M-am surprins gândindu-mă la o
provocare dar nu am făcut nici o mişcare şi am lăsat gândul să se desfăşoare…
am mai păţit-o eu altădată când am pus reflectorul conştiinţei pe gândul
năstruşnic şi acesta s-a speriat şi s-a ascuns în cochilia lui asemenea unui
melc timid. Cum tot păţitu-i priceput am stat cuminte de la început şi am notat
tot ceea ce mi s-a dictat:
1)
A. C. Z. Ş. C. 7 P.
2)
H. P. Ş. P. F.
3)
F. B. Ş. F. M.
4)
T. F. B. Ş. V. F. D. M.
5)
H. P. Ş. C. S.
6)
M. C. M.
7)
C. C. G.
8)
A. Î. Ţ. M.
9)
V. P. S.
10)
F. D. P. A.
Pare
a fi un fel de cod, un mesaj cifrat, de a cărui dezlegare depinde intrarea
într-o poveste sau alta, dar despre ce poveste este vorba? Cu siguranţă nu este
vorba de această poveste căci ea este răsplata pentru cel mai iscusit spărgător
de cifruri… umblaţi încet să nu declanşaţi alarma.
M-ai terminat!
RăspundețiȘtergereE vreo sansa sa aflam rezolvarea? :-)
Drept să-ţi spun nu am făcut analiză de item :) îmi dau seama că sunt dificile, chiar eu m-am poticnit la a mi-l aduce aminte pe 10 după câteva zile de la dicteul automat :)... dar să ştii că sunt poveşti cunoscute, nimic spectaculos, poate doar 6, hai şi 7 să fie înspre imposibil de ghicit. Mai stăm un pic...
Ștergerestiu doar 8 din ele... :D
RăspundețiȘtergereUn Alan Turing printre noi, ce bine îmi pare! O provocare pe măsură, care sunt cele două cu oareşce probleme, cumva 6 şi 7?
ȘtergereHehe... 7 si 9 sunt cele cu pricina.. presupunand ca pe celelalte (si mai ales pe 6..) le-am gandit corect... :D
ȘtergereÎn cazul asta se impune să mă gândesc la trei indicii, sper să uşurez munca cu ele, nu să o complic mai tare :) Avem aşa pentru 7 indiciul este un pod schimbat în pot, pentru 9 indiciul este februarie, iar pentru 6 am un indiciu iac! şi anume nas
ȘtergereOoo.. super, deci pe 6 l-am nimerit bine. Mi-am dat seama si de 9! Cu 7 insa.. am inca mari probleme... Creierasul meu s-a sucit pe toate partile incat a inceput sa inventeze titluri de povesti precum... Curcubeu Cu Galbenus, Cararea Cu Gropi, Croitorasul Cel Gras, Cartea Cu Gaini, Coltunasi Cu Gem, Cocostarcul Cel Golas, Condurul Cu Galuste... Si n-am gasit niciun pod! :))
ȘtergereSunt teribil de amuzat, ce de poveşti noi! Îmi aduc aminte de Gianni Rodari şi "Gramatica fanteziei" în care propunea alăturarea a două cuvinte prin deschiderea aleatorie a dicţionarului şi pornind de aici să se plece în imaginarea de poveşti... se pare că am mai descoperit o modalitate de a produce alăturări pline de fantezie, sunt încântat :) A! şi mai mi-am amintit ceva, Irene, pe un blog foarte, foarte năstruşnic construia poveşti la cerere... uite, mă încumet aşa de bună voie să încerc şi eu, prea sunt darnice aceste titluri. Nu promit nimic major, doar mă gândesc! Revenind la 7-le cel problematic, mai zic aşa...podul cu pricina este în Bucureşti.
ȘtergereVai mie, mi s-a atras atenţia că am greşit indiciul cu podul... pod rămâne pod, nu-l mai schimbăm în pot... vă cer scuze, nu a fost cu intenţie, la mine în cap suna într-un fel, fapt pentru care îl şi scriam greşit...altfel, indiciul rămâne valabil.
ȘtergereDa, daaa, provocare! Tocmai ai fost provocat! :D Abia astept!
