De ce plânge mama?

 

            Această carte a fost tipărită pentru prima dată în 1973, iar ediția de față reia textul de atunci care a apărut la editura Cartea Românească. Am dat peste I. D. Sîrbu absolut întâmplător, căutam ceva informații despre Silvestru Patiția, nu am găsit mare lucru, dar am aflat că a fost coleg cu autorul cărții despre care spunem cate ceva în această postare. Am rămas cu acest gând, de a-l descoperi pe Ion Dezideriu Sîrbu, mai ales după ce am aflat că istoria sa de viață l-a influențat pe Marin Preda atunci când l-a creat pe Victor Petrini, personajul cărții Cel mai iubit dintre pământeni.

Și ce să fac dacă-s ca o babă d'aia care zice ...și ce a mai zis maică? Curioasă de moare și căreia îi place să îi descoasă pe toți pentru că în felul acesta simte și ea că mai face parte din întâmplările prezentului. Ține baba la povești! Important este să ne dăm seama cât / când este bârfă și cât / când este recuperare. Trecutul are această calitate de a nu te lăsa în pace, de a te zgândări și de a-ți provoca indispoziții... în fapt, atunci când te simți rău în prezent, este o consecință a trecutului. Nu încape îndoială, pentru a rezolva indispozițiile – de orice fel – este necesară recuperarea de toate felurile.

Nu am apucat să citesc Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, nici alte lucruri scrise de I. D. Sîrbu, doar cartea aceasta ˮDe ce plânge mama?„ și care ne anunță imediat după titlu că este un roman pentru copii și părinți.

Povestea nu-i veselă și nici n-ar avea cum dat fiind faptul că ne pune în față oglinda problemelor familiale cauzate de alcool. Există multe povești triste și felul în care fiecare își găsește o rezolvare poate deveni la un moment dat un model de urmat atâta timp cât devine cunoscut celor care sunt în nevoie. I. D. Sîrbu ne propune o familie fericită într-un început, dar în care, la un moment dat, tatăl își pierde bucuria vieții și o înlocuiește cu alcool. Nu știm precis ce s-a întâmplat, știm doar că tatăl nu mai este omul bun care era odinioară. El este certat și este supus intervențiilor – concept modern – care vin din partea soției, nașilor, unchiului, mătușii de la Petroșani, ortacilor, Partidului. Nimic nu reușește să-l abată... singura soluție este plecarea soției la unchiul Gavrilă și rămânerea celor doi copii – Ligia (10 ani) și Radu (13 ani) – în grija tatălui. O soluție foarte complicată, cu multe riscuri, dar posibilă.

Tatăl își dă în petec în încercarea de a avea grijă de cei doi copii. El încearcă, chiar încearcă să asigure tot ceea ce el crede că le va fi necesar copiilor, dar încercările lui sunt stângace, nepotrivite, receptate cu neîncredere și văzute mai degrabă a fiind îndeplinirea rece a unor obligații scrise. Pe alocuri se mai simte căldura umană care se duce din ce în ce mai mult, dar pe aceasta o resimt mai mult părinții care sunt pomeniți în expresia roman pentru copii și părinți. În atari condiții, copiilor nu le rămâne decât să pună la cale un plan de a pleca spre mama lor, care acum locuiește la unchiul Gavrilă, la Obârșia Lotrului... și locul asta este tare departe.

Dar na! mintea de copil nu poate înțelege toate pericolele care pot apărea, toate primejdiile care se cer înfruntate, toate obstacolele care se cer trecute și în felul acesta planurile făcute par să fie fără de cusur în mintea copiilor. Autorul, în afara intervențiilor mai sus pomenite mai folosește un concept modern și anume acela pe care îl întâlnim în cazul copiilor care călătoresc în zilele noastre singuri – din mână în mână. Astfel, deși Ligia și Radu sunt uneori prinși în situații complicate tot timpul este cineva alături de ei. În felul acesta autorul ne scapă de grija de a ne face griji pentru viața copiilor lăsându-ne tot timpul să ne gândim la toate momentele care ne-au adus aici.

Sunt multe povești, multe metafore – pe alocuri m-am simțit ca la terapie, multe personaje cu istoriile lor de viață din care putem învăța câte ceva, unele par reale, altele par a fi puse pentru a bifa niște realități neverosimile (vezi Baci-Lascu cu al său caiet pe care sta scris „Plan ca să se umple munții Sebeșului cu vite buneˮ) și gânduri ghidușe sunt... uite, cum este cel al Ligiei care își întreabă tatăl dacă stafiile umblă doar după miezul nopții, așa cum i-a spus Sonia, prietena ei cea mai bună...

― Prostii, mârâie tata. Nu există stafii!

― Desigur, aprobă Ligia, i-am spus și eu. Sonia e o proastă. După ora douăsprezece noapte nu mai umblă pe străzi decât cei care vin de la restaurant. Și aștia nu sunt stafii, nu?

