Expediția Nisterul 2

 

            Excursie cu clasa, momente pe care le povestești ulterior din ce în ce mai bogat în detalii. Asta până crești și ajungi în armată, un altfel de excursie, de data aceasta cu țara, dar și ea foarte bogată în momente pe care să le povestești ulterior mergând până la detaliu. Asta până crești și mai mult și nu mai ții minte care cum pe unde s-au întâmplat și le zici și tu învălmășite și cui vrea să te asculte... uite d-asta e bine să ai o pisică sau un cățel pe lângă tine sau și mai bine, să ai un cititor.

            Povestea de față pune în oglindă două copilării, una petrecută prin 1936 și cealaltă petrecută prin 1986. Prima, este cea a celebrului detectiv Al Conan Doi, cealaltă este copilăria de care are grijă partidul. Acum, ca cititor liber depinde de tine pe ce culoare vrei sa îți pui miza, pe roșu sau pe negru. Bine, negru nu chiar așa de negru!

            Dispariția unui jurnalului de expediție face ca „Manole Vasilescu, profesor de educație fizică, la o școală din județul Argeș, într-un sat destul de chisnovat ca nume, căci i se zice Mățău” să se întălnească cu maestrul detectiv Conan Doi. Împreună și din cauza unor evenimente anterioare, în care este implicată și „Bombița” ajung să tragă la hotelul „Istrița” Aici, în așteptarea unor mecanici destoinici și mai ales în așteptarea mesei, căci pe vremea aia se aștepta, nu numai masa ci și mecanicii... mă rog, în timpul asta, are loc inițierea lui Manole în tainele deducției.  

            Lucrurile sunt simple, dar nu-i uman ce se întâmplă la „Istrița” – sigur, este în spiritul vremurilor și asta mi se pare acum un avantaj deoarece putem afla printre rânduri sau pur și simplu de-a dreptul cum stateau lucruile pe atunci. Cum era servirea, cum se făcea cazarea, ce presupune o ciorbă cladă, ce este duminica pară sau impară, cât de ușor se găseau piesele pentru mașină, ce înseamnă căldura și apa caldă într-un hotel... lucruri mici, care făceau viața pe atunci, să zicem intensă. Nu intru în detalii.

            Profesorul și detectivul ajung să își povestească unul altuia cum au organizat ei câte o expediție, fiecare având interesele lui. Primul, dorind să facă cunoscută copiilor flora și fauna din Delta Dunării, cel de al doilea, dorind să descopere cetatea pierdută a Horezmului. Întâmplări amuzante sunt în ambele situații cu atât mai mult cu cât ele par să fie scornite din realitate – în cartea sa Aventuri Aproximative, Vlad Mușatescu ne deschide ușa, ne lasă să privim în culisele acestei povești.

            Un singur episod, am să citez din instrucțiunile pe care după multe acrobații cei doi – detectivul și profesorul – au reușit să le dea jos de pe perete, dar nu de alta ci de aceea că nu e bine să fii în afara legii. Avem următoarele:

            5. –  Pe timp de noapte, este preferabil să evitați coborârea la locurile mai sus citate. Avem câini răi, precum și oameni de pază. La fel de răi.

            6. –  Este interzisă folosirea de reșouri electrice în camere. Motiv pentru care prizele au fost dezafectate în totalitatea lor.

            7. –  Pentru vizionarea programului de televiziune, telefonați la orice oră din zi și din noapte, cerând recepției trimiterea unui delegat. Acesta va monta siguranța televizorului și va efectua o legătură la rețea, trăgând curent de la becul din tavan. De asemenea, este interzis să adormiți în timpul emisiunii.

           9. –  Se interzice folosirea pereților, atât din baie și din cameră, pentru transmiterea de mesaje scrise. De asemenea, pentru lustruirea încălțămintei utilizați peria de ghete. Perdelele sunt din material sintetic, și rscați zgârierea pielii.

           11. –  Foarte important! Fiind unitate de lux, micul dejun este cuprins în prețul sejurului. Acesta este servit non-stop, de la orele 6 – 8 dimineața, noi utilizând autoservicele de tip suedez.

 

            Dacă vă place trecutul – fără a cădea însă în paseism – cartea de față este ca o undiță telescopică căci pe măsură ce îi extindem segmentele putem pipăi cu vârful distanțe, momente, fapte, amintiri, întâmplări la care altfel nu am putea ajunge.

