Cartea
aceasta surprinde de mai multe ori, cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie… să vă
povestesc. Mai întâi m-am întâlnit cu o mulţime de regionalisme, care fac
înţelegerea să se gripeze, e ca atunci când te trezeşti cu un grăunte de nisip
între dinţi, iei o gură de apă şi clăteşti, dacă ţi se întâmplă să fii o fire
ultrasensibilă te scârbeşti şi dai la o parte mâncarea, dacă nu, ai ocazia să
găseşti o pepita datorită unui grăunte de nisip. De unde să apuci un astfel de
răspuns …e la tejghea, trage blana popii
la ghealău... nu-ţi rămâne decât să prelucrezi prin rindeluire.
Mai
apoi, aşteptarea mea (asta ca să nu-i spun prejudecată) legată de acţiune a
fost lăsată afară din joc. Credeam că cifrul secret al povestirii va fi
colectivizarea, nici vorbă de aşa ceva. Deşi este enunţată la un moment dat, ea
nu reprezintă decât o potenţială soluţie la o problemă de împărţire a unui
petic de pământ. Soluţie, care în condiţiile date chiar ar putea fi benefică,
dar despre fenomenul colectivizării, nimic mai mult.
Replica
dată memoriei mele cu privire la vacanţele petrecute la ţară, m-a surprins
nepregătit. Nu mă aşteptam să găsesc un partener de colindat coclaurile lunilor
de vară petrecute la bunici, acum mulţi ani. Citeam despre o scaldă, despre o
expediţie, despre un zâmbet, despre pui cu mujdei şi răspundeam cu o altă
scaldă, cu o altă expediţie, cu un alt zâmbet, dar cu aceeaşi mâncare gustoasă,
care venea după o zi de hoinăreală, de pescuit, de construit trocare, de căutat
râme şi prins broaşte şi gărgăuni cu lumânarea…
Povestea
nu anunţă prin nimic ancorele din viaţa autorului şi totuşi acestea sunt acolo.
Afli lucrul acesta dacă vrei să ştii câte ceva despre G. D. Vasile, cât este
realitate şi cât este ficţiune asta importă prea puţin, cert este că putem
vorbi despre un fel de amintiri din copilărie, în care nostalgia nu se
desprinde cu uşurinţă, dar ea este cea care îndeamnă la rememorare.
Pretextul
povestirii este întoarcerea acasă, în sat, a fiului cel mare plecat la oraş să
înveţe carte… să bage glagorie-n devlă.
Momentul acesta în care Gelu-Porumbelu zis şi Pană-Albastră, după un porumbel
special dresat să ducă mesaje dintr-un loc în altul, creează bucurie în rândul
tuturor şi toţi copiii îl aşteaptă la rată… el aduce noutăţi, el va fi cel
trimis în misiune ba la popa să ceară arvună pentru stupi, ba la plug, ba cu
lubeniţe peste Jii, ba la primărie să îndeplinească nişte sarcini
administrative, ca na! i se dusese vestea că-i elev „iminent” aşa cum îi zice
primarul Ochi-Zeamă-de-Scoici sau Al-Doilea-După-Cristos … şi ce dezamăgire are
să păţească de pe urma acestui primar… o dezamăgire cât o trezire la realitate.
Sunt
în cartea aceasta momente care surprind transformarea copilului în adult.
Copiii se încarcă cu lucruri care nu le aparţin, ei duc mai departe istorii
trunchiate, ei nu au loc la masa adulţilor atunci când se discută lucruri
serioase, lor nu li se explică frustrările spuse bodogănind, sunt martorii unor
certuri începute cu mult timp în urmă şi neterminate… de cele mai multe ori
lucrurile acestea se vor perpetua, vezi episodul cu bătaia dintre lişteveni şi
zăvăleni pentru o sărătură de locuri.
Viaţa,
căci aceasta este expediţia neterminată, ne face să trăim de toate, cu
siguranţă nu într-o singură vară, dar începutul cu toate problemele lui, cel
puţin pentru povestea de faţă a fost vacanţa cea mare… ironic, nu?
Temă: Sunteţi un porumbel în
misiune… cât de important este pentru dumneavoastră mesajul pe care îl duceţi.
Autor: GHEORGHE D.VASILE (29 mai
1930, Lişteava, jud. Dolj – 29 iulie 1997, Bucureşti)
Copertă: SUZANA FÎNTÎNARU
Editura: Scrisul Românesc
Redactor: Dan-Ion
Vlad
Tehnoredactor:
Buteică Marilena
Tiraj: 7600. Broşate: 7600+90.
Bun de tipar: 17.XII.1975. Coli de
tipar: 9,750. Craiova, 1975.