Biblioteca școlarului - seria a VII-a (1967 - 1969)

     Încercăm astăzi să prezentă câte ceva despre colecția Biblioteca Școlarului. Ar fi foarte multe lucruri de spus, bine ar fi să le știm pe toate. Din păcate nu sunt în posesia unor informații care să fie relevante, ce am reușit să aflu sunt mici crâmpeie, mici fire din acest ghem ce se desfășoară pe aproape 40 de ani. Titlul acesta de colecție este foarte generos și în același timp extrem de necesar. Școlarii fiind nevoiți să citească suplimentar pentru a aprofunda, a înțelege sau a-și staisface curiozitățile, editurile trebuie să vină în întâmpinarea acestor nevoi.

    Din informațiile pe care le dețin această colecție debutează în anul 1951 fără a avea o identitate vizuală. Sunt cel puțin patru volume care apar sub această titulatură, nu putem vorbi încă de o siglă sau un concept grafic unitar. Cert este că ideea unei astfel de colecții a apărut. Avem următoarele:

• A.  Alexin - Zile de tabără, ed. Tineretului 1951
• M. Prilejaeva - Cu tine sunt tovarășii, ed. Tineretului 1951, ediția a II-a 
• P. Bajov - Greierul verde, ed. Tineretului 1951
• A. Golubeva - Povestiri despre Serioja Costricov, ed. Tineretului 1951

Prima ediție a cărții Cu tine sunt tovarășii apare în 1950 dar pe coperta acesteia nu este trecut numele colecției.

    În 1952 apar cel puțin cinci volume în această colecție și deja putem vorbi de un concept grafic unitar, ba chiar de apariția unei sigle. Avem următoarele:

• Emil Gârleanu - Din lumea celor care nu cuvântă, ed. Tineretului 1952
• Mihail Sadoveanu - Dumbrava minunată, ed. Tineretului 1952
• Ion Creangă - Harap Alb, ed. Tineretului 1952
• I. L. Caragiale - O scrisoare pierdută, ed. Tineretului 1952
• I. Slavici - Zâna zorilor, ed. Tineretului 1952

        Rămânem în anul 1952 dar nu depășim anul 1953 și constatăm o schimbare a conceptului grafic și a formatului. Cel mai probabil lucrurile se schimbă undeva pe la jumătatea anului. Deși putem vorbi din nou de o identitate vizuală trebuie să remarcăm mici diferențe în ceea ce privește elemetele acestei identități a se vedea chenarul tabloului de pe prima copertă, panglica pe care scrie biblioteca școlarului. Dintre titlurile apărute avem următoarele:

• G. Topârceanu - Poezii, ed. Tineretului 1952
• Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea, ed. Tineretului 1952
• Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie, ed. Tineretului 1952
• Mihail Sadoveanu - Povestiri din război, ed. Tineretului 1952
• Vasile Alecsandri - Ostașii noștri, ed. Tineretului 1953
• Nicolae Bălcescu - Istoria românilor subt Mihai Vodă Viteazul, ed. Tineretului 1953
• Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă, ed. Tineretului 1953
• Mihai Eminescu - Călin Nebunul, ed. Tineretului 1953
• M. Gorchi - Povești și povestiri, ed. Tineretului 1953
• I. I. Mironescu - Furtună veteranul, ed. Tineretului 1953
• Al. I. Odobescu - Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, ed. Tineretului 1953

        Din anul 1953 și până în anul 1958 apar peste 100 de volume (după unele referințe). În acest interval cărțile apar într-o concepție grafică nouă, unele dintre ele apărând și în limba minorităților conlocuitoare. Amintim câteva titluri:

• Anton Pann - Povestea vorbei, ed. Tineretului 1953
• B. P. Hasdeu - Răzvan și Vidra, ed. Tineretului 1954
• Cezar Bolliac - Poezii, ed. Tineretului 1955
• Alphonse Daudet - Tartarin în Alpi, ed. Tineretului 1956
• C. Dobrogeanu Gherea - Studii critice, ed. Tineretului 1957
• I. Al. Brătescu-Voinești - Nuvele și schițe, ed Tineretului 1958

        Între 1958 - 1960 apar 36 de volume în această colecție care își schimbă din nou înfățișarea. Pentru acest interval volumele sunt numerotate. Amintim primul și ultimul volum identificat:

• Costache Negruzzi - Pagini alese, ed. Tineretului 1958
• Corneille - Racine - Teatru, ed. Tineretului 1960

        Între 1961 - 1966 apar 139 de volume în această colecție care își schimbă din nou înfățișarea. Numerotarea volumelor nu mai este continuată și se începe din nou de la numărul unu. Știu că această serie este coordonată de Silvian Iosifescu, iar coperta colecției este realizată de Dumitru Stănescu. Ca mai sus, amintim primul și ultimul volum identificat:

• I. L. Caragiale - Teatru, ed. Tineretului 1961
• ***        - Antologia fabulei românești, ed. Tineretului 1966

        Între 1967 - 1969 apar 39 de volume în această colecție care își schimbă din nou înfățișarea. Numerotarea volumelor nu mai este continuată și se începe din nou de la numărul unu. Nu știu cine coordonează această serie, dar știu că Vasile Socoliuc realizează coperta colecției. Pentru mai multe detalii a se vedea prezentarea de mai jos.

    După 15 decembrie 1969 vorbim deja de Editura Ion Creangă, iar în ceea ce privește această colecție ea nu își mai schimbă înfățișarea, doar se adaugă logo-ul editurii, numărătoarea continuă cu numărul 40. Ca fapt divers acest număr nu prezintă logo-ul despre care vorbeam mai sus, dar numele editurii este actualizat. Se pare că această serie a mers până la numărul 135, nu știu ce titlu este. Știu doar ca numărul 134 este Jurnal de bord de Jean Bart.

    Îmi dau seama că sunt foarte mulți ani, multe serii și multe schimbări, ba pe alocuri am mai și renunțat la unele amanunte, dar vreau să mai fac câteva observații căci m-am lovit de ele atunci când am documentat intervalul 1967 - 1969.

