
Alte
cercetări au plecat de la premisa că această pierdere este imanentă mănuşilor
şi s-au axat pe găsirea de soluţii pentru a o preîntâmpina. O bunică cu spirit
practic a propus legarea mănuşilor cu un fir şi petrecerea lui prin mâneca
hainei. Această soluţie a fost în mare parte abandonată deoarece punea aceeaşi
problemă cu pierderea umbrelei.
Să
nu credeţi că astăzi nu se mai pierd mănuşi, se pierd ! şi încă multe. Uite, am
să vă povestesc păţania unui moşneag care în drum spre casă şi-a pierdut
mănuşa, poate reuşim să tragem împreună câteva concluzii care ne vor fi de
folos la iarnă.
Omul
nostru mergea prin pădure urmat de căţelul său şi fără să-şi dea seama şi-a
pierdut mănuşa. În continuare lucrurile se petrec cam ca-n Pădurea cu alune unde-şi aveau casa doi pitici şi vine şi pupăza,
şi vine şi broscuţa, şi vine şi şoricelul şi toţi trăiesc bine merci.
E!
nu e chiar aşa, mintea mea sucită trăieşte cu impresia că vede un filigran al
unei realităţi specifice – este vorba de komunalka. Păi cum să explici altfel
prezenţa a şapte personaje care se înghesuie într-un spaţiu redus. Ştiu, vor fi
unii care vor spune că este vorba despre generozitate, ospitalitate că acestea
sunt cele care permit spaţiului să se dilate, poate că au dreptate, dar mintea
mea sucită ar vrea să-i întrebe câte ceva.
Primo,
mi se pare că această chestiune a ospitalităţii poate ascunde un schepsis. Nu
este o atitudine gratuită şi asta dintr-un calcul foarte simplu, dacă suntem
mai mulţi, proprietarului îi va fi mai greu să ne scoată afară. Cele 7 personaje
îşi dau seama că nu pot dovedi în nici un fel proprietatea, simt şi ele că o
încalcă şi atunci încercă să-şi unească forţele, pe principiul unde-s mulţi
puterea creşte şi proprietatea nu sporeşte.
Secundo,
cum se explică deosebirea dintre cele 7 personaje şi felul în care îşi anunţă
prezenţa şi dorinţa lor de a locui în mănuşă şi felul în care căţelul reia în
stăpânire mănuşa. Dacă cele 7 animale sunt politicoase şi roagă frumos rând pe
rând să fie primite în mănuşă, căţelul nici nu stă de vorbă, începe imediat să
latre şi-i sperie pe locatari care vor fugi iute. Ei îşi dau seama cu nu sunt
proprietari de drept, deci nu pot revendica nimic. Ia imaginaţi-vă acum dacă
animalele şi-ar fi găsit adăpost sub o umbrelă pierdută, prin câte procese ar
fi trecut omul nostru pentru a dovedi că umbrela era a lui.
Dar
na! aşa-i cum mintea sucită, inventează sensuri doar de dragul provocărilor la
joacă, căci ce-i mai straşnic de-atât: să ai prieteni şi să tragi cu mingea în
poarta vecinului până ce acesta vine acasă şi ne pune pe fugă. Dar lasă că
ne-om face noi mari şi ne-om face propria noastră poartă la care prietenii pot
trage, important e s-o lăsăm deschisă.
Temă: Vorbim de generozitate
atunci când relaţia se duce de la egal la egal, atunci când relaţia se duce de
la mic la mare sau atunci când relaţia se duce de la mare la mic?
Autor: poveste populară
ucraineană
Ilustraţii: VALENTINA MELNICENKO
Traducere: RADU LEVÂRDĂ
Titlu original: РУКАВИЧКА
Editura: Ion Creangă – 1988
ISBN 5-301-00098-5
Redactor: Sandu Singer
Tipărit în U.R.S.S.