ȘtergerePoate o sa incerc si eu, ca sa 'fantezim' impreuna; parca am mai mult curaj acum :D
Off... ca orice bucurestean care se respecta, nu cunosc Bucurestiul! :)) Avem situatia in care un turist vine si ma-ntreaba: "Hey, could you please tell me where the bus stop is..?"; raspuns: "Oh.. now that's a really good question, sir! If you find it, please let me know, i've been looking for it for the last 20 minutes!". Din pacate, figura posomorata ma da de gol ca nu-s turist, ci doar un soi mohorat de bastinas.
Dar sa revenim. :) Hmm... pod.. Sa fie.. Izvor, Eroilor, Cotroceni, Mihai Bravu..? Grozavesti..? Grozavesti! Ceva.. groaznic..ingrozitor. Nu. Grozav! C. Cel Grozav. Cine-i C..? Cccastorul cel Grozav. Nu. Nu merge. Imi rezerv si aceasta noapte pentru contemplarea solutiei. Revenim. :))
Suntem foarte aproape de podul cu pricina. Uite, mai zic eu unul pentru a scurta lista şi a face căutarea mai uşoară, Mărăşeşti, a! mai este unul prin Dămăroaia, podul Constanţa, dar pe acolo trec o mulţime de trenuri rapide, să fie oare vreo legătură între tipul acesta de tren, numărul 7 dintr-o anumită echipă de fotbal, podul nostru în cauză şi şaptele nostru buclucaş?
ȘtergereÎmi plac provocările şi am ales deja... este vorba de Croitoraşul Cel Gras, încep să împletesc :)
Aaaahhh.. simt nevoia sa-mi fac Seppuku! :))) Rusine mie!! Ultimul indiciu (J.V.) este intr-adevar relevant. Mi-e rusine ca nu mi-am dat seama mai repede! x)
ȘtergereDeci, sa fie acestea raspunsurile finale corecte..? :D
1. Albă ca Zăpada și cei 7 pitici
2. Harry Potter și Piatra Filozofală
3. Fata babei și fata moșului
4. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
5. Harry Potter și Camera Secretelor
6. Muc cel Mic
7. Copiii Căpitanulul Grant
8. Alice în Țara Minunilor
9. Vântul printre sălcii
10. Frumoasa din pădurea adormită.
Surle şi trâmbiţe sunt suflate în toate cele patru zări pentru a da de veste că avem un câştigător!!! Zic încă o dată că ne jucăm, nu este necesar să ne învinovăţim! Scrieţi-mi vă rog pe adresa catecevadesprecc[arond]gmail[punct]com pentru a găsi o modalitate de a primi cartea. Vă mulţumesc şi vă aştept cu drag şi data viitoare.
ȘtergereSimt că am fost sub influenţa unui pricolici care mi-a amestecat literele şi sunetele, mai întâi l-am confundat pe t cu d, ulterior i-am dăruit lui Iren un e, îl iau înapoi, ce să fac...aşa fac pricolicii aceştia, te aiuresc, promit! încerc să fiu mai atent.
ȘtergereYippieee!!! Multumesc, Daniel! A fost super-fun!!! :)
ȘtergereHaha.. nu mai stim exact cand ne jucam noi cu cuvintele sau cand se joaca ele cu noi! :))
Da, chiar aşa! Ideea e că ne jucăm oricum ar fi şi asta-i tare fain. Plăcerea a fost şi de partea mea astfel încât îţi mulţumesc şi eu :)
ȘtergereAhaaaaa! :-))
RăspundețiȘtergereNu-i aşa că-i nostim?
ȘtergereAhaa, K.J., cate ai gasit?? :D
ȘtergereAsa, la prima ghicire, vreo cinci. Nu am timp mai mult de atat, din pacate. Dar m-am distrat :-)
ȘtergereCe-mi place, sunt ca un copil ce tocmai a descoperit şarlota de ciocolată! :)
ȘtergereCu rusine 6 si 10 nu mi-a iesit indiferent cat am sapat... Apoi m-am uitat la raspunsuri si -a napadit ciuda! :) Frumos exercitiu! Multumim!
RăspundețiȘtergereCu plăcere şi dacă tot vă interesează premiile ;) vă mai aştept... cireşele de mai sunt bune oricând :). Legat de ciuda dumneavoastră, lăsaţi-o deoparte, eu m-am gândit că 6 şi 7 vor fi dificile dar s-a dovedit că fiecare item poate reprezenta o provocare.
Ștergere