Dar cartea aceasta mi-a mai stârnit o poftă și anume aceea de a face o rubrică intitulată:

 

Menu de poveste

            Lapte gras – pag. 87

            Brânză, caș, felii de salam – pag. 109

            Mămăligă caldă și zmeură proaspătă pisată cu o lingură de lemn, torni peste ea un pic de miere, amesteci și apoi adaugi lapte proaspăt – pag. 120

            Balmoș ciobănesc d'ălă ce se face în Șușag – pag. 129

 

Temă: Evenimentele deformatoare – substrat al evoluției sau nu

 

Autor: ION DEZIDERIU SÎRBU (28 iunie 1919, Petrila – 17 septembrie 1989, Craiova)

Copertă: MIRCEA POP

Editura: Arthur (2021)

 

 

     Expresia aceasta povestind copiilor îmi pare că poate deveni foarte ușor un bun prilej de bucurie, cum la fel de ușor poate deveni un prilej de disensiune. În primul caz avem bucuria bunicului de a spune povești, de a face legătura între trecutul trăit cândva ca prezent și prezentul de acum, care va deveni trecut. Amitirile reluate din timp în timp se transformă în borne și cu ajutorul lor putem vedea cât de departe putem merge pentru a ne înțelege. În cel de al doilea caz, problema se pune de selecție, ce anume alegi să povestești copiilor; mai există și problema timpului, când alegi să povestești copiilor și eventual problema felului, cum povestești copiilor. Dar toate acestea sunt chestiuni pentru altfel de cărți și altfel de postări... astăzi recuperăm o colecție care își are și ea bucuriile și problemele ei.

    Cotrobăind după informații am dat peste Octav Minar... mamă ce personaj! A realizat în 1915 împreună cu Société Pathé Frères, o casă de film franceză, primul film despre Eminescu, intitulat Eminescu - Veronica - Creangă. Unii îl consideră pe Octav Minar drept un plastograf, George Călinescu l-a numit necrofor eminescian, cert este că datorită lui există o arhivă în care se pot găsi informații despre Eminescu. Interesul nostru pentru Octav Minar este acela că pe la finele anilor 1920 la Editura Librăriei  SOCEC & Co. S. A. apărea "Colecția Clasicilor Români și Străini pentru Copii și Tineret întemeiată și îngrijită de Octav Minar - Povestind Copiilor". Din câte am constatat pare să fie vorba de o colecție ce apare până prin anul 1948 și cuprinde trei serii. Comparând cărțile la care am avut acces pe criteriul cuprins, am constatat că selecția pieselor este diferită între cele două colecții. Sunt momente de timp diferite și nu cred că s-ar fi putut reedita întocmai seriile trecute, rămâne totuși titlul colecției ca element de legătură certă.

    Am mai găsit într-un articol semnat M.C. și apărut în Gazeta Învățământului, nr. 613 din anul 1961 o prezentare a acestei colecții. Articolul începe cu o laudă adusă Editurii Tineretului pentru gândul cel bun și anume, acela de a dărui școlarilor din clasele mai mici posibilitatea de a cunoaște creațiile unor clasici ai literaturii române dar și ale unor cunoscuți scriitori contemporani ai acelor vremuri. Dar partea cea mai consistentă din articol este dedicată prezentării aspectelor mai puțin reușite și pe care editura ar trebui să încerce să le rezolve în viitoarele apariții. 

Se pleacă de la:

• lipsa prefeței volumului dedicat lui Mihail Sadoveanu,
• se trece prin semnalarea lipsei unui portret al autorului,
• a lipsei unui glosar,
• a faptului că în volumul dedicat lui Tudor Arghezi nu sunt incluse poezii,

și se ajunge:

• la considerații legate de alegerea culorilor și a desenului de pe prima copertă. Astfel, pentru volumul dedicat lui Petre Ispirescu, editura este certată pentru culorile folosite și pentru reprezentarea Ilenei Cosânzeana, care pare mai degrabă o vrajitoare.

    Dacă unele din aceste probleme - prefață, glosar - își găsesc rezolvarea, volumul dedicat lui Petre Ispirescu apare în aceleași condiții și în anul 1966 și este o reeditare în afara colecției. O precizare, ilustrațiile apărute în aceste două cărți reprezintă o selecție din ilustrațiile volumului Basme, Petre Ispirescu, ed. Tineretului, 1959 și aparțin Floricăi Cordescu, care este sora geamănă a Marcelei Cordescu. Florica Cordescu este soția poetului Eugen Jebeleanu și se stinge din viață în anul 1965, la numai 52 de ani.

    

    Într-o notiță apărută în ziarul Luceafărul, nr. 19 din anul 1960 aflăm că pe lângă autorii deja identificați ar urma să apară și un volum dedicat lui Emil Gârleanu și unul dedicat lui Dimitrie Anghel. Nu am reușit să identific până acum niciunul din cele două volume cu pricina.

    

    Vă invit la un click pe titlul de mai jos și vă doresc să descoperiți frumusețea unei colecții delicate.

Povestind Copiilor