Voi lăsa rezolvarea acestei chestiuni pentru mai târziu, după ce voi parcurge bibliografia obligatorie: Platon, Wittgenstein, Kant, Vîgotski, poate și ceva Rubinstein și neapărat Piaget... bine, și Chomsky! E clar că mă alint, dar trebuie să înțelegem că dacă oameni mari s-au ocupat de treaba asta, sigur există ceva acolo... ceva înainte de idee, înainte de cuvânt. De multe ori trăim o presimțire a acestui ceva, iar ideea și cuvântul sunt fațetele unei monede pe care o folosim pentru a intra în această casă a misterelor.
Passioaria Stoicescu a înțeles foarte bine acest joc în care cuvintele îmbracă ideea, iar ideea este cea care croiește cuvintele pe măsura ei. Dovadă stă faptul că reușește să facă acest joc accesibil micilor cititori. Îmi place foarte mult povestea despre ploaia care nu se vede. Îl avem pe Loren, un nume mai deloc întâlnit până acum în poveștile pe care le-am citit, care pictează toată ora de desen, iar la final, planșa lui este goală. Copiii au desenat tot felul de lucruri care au legătură cu ploaia și nu înțeleg nimic din ceea ce a făcut Loren. Ba, mai mult, Marcu întreabă răutăcios dacă nu cumva nota patru ar fi nimerită. Clopoțelul sună și Loren este salvat, copiii își văd de treburile lor. El va merge la profesoara de desen și îi spune că a pictat o ploaie ca afară, o ploaie adevărată, fără nici o culoare. Cum vine asta, întreabă profesoara. Răspunsul este o poezie în sine „am pictat cu pensula muiată în apă, și atât, nu cu acuarele...“
Cu ajutorul lui Loren înțelegem că ploaia există înainte să fie numită, înainte să fie descrisă, înainte chiar să fie colorată. Ploaia nu este o convenție, iar Loren pictează mai degrabă ceea ce este, el aduce în fața cititorului cea mai fidelă reprezentare deși folosește pentru asta apa de la chiuvetă.
Oare va reuși Marcu să înțeleagă că planșa goală a lui Loren nu este deloc goală? Ea conține mai mult decât desenele celorlalți copii deoarece ea nu epuizează ploaia, ci o surprinde preț de o clipă.
Dacă limitele limbajului meu înseamnă limitele lumii mele, Passionaria Stoicescu ne arată că există modalități de a depăși convenția și de a ne apropia în felul acesta de ceea ce presimțim că se află dincolo de idee sau cuvânt. Loren nu descrie ploaia, el o produce și chiar dacă o face în niște condiții controlate și cu elemente care pot fi socotite impure, el face ca sensibilitatea noastră să vibreze, să intre în rezonanță cu adevărata realitate a lucrurilor.
Nu am să merg mai departe nici cu analiza, nici cu alte povești din carte, dar vă asigur că această carte este o mică comoară, are multe idei foarte frumoase, foarte nostime, năstrușnice chiar. Pe alocuri te împinge să citești în cadență, să păstrezi ritmul, să dansezi... să îți imaginezi cum arată o meclă de melcă. Și să știți că ideologia acelor vremuri nu este prezentă. Sigur, cârcotașii vor găsi câteva trimiteri, dar vă asigur că acestea nu sunt un tribut, ci sunt valori care înțelese corect, atrag după sine comportamente și atitudini care sunt de dorit în orice societate.
Temă: Imaginați-vă un eveniment declanșator astfel încât Marcu să solicite un zece curat pentru desenul lui Loren.
Autor: PASSIONARIA STOICESCU (30 aprilie 1946, București)
Copertă și ilustrații: ANAMARIA SMIGELSCHI
Editura: Ion Creangă
Lector: IOANA RICUS
Tehnoredactor: FLORENTINA PREDA
