E
ceva timp de când mă moşmondesc cu treaba aceasta. Mă tot gândesc ce formă i
s-ar potrivi mai bine, nu găsesc nimic care să-mi convină, care să-mi placă din
prima. Până la urmă aleg să procedez ca în desen, tuşa potrivită va ocupa
spaţiul potrivit doar încercând să-l găseşti, nu este nevoie de nici un
criteriu ştiinţific care să confirme această potrivire, lucrul acesta se simte
instinctiv. Prin urmare nu-mi rămâne decât să scriu câte ceva despre acest
subiect al abecedarelor şi să sper că unele dintre idei vor avea parte de o
potrivire exactă. N.B. liniile sunt flexibile şi se poate lucra cu ele.
După
o călătorie în perioada 1949 – 1967 m-am gândit să grupez abecedarele după
desenul copertei. Da, ştiu, un criteriu superficial, dar mi se pare numai bun dată
fiind lipsa mea de intenţie ştiinţifică. Aşadar, putem vorbi de următoarele
etape 1948 – 1952; 1953 – 1954; 1955 – 1962; 1963 – 1964 şi o etapă care se
deschide în 1965 şi se întinde cel puţin până în 1967. Până aici am avut bilet
de călătorie, sper însă la o excursie şi dincolo de acest moment, dar cine ştie
când voi mai prinde un loc la geam.
Mici
repere istorice:
-
la 3 august 1948, prin decretul 175 publicat în Monitorul Oficial se face
cunoscută noua reformă a învăţământului. Această lege va fi în vigoare până la
data de 1 septembrie 1968;
-
la 30 decembrie 1947 are loc abdicarea regelui Mihai şi se instaurează
Republica Populară Română;
-
stema României suferă de-a lungul timpului o serie de modificări. În perioada
martie 1948 – 1952 ea este aceasta şi se regăseşte la începutul abecedarului;
-
planul din martie 1945 cu cele zece porunci către Ana Pauker din care reţinem două.
Desfiinţarea gospodăriilor ţărăneşti pentru a deschide calea sistemului
colectivist. Îndreptarea populaţiei rurale spre industrie;
- în 1948 circa 75% din populaţia României trăia la sate;
- în 1948 circa 75% din populaţia României trăia la sate;
-cravata de pionier începe să apară prin şcoli şi pe străzi de prin aprilie
1949, dar în ilustraţii ceva mai târziu.
Deşi
nu am avut acces la abecedarul din 1948, ştiu aproape sigur că din punct de
vedere al copertei este identic cu cele apărute până în 1952. Abecedarul din
1951 beneficiază de reproducerea identică a copertei din 1950, asemănarea
mergând până la reproducerea fidelă a anului 1950. Nici unul din abecedarele
acestei etape nu prezintă o casetă tehnică deci nu am găsit date despre tirajul
ediţiilor. Se pare că s-au tipărit la diferite imprimerii şi tipografii. Am
găsit câteva referinţe în acest sens care fac trimitere spre Imprimeria
Naţională, spre tipografia Breiner Bela – Oradea, Helicon – Timişoara,
Luceafărul – Bucureşti. Cel mai probabil nu se ajunsese încă la o
standardizare, din 1953 lucrurile se vor schimba.
Ilustraţiile
pentru aceste abecedare îi aparţin lui Dem. Numele ca atare nu este precizat
niciunde, dar se poate descifra semnătura acestuia pe unele planşe. Ulterior se
poate constata că această semnătură dispare de pe unele planşe, cel mai
probabil din raţionamente tipografice, altfel ar fi dispărut de pe toate
planşele, nu doar de pe unele. Oricum, această recunoaştere a muncii prin
semnătură este un aspect care ţine de o modestie specifică vremurilor, vom
observa la un moment dat că Otilia Cazimir şi A. Toma vor avea şi ei parte de
un acelaşi tratament.