1. deși pe pagina de gardă a unor volume este prezentă expresia ediția a II-a (vezi Poezii de George Coșbuc) sau chiar ediția a III-a (vezi Chemarea străbunilor de Jack London) ele fac referire la ediții anterioare din celelalte serii.
2. nu același lucru se întâmplă cu primul volum, Negru pe alb de Costache Negruzzi unde constatăm că există și o a doua ediție care apare în anul 1969 și care reia întocmai ediția din 1967.
3. în ceea ce privește tirajele lucrurile nu sunt fixe. Au existat niște tiraje suplimentare pentru anumite titluri și au fost tipărite în aceleași condiții fără niciun fel de precizare care să ne arate că ne aflăm într-o astfel de situație. Am constatat acest lucru absolut întâmplător și norocos aș zice. Este vorba de volumul Vasile Porojan de Vasile Akecsandri care la un moment dat costă 3,00 lei, iar la un alt moment dat costă 3,50 lei.

    Vă mulțumesc că ați avut răbdare să parcurgeți toată această istorie și vă invit la o aducere aminte sper că dintre cele plăcute :)

seria Micul Actor

 Acum, pe final de an, se pregătesc serbări, se învață poezii, se încearcă să se recupereze din cumințenia promisă astfel încât cadourile de sub brad să fie cele visate. Sigur, totul se face cu un interes, dar dacă ar ști copiii câtă plăcere au părinții în a face cadoul mult visat nu s-ar mai preocupa așa de mult... sau oare știu? Mă rog, asta e o altă discuție... dar, pentru că am pomenit de serbări și emoțiile care le însoțesc, azi vreau să vă prezint câteva cărți care vor fi stat la baza unor momente festive în trecut: seria Micul Actor ce a apărut la editura Ion Creangă între anii 1971 – 1988. Cel puțin teoretic ar trebui să avem 17 volume, eu am găsit doar 16 căci volumul III din Șoimii Patriei pe scenă nu am reușit să-l dibuiesc pe nicăieri. El ar trebui să existe căci avem volumul unu, care nu este notat ca atare și apare în 1981, în 1985 apare volumul doi (aici avem notația) și în 1988 volumul patru (și aici avem notația, dar și o schimbare de format, acesta devine 200 x 130 mm – nu mai contează deoarece acesta este ultimul volum din serie).

Știe oare cineva ce s-a întâmplat cu acest volum III sau rămâne un mister?

Avem de a face cu poezii, cântece, piese de teatru, scenete, ghicitori, epigrame, imnuri, toate gândite pentru serbările școlare de final de an sau cele care se dau în cinstea diferitelor evenimente ce se cer a fi marcate prin festivități. Existau cercuri de teatru pionieresc, brigăzi artistice ce aveau nevoie de un repertoriu pe măsură și această serie se constituie într-un material de lucru. Iată ce scrie pe copreta a IV-a a primului volum Inima și Patria: „o serie cu o destinație practică, directă, fiind un îndrumător în pregătirea serbărilor școlare, a unor activități culturale pionierești, dar urmărind să atragă atenția copiilor către scrieri de calitate artistică certă pe o temă dată, legată de calendarul aniversărilor sau de cel al desfășurării procesului de învățământ.“

Lăsând la o parte sala de festivități a fiecărei școli, locul unde se mai pot desfășura astfel de activități este conform unui titlu din serie La Focul de Tabără. Iată din cuprins cu ce se delectau pionierii: Te iubim de Victor Eftimiu; Spre gloria străbunului pământ – muzica de Ion Rădulescu, versuri de Tiberiu Utan; Cântăm un imn Partidului iubit – muzica de Florin Comișel, versuri de Crișan Constantinescu; Partidului de Ana Blandiana; Robinson 001 – piesă într-un act de Ovidiu Zotta; Pasiune plus rațiune – piesă într-un act de Al. Mirodan; Ghicitori de spus cântând – muzică de Ion Tomescu – vă rog, nu aruncați cu roșii...A! Nu știți de ce? ei bine, în prezentarea de mai jos a acestei serii mi-am permis să mă joc cu niște clape virtuale eu fiind total paralel cu tot ceea ce înseamnă notație muzicală, sper să nu sune doar ca o pisică trasă de coadă 😊 Așadar, clemență!

Pe lângă bucățile acestea specifice vremurilor l-am regăsit pe Dumitru Toma, am scris aici despre o poveste de-a lui și mai are una despre care am promis să scriu și uite că nu am mai ajuns, este vorba de Trei zile anapoda. În volumul doi din Șoimii Patriei pe scenă, Dumitru Toma are o piesă – Lecția de muzică, este o bucată foarte amuzantă și drept argument vă voi spune că protagoniștii sunt Brotacul, Tânțarul și Greierele – nimic special până acum – dar când vă voi spune că pe țânțar îl chemă Afonel și că dați cu mâna după el când vă bâzâie nițel... parcă data viitoare când vă va cânta, înainte să-i acordați... nu bâzâitul ci un rând de aplauze, vă veți mai gândi un pic.

L-am regăsit pe Titel Constantinescu care mie îmi place foarte mult, sunt câteva piese de teatru, Cine e?; Paznicii grădinii; Bun găsit, casă frumoasă; A pierdut cineva ceva? în fapt el a fost o vreme regizor de teatru radiofonic. Volumul lui de memorii, Frica... și alte spaime fiind foarte interesant de citit.

Un concept interesant, pe care nu l-am mai întâlnit până acum prin cărțile pentru copii este prezent în volumul Jur să spun adevărul! de Toma Mareș (5 mai 1935, Drăghici, jud Argeș) este vorba de un joc „cuprins adesea în activitatea cercului de literatură, sub numele de proces literar, fiind o judecată, o dezbatere dramatizată a conținutului unei opere literare“ (pag. 5) Autorul își propune să lărgească „sfera de cuprindere, îmbrățișând o serie de probleme teoretice și practice, legate de formarea viitorilor cetățeni și de creșterea continuă a orizontului de înțelegere științifică a lumii și a societății, de la o vârstă fragedă, ca urmare a importanței tot mai mari acordate studiului și activităților tehnico-științifice în școli și a responsabilității față de muncă, principala îndatorire patriotică. Va fi vorba, așadar, de două forme noi de joc: procesul științific și procesul etic, menite să dezbată probleme pasionante de științe ale naturii, chimie, fizică, etică...“ (pag. 6) Sunt zece procese care la prima vedere par a fi niște piese de teatru, dar sunt ceva mai mult de atât căci fiecare personaj, fie că este acuzat sau inculpat poate aduce martori care să-i susțină cauza. Sigur, construcția poate fi ghidată astfel încât la final, judecătorul să tragă concluzia cea mai convenabilă sau cea mai de dorit, dar dacă ar fi să lăsăm liber acest joc cred că am avea de a face cu un adevărat spectacol. Iată spre exemplificare câteva procese din acest volum: Procesul Ignoranței (se discută despre concepția religioasă a facerii lumii);  Procesul potopului lui Noe; Procesul Adevărului (cum trebuie rostit adevărul – direct, pe față, trebuie spus cu curaj și primit cu bărbăție sau putem identifica anumite situații în care adevărul nu poate fi marturisit direct sau în întregime); Procesul Atomului (se dezbate dacă reclamanta – Pacea a avut de suferit de pe urma complicității dintre Atom și zeul Marte – inculpații); Procesul Cinstei (acuzatul Dan Șterpelici este adus în fața instanței pentru furtul unei compuneri aparținând d-șoarei Cela Mândru, Cinstea fiind cea care este lezată).

