Ceea ce era de demostrat a fost demonstart în cartea Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă 1948 – 1953 de Cristian Iscrulescu adică, literatura pentru copii nu este un loc de joacă, în care creativitatea poate fi lăsată să hălăduiască pe coclauri și să se întoarcă acasă cu povești fantastice. Nu, ea trebuie pusă în slujba făuririi omului nou. Așadar, citind cărți pentru copii care depășesc perioada de mai sus, constatăm că nu putem face altceva decât să aducem argumente suplimentare care validează ipoteza conform căreia politicul a trasat niște linii directoare și în producția de carte pentru copii.
Or așa stând lucrurile, gândul meu ia forma unei întrebări și anume, dacă se poate aduce în discuție ceva nou în această direcție căci existența propagandei a fost clar demonstrată. Nu vreau să mă transform într-un pescuitor de perle, care deschide scoică după scoică în speranța că într-o zi va da peste cea mai strălucitoare perlă și iată-l de fiecare dată în fața aceluiași conținut. Răspunsul e clar, activitatea aceasta nu trebuie să fie una de subzistență ci una de cercetare, care poate transforma pescarul într-un biolog marin. Dar adâncimile acestea sunt greu de ajuns astfel încât îmi zic să nu uit de bucuria de a te scălda în ape mai mici...
Nu, nu e cazul ca acum să intre vioara... sunt în continuare lucruri care merită aduse la suprafață astfel încât, mozaicul acesta – literatura pentru copii – să se întregească cât mai mult.
Uite, spre exemplu cartea de față este o colecție de povestiri despre pionieri doar că nu avem de a face cu pionieri reali ci cu unii construiți. Am această imagine pe care tot încerc să o clarific și anume, că la început, personajele din cărțile pentru copii erau inspirate din viața reală, urmărindu-se ca cititorul să se identifice cu ele și mai apoi să transforme în realitate atitudini și comportamente. Cu timpul, personajele nu mai sunt inspirate din viața reală ci devin o reflecție a unei imagini, a unui prototip, iar cititorul nu se mai recunoaște în ele decât parțial și accidental, el nu va mai putea prelua atitudinile și comportamentele transformându-le în realitate. Ajungem în felul acesta în situația elevului care poate reproduce formulele dar nu știe să le aplice în rezolvarea problemelor.
În bucata Demnitate ni se relatează cazul lui Nicolae Crișan, pionier din Brașov, care într-o zi, în fața hotelului Postăvaru a fost acostat de o turistă venită din Germania, care în schimbul unei cutii cu gumă de mestecat plus o bancnotă de 5 dolari voia să primească cravata și insigna de pionier. Copiii din jur constată că acest schimb nu are loc și că Nicușor îi explică doamnei de unde poate procura însemnele dorite și că el nu le poate da la schimb deoarece sunt primite de la tatăl său care devenise pionier în prima generație, cea din 1949.
Cititorul are în față imaginea pionierului ideal și nu a unui copil care „nu refuză guma de mestecat oferită de turiști, ba chiar îi acostează pe aceștia în chip supărător, întinzând mâinile prin geamurile mașinilor, fără nicio demnitate“ Lăsând la o parte faptul că era ilegal să deții valută pe vremea aceea, ne atrage atenția cravata de pionier. După ilustrație, acțiunea se petrece după anul 1972 căci este prezent tricolorul pe marginile cravatei. Dar Nicușor, ne spune că această cravată este primită de la tatăl său care a devenit pionier în 1949, or la acel moment, cravata era roșie, fără tricolor pe margine. Se vede că povestea este cusută cu ață albă și mai mult decât atât, autorul nu este un fitecine, este chiar vicepreședintele Consiliului Național al Organizației Pionierilor care la a II-a Conferință Națională a Organizației Pionierilor[1] ce a avut loc în octombrie 1971 prezintă Raportul privind îmbunătățirile ce se propun a fi aduse statutului unităților și detașamentelor de prionieri din Republica Socialistă România și regulamentului consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România . În acest raport este prezentată propunerea ca tricolorul să apară pe marginile cravatei roșii de pionier. În fapt, sintagma cravata roșie cu tricolor, apare mult mai târziu dovadă fiind statutul pionierului. Astfel, în Statutul Unităților și Detașamentelor de Pionieri din Republica Socialistă România, publicat în decembrie 1971, la punctul 18 scrie: „Pionierii poartă uniformă, cravată roșie, insignă și însemne pionierești. Cravata de pionier are tricolorul pe marginea laturilor egale.“ În statutul pulicat în 1975, la punctul 24 se poate citi: „Pionierii poartă uniformă, cravată roșie cu tricolor, insignă și însemne pionierești. Cravata de pionier are tricolorul pe marginea laturilor egale.“
Acest excurs prin conferințe și statute nu este gratuit căci observăm că cineva care a avut acces de la bun început la istoria însemnelor pionierești alege să construiscă o poveste în care mai important este felul de a fi. O poveste în care norma comportamentală este mai importantă decât adevărul istoric. Sigur, la rigoare, mi se poate imputa că nu am de unde să știu dacă nu cumva Nicușor a cusut chiar el tricolorul pe marginea cravatei, dar asta ridică o altă problemă și anume oare atunci când s-a trecut la cravata roșie cu tricolor ce s-a întâmplat cu mulțimea de cravate roșii fără tricolor?
M-am lungit deja prea mult pentru o postare pe blog astfel încât nu vă voi povesti despre nicio o altă bucată din această carte, toate sunt în aceeași direcție, surprind norme, atitudini și comportamente morale ale pionierului ideal. Pe alocuri apar câteva realități pe care nu te-ai fi așteptat să le găsești aici și anume episodul câinilor rămași fără stăpân după demolarea unui cartier... ce-i drept, sărăcăcios de case.
Temă: Care este momentul în care idealul devine un obstacol în calea devenirii?
Autor: PATIȚIA SILVESTRU (23 februarie 1923, Vințu de Jos, jud. Alba - )
Copertă și ilustrații: ADRIAN BENEA
Editura: Ion Creangă
Lector: GH. ZARAFU
Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI
Dat la cules: 19. V. 1976. Bun de tipar: 15.IX. 1976. Apărut: 1976
Comanda nr. 1249. Tiraj: 26500 broșate. Coli de tipar 5 ¾
[1] A II-a Conferință Națională a Organizației Pionierilor, editura Politică, București, 1972
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu