Aleg să fiu succint cu privire la încadrarea poveştii în ideologia vremurilor anilor `50. Lupta de clasă trebuia ascuţită, nici un efort nu era precupeţit atunci când venea vorba de eliberarea de sub jugul exploatator capitalist. Din această perspectivă povestea lui Fărîmiturică are tot ceea ce îi trebuie, avem ţăranii săraci care nu-şi pot trimite copiii la şcoală, ba mai mult, interdicţia ca aceştia să frecventeze şcoala, avem ţăranii care muncesc pentru huzurul celor bogaţi, avem elementul care se naşte din popor şi devine scânteia marii revoluţii, avem pedepsirea celor bogaţi şi reuşita celor oprimaţi... e, şi cam atât cu perspectiva asta.
Mă gândesc că un copil nu-şi pune probleme ideologice, pentru el importantă este aventura propusă şi mai ales trăită prin identificarea cu personajul. Or această identificare nu prea se produce deoarece problemele eroului nostru nu sunt problemele unui copil obişnuit... dar mă rog, vremurile erau altele şi spiritul trebuia educat de timpuriu în direcţia corectă.
Atmosfera de început a poveştii îţi lasă un gust familiar, atunci când citeşti despre batrânul Croitor care îşi doreşte un suflet lângă el, nu poţi să nu te gândeşti la Geppetto şi al său Pinocchio. Dacă Pinocchio se naşte dintr-o bucată de lemn Fărîmiturică se naşte din firimiturile rămase de la masa bătrânului Croitor şi se anunţă ca fiind fiul mult aşteptat. Îşi va găsi repede prieteni de nădejde în Acul şi Degetarul bătrânului Croitor şi împreună cu un şoricuţ prostuţ vor hotărî ca a sosit momentul unor schimbări în viaţa împărăţiei.
Fărîmiturică, asemenea unui erou intuieşte ceea ce este bine şi ceea ce este rău, el ştie exact ce trebuie să facă în anumite momente!... aiurea, mie mi s-a părut că lucrează sub impulsul momentului, de aceea nici nu poate explica prea bine ceea ce urmăreşte. Şoricelul tot îl întreabă ce planuri are şi primeşte răspunsuri ambigue, doar căpătâie de informaţii, el trebuie doar să se conformeze şi să ducă la îndeplinire sarcinile trasate… la un moment dat se şi bosumflă când vede ca nu este luat în serios.
Temă: Unii se nasc din firimituri, alţii din bucăţi de lemn, sunt unele care se nasc din spuma mării, de-ar fi s-alegeţi, din ce aţi prefera să vă naşteţi?
Autor: HORIA ROBEANU (01.03.1904 – 29.11.1985)
Copertă şi ilustraţii: CLELIA OTTONE
Editura: Tineretului
Redactor carte: A. TUDORAŞ
Tehnoredactor: I. RUJAN
Dat la cules 27.VII.1957. Bun de tipar 25.III.1958. Tiraj 22100
broşat; 2050 cartonat. Hârtie semivelină de 80 gr m. p. Coli de tipar
14. Coli de editură 9,4. Ft. 16/84x108. Com. editurii 2624. Ediţia I
A 01668. Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 8 (R).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu