Biblioteca școlarului - seria a VIII-a (1970 - 1989)

Iată, a venit timpul să vedem cum funcționează tehnologia. Vă povesteam cu puțin timp în urmă că meșteresc la un proiect al cărui obiectiv este catalogarea cărților apărute la editura Ion Creangă în intervalul 1969 - 1989. Sunt foarte multe cărți și colecții, serii și ediții, dar, pe măsură ce sunt cercetate carte cu carte, se poate pune puțină ordine și organizare în această lume plină de surprize.

Astăzi vă invit să descoperiți seria a VIII-a din colecția Biblioteca Școlarului. Este cea mai cunoscută serie și multe din cărțile apărute încă se mai găsesc prin bibliotecile personale sau pe la anticariate. Iată câteva detalii legate de această serie:

Macheta copertei:

• macheta copertei este realizată de Vasile Socoliuc (1927 - 2008)

Ilustrația copertei: 

• ilustrația copertei este realizată de diferiți artiști ilustratori sau reprezintă reproduceri după tablouri celebre. Un fapt interesant îl reprezintă coperta volumului 94 Legende și pasteluri de Vasile Alecsandri. El apare într-o primă ediție în anul 1978, coperta fiind realizată de D. Verdeș. În anul 1982 apare ediția a II-a care dispune de o altă ilustrație a copertei doar că aceasta este atribuită lui P. Verdeș. În realitate, această ilustrație este realizată de Adrian Ionescu - pentru atribuire se poate observa volumul Pasteluri de Vasile Alecsandri apărut în anul 1984 la editura Ion Creangă în a II-a ediție. Rămâne întrebarea cine este P. Verdeș? Răspunsul este un typo dat fiind faptul că în prima ediție, cea din 1978, litera D. este deformată și poate fi interpretată ca fiind un P. Iar în 1982 s-a făcut o preluare nefericită, fără a fi făcută vreo verificare. Acestea sunt faptele, interpretarea ține de fiecare în parte.

Numerotarea cărților:

• în ceea ce privește numerotarea cărților din această serie, ea începe cu numărul 40 - Hanu Ancuței, de Mihail Sadoveanu. Volumele de la 1 la 39 apar în editura Tineretului și constituie seria a VII-a a acestei colecții (aici o prezentare). Ca o curiozitate, numărul 40 nu are imprimat pe copertă logo-ul proaspăt înființate edituri Ion Creangă (faimosul cocoș sin Punguța cu doi bani) Acest logo a apărut puțin mai târziu fiind realizat de Adrian Ionescu.

Ultimul număr din serie:

• care este ultimul număr din serie? Pe ultima copertă a volumului 108, Poezii de Octavian Goga, ediția a II-a apărut în anul 1986 apare precizarea că sunt deja 135 numere apărute. Toate eforturile pe care le-am depus au rămas nerăsplătite deoarece nu am reușit să identific acest număr 135. Ultimul număr găsit este 134, Jurnal de bord de Jean Bart, publicat în anul 1986. Interesant este faptul că în anul 1990 pe 25 ianuarie, primește bun de tipar volumul lui Ion Roman Vorbiți și scrieți corect românește. Acest volum este ediția a II-a a volumului 93 editat în anul 1978. Pe ultima copertă a acestui volum apare precizarea că sunt 134 numere apărute. Acestea sunt faptele, realitatea poate fi explicată doar pe bază de ipoteze. Cred că acea copertă pe care este prezent numărul 135 a fost concepută cu intenția de a fi folosită de mai multe ori drept ultimă copertă pentru mai multe volume și acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Intervalul de apariție:

• care este intervalul de apariție al seriei? Am ales 1970 - 1989 în ciuda faptului că ultima carte pe care am identificat-o primește bunul de tipar pe 23. III. 1987 - Baltagul, Mihail Sadoveanu, ediția a II-a. Am procedat așa deoarece cred că mai sunt ediții pe care nu am reușit să le identific.

Volumul fantomă:

• un fapt interesant îl putem constata dacă cercetăm volumul cu numărul 97, dar de unde să-l luăm, căci acest volum nu există. Volumul cu numărul 97 trebuie să fie Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir, dar pe cotorul cărții este trecut numărul 96. Nu știu de existența altei ediții care să fi remediat această eroare. Cert este că pe ultima copertă a volumului cu numărul 122, unde sunt prezentate titluri în ordinea apariției se face această corecție.

Tirajul și legătura:

• în ceea ce privește tirajul și felul de legare al copertei, lucrurile nu sunt foarte bine precizate, în primii ani ai anilor '70 aceste lucruri nu apar în caseta tehnică a cărții. Ulterior mai apar informații și ele sunt prezentate în fișa cărții la rubrica copertă / preț.

Predarea ștafetei:

• ștafeta acestei colecții va fi dusă mai departe de o altă colecție al cărei nume este Lectură Școlară. Primul volum identificat fiind Moara cu noroc de Ioan Slavici și care primește bunul de tipar în 17. III. 1987. Această colecție nu este numerotată.