 

Temă: Folosiți cuvântul chisnovat chiar astăzi într-o discuție și înregistrați reacția.

 

Autor: VLAD MUȘATESCU (4 mai 1922, Pitești – 4 martie 1999, București)

Copertă și ilustrații: VASILE OLAC

Editura: Ion Creangă

 

 

Lector: Passionaria Stoicescu-Ivanov

Tehnoredactor: Klara Galiuc

Bun de tipar: 1. X. 1987

Apărut: 1987

Coli de tipar: 16

Comanda nr. 70339

           

Pluş Plumb

 

            Povestea aceasta mi se pare a fi mai degrabă un fel de rebus dificil. Citești definițiile dar nu reușești să găsești cuvântul care să se potrivească în careu. Citești pe verticală și orizontală, încerci să-i faci țanc plecând de le definițiile exclamative. Careul nu are dicționar și nimic nu îți vine într-ajutor, ești pe cont propriu!

            Pe undeva îmi pare că zăresc un fel de mic prinț care este deformat de niște oglinzi ai unor ani dificili. Întâmplările prin care trecem se imprimă pe suprafața noastră creând un model unic, un careu cu puncte albe și negre, care va reflecta / absorbi lumina evenimentelor, creând iluzii. Doar ni se pare că înțelegem ce se întâmplă cu alții căci în realitate suntem păcăliți de asemănările dintre modelul careului lor și al nostru. Se pleacă de la aceeași realitate, dar o definim pe potriva felului nostru de a fi.

            Pluș Plumb, un nume intenționat construit, așa cum este și Pasărea Colivie, un contrast ce se vrea integrat într-un personaj. Povestea aceasta este plină de reflectări ale realității, de definiri ale ei care surprind. Cititorul este obligat să gândească, să treacă dincolo de sensul obișnuit al cuvintelor. Nu tema careului mi se pare a fi importantă, ea este mai degrabă o fentă. Sigur, regăsirea prieteniei și dorința de realizări mărețe – cum ar fi supunerea forțelor naturii pentru asigurarea bunăstării – sunt lucruri frumoase, dar sunt doar o spoială, sunt făcute să îți ia ochii.

            Cred că atenția noastră trebuie îndreptată spre încercările de a defini creativ trebuințele pe care le simțim și trăim neplăcut deoarece suntem lipsiți de mijloacele specifice de satisfacere. Peste tot se vorbește despre mâncare, sunt imaginate flori cu miros de găină friptă. Dar o găină friptă, nu este o găină friptă, este detectivul Găină care a stat la cuptor și care acum miroase îmbătător. Și fiindcă s-a sacrificat, ajunge colonelul Găină Friptă și dacă este mâncat – riscurile de a fi găină friptă – va fi avansat post-mortem în gradul de general Găină Mâncată.

            Acesta este jocul, Pluș Plumb – actor-orchestră-decor-intrepret-autor se reîntoarce într-un oraș ce a devenit măreț prin eforturile proprii pentru a-și regăsi cinci prieteni, Pasărea Colivie, Degustătorul de Aer Comprimat, Degustătorul de Vid, Broasca Gustoaso-Țestoasă și pe Crocodil. Dincoace de Barajul Stop pornesc un joc de-a v-ați ascunselea, care se va continua de partea cealaltă a barajului... și toți se ascund și toți vor să mănânce. Îmi pare că totul este o fugă de realitate, o încercare de a strunji evenimentele, de a le face să aibă o dimensiune aparentă când ele de fapt au o dimensiune ascunsă.

            Doar un singur exemplu, la un moment dat se pleacă în căutarea unui căluț de mare despre care s-a auzit că s-ar fi angajat la un hipodrom subacvatic. Ajunși în acest loc se constată că hipodromul există, numai că nu este subacvatic deoarece oceanul a secat, a secat de foame. Căluțul este făcut afiș de către Cumătra Foamete care a trecut în compresorul ei decapotabil peste bietul căluț. Acest afiș este prins pe gardul hipodromului care este ros în mii de locuri și pe el se poate citi ”ȘOARECI, JUCAȚI LA CURSELE DE ȘOARECI„ Ei bine, în această realitate în care spectrul foamei bântuie, noi trebuie să ne jucăm șansa la o viață mai bună.

 

Temă: Surprindeți-vă foamea, ignorând-o!

