Cartea
aceasta apare cu vreo câteva zile înainte ca marea magie albă, dansul fulgilor
de nea, să se transforme în urgie şi-n strat gros cât casa mea… da, este vorba
de apriga iarnă din `54, ce mai zăpăceală a fost atunci, dar nu despre
încurcăturile produse de iarnă vreau să vă spun câte ceva, ţinem minte doar
dezorientarea, aglomeraţia, sentimentul de apăsare, dorinţa de a ajunge repede
într-un loc călduros, sigur, toate acestea le mai putem întâlni şi în alte
situaţii, dar care sunt acestea?...
Totuşi, să fim precişi, cartea apare la noi în
`54 şi este o traducere a ediţiei ruseşti din 1953, dar la această dată,
Zăpăcilă, avea deja 23 de ani şi vreo şase-şapte reeditări la activ. Până la
urmă numărul reeditărilor cred că-l depăşeşte pe unsprezece şi nu suntem încă
în ultimul tur, plus că trebuie să amintim şi traducerile… ce să mai ! istoria
lui Zăpăcilă este una cunoscută, poate nu în forma aceasta, dar dacă vă spun că
îmi pare că Mr. Bean îl are drept model, atunci cu siguranţă ştiţi despre ce
vorbesc.
Să
nu credeţi că această carte de numai 12 pagini este, aşa cum ne spune ultima
copertă, doar pentru copiii de vârstă preşcolară, ea ascunde o uşiţă ce dă
înspre două realităţi ruseşti, să vedeţi unde am ajuns.
Întâi
şi-ntâi mi-a atras atenţia următoarele două versuri „Vai, ce distrat, ce
zăpăcilă / Şade sus, la noi în vilă!” Sigur, poate fi vorba de un chiriaş,
totuşi, tonul este unul intim, familiar, care arată că există alte raporturi
între cel care face observaţia şi cel observat… şi mi-am adus aminte că am
citit undeva despre komunalka – o realitate specific rusească. Este vorba de o
viaţă trăită la comun de diverse persoane, care altminteri nu s-ar fi cunoscut
niciodată. După Revoluţia din Octombrie, apare o criză a spaţiului locativ,
care este rezolvată prin rechiziţionarea caselor, să le spunem pe nume, a
vilelor, iar spaţiul de locuit este împărţit după criterii abstract matematice,
astfel încât fiecărui locatar îi revine dreptul la zece metri pătraţi, fără a
se ţine cont de forma pe care îi va lua aceşti zece metri pătraţi. Rezultă în
final un spaţiu care va fi constituit din camera personală şi locul comun,
toaleta, bucătăria, holul. E imposibil ca în aceste condiţii să nu te tragi de
şireturi cu cei de lângă tine, ba mai mult, să le foloseşti şireturile.
Mai
apoi, am aflat că ilustraţiile din prima ediţie a acestei cărţi au fost
înfierate într-un articol apărut în martie 1936 în ziarul Pravda, articolul se
numea „Despre pictorii mâzgălitori” şi continua seria articolelor începute cu
celebrul „Haos în loc de muzică”, lucrurile începeau să se precipite şi capătă
consistenţă un sentiment de apăsare şi dezorientare. În acest articol sunt
criticaţi doi pictori V. Conaşevici (В. Конашевича) şi V. Lebedev (В. Лебедева),
coincidenţa face că ambii să fi ilustrat această carte, primul, ediţia din 1930
şi următoarele, iar celălalt ediţia din 1934… ca un pont, ediţia aceasta din
`34 este o raritate. Interesant este cum au evoluat ilustraţiile de la o ediţie
la alta, mai jos vă propun un joc al diferenţelor între ediţia din 1930 şi cea
din 1936, ilustraţii V. Conaşevici, după aceea puteţi cuprinde în acest joc şi
ilustraţiile ediţiei de faţă.
ediţia 1936 (sursa) |
ediţia 1930 (sursa) |
Dar
să lăsăm toate acestea deoparte – fără a le uita însă şi pentru zece minute să
ne uităm la un desen animat realizat în 1975 după această poveste, dar asta nu
înainte de a o citi…
Zăpăcilă
Ce om distrat, ce zăpăcilă Merge
fuga… la bufet
Şade sus, la noi în vilă. Ca
să-şi scoată un bilet.
Dimineaţa, stând în pat, Iar
la casa gării cere:
Dă cămaşa s-o îmbrace, -
Iute, o sticlă de bere!
Bagă mâinile pe mâneci –
Ptiu! sunt pantalonii, drace! Vai, ce distrat, ce zăpăcilă
Şade
sus, la noi în vilă!
