
Alimnetara ”… ce bine! căci dacă ar fi rămas neschimbat, sigur
venea completarea, la magazinul de stat…la coadă.
Din
1961 apare lecţia „30 Decembrie” care celebrează instaurarea noului regim şi
apariţia Republicii Populare Române.
Din
1955 – 1956 apar la sfârşitul abecedarului o serie de lecturi suplimentare
Colegul meu (va deveni o lecţie de sine stătătoare), Cântecul Melcului, Corbul
şi Vulpea, Vine ploaia (George Coşbuc), O problemă grea, Elevul de serviciu,
Cocoşul, Câinele şi Vulpea, Ridichea, Scrisoare (O. Cazimir, va deveni o lecţie
de sine stătătoare), Brăduţul (A. Toma, va deveni o lecţie de sine stătătoare),
Ostaşi cântând (C. Teodorescu). Ulterior se va renunţa la toate aceste lecţii,
cu excepţia celor indicate, cel mai probabil pentru că apare un manual
suplimentar – Ion Berca, Ecaterina Brătianu, Limba română Manual pentru clasa I, ed. Didactică şi Pedagogică
1958. Nu am apucat să verific dacă există un astfel de manual şi pentru 1957,
cel mai probabil că da, dat fiind faptul că din 1957 lecturile suplimentare vor
fi scoase din abecedar. Am văzut astfel de manuale şi pentru anii 1970, dar nu
am nişte informaţii sigure cu privire la continuitate şi conţinutul lor.