Voi încheia cu trei observații: 

• Volumul Poezie, Cântec, Joc apare în două ediții ușor diferite. Prima, în 1974 are 176 de pagini cea de a doua ediție apare în 1979 și are 196 de pagini. 

• Volumele apărute în această serie nu sunt ilustrate cu excepția Teatru pionieresc, volumul 3 și Șoimii Patriei pe scenă, volumul 4 care conțin niște desene ce pot fi interpretate ca idei de decor și scenografie. 

• Coperta seriei pare să fie realizată de Elena Munteanu (12 februarie 1942), artist decorator, absolventă a Institutului de arte plastice „Ion Andreescu“ din Cluj-Napoca

Salut voios !

Las la o parte serii și colecții pentru un moment căci așteptarea a luat sfârșit: am citit o carte care recuperează enorm din lumea literaturii pentru copii. Avem în față un interval de doar șase ani (1948 – 1953) unora li se poate părea puțin, mai ales dacă folosesc referințe din alte domenii, dar vă asigur... este enorm! În acest teritoriu, Salut voios! desțelenește un teren pe care nu s-a mai cultivat nimic de foarte mult timp. Sigur, putem vorbi de autori ca Iuliu Rațiu, Hristu Cândroveanu, Viniciu Gafița, Ilie Stanciu dar în aceste cărți găsim mai degrabă liste de lecturi, portrete de scriitori și scurte prezentări teoretice cu privire la problematica literaturii pentru copii. Nu este puțin, dar avem nevoie de mai mult! Ne putem întreba de ce? Înainte de a răspunde, aș vrea să împart mulțimea cititorilor în trei categorii, prima ar fi cei care sunt interesați de acest domeniu al literaturii pentru copii; a doua mulțime ar fi alcătuită din cei care au un interes în a înțelege perioada de început a comunismului și comunismul în general iar în cea de a treia categorie includ pe toți ceilalți cititori rămași.

Este evident, cea de a treia categorie, pe lângă faptul că reprezintă o majoritate este cea care trebuie stârnită. Argumentul cel mai la îndemână este un fapt banal, un loc comun și anume că este bine – ne face bine –  să cunoaștem istoria din mai multe perspective. În felul acesta înțelegerea noastră devine mai bogată și mai nuanțată. 

        În cartea aceasta dăm peste multe uși închise, în spatele cărora s-a discutat despre cum trebuie să arate implementarea sistemului comunist în domeniul literaturii pentru copii. Nu, nu tragem cu urechea – citim stenogramele acestor discuții și vedem care erau intențiile personalităților acelor vremuri. Mă rog, las acest motiv pe marginea căruia se poate broda cu ușurință și îl socotesc un bun câștigat și, atrag atenția asupra cercetării în sine. Ei bine, avem un exemplu numai bun de urmat și vă spun că, deși eu am fost câștigat din start de această carte, micul detaliu pe care am să-l amintesc acum m-a făcut să mă bucur că mai există oameni care se gândesc și la ceilalți atunci când întreprind astfel de demersuri prin biblioteci prăfuite. Am constatat cu surprindere că ori de câte ori s-a putut, a fost indicată biblioteca în care s-a găsit materialul și mai mult decât atât a fost oferită și cota materialului în cauză. Credeți-mă, uneori este mai ușor să găsești acul în carul cu fân! Cartea are un umor fin și o plăcere detectivistică se simte cu fiecare pagină întoarsă. Ajungem să urmărim personajele acelor vremuri ca într-un roman de aventuri, pe de-o parte sunt conducătorii forurilor superioare care trasează linii directoare și diriguitoare, iar pe de altă parte sunt scriitorii care încearcă să răspundă acestor directive. Sigur, timpul de acum ne permite să umblăm la sertarul cu etichete, dar nu trebuie să uităm nicio clipă că teama, teroarea și amenințările erau cât se poate de reale, iar consecințele devierii de la linia roșie trasată erau sancționate dur și prompt. Asta vreau să spun, găsim în această carte atmosferă autentică ceea ce face ca părul de pe spinare să se ridice, semn că pericolul este real.

Pentru celelalte două categorii de cititori nu voi aduce argumente specifice, asta ar însemna să vin cu exemple concrete. Mizez pe interesul lor în ceea ce privește descoperirea unei noi perspective, care, deși ar putea părea limitată dat fiind domeniul – literatură pentru copii – vă asigur că nu este cazul. Sigur, pot fi acuzat că mă țin de generalități și nu concretizez și eu nimic. Lăsând la o parte faptul că generalizarea este o importantă operație a gândirii și are la bază fapte concrete, particulare, am să vorbesc despre ipotezele de lucru propuse și care au fost demonstrate la un prag de probabilitate de peste 99,99%... e, da, sigur! mă alint și eu un pic 😊

Literatura pentru copii nu reprezintă o evadare a scriitorilor dintr-un sistem opresiv-represiv.

Fantasticul în literatura pentru copii din perioada avută în vedere a reprezentat o nucă greu de spart și de digerat.

Literatura pentru copii nu este un loc de joacă al scriitorilor adulți (a se vedea că există și scriitori copii care își iau în propriile mâini viața și „nemulțumiți de inadecvarea creațiilor artistice ale maturilor, hotărăsc să le dea acestora o pildă de literatură reușită“ – p.83)

Literatura pentru copii este un mijloc de propagandă care este folosit cu dibăcie pentru a sensibiliza sufletele adulților de mai târziu.

Literatura pentru copii este un instrument care permite modelarea viitoarei personalități a copilului, astfel încât acesta devenit adult să performeze conform cerințelor sistemului.

    Literatura pentru copii reprezintă la rândul său un domeniu în care trebuie arătată recunoștința față de poporul rus eliberator și față de conducătorii de moment.

Toate aceste idei – ipoteze sunt analizate și mai ales sunt susținute cu argumente care au fost descoperite cercetând arhivele vremii, cărți de memorii, interviuri și comunicări personale, serii și colecții de ziare și reviste și pe alocuri, amintirile proprii. Citeam la un moment dat despre o părere de rău că toată această aventură a început prea târziu și cum timpul nu iartă pe nimeni au fost pierdute multe informații la prima mână... Clar, putem vorbi de un regret în ceea ce privește pierderea unor aspecte personale, dar validarea ipotezelor este asigurată și în lipsa acestor informații. Aproape că sunt invidios pe acestă aventură intelectuală trăită prin scrierea cărții, dar știu că nu aș fi reușit o sinteză la fel de bună astfel încât mă mulțumesc să îi fiu un cititor încântat.

Tot citind despre această perioadă am găsit următoarea idee și anume că, la noi, modelul sovietic a fost aplicat cu mai multă și mai mare strășnicie, m-am întrebat de ce. Răspunsul pare să fie nevoia de a se inocula o stare de frică și teamă foarte mare astfel încât cel mai mic gradient spre pozitiv să fie privit și primit ca o relaxare, în fapt el fiind aproape egal cu zero. Era nevoie ca oamenii să devină sensibili la cele mai mici variații ale sistemului astfel încât nevoia de control să fie satisfăcută. Dacă pentru a obține o schimbare îți este suficientă o modificare de o zecime de grad pe scală, atunci controlul asupra oricărui sistem sensibil la schimbare îți este asigurat și garantat. O ipoteză!

Am să închei spunând, carte frumoasă cinste cui te-a scris!

Chapeau!

Autor: CRISTIAN ISCURLESCU

Copertă: Pogonici, Revista celor mici, nr.34 din 24 august 1949

Editura: Vremea, 2025

ISBN 978-606-081-329-3

Colecția Micii Meșteri Mari

 

         Cărțile de colorat și cele cu activități practice reprezintă un domeniu puțin explorat. Putem găsi aici mici bijuterii care ne vor stârni admirația și simțul estetic. Întâlnim nume mari, Puiu Manu, Nell Cobar, Doina Botez, Dumitru Ristea, Adrian Andronic, Stela Crețu, Anamaria Smigelschi. Suntem în prezența a ceea ce înseamnă fantezie, creativitate, căci ce reprezintă o carte de colorat, dacă nu posibilitatea de a depăși conturul, marginea și de a explora tot ceea ce înseamnă libertate. Sigur, părinții vor fi expresia aprigă a respectării regulilor, a păstrării în limitele stabilite astfel, o frunză trebuie să fie verde, un contur trebuie respectat cu sfințenie și nici să nu ne treacă prin gând să adăugăm elemente la desenul propus. Dar noi suntem copii și ne place să stârnim haos, și ne place să provocăm culoarea, creioanele noastre colorate se iau la întrecere cu fantezia autorilor (vezi cele două carți ale lui Drew Daywalt). Granițele desenului sunt acolo pentru a fi trecute fără viză.

Ăsta este un motiv pentru care cărțile de colorat sunt dificil de găsit într-o stare impecabilă. Suntem aici într-o contradicție și anume, avem pe de-o parte colecționarul care își dorește ca elementul colecției sale să fie intact și pe de altă parte copilul căruia prea puțin îi pasă de ceea ce își dorește colecționarul, acesta din urmă aflându-se și la o distanță considerabilă în timp. Nici unuia, nici altuia nu i se poate imputa nimic... fiecare cu plăcerile lui. O soluție ar fi, așa cum spunea Anamaria Smigelschi în cartea Croitorie de hârtie, să cumpărăm două cărți: una o păstrăm iar pe cealaltă o folosim ca să ne exersăm abilitățile de homo ludens – până la urmă, cu toții avem jucăriile noastre, nu-i așa?

Copiilor le face bine să lucreze cu mâinile, să exerseze mișcări complexe iar rezultatul trebuie să fie palpabil, văzut, mirosit, atins, gustat. Nu este suficient un joc pe calculator care sigur că oferă posibilitatea dobândirii unei dexterități remarcabile, este nevoie ca toate simțurile să fie implicate atunci când copilul lucrează cu mâinile – vorbim de o stimulare senzorială complexă. Sigur cercetătorii englezi au făcut ceva studii pe tema asta, iar dacă nu, iată o idee numai bună de cercetat.

Cartea de colorat este un univers în care ne putem pune la încercare calitățile, talentul nostru de estet. Aici ne putem da măsura visării noastre. Dar această activitate își are frustrările ei căci să ți se rupă vârful în ascuțitoare, este un moment dificil... și Doamne cum erau ascuțitorile de odinioară. Îmi aduc aminte de Taia al meu care mi-a adus într-o iarnă, de la Urziceni, o ascuțitoare portocalie, rotundă care întruchipa un cap de pisică și ochii ei erau două găuri în care trebuia să pui două bile mici de metal. Ce m-am mai jucat cu ea căci de ascuțit nu putea fi vorba. Creioanele mi le ascuțea tataia cu cuțitul.

Ați încercat, aveți amintiri despre cum vă chinuiați să scoateți vârful rupt din ascuțitoare? Ați folosit vreodată acea bucățică de mină la colorat sau plini de enervare ați tocat tot creionul? Pentru mine rămâne în continuare un mister de ce se rupe vârful oricât de atent lucrai.

Da, existau și cariocile pe care nu trebuia să le ascuți și găseai uneori niște culori foarte frumoase. Era clar o deosebire între a colora cu creioane vs. carioci. Principalul dezavantaj al acestora din urmă este acela că se consumau destul de repede. Puteai încerca să pui torni ceva spirt în ea, dar rezultatul era deplorabil, și mai era ceva, dacă foaia de hârtie era subțire, desenul de pe contrapagină era compromis.

Astăzi recuperăm colecția Micii Meșteri Mari apărută la editura Ion Creangă între 1977 – 1986. Nu pot să nu observ că, uneori timpul scurs între apariția diferitelor volume este destul de consintent, asta mă face să ma întreb dacă nu cumva am ratat vreun volum. Cine știe de unde sare iepurele cu tolba plină de activități și mai descopăr o altă carte... dar până atunci vă invit la un sejur de bricolaj lejer.

Precizare, primul volum al colecției apare și în limba germană în același an, 1977. Numele colecției este Kleine Große Bastler, iar titlul cărții devine Unser Spielzeug Bastelbuch.

Mai întâi o provocare și apoi vizionare... plăcută!

Micii Meșteri Mari (click aici!)

seria Lucrări Practice

 

            În 1972 apare cartea semnată de Ion N. Radu, Rachetomodele. Citim pe coperta a IV-a următoarele: „Cu această lucrare se inaugurează Seria – Lucrări Practice care pune la îndemâna elevilor prețioase informații pentru inițierea în activități politehnice. Rachetomodele ca și volumele ce vor urma, invită mâinile îndemânatice și fantezia la activități temerare, dezvoltă interesul pentru aplicațiile practice, stimulează cutezanța creatoare. Seria își propune să satisfacă multiplele preocupări ale cititorului de 10 -14 ani, determinate de ampla dezvoltare a științei și tehnicii, abordând o tematică variată. “

            Această idee nu este una nouă, undeva pe la începutul anilor 1960, editura Tineretului lansa colecția Mâini Îndemânatice, unde ni se propune o diversitate de teme: lecții de chimie, construcții pentru amatori, machete geografice, plante de cameră, elemente de lăcătușerie și altele. O simplă căutare pe net returnează destul de multe rezultate... iată, încă o colecție pe care aș vrea s-o văd recuperată 😊

            Revenind la seria de față, mă întreb câți dintre copiii vizați aveau într-adevăr preocupări de genul acesta, câți își doreau să construiească automobile, să facă îmbrăcăminte după tipar, păpușilor, să construiască stații de telecomandă? Sigur, la primul nivel, cel al imaginației, toate acestea sună foarte atractiv și cred că plăcerea șurubăritului nu poate fi negată. Dar din momentul în care ai deschis cărțile și te vei confrunta cu ariditatea termenilor, cu tot felul de schițe și planșe... eu îmi închipui un recul mare din partea copiilor. Sigur, eu văd lucrurile prin flitrul meu de ființă ușor atehnică, dar chiar și așa cred că fără o îndrumare de specialitate, multe din lucrurile propuse nu pot fi puse în practică.

            Un lucru pe care l-aș fi considerat util și pe care nu l-am întâlnit în nicio carte este o prezentare a Palatului Pionierilor (denumirea de la acea data a Palatului Național al Copiilor din București de astăzi) Acolo, existau o multitudine de ateliere / cercuri  și se puteau desfășura multe activități extrașcolare care aveau corespondent în carțile acestei serii. Istoria acestui Palat este foarte interesantă și, din nou, o căutare pe net returnează informații captivante. Pentru un plus de cunoaștere se poate consulta și cartea Palatul Primăverii, Vasile Mănuceanu, editura Tineretului, aparută în anul 1961 într-un tiraj de 5120 exemplare legate. Această carte apare cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea Palatului Pionierilor, care, pe vremea aceea își avea sediul în Palatul Cotroceni. Iată cuprinsul acestei cărți și câteva instantanee fotografice din timpul desfășurării diferitelor activități

                    Dar ne-am abătut prea mult și revin spunând că toate aceste cărți îmi par a nu se adresa unui copil în carne și oase ci ele se adresează unui copil imaginat de sistemul acelor vremuri. Este vorba de un copil construit și animat de dorințe și nevoi specifice ideologiei. Până la urmă și sistemul își dă seama că este nevoie de o modelare caci iată „principalul rol al organizației de pionieri este acela de a ajuta școala în crearea omului nou, în crearea unui om legat de partid, unui om devotat clasei muncitoare, devotat patriei.“[1] Treptat se pierde din vedere omul, respectiv copilul viu și se folosește ca referință acest portret al omului nou care este devotat cauzei. Ideea din spatele acestei serii nu este una rea, din păcate, realizarea și punearea ei în practică, ne arată că obiectivul principal nu este cel declarat și anume acela de a face accesibile domeniile politehnicii, copiilor ci principalul obiectiv este acela de a arăta copiilor cum trebuie să fie, care să fie interesele lor, care anume trebuie să fie cariera lor și de unde trebuie să înceapă.

                      Aceste cărți au o latură teoretică pregnantă și îmi par a fi rupte de posibilitățile reale ale copiilor... un singur exemplu: de multe ori, în prima parte este descris bancul de lucru și uneltele, instrumentele care se cer folosite și se indică organizarea unui mic atelier or dacă tu locuiești la bloc într-un apartament cu două camere, unde să pui toate acestea?

            De v-ați gândit vreodată cu drag la bricolaj, vă invit să răsfoiți prezentarea de mai jos și să extrageți lucrurile care prezintă interes pentru voi.

 

 

click aici

 

,

 

---

[1] Nicoleta Ionescu Gură, Palatul Cotroceni de la reședință regală la palat al pionierilor, în „Muzeul Național Cotroceni, Colocviul Național de Istorie și Istoria Artei Decorative“, 1998

Traista cu povești, seria a II-a

     Răsfoim astăzi seria a II-a dintr-o colecție foarte frumoasă și anume Traista cu povești. Această colecție debutează cu volumul Sarea în bucate de Petre Ispirescu care primește bunul de tipar în 1958 fiind dată la cules în decembrie 1957. Pe parcursul a peste 20 de ani au apărut o mulțime de titluri și tare mi-ar plăcea să le pot strânge și pe cele din prima serie, recunosc !... e un pic complicat, nu imposibil căci tirajele erau de ordinul sutelor de mii, dar sunt unele cărți care au devenit rara avis. Las pe mai târziu lamentațiile...

    Poveștile sunt nostime și au stârnit imaginația copiilor de pe oriunde s-or fi aflat aceștia și în orice timp. O poveste este o evadare care presupune ceva aventură și posibilitatea de a stabili relații pe care altfel nu ai cum să le ai. O poveste nu îți poate face rău, sigur, sunt unele care te pot înspăimânta dar nu despre ele vorbim astăzi. Nu voi continua cu niște considerații insipide despre rolul formator al poveștilor, voi spune doar că, citirea lor de către adult copiilor, asigură niște momente care nu vor fi uitate și peste timp se pot dovedi niște ancore pentru liniștea și bucuria simplă de care avem nevoie din când în când.

    Citim în această colecție și în altele - de exemplu, Povești Nemuritoare - povești de peste tot din lume și uite așa m-am trezit întrebându-mă cu ce fel de povești ne ducem și noi în colecțiile altor popoare. Tare mi-ar plăcea să văd o astfel de colecție, nu cred să nu existe... mă rog, încă o temă de cercetat :)

    În situția dată avem 18 volume cu povești rusești, coreene, chinezești, arăbești, bengali, africane și aromâne plus cele din Odiseea lui Homer și câteva neaoșe dar cu straie noi. Nu am auzit până acum de Alexandru Bardieru și Petru Rezuș, ambii cu studii de teologie și hirotonisiți și îmi par niște autori inediți în această colecție. Un alt nume care mi-a atras atenția este Iulia Murnu, m-am gândit la Ary Murnu, se pare că Iulia este nepoata acestuia.