Vai, ce distrat, ce zăpăcilă
Şade sus, la noi în vilă! Pe
peron aleargă-ntins,
Sare-ntr-un
vagon desprins,
Dă să-şi puie pardesiul, Valize,
legăturele
I-au spus: - Nu-i al tău, priveşte! Le bagă sub canapele,
Şi-n
colţ, la geam cuibărit
Jambierele îşi pune – El
adormi liniştit.
Nu sunt ale lui, fireşte.
Spre
dimineaţă tresaltă:
Vai, ce distrat, ce zăpăcilă -
Care e această haltă?
Şade sus, la noi în vilă! Din
peron, unii trecând,
-
„Leningrad” - răspund râzând.
Iute-n mers, în loc de şapcă
O tigaie-şi pune-n cap Iar
adoarme puţintel,
Iar
pe geam se uită el,
Vrea mănuşile să-şi tragă Vede
iar o gară mare
În picioare – nu încap Şi
întreabă cu mirare:
Vai, ce distrat, ce zăpăcilă -
Ce gară-i asta, mă rog?
Şade sus, la noi în vilă! E
Popovca… Bolog?
Din
peron, unii trecând,
Într-o zi, călătorind -
„Leningrad” - răspund râzând.
Cu tramvaiul înspre gară
Dete buzna spre vatman Iar
adoarme puţintel,
Gata ca să sară-afara: Iar
pe geam se uită el,
Vede
iar o gară mare
- Mult stimat conducător Şi
întreabă cu mirare:
De tramvai, vă rog scuzaţi…
Mult tramvai, vă rog stimat -
Ce gară-i, mă rog, aicea?
De conducător scuzaţi… Iamscaia,
sau cum îi zice?
Din
peron, unii trecând,
Trebuie ne-negreşit -
„Leningrad” - răspund râzând.
Să sta-staţi un pic, să sai
Vă rog mult ca să opriţi -
Ce glumiţi? atunci el zbiară,
Ga-gara lângă tramvai! Merg şi merg o zi de
vară,
Merg
şi-ntreb din gară-n gară,
Vatmanul îi admiră graiul Şi…
la Leningrad
sunt iară?
Şi opri un pic tramvaiul
Vai,
ce distrat, ce zăpăcilă
Vai, ce distrat, ce zăpăcilă Şade
sus, la noi în vilă!
Şade sus, la noi în vilă!
Temă: S-a stabilit, dragostea şi
procesul de creaţie te pot zăpăci tare de tot. Se pune întrebarea, care este
elementul comun al acestor două trăiri.
Autor: S. MARŞAC (3 noiembrie
1887 Voronej, Rusia – 4 iulie 1964, Moscova)
Copertă şi ilustraţii: V.
CONAŞEVICI
Traducător: A. TOMA
Titlu original: Вот какой
рассеянный (1930)
Editura: Tineretului
Redactor de carte: Dan
Faur
Tehnoredactor
urmăritor: G. David
Corector: E. Vrancea
Dat la cules 20.X.953. Bun de tipar 28.I.954. Tiraj 20000+160. Hârtie
velină mată de 160 gr. m/p. Coli de tipar 2. Coli de editură 0,900. Ft . 210x270. Com.
editurii 936. Ediţia I. Preţul per exemplar Lei 2. A . 04878. Pentru
bibliotecile mici indicele de clasificare (8 S).
Tema pentru acasa - elementul comun este un gol in stomac care semnaleaza prezenta unei stari aproape euforice. La mine, cel putin :-)
RăspundețiȘtergereFoarte faine ilustratiile. Interesanta si ideea de comunitate de locatari, uitasem de ea. Dar nu este numai ruseasca, nu? Acum ceva zeci de ani, inainte de ultimul razboi mondial cred, gaseai chiar si in Romania genul acesta de locuinte. Imi aduc aminte de o matusa in varsta care locuia intr-o astfel de vila - genul unde intrai si gaseai papucii tuturor lasati la usi si flori in ghivece mari pe paliere. A, si mici tablouri pictate pe casa scarii. Nu?
Mi-am amintit că am citit cândva o carte despre experimentul Căţelu, un ansamblu de locuinţe care propunea convieţuirea "întrelaolaltă" - este un cuvânt din această poveste, dar trebuie să caut să-mi aduc mai bine aminte... de-am putea ţine minte toate lucrurile, ei, chiar! ce ar fi?, ce ne-am face?
RăspundețiȘtergereTreaba asta cu ghivece pe paliere si tablouri sau tablouri cu ghivece sau şi mai bine, poze din calendare cu flori, încă se mai vede prin unele scări de bloc, dar îmi vine să cred că este mai degrabă mâna unei singure persoane decât mâna unui colectiv, plus că în komunalka (din câte am înţeles) spaţiul comun nu beneficia de înfrumuseţare, el era doar folosit până la epuizare, dacă pot să zic aşa.