 

Autor: TUDOR VASILIU (5 februarie 1950, Botoșani - ? august 2013, București)

Copertă și ilustrații: TUDOR VASILIU

Editura: Facla, Timișoara 1981

 

 

Lector: AL. JEBELEANU

Tehnoredactor: IOAN I. IANCU

Bun de tipar: 1.07.1981

Apărut 1981

Coli de tipar: 4,75

Abecedar 1963 - 1964

 

            În acest interval de doi ani nu apar modificări spectaculoase la nivelul ilustrațiilor sau al textelor. Întâlnim mai degrabă actualizări, saltul tehnologic începe să fie prezent. Predomină încă aspectele din viața rurală cu precizarea că satul se transformă, clădirile – în special cele cu funcționalitate publică, încep să fie recunoscute cu ușurință, de exemplu clădirea Sfatului Popular, primăria zilelor noastre. Pe ulițe apar camioane și este prezentă electrificarea. Aceasta a fost una dintre propunerile Partidului Comunist și după unele date se pare că a fost încheiată în anul 1970.

            Îmi pare că abecedarul acestei perioade este unul în care vechiul, într-o proporție consistentă, se amestecă cu noul. Nu este prezent omul nou, nevoile sunt satisfăcute folosindu-se vechile mijloace. Lucrurile se vor schimba începând din anul 1965, dar până atunci să vedem ce s-a mai întâmplat.

O veche dispută este tranșată

            În această perioadă se scrie – mă rog, se desenează – ultimul episod al relației dintre câine și pisică. Ei au început prin a-și disputa mâncarea, au continuat cu atitudini agresive și cu o prezență umană care încearcă să îi împace. Nimic din toate acestea par a nu fi pe placul celor care girează conținutul ilustrațiilor. Într-o ultimă încercare îi găsim pe cei doi protagoniști tot într-un fel de dispută dar mâncarea a dispărut, prezența umană de asemenea, la fel și încercarea pisicii de a întinde lăbuța. Cred că de data aceasta importantă este sonoritatea literei R și ce poate fi mai reprezentativ pentru aceasta decât mârâitul unui câine. Din 1965 această ilustrație dispare și este înlocuită cu cea a unui radio.

Mergem la cumpărături

            O singură modificare la nivelul ilustrației din abecedarul anului 1964. Probabil cuvântul Aprozar va fi fost dificil pentru copiii acelor vremuri. El este înlocuit cu Legume și Fructe, două concepte mai la îndemâna copilului deși niciunul dintre cele trei cuvinte nu cred că putea fi citit de copii. Din 1965 conjuncția și dispare, astfel magazinul va căpăta denumirea știută LEGUME-FRUCTE.

Circulația pe drumurile publice

            După cum spuneam, grupul de patru persoane din planul secund este sancționat, cel mai probabil pentru trecere neregulamentară. Pe undeva mi se pare că întrezăresc o contradicție și anume, ilustrația pare să surprindă momentul plecării de la școală, or acesta este undeva în jurul prânzului și totuși la ora aceea muncitorul încă citește articolul de fond din ziarul Scânteia.[Mai că îmi vine cred că dacă voi fi fost cenzor pentru acele vremuri, multă lume ar fi avut de suferit 😊]

Unde doarme doarme ăla micu'?

            Lumea se mută la oraș și ușor, ușor, creșterea nivelului de trai începe să transpară și în ilustrații. Se poate observa prin geamul deschis blocurile noi construite dar, poate amănuntul cel mai pregnant, care ne sugerează emanciparea, este ceasul de la mâna mamei. Îmi atrage atenția faptul că fratele își face lecțiile în aceeași cameră ceea ce ar putea să ne sugereze că spațiul locativ nu este tocmai darnic, dar sunt convins că miza cea mare este pusă pe relația dintre cele trei presonaje și pe atitudinea maternă. Avem de a face cu o familie veche într-un spațiu nou și în acest spațiu sunt posibile același sentimente. Asta trebuie să ținem minte tovarăși!

O schimbare de optică

            Pagina 28, abecedarele 1957 – 1960, fetița care udă se află în partea dreaptă, urmând ca din 1961 să se mute în partea stângă. Chiar nu am nicio idee de ce s-a făcut această schimbare, să fie vorba de o chestiune tehnică?

Repere din viața rurală

            În această ilustrație apar semnele saltului tehnologic. Provocare: descoperiți cel puțin patru diferențe marcante între ilustrațiile de mai jos.

Viața în aer liber

            Încă o modificare despre care nu am nicio idee. Sigur, putem vorbi de raportul dintre cele două personaje principale, dar mi se pare cam subțire ideea conform căreia copiii trebuie să fie cei care călăuzesc. Aștept provincia.