    O observație, unele titluri apar și în limba maghiară - Cântecul Karindei, Mreană, Mreană năzdrăvană, altele în limba germană - Mreană, Mreană năzdrăvană. Or fi și altele dar eu nu am reușit să le identific.

    Nu știu ce alte povești să mai spun așa că vă invit să descoperiți mai jos o serie încântătoare!

TRAISTA CU POVEȘTI

colecția Înșiră-te Mărgărite

 

           

    Astăzi suntem pe urmele unei colecții foarte nostime și anume Înșiră-te Mărgărite. Primul volum este dat la cules în 26 martie 1956 și primește bunul de tipar în 01 aprilie 1956. Colecția debutează cu titlul Ceașca Albastră de Arkadie Gaidar – o ceșcuță este găsită spartă și cum numai oamenii pot intra într-o cămară, doar ei pot fi vinovați de acest incident. Fiind acuzați pe nedrept, un adult și un copil hotărăsc să plece un pic de acasă... prilej numai bun de descris peisaje, fapte și întâmplări, este amintită și Armata Roșie și Germania fascistă. Până la urma lucrurile se clarifică și se constată că vinovatul este un... șoricel.

            Ei, dar multe vor fi întâmplările povestite în cele 49 de cărți apărute în această colecție și vorbim aici de seriaⅠcare se întinde pe o perioadă de 4 ani (1956 – 1959) ultimul volum fiind dat la cules în 23 martie 1959 și primind bunul de tipar în 22 aprilie 1959, este vorba de Domnița Roua de Luiza Vlădescu. Există și seria a II-a, sunt apărute doar 4 titluri între iunie 1959 și martie 1960, dar despre acestea într-o postare viitoare.

            Colecția aceasta se adresează școlarilor mici și înceracă să introducă un pic de structură și organizare în lecturile acestora. Până în acel moment nu exista pe piață o colecție dedicată copiilor – exceptând Biblioteca Școlarului, aceasta fiind concentrată pe lecturile / autorii din programa școlară – or apariția acestei colecții vine să îndrepte acest neajuns. Un argument în acest sens îl poate reprezenta frenezia acordarii bunului de tipar.

            Câteva observații:

• ·  Începând cu 29 mai 1958, Povești din țara poveștilor de Ștefan Tita, din logo-ul colecției dispare expresia “carte școlarilor mici„
• · Cartea Dumbrava Minunată de Mihail Sadoveanu nu conține ilustarții și nici pentru ilustrația copertei nu este precizat autorul
• ·  Cartea Petrică și ceasul vrajit de Ion Hobana este singura din toată colecția în care se regăsesc câteva planșe colorate
• ·   Deși pe alocuri – Metelița, de A. Fadeev –  putem constata că pe pagina de gardă apare scris EDIȚIA a II-a trebuie precizat că prima ediție nu face parte din această colecție
• ·  Pentru cartea Aventurile lui Cepelică de Gianni Rodari nu am avut acces la caseta tehnică, prin urmare nu știu detalii legate de bun de tipar, dat la cules, tiraj. Cert este că se află printre puținele volume care au și variantă cartonată
• ·  Nu am mai folosit parantezele drepte atunci când am scris numele autorilor, fie că vorbim de autorii textelor, fie că vorbim de autorii ilustrațiilor. Uneori informațiile sunt contradictorii, alteori lipsesc cu desăvârșire, am ales varianta cea mai sigură și pe care am reușit să o verific... pe alocuri ColoRo m-a pus pe drumul cel bun, îi mulțumesc pentru acesta!

Așadar,

Înșiră-te Mărgărite

                         (click aici)

Serie cu tematică istorică

 

            Aceste cărți mi-au atras atenția de fiecare dată atunci când le-am văzut. Am crezut că ele fac parte dintr-o colecție și asta mai ales datorită felului în care se prezintă coperta. Putem identifica la acest nivel o anumită coerență care se întinde pe tot intervalul de apariție și anume 1959 – 1976. Ba mai mult, trecerea de la o editură la alta – Tineretului, respectiv Ion Creangă – nu alterează această coerență.

            Totuși, mă văd nevoit să spun că nu avem de a face cu o colecție ci cu o serie de cărți care posedă o anumită identitate vizuală. Sunt două elemente care lipsesc și care sunt definitorii pentru o colecție și anume numele și logo-ul, altfel aceste cărți au o tematică, au o formatare, au o machetă, au un nivel al ilustrațiilor grozav.

            Ipoteza mea este aceea că la un moment dat în redacțiile editurilor s-a pus această problemă a unei colecții pe teme istorice, fapt care a dus la apariția în anul 1976 a unui volum scris de Petru Demetru Popescu (1929 – 2018), Virtuți strămoșești și care ulterior va împrumuta acest nume unei viitoare colecții. Cărțile apărute până în acest moment deși prezintă calitățile necesare pentru a fi integrate într-o colecție nu mai puteau fi recuperate, cu excepția a două titluri ele nu au mai fost reeditate după anul 1976. Vorbim aici de Dreptatea lui Vodă, Victor Eftimiu și Minunatele fapte eroice ale unor copii, Emilian Ionescu și Valeriu Șelescu, ambele reeditate în anul 1978.

            Aceste cărți pe care le recuperăm astazi au o frumusețe aparte, vom vedea că în comparație cu cele apărute sub numele colecției Virtuți Strămoșești se află la o distanță considerabilă mai ales în ceea ce privește modul de machetare și prezentarea ilustrațiilor. Sigur, cu „Virtuți Strămoșeștiˮ intrăm în perioada anilor '80, perioadă caracterizată prin penurii la multe niveluri.

            Oricum ar fi, avem în față 25 de titluri de carți în care retrăim momente din istoria noastră – unii ar spune, atent decupate și prezentate – care încearcă să sădească sentimentul de mândrie națională, să facă să vibreze orgoliul de a fi român... și până la urmă, lucrul acesta nu poate fi așa de rău.

(click aici!)

Să Știm

 

            Omul Nou nu apare din senin... este nevoie de o furtună care zdruncină, care răscolește, care răstoarnă vechile informații, cunoștințe, date, credințe, obiceiuri. O furtună, în urma căreia lucrurile fie sunt reconstruite așa cum trebuie, fie – prin hazard – cad exact în poziția care trebuie. Oricare ar fi situația, cert este că există un plan. Unul din obiectivele acestui plan îl reprezintă ridicarea nivelului cultural și tehnic al oamenilor ținuți în bezna neștiinței vreme îndelungată.