Şi
de acum încolo albumul cu poze, cu ipoteze şi comentarii:
- şcolarul trebuie familiarizat
cât de repede cu simbolurile lumii noi. Astfel, abecedarele se deschid şi pe
prima pagină stă mândră noua stemă a ţării. Îmi imaginez că nu poţi să nu te
încânţi, copil fiind, la culorile ei frumoase. Nu cred că putem merge mai
departe de nivelul coloristic la această vârstă, mă întreb totuşi, dacă la
clasă, pe vremea aceea, se trecea repede la pagina următoare sau se purta vreo
discuţie pe marginea acestui simbol. La pagina 16 alte două simboluri iconice –
secera şi ciocanul. Realitatea este că trebuie să muncim tovarăşi şi este
prezentă până la ediţia din 1954 (inclusiv). De altfel, din punct de vedere al
conţinutului abecedarele perioadei 1948 – 1954 sunt relativ asemănătoare. Apar
nuanţări, corectări, rectificări care ţin de actualizarea conţinutului la
realităţile vremii atât la nivelul ilustraţiilor, cât şi la nivelul textelor.
- câte ceva despre ilustraţii.
Dacă la început ele tind să reflecte realitatea în adevărul ei, de la un anumit
moment dat adevărul realităţii începe să fie înlocuit cu adevărul ideologic,
iar ilustraţiile ţin pasul şi încep să ne fie arătate lucrurile aşa cum ar
trebui să fie, nu cum sunt. Dar suntem încă în prima etapă şi realitatea anului
1948 este una preponderent rurală şi lucrul acesta se vede peste tot în
abecedar. Se văd animale, porturi populare, relaţiile dintre oameni se
desfăşoară în câmp, pe uliţă, într-un spaţiu natural, neamenajat, sunt prezente
activităţi specifice vieţii la ţară: muls, cosit, spart / tăiat lemne, sunt prezente
unelte: sapă, coasă, topor, ferăstrău, capră de tăiat lemne. Aspectul urban nu
lipseşte şi este reprezentat prin oameni care lucrează la fabrică, uneori prin
îmbrăcăminte (asta dacă socotim un sacou ca fiind mai degrabă reprezentativ
pentru oraş), apare şapca şi costumul specific acelor timpuri, un singur
automobil în tot abecedarul şi acela văzut din spate. Oraşul cu străzile şi
fabricile lui este prezent mai degrabă la nivelul textului, ulterior, cu
trecerea timpului şi apariţia noilor tehnologii, el începe să fie ilustrat –
vezi marota epocii, filatura de bumbac, uzina de tractoare.
Îmi
place foarte mult povestea tractorului românesc şi o voi spune aşa cum am
înţeles-o eu din ilustraţiile abecedarelor, nu voi ţine cont în acest moment de
împărţirea pe etape făcută mai sus. În 1946 fabrica IAR Braşov îşi schimbă
specificul producţiei. Sub comanda sovieticilor producţia de avioane este
abandonată, iar în locul ei începe producţia de tractoare. Primul tractor
românesc iese pe poarta fabricii la 26 decembrie 1946 şi poartă numele de IAR –
22. Numărul vine de la anii scurşi de la înfiinţarea societăţii în 1925. Să
revenim la tractoarele noastre şi la dorinţa comuniştilor ruşi de a proiecta un
tractor pe şenile mai performant. Apare astfel proiectul „Kiroveţ KD-35” în perioada 1946 – 1949. Se
începe producţia acestuia la uzina de tractoare din Minsk la 4 noiembrie 1950.
Se renunţă la producerea acestui model după nouă luni, iar fabricarea lui trece
în sarcina uzinei din Lipeţk şi se continuă până în 1958. România primeşte
licenţa de producţie pentru aceste tractoare în 1949, cu recomandarea ca acest
model să fie produs în Braşov, oraş care din 1950 (timp de 10 ani) se va numi
oraşul Stalin. Urmează chiar ca în 1951 ruşii să livreze o linie de asamblare
pentru aceste tractoare, dar până atunci oamenii muncii trebuiau să se descurce
cu ce aveau la dispoziţie. Bineînţeles că acest lucru devine aproape imposibil,
urmează o anchetă şi arestări sub acuzaţia de sabotaj.
În
1949 Miron Constantinescu pe atunci membru în CC al PMR, preşedinte al Comisiei
de Stat a Planificării, afirmă pe 4 octombrie într-o şedinţă că tractorul IAR este un tractor bun, dar este
scump. Este sesizată chiar o posibilă competiţie între tractoarele IAR şi
KD-35, care urmează să intre în producţie în 1951.