La masă

            Lecția aceasta înlocuiește lecția Câinele lui Radu [prezentă din 1955 - 1960]. Propun să observăm locul unde se ia masa, atmosfera, hainele, setul de veselă și tacâmuri, aranjamentul floral...toate acestea par să sugereze o zi festivă, dar acest lucru nu pare să fie în concordanță cu textul lecției. Cred mai degrabă că este tot nevoia de a sugera emanciparea familiei, creșterea nivelului de trai și de a induce copiilor idea de a da o mână de ajutor, de a face frumos la masă.

La horă

            Hora se ține în fața Sfatului Popular, se observă modificarea arhitecturii clădirii. Este un fel de recunoștință care va fi transportată peste timp și la oraș și va fi întălnită în timpul marilor congrese organizate pe stadioane.

G de la găină sau de la găini

            Din 1957 și până în 1960 avem doar o găină, din 1961 găina este înlocuită de o ilustrație care ne arată o fermă de găini. Interesant ar fi de văzut conform normelor de astăzi în ce categorie s-ar încadra ouăle acestor găini.

Pe ogor

            Schimbări atât la nivelul ilustrației, cât și al textului.

            Text '63 „Ogorul gospodăriei colective e mare. Toată lumea e la muncă. Tovarășul Ilie ară cu tractorul. Tata seamănă cu semănătoarea. El seamănă grâu. [-] În gospodăria colectivă, munca e mai rodnică, spune tovarășul Ilie. [-] Da! La vară vom avea roade bogate, răspunde tata.” Modelul caligrafic al paginii este „Tata seamănă grâu.”

            Text '66 „Ogorul cooperativei agricole este mare. Toată lumea e la muncă. Ilie ară cu tractorul. Tata seamănă cu semănătoarea. El seamănă grâu. [-] În cooperativa agricolă, munca e mai rodnică, spune o cooperatoare. [-] Da! La vară vom avea roade bogate, răspunde tata.”

            Adverbul mai este interesant pentru că induce ideea de comparație. Un termen al comparației este gospodăria colectivă, implicit, gospodăria individuală este celălalt termen. Subtil, nu? Din 1966 apelativul tovarășul dispare, rămâne doar numele Ilie, iar aprecierea comparativă va fi făcută de către o cooperatoare.

La școală

            După cum spuneam, uniforma băieților se schimbă în 1961, dar la nivelul acestei lecții schimbarea se produce abia în anul 1963.

La seceriș

            Textul acestei lecții este îmbogățit cu următoarea propoziție Colectiviștii adună roade bogate. Până prin 1970 cuvinte precum gospodăria agricolă colectivă, cooperativă, cooperatiși, colectiviști sunt prezente frecvent în abecedar, cel mai probabil este necesar ca efortul cooperativizării agriculturii să fie susținut făcând apel la toate mijloacele disponibile.

Chiț, Chiț

            Ne amintim de Zoica și de peripețiile ei cu șoricelul, care este când viu, când de jucărie, ne amintim de chibrituri și de fricile Zoicii. Ei bine, toate acestea dispar căci din 1963, grupul de litere chi beneficiază de o poveste nouă – surpriză! cu Zoica în rolul principal. Ea este protagonista unui joc de copii, un fel de Baba Oarba. Îmi pare că de data aceasta Zoica s-a transformat într-un șoricel și ea este cea care trebuie să se pună la adăpost.

30 Decembrie

            Din 1963 textul acestei lecții devine mai accesibil, este scurtat dar se păstrează avântul construirii omului nou. Această lecție împreună cu cea intitulată Brăduțul, care până acum erau la finalul abecedarului își schimbă locul, apar la pagina 74, 75. Ar fi interesant de făcut o comparație cu structura anului școlar și de urmărit dacă nu a fost vizată o potrivire anume.

            Text '63 „Este ziua de 30 Decembrie. E sărbătoare. Peste tot se văd steaguri tricolore și roșii. Tovarășa învățătoare ne-a povestit despre viața nouă din patria noastră. Se construiesc fabrici și uzine, se ridică orașe noi, se clădesc școli și locuințe pentru muncitori. Viața oamenilor muncii, de la orașe și sate, este din ce în ce mai fericită.”

            Din 1963 se renunță la poezia Otiliei Cazimir Scrisoare și apare o poezie nesemnată care poartă titlul Pace.

 

Succes în noul an școlar!