            Un instrument cu ajutorul căruia se poate duce această luptă îl reprezintă popularizarea științei și culturii. Astfel iau naștere literatura de popularizare, brigăzile de popularizare, filmele de popularizare... totul trebuie organizat ca la carte!

            Iată, încă din 1945 apare o colecție de broșuri Știința pentru toți, editată de Cartea Rusă, această editură fiind înființată de către Asociația ARLUS. Primul număr din această colecție îl reprezintă Originea Omului, M. Plisetchi. Prima ediție apare în 1945, urmată în 1948 de a doua ediție și în 1949 de o a treia ediție.

            În 1949 ia naștere SRSC – Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii, care la rândul ei publică până pe la începutul anilor 1960 o colecție impresionantă de broșuri cu scopul popularizării științei și culturii. Organizează conferințe, brigăzi și iată că până în 1950 conform unui ziar[1] au fost organizate peste 5000 de conferințe științifice și politice ascultate de circa un milion de ascultători. Societatea a înființat peste 26 de filiale în provincie, în centrele universitare și muncitorești. Au apărut primele cinci numere din revista „Știință și Culturăˮ  organ al Societății și s-a pornit la editarea de broșuri cuprinzând conferințele cele mai importante. Această societate publică și o serie de almanahuri... nu promit, dar poate lucrurile se vor potrivi și voi prezenta unul din ele. Pe lângă toate acestea, membrii se pot recunoaște între ei și prin micile pin-uri prinse de reverul hainei... doar nu credeați că această modă este nouă, sigur, astăzi ele se văd mai mult pe ghiozdane. Mai jos un astfel de pin care reprezintă cea de a doua siglă a societății.

            În fine, să nu mă mai lungesc, ideea este că în felul acesta apare o literatură de popularizare a științei și culturii și fiecare editură își va face propria colecție. Aceasta va avea specificul ei și se va adresa propriei categorii de cititori. Ajungem în felul acesta la editura Tineretului care va publica colecția „Să Știmˮ și despre care vă voi spune câte ceva în cele de mai jos. Dar până atunci să citim un alt ziar[2] și să vedem ce spune V. I. Lenin „Popularizarea este foarte departe de vulgarizare, de banalizare. Scriitorul popularizator apropie pe cititor de o idee profundă, plecând de la datele cele mai simple și îndeobște cunoscute, arătând, cu ajutorul unor raționamente simple sau a unor exemple bine alese, concluziile principale care se pot trage din aceste date, pune mereu pe cititorul care gândește în fața a noi și noi probleme. Scriitorul popularizator nu presupune un cititor care nu gândește, care nu vrea sau nu știe să gândească, dimpotrivă, el presupune la cititorul nedezvoltat o serioasă intenție de a lucra cu capul și-l ajută să facă această muncă serioasă și grea, îl conduce, ajutându-l să facă primii pași și învățându-l să meargă mai departe singur ˮ

            Academicianul Ștefan Milcu, în ziarul mai sus menționat este de părere că o lucrare de popularizare va fi de succes atunci când sunt eliminate controversele savante, când se pune în evidență factorul uman în descoperirile științifice, când expirmarea este adecvată și experiențele personale sunt prezente și dacă se poate adăuga și o fărâmă de talent literar, rețeta aceasta nu are cum să dea greș.

            Literatura științifică de popularizare nu trebuie să se abată de la adevărul științific, ea trebuie să mobilizeze imaginația și interesul, nu trebuie să devină „un bazar de curiozitățiˮ (I.M.Ștefan) ea trebuie să ofere tinerilor care deschid poarta științei și mai târziu poarta fabicilor și uzinelor, a laboratoarelor și a secțiilor de cercetare, motivația de a căuta adevărul care se află în spatele fenomenelor pe care toată lumea le poate observa.

            Pe lângă toate aceste idei generoase se poate constata și o agendă ascunsă a acestei literaturii. În scrierile destinate adulților, se cere să se urmeze principiile materialismului dialectic, să fie combătută ideologia burgheză, să fie abordate probleme ale educației comuniste pentru a-l face pe individ să își întregească concepția științifică despre lume deoarece obscurantismul, misticismul și credințele religioase nu mai au loc... toate acestea având rolul de a-l conduce pe individ înspre construirea realismului socialist. În scrierile destinate copiilor trebuie ilustrată realitatea comuniștilor, care se află într-o continuă luptă cu elemente ale vechiului sistem, elemente putrede, pline de avariție, lipsite de empatie. Tot aici trebuie ilustrat saltul tehnologic, emanciparea, creșterea nivelului de trai, beneficiile aplicării științei în tot ceea ce înseamnă muncă. Doar două exemple, în cartea Rază de soare întâlnim un miner bătrân care povestește cum a fost păcălit și pentru 50 de galbeni a arătat boierilor locul de unde se poate scoate cărbune și aceștia au făcut milioane. În Se înalță o casă, plecând de la înmânarea unor invitații la o serbare pionierească – Nana și Vlăduț – bat la pas șantierele orașului și află multe detalii despre cum se construiește în această epocă, dar mai află cum că pe vremuri zidarii locuiau în maghernițe și construiau case pentru boieri, iar acum construiesc case pentru ei înșiși.

            Autorii acestor cărți nu sunt neapărat scriitori de literatură, ei sunt veritabili ingineri (Ilie Barbu, Mihai Tanciu, Sorin Nicolescu), medici (Leonid Petrescu) alții, scriitori (I.M. Ștefan, Tudor Opriș, Radu Nor), unul este realizatorul celebrei emisiuni TV Un zâmbet pe 16 mm (Marin Traian), faptul acesta se va vedea în felul în care este imaginată și spusă povestea. Se va vedea și în onomastică, care pe alocuri este încântătoare, îl avem pe Meșterul Clorofilă, pe profesorul Enciclopedicus, pe ing. Erasmus Georgescu, pe Moș Sandu Ciortan – bineînțeles în cartea Povestiri despre locuitorii bălții, pe roboțelul Ro, pe Radu și Costel, pe Tică și Rică.

            Tema fiecărei cărți poate fi înțeleasă cu ușurință din prezentarea acestei colecții. Am identificat într-un final 28 de titluri, cel care mi-a dat cea mai mare bătaie de cap a fost Omulețul de cristal... eu îl găseam doar în ediția a II-a și aceasta nu face parte din colecție, eh! din peripețiile unui colecționar de trecut tipărit...  în zeci de mii de exemplare.

