Zăpăcilă

            Cartea aceasta apare cu vreo câteva zile înainte ca marea magie albă, dansul fulgilor de nea, să se transforme în urgie şi-n strat gros cât casa mea… da, este vorba de apriga iarnă din `54, ce mai zăpăceală a fost atunci, dar nu despre încurcăturile produse de iarnă vreau să vă spun câte ceva, ţinem minte doar dezorientarea, aglomeraţia, sentimentul de apăsare, dorinţa de a ajunge repede într-un loc călduros, sigur, toate acestea le mai putem întâlni şi în alte situaţii, dar care sunt acestea?...

             Totuşi, să fim precişi, cartea apare la noi în `54 şi este o traducere a ediţiei ruseşti din 1953, dar la această dată, Zăpăcilă, avea deja 23 de ani şi vreo şase-şapte reeditări la activ. Până la urmă numărul reeditărilor cred că-l depăşeşte pe unsprezece şi nu suntem încă în ultimul tur, plus că trebuie să amintim şi traducerile… ce să mai ! istoria lui Zăpăcilă este una cunoscută, poate nu în forma aceasta, dar dacă vă spun că îmi pare că Mr. Bean îl are drept model, atunci cu siguranţă ştiţi despre ce vorbesc.

            Să nu credeţi că această carte de numai 12 pagini este, aşa cum ne spune ultima copertă, doar pentru copiii de vârstă preşcolară, ea ascunde o uşiţă ce dă înspre două realităţi ruseşti, să vedeţi unde am ajuns.

            Întâi şi-ntâi mi-a atras atenţia următoarele două versuri „Vai, ce distrat, ce zăpăcilă / Şade sus, la noi în vilă!” Sigur, poate fi vorba de un chiriaş, totuşi, tonul este unul intim, familiar, care arată că există alte raporturi între cel care face observaţia şi cel observat… şi mi-am adus aminte că am citit undeva despre komunalka – o realitate specific rusească. Este vorba de o viaţă trăită la comun de diverse persoane, care altminteri nu s-ar fi cunoscut niciodată. După Revoluţia din Octombrie, apare o criză a spaţiului locativ, care este rezolvată prin rechiziţionarea caselor, să le spunem pe nume, a vilelor, iar spaţiul de locuit este împărţit după criterii abstract matematice, astfel încât fiecărui locatar îi revine dreptul la zece metri pătraţi, fără a se ţine cont de forma pe care îi va lua aceşti zece metri pătraţi. Rezultă în final un spaţiu care va fi constituit din camera personală şi locul comun, toaleta, bucătăria, holul. E imposibil ca în aceste condiţii să nu te tragi de şireturi cu cei de lângă tine, ba mai mult, să le foloseşti şireturile.

            Mai apoi, am aflat că ilustraţiile din prima ediţie a acestei cărţi au fost înfierate într-un articol apărut în martie 1936 în ziarul Pravda, articolul se numea „Despre pictorii mâzgălitori” şi continua seria articolelor începute cu celebrul „Haos în loc de muzică”, lucrurile începeau să se precipite şi capătă consistenţă un sentiment de apăsare şi dezorientare. În acest articol sunt criticaţi doi pictori V. Conaşevici (В. Конашевича) şi V. Lebedev (В. Лебедева), coincidenţa face că ambii să fi ilustrat această carte, primul, ediţia din 1930 şi următoarele, iar celălalt ediţia din 1934… ca un pont, ediţia aceasta din `34 este o raritate. Interesant este cum au evoluat ilustraţiile de la o ediţie la alta, mai jos vă propun un joc al diferenţelor între ediţia din 1930 şi cea din 1936, ilustraţii V. Conaşevici, după aceea puteţi cuprinde în acest joc şi ilustraţiile ediţiei de faţă.

ediţia 1936 (sursa)

ediţia 1930 (sursa)

            Dar să lăsăm toate acestea deoparte – fără a le uita însă şi pentru zece minute să ne uităm la un desen animat realizat în 1975 după această poveste, dar asta nu înainte de a  o citi…

Zăpăcilă

Ce om distrat, ce zăpăcilă                            Merge fuga… la bufet

Şade sus, la noi în vilă.                                  Ca să-şi scoată un bilet.