În
1952 Gheorghe Gheorghiu Dej afirmă că tractorul KD-35 asamblat la Braşov este cu mult mai
scump decât cel asamblat la
Lipeţk.
În
1953 se recunoaşte faptul că tractorul KD-35 produs la Braşov este de trei ori mai
scump decât cel produs în Lipeţk, ceea ce-l determină pe N. Hruşciov să afirme
la 8 iulie 1953 că „tractorul vostru este un tractor de aur”. Urmează o
răscumpărare a cotelor de participaţie deţinute de Uniunea Sovietică şi o
perioadă de negociere (1955-1956) asupra preţului acestor acţiuni.
Acest
moment tensionat din istoria tractorului românesc este vizibil şi în paginile
abecedarelor din acea vreme. Se poate observa felul cum evoluează ilustraţiile
în ceea ce priveşte reprezentarea tractorului. Dacă în perioada 1948 – 1951 este
prezent un tractor schiţat (nu am reuşit să identific modelul, dar ceva cu roţi
metalice prevăzute cu ghimpi. Sigur, au fost mai multe tractoare de felul
acesta dar nici măcar pe aproape nu sunt cu sursa de inspiraţie a desenului,
deci mă abţin), în perioada următoare 1952 – 1954, tractorul nostru începe să
semene cu KD-35. Între 1955 – 1958, avem clar de a face cu KD-35, între 1959 –
1960 apare timid tractorul UTOS-26 (cel mic), urmând ca din 1961 tractorul
UTOS-26 să se ocupe singur de desţelenit litera Ăă. [ UTOS = Uzina de Tractoare a Oraşului Stalin ]
- singular vs plural. La pagina
61 probabil şi în ediţia din 1948, dar sigur în cea din 1949, 1950 această
pereche este ilustrată folosindu-se cuvântul steag. Observăm că steagul României
îşi schimbă locul, lăsăm la o parte stema care apare pe steag, mi se pare
necesară o astfel de actualizare a simbolurilor naţionale atunci când este
cazul. Interesant este faptul că dacă până în 1950 steagul României exemplifica
singularul din 1951 el intră în formarea pluralului, probabil mergându-se pe
ideea că Uniunea Sovietică este unică şi că de la ea se pleacă în formarea
pluralului prin înfrăţirea între popoare.
- se plantează (involuntar)
seminţele unor idei de lecţie, care de-a lungul timpului vor avea dezvoltări
interesant de urmărit.
-
punctăm aici ilustraţia literei Rr, această relaţie dintre pisică şi câine,
care în 1949 este ceva normal, viaţa desfăşurându-se la ţară se transformă de-a
lungul timpului într-un subiect de controversă vizibil la nivelul ilustraţiilor
care vor însoţi această lecţie;
-
tema bunicului cu barbă albă care sparge lemne şi este ajutat de către nepot,
va avea şi ea o evoluţie spectaculoasă, dar suntem încă în 1949 şi ne încălzim
cu lemne care trebuie sparte. Facem abstracţie de faptul că şi mult după aceea
tot cu lemne ne-am încălzit, dar intrăm în perioada în care ilustraţiile
reflectă adevărul ideologic, nu pe cel al realităţii;
-
tema la masă şi ea prezentă încă din 1949 suferă modificări, cel mai probabil
din cauza regimului;
-
o lecţie care îmi imaginez că a născut vii controverse, este lecţia „Chiţ,
Chiţ”. Întâlnim aici un comic deconcertant şi mi se pare că totul pleacă de la
grupul de litere chi. Ce cuvânt mai la îndemână decât chibrit să-ţi vină în
minte şi care să facă lumină în mintea copiilor. Mergând pe firul logic al
evenimentelor constatăm că dacă e necesară lumina, acţiunea ar trebui să se
desfăşoare în întuneric. Când este întuneric? De obicei seara, noaptea. Ce faci
când este întuneric? De obicei dormi. Ce faci dacă dormi şi te trezesc nişte
zgomote suspecte? De obicei te sperii. Ei bine, nu şi Zoica, care din 1949 nu
cunoaşte frica. Dar staţi să vedeţi câte nu păţeşte Zoica de-a lungul anilor.
Noi avem date despre ea până în 1963 când probabil creşte suficient de mult
pentru a o interesa alte lucruri decât să mai apară în abecedar;
-
sunt şi lecţii care sunt atât de reuşite încât deşi trec o mulţime de ani peste
ele, ele rămân neschimbate. Sigur, se primenesc la nivelul ilustraţiilor, dar textul
rămâne oarecum constant. Amintim aici pe „Fănică şi fulgul”. Iată textul
lecţiei din 1950 „E iarnă. Brr! E tare frig. Cade câte un fulg alb şi uşor.
Fănică e în drum spre şcoală. Un fulg cade pe faţa lui. Fănică vrea să ia
fulgul în mână. Pune mâna pe faţă. Dar unde e fulgul? Pe faţă e doar o picătură
de apă. Fănică râde. Unde eşti fulg uşor? Unde ai plecat?” În această categorie
mai intră şi lecţia „Ariciul” sau „Moş Martin”;
-
„La magazinul de stat” cred că este prima lecţie despre minciună. Iată texul
aşa cum apare el în 1949 „Petru şi Florea se duc la Magazinul de Stat. La Magazinul de Stat se
găsesc de toate: unt, ouă, zahăr, peşte, pâine şi fructe. Tovarăşul Tudor
vinde. Florea spune: [-]Tovarăşe, eu vreau să cumpăr un kilogram de carne, un
kilogram de peşte şi o pâine. [-]Eu vreau două kilograme de peşte, spune Petru.
Petru şi Florea plătesc. Ei spun „bună ziua” şi pleacă.” Să vedeţi ce de
schimbări se petrec la magazin, dar niciodată rafturile nu vor fi goale.
- evoluţia traiului în comunism
şi simbolurile acestuia.
-
la pagina 25 avem un grup de copii care pleacă la război. În 1949, 1950 ei
flutură steagul României, în 1951 steagul dispare, iar din 1952 acest grup de
copii războinici este înlocuit cu un grup de copii mai paşnic, mai organizat,
care şi-au schimbat hainele între timp, iar în mâini ţin steaguri roşii pe care
le flutură cu încântare;
-
la pagina 30, în 1949, 1950, 1951 vedem că recoltarea grâului se face cu
secera, din 1952 apare mecanizarea;
-
la pagina 35, în 1949 şi 1950 un băieţel bate într-o tobă. Din 1951 nu mai este
un băieţel oarecare, este un pionier – apare cravata roşie;
-
la pagina 47, ilustraţia lecţiei „Un soldat” ţine pasul cu moda, lucrul acesta
se vede din 1952;
-
la pagina 49, lecţie pentru litera Ţţ. Iată textul din 1949, 1950, 1951 „Badea
Ion e ţăran. La ţară sunt mulţi ţărani. Munca lor dă roade pentru toţi. Lelea
Maria e ţărancă. Ea ţese mult” În 1952 textul lecţiei se modifică „Maria Ţintea
e ţesătoare. Ea ţese repede. La ţesătorie, ea arată altor ţesătoare cum să
ţeasă mai bine. Pentru munca ei, Maria Ţintea a primit o decoraţie.” Lucrul la
filatura de bumbac este o temă recurentă.
-
la pagina 50, lecţia „La piaţă” În 1949, 1950, 1951 iată cum stau lucrurile
„Voicu e cu mama la piaţă. Au venit mulţi ţărani cu căruţele. Ei au venit dela
ţară. Ţăranii au adus: lapte, unt, ouă, raţe, mălai. Mama lui Voicu a cumpărat
10 ouă, o raţă, mere. Voicu ţine raţa. [-]Mamă, multe ne mai aduc ţăranii!
spune Voicu. Un ţăran cumpără o sapă. Badea Ion cumpără o coasă. Lelea Maria
cumpără aţă.” În 1952 situaţia este alta „Voicu e cu mama la piaţă. La piaţă se
cumpără: lapte, unt, ouă, raţe, mălai. Mama lui Voicu a cumpărat 10 ouă, o
raţă, mere. Voicu ţine raţa.[-]Mamă, multe se pot cumpăra de la piaţă! spune
Voicu. Badea Ion cumpără o coasă. Badea Marin cumpără aţă.” Vă provoc să numiţi
instrumentele folosite de ţărani pentru a cântări produsele, cred că de aici
vine superioritatea farmaceutică a celui din 1952;
-
la pagina 54, lecţia „Păpuşa Lenuţei” în 1949, 1950, 1951 Lenuţa este o fată
obişnuită care se joacă cu o păpuşă de cârpă. Din 1952 Lenuţa se saltă, devine
o fetiţă cu codiţe, este îmbrăcată elegant, iar păpuşa pare a fi una de
calitate;
-
la pagina 59, lecţia „La joacă” în 1949, 1950 vedem patru copii în şir, în
frunte cu o fetiţă care duce steagul României. În 1951 aceeaşi copii doar că
steagul are stemă. În 1952 copii îşi schimbă hainele şi steagul dispare. Dacă
până în 1951 acţiunea pare a se petrece în câmp deschis, în 1952 acţiunea pare
a se muta în parc;
-
la pagina 64, lecţia „Zaharia vinde ziare”, în 1949 el vinde Scânteia, Vestea
Satelor, în 1950 – 1951 el vinde Scânteia, Scânteia Satelor. Din 1952, Zaharia
nu mai vinde ziarul ci îl cumpără, el cumpără Scânteia Tineretului;
-
la pagina 74, lecţia dedicată literei Xx, în 1949 sunt reproduse portretele lui
Marx şi Engels după o fotografie, în 1950, 1951 aceste portrete sunt desenate,
iar din 1952 dispar cu totul. Iată textul lecţiei „Xenia şi Alexe” aşa cum
apare el în 1949 – 1951 „Xenia şi Alexe sunt lucrători la o fabrică mare. Acolo
se fac multe maşini. Seara, lucrătorii se adună cu toţii în sala de adunare. Pe
pereţi sunt tablourile lui Marx şi Engels. Ei au fost mari învăţaţi şi
luptători.” În 1952 iată ce fac Xenia şi Alexe după terminarea programului
„Xenia şi Alexe sunt lucrători la o fabrică mare. Seara, lucrătorii se adună cu
toţii, în sala de adunare. Acolo, ei se sfătuesc cum să muncească mai mult şi
mai bine.”
-
la pagina 77, lecţia despre Lenin, în 1949 portretul reproduce o fotografie, în
1950, 1951 portretul este desenat, în 1952 se revine la portretul din 1949.
Textul lecţiei rămâne identic până în 1952 „Lenin a fost prietenul muncitorilor
şi ţăranilor. El a vrut ca toţi cei ce muncesc să trăiască bine. Lenin iubea
copiii. El a avut totdeauna grijă de ei. Lenin vroia ca toţi copiii
muncitorilor şi ţăranilor să trăiască mai bine, ca toţi aceşti copii să înveţe.
Toţi cei ce muncesc îl iubesc şi îl ţin minte pe Lenin. Vladimir Ilici Lenin,
marele conducător al celor care muncesc, a murit la 21 ianuarie 1924.
Învăţătura lui Vladimir Ilici Lenin călăuzeşte pe toţi oamenii muncii.”
-
la pagina 78, lecţia despre Stalin, portretul lui rămâne constant, apar
schimbări la nivelul textului. Astfel în 1949 – 1951 se vorbea despre Stalin în
felul următor „ Iosif Vissarionovici Stalin este marele conducător al Uniunii
Sovietice, marele conducător şi învăţător al tuturor celor care muncesc. Pe
tovarăşul Stalin îl cunosc toţi muncitorii şi muncitoarele, tărani şi
tărăncile, bătrâni şi tinerii. De tovarăşul Stalin a auzit toată lumea. Toţi
cei ce muncesc îl iubesc nespus de mult pe tovarăşul Stalin. I. V. Stalin este
cel mai bun prieten al copiilor. Trăiască marele conducător al Uniunii
Sovietice.” În 1952 a
doua propoziţie din acest text devine „Pe tovarăşul Stalin îl cunosc toţi
oamenii muncii, femeile şi bărbaţii, tinerii şi bătrânii.”
Abecedarul
se termină la pagina 79 cu poezia
Am şapte ani
De ce toţi zic
Că sunt mic?
Şapte ani
Am împlinit
Asta nu e
De glumit!
Vezi? Încetul
Cu încetul
Învăţai
Tot alfabetul
De acum
Eu pot citi
Glume, basme, poezii
Tot ce şcoala ne
învaţă,
Prinde bine apoi în
viaţă.
Temă: Vă previn, data viitoare vă
ascult!