            Lăsând la o parte toate aceste considerații, vă spun că această colecție – Să Știm – este foarte savuroasă. Vă invit să citiți despre Tică și Rică, despre profesorul Enciclopedicus și Dănuț, despre raze de soare și meteoriți, despre electroni și toate acestea pe blogul Ce am mai citit. Îi mulțumesc lui Wilkins Micawber pentru încrederea acordată și mai ales pentru faptul că scrie despre cărțile copilăriei. Așadar, click pe titlul cărții în prezentare și veți descoperi o încântătoare postare!

            Încântătoare sunt și ilustrațiile realizate de Dumitru Ionescu, Burschi Gruder, Constantin Plăcintă și am pregătit o mică surpriză la finele prezentării.

  Update:

În urmă cu ceva timp am asistat la o discuție pe Facebook legată de această colecție și au apărut câteva informații pe care eu nu le-am sesizat la momentul întocmirii acestei prezentări. Să vedem despre ce este vorba și să le luăm pe rând!

1. Enigma fluturilor (1968) Titlul Acolo unde zboară fluturii, de Mihail Arcadie Comănici, (Editura Tineretului, 1968) nu poartă sigla colecției. Cu toate acestea, Biblioteca Academiei o dă ca făcând parte din această colecție. De ce? Am reușit să prind acești fluturi și, cercetându-i mai bine, am constatat că pe ultima filă a acestei cărți se află o listă cu câteva titluri care au apărut în colecția Să știm. Interesant este felul cum este concepută această mică prezentare, mai precis titlul ei, și anume „În colecția SĂ ȘTIM au mai apărut:“ Așadar, această formulare incluzivă induce ideea că și această carte face parte din această colecție. Aici ar mai putea fi un aspect de precizat, și anume această colecție apare între anii 1958 – 1969 cu o frecvență de apariție a titlurilor descrescândă, mergând până într-acolo încât în anul 1968 nu apare niciun titlu. Să fie oare Acolo unde zboară fluturii veriga lipsă?

2. Cazul „Tică și Rică“ (1958) Titlul Tică și Rică în dezacord cu știința de Leonid Petrescu apare în anul 1958 la Editura Tineretului. În această carte nu se regăsește pe nicăieri sigla colecției și totuși, o referință care apare în Gazeta literară nr. 6 din februarie 1959 o dă ca făcând parte din această colecție. Cercetând acest dezacord putem cădea de acord asupra următoarelor date. În anul 1958 apar două titluri din această colecție:

I.M. Ștefan Din tainele cerului

dat la cules (01.IV.1958) bun de tipar (26.XI.1958) A. (03152)

Ilie Barbu Povestea unei raze de soare

dat la cules (02.VII.1958) bun de tipar (26.XI.1958) A. (03382)

Să comparăm aceste informații cu cele pentru titlul Tică și Rică în dezacord cu știința, unde avem următoarele:

dat la cules (10.VII.1958) bun de tipar (04.X.1958) A. (04830)

În acest moment putem formula câteva ipoteze de lucru, aceste trei cărți au fost gândite, concepute, scrise undeva pe la începutul – mijlocul anului 1958. Deși numărul de autorizație pentru Tică și Rică este ulterior celorlalte două, ei sunt primii care primesc bunul de tipar și, probabil, primii care intră și ies din rotativă. Redactorul de carte pentru cele trei titluri este A. Băltărețu, cel mai probabil Aurelian Băltărețu, care la rândul lui este autor de cărți de popularizare a științei, amintim Construiți aparate electrostatice – 1956, Construcții electrotehnice – 1958, Aventura stropilor de ploaie – 1988 ș.a. Speculez că între 04.X.1958 și 26.XI.1958 a apărut această idee de constituire a unei colecții – destinate copiilor –  de popularizare a științei. Sarcina creării unei identități vizuale a primit-o Dumitru Ionescu care ilustrează celelalte două volume apărute în 1958. Această identitate poate fi observată urmărind pagina de gardă. Sigur, de-a lungul timpului ea se va rafina, dar elementul central –  linia în treimea de sus a paginii – se va păstra. Așadar, Tică și Rică nu beneficiază de această identitate vizuală pentru acest prim volum, ulterior Burschi Gruder o va prelua și o va include în volumele Tică și Rică au pornit spre lună – 1961 și Tică și Rică în țara imposibilului – 1966. Ca o observație suplimentară, în acest volum din 1966 Tică și Rică trăiesc niște momente de déjà vu fără ca ei să conștientizeze acest lucru, se întâmplă asta atunci când nu îți înveți lecțiile, vezi episodul cu legile frecării.

3. Omuleții de cristal (1960/1962) Titlul Omulețul de cristal de Ioan Ionescu, care apare într-o primă ediție în anul 1960 la Editura Tineretului – această ediție face clar parte din această colecție, sigla este prezentă pe copertă. În anul 1962 apare a doua ediție a acestei cărți, dar de data aceasta sigla colecției nu se regăsește pe nicăieri. Se pune întrebarea, această a doua ediție face parte din această colecție sau nu?

Așadar, acestea fiind datele, putem trage o concluzie clară cu privire la titlurile pe care le-am analizat, mă tem că nu, și răspunsul rămâne să fie în mare parte subiectiv. Totuși, dacă interesul nostru este acela de a stabili o modalitate cât mai obiectivă pentru a determina apartenența unui element (în cazul de față – carte) la o mulțime (în cazul de față – colecție) atunci am putea imagina Teoria Punctelor Comune. Definim colecția prin elementele ei caracteristice și anume: siglă, temă, identitate vizuală (format carte, format scris, tip legătură, ilustrații, paginare, elemente grafice specifice), elemente specifice punctuale (referințe bibliografice). La rigoare putem acorda acestor elemente o valoare în funcție de importanța lor. Ulterior, orice carte poate fi evaluată cu această grilă și depinde doar de noi dacă obține punctajul minim necesar pentru a fi considerată ca făcând parte sau nu din colecție.

Sigur că putem vorbi de o anumită estetică a colecționarului sau cum i se mai spune prescurtat OCD, dar lucrul acesta nu trebuie să stea în calea aprecierii efortului de a recupera un trecut pentru care de multe ori construim poduri fără capete de pod.

        

 

   

---

[1] Scânteia, seria III, anul XIX, nr.1740 din 24 mai 1950

[2] Scânteia Tineretului, seria II, anul XVI, nr. 3396 din 15 aprilie 1960