Dimineaţa, stând în pat,                                 Iar la casa gării cere:

Dă cămaşa s-o îmbrace,                             - Iute, o sticlă de bere!

Bagă mâinile pe mâneci –

Ptiu! sunt pantalonii, drace!                          Vai, ce distrat, ce zăpăcilă

                                                                         Şade sus, la noi în vilă!

Vai, ce distrat, ce zăpăcilă

Şade sus, la noi în vilă!                                  Pe peron aleargă-ntins,

                                                                         Sare-ntr-un vagon desprins,

Dă să-şi puie pardesiul,                                Valize, legăturele

I-au spus: - Nu-i al tău, priveşte!                    Le bagă sub canapele,

                                                                          Şi-n colţ, la geam cuibărit

Jambierele îşi pune –                                     El adormi liniştit.

Nu sunt ale lui, fireşte.

                                                                           Spre dimineaţă tresaltă:

Vai, ce distrat, ce zăpăcilă                           - Care e această haltă?

Şade sus, la noi în vilă!                                    Din peron, unii trecând,

                                                                        - „Leningrad” - răspund râzând.

Iute-n mers, în loc de şapcă

O tigaie-şi pune-n cap                                      Iar adoarme puţintel,

                                                                            Iar pe geam se uită el,

Vrea mănuşile să-şi tragă                               Vede iar o gară mare

În picioare – nu încap                                       Şi întreabă cu mirare:

Vai, ce distrat, ce zăpăcilă                            - Ce gară-i asta, mă rog?

Şade sus, la noi în vilă!                                     E Popovca… Bolog?

                                                                             Din peron, unii trecând,

Într-o zi, călătorind                                          - „Leningrad” - răspund râzând.

Cu tramvaiul înspre gară

Dete buzna spre vatman                                   Iar adoarme puţintel,

Gata ca să sară-afara:                                      Iar pe geam se uită el,

                                                                             Vede iar o gară mare

- Mult stimat conducător                                    Şi întreabă cu mirare:

De tramvai, vă rog scuzaţi…

Mult tramvai, vă rog stimat                             - Ce gară-i, mă rog, aicea?

De conducător scuzaţi…                                  Iamscaia, sau cum îi zice?

                                                                             Din peron, unii trecând,

Trebuie ne-negreşit                                        - „Leningrad” - răspund râzând.

Să sta-staţi un pic, să sai

Vă rog mult ca să opriţi                                  - Ce glumiţi? atunci el zbiară,

Ga-gara lângă tramvai!                                    Merg şi merg o zi de vară,

                                                                        Merg şi-ntreb din gară-n gară,

Vatmanul îi admiră graiul                                 Şi… la Leningrad sunt iară?

Şi opri un pic tramvaiul                                   

                                                                            Vai, ce distrat, ce zăpăcilă

Vai, ce distrat, ce zăpăcilă                               Şade sus, la noi în vilă!

Şade sus, la noi în vilă!

Temă: S-a stabilit, dragostea şi procesul de creaţie te pot zăpăci tare de tot. Se pune întrebarea, care este elementul comun al acestor două trăiri.

   

Autor: S. MARŞAC (3 noiembrie 1887 Voronej, Rusia – 4 iulie 1964, Moscova)

Copertă şi ilustraţii: V. CONAŞEVICI

Traducător: A. TOMA

Titlu original: Вот какой рассеянный (1930)

Editura: Tineretului

    

Redactor de carte: Dan Faur

Tehnoredactor urmăritor: G. David

Corector: E. Vrancea

Dat la cules 20.X.953. Bun de tipar 28.I.954. Tiraj 20000+160. Hârtie velină mată de 160 gr. m/p. Coli de tipar 2. Coli de editură 0,900. Ft. 210x270. Com. editurii 936. Ediţia I. Preţul per exemplar Lei 2. A. 04878. Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare (8 S).