Vă invit să descoperiți fișele acestor cărți și vă propun să aruncați o privire prin propriile biblioteci - poate reușim să identificăm și alte ediții apărute.

Se încarcă titlurile din arhivă...

Cărți, serii și colecții Editura «Ion Creangă» (catalog)

Sunt niște luni bune intrate în sac de când tot meșteresc și migălesc, rotunjesc și împlinesc la o idee care n-a venit tocmai din senin. Recunosc acum – îmi plac cărțile pentru copii! Cum am ajuns aici? Asta este o poveste care presupune niște vacanțe de vară petrecute la țară, undeva în județul Ialomița și, țineți-vă bine, unde exista pe vremea aceea o bibliotecă sătească. Mai presupune și ceva spirit scorbolitor (asta-i un cuvânt de-ale Maiei, bunica mea) și plăcerea de a citi povești fiicei mele. Mă rog, anii au trecut și eu am rămas cu poveștile, cu ilustrațiile, cu toate aceste cărți pe care le consider încântătoare și sper ca și alții să le găsească la fel. 

Revin la idee și vă spun că am simțit uneori nevoia de mai multă organizare, de posibilitatea de a căuta folosind toate șmecheriile pe care tehnologia le aduce, de a prinde măcar un mic firicel din ghemul asta mare, pe care îl numim generic, literatură pentru copii și pe care îl putem concretiza în fiecare carte care a fost editată de o editură sau alta. Interesul meu este reprezentat de cărțile apărute în Editura Tineretului, respectiv de cele apărute în Editura Ion Creangă. Dar care sunt aceste cărți?

Sigur, există câteva cataloage, dar acestea sunt greu accesibile, spre imposibil de găsit, fapt pentru care m-am hotărât să îmi pun la bătaie resursele astfel încât să strâng la un loc cărțile care au fost tipărite sub egida editurii Ion Creangă. Las de-o parte Editura Tineretului, acolo lucrurile sunt mai complicate, dar mă mai lupt din când în când cu câte o serie sau colecție.

Sunt în fața acestui munte și ghidul meu mi-a lăsat o hârtie pe care scrie HCM (Hotărârea Consiliului de Miniștri) nr. 2215/1969. Este actul care, printre altele, înființează Editura Ion Creangă. Prima bornă a traseului este aici, iar articolul 3, litera c spune:  Editura «Ion Creangă», cu sediul în municipiul Bucureşti, care va avea ca obiect de activitate editarea lucrărilor (originale şi traduceri) din domeniul literaturii pentru copii preşcolari şi şcolari mici, în limba română şi în limbile naţionalităţilor conlocuitoare.

Consider că încercarea asta a mea de a strânge la un loc toate cărțile care au fost tipărite în editura Ion Creangă este sortită eșecului, dar nu îmi pasă, căci fiecare carte pe care reușesc să o indexez este un pas care merită făcut și mă aduce mai aproape de ceea ce reprezintă definiția unui ideal.

Nu sunt nebun, îmi place să visez!

Traseul începe, așadar, în luna decembrie a anului 1969. Iar dacă decembrie este luna cadourilor, trebuie sa recunoaștem că puține daruri sunt mai potrivite pentru copii decât o carte. Am ales ca punct terminus tot o lună decembrie – cea din 1989. Consider că aceasta este perioada – știu că pot fi considerat cinic – de aur, dar vreau să folosesc cuvântul acesta deoarece este valoros, este bogat în semnificații și mi se pare că descrie foarte bine atmosfera din jurul acestei editurii sau cel puțin așa cum o văd eu. Această editură a scos la iveală un filon de creativitate pe care l-a exploatat în condițiile unor timpuri care au devenit din ce în ce mai dificile. Măiestria lucrărilor executate aici a fost recunoscută la târguri de profil internaționale și a fost recompensată cu multe medalii și premii.

Am totuși nevoie și de alte borne care să mă ajute pe traseu. Una dintre întrebările la care trebuie să găsesc un răspuns este cât de multe titluri putea să tipărească Editura Ion Creangă într-un an. Socot că 200 ar fi un număr rezonabil, ceea ce înseamnă, pentru cei douăzeci de ani pe care mi-am propus, undeva spre 4000 de titluri de indexat... a! e ceva treabă de făcut.

Sper să nu intru în aria profeției care se autoîmplinește, dar socotealea mea pare să aibă ceva ancoră în realitate. Într-un interviu acordat Tiei Șerbănescu și publicat în România Liberă din 6 octombrie 1970 (anul XXVIII, nr. 8072), Tiberiu Utan, directorul Editurii Ion Creangă, vorbea despre activitatea  editurii din decembrie 1969 până în octombrie 1970: 117 titluri tipărite în 3 milioane de exemplare.

Ascensiunea a început, am făcut deja peste 500 de pași și sper ca acest marcaj – pe care vă invit să dați click – să nu îl rătăcesc și încet, încet, cu fiecare pas făcut, vă invit să descoperiți acest munte... de cărți.