Vacanță cu lebădă

 

            Voiam de mult timp să citesc cartea aceasta, mă așteptam să dau peste o poveste în genul celei scrise de Costache Anton, Seri Albastre. Nu a fost să fie așa, deși cred că Titel Constantinescu ar fi putut scrie o astfel de poveste. Recunosc, am un parti pris pentru acest autor, îmi place foarte mult felul în care se joacă cu nostalgia pe care o simte adultul atunci când se gândește la copilărie. Este o copilărie pe care puțini copii ai zilelor noastre o mai pot avea, nu de alta dar, condițiile de viață sau schimbat. Sigur, nevoile au rămas aceleași și să ne oprim doar la cea de dulciuri. Ieri, o felie de pâine udată cu apă și dată cu zahăr era ceva gustos. Astăzi, toate dulciurile sunt posibile. Dar știți ceva, îmi pare că diferența nu este dată de existența acestei game variate sau nu de produse, care pot satisface nevoia ci de faptul că pe vremuri aproape toți oamenii – N.B. de pe aici – aveau cam aceleași posibilități de satisfacere a nevoii. Mă rog, să încetez în a mai descoperi eu apa caldă și să mă întorc la poveste.

            Povestea aceasta nu este pentru copii. Sigur, copii o pot citi, dar trebuie un tip special de interes în a o urmări și a o duce până la capăt. Să ne înțelegem, vorbim de copilul de acum, care vrea totul instantaneu, care nu are răbdare să se lupte cu o poveste care seamănă cu un joc de tangram. Autorul oferă planuri și suprafețe și doar pe alocuri adâncimi mici pe care cititorul trebuie să le urmărească și să le asambleze pentru a forma o imagine.

            Mi se pare că această carte are două părți deși ea nu este structurată astfel. În prima parte scrie acel Titel Constantinescu care mie îmi place, iar în cea de a doua este un Titel Constantinescu nou, căruia îi place să construiască comparații în care un element este apa care pătrunde în turbină.

            Povestea este una de viață, iar astăzi când viața ne asaltează cu poveștile ei din toate direcțiile, nu ne mai poate stârni interesul. Cel mult, putem vorbi de o curiozitate în ceea ce privește modul de rezolvare a problemelor, dar constatăm că lucrurile nu s-au schimbat nici aici. Pe scurt, o fetiță – Aurica – de doisprezece ani este crescută de bunicii din partea mamei, care încearcă să își facă singură un rost la oraș, după divorț. În vacanța de vară, Aurica vine să locuiască cu mama la oraș. Aici timpul curge altfel și evenimentele se împart mai degrabă între uzină și casă, totuși natura este prezentă, fie sălbatică - zăvoiul, fie domesticită - parcul cu lebădă. Tudor, noul drăguț al mamei este protagonistul unui eveniment tragic, în urma căruia ajunge să stea câțiva ani în închisoare. El se va elibera tocmai când Aurica ajunge să se acomodeze cu noua locuință de la oraș. Tudor este un fel de autor moral, să nu-i zicem țap ispășitor, al acestui eveniment tragic în care fiul lui nea Mota, moare strivit între dinții unei mașinării cu curea. Revenirea în fabrică a lui Tudor, întălnirea dintre el și nea Mota, mereu amânată are loc până la urmă în zăvoi, în natura sălbatică, unde instinctele și dorințele nu mai pot fi modelate de uzanțe sociale.

            În cartea aceasta, pot fi descoperite urme de curaj, frici și... alte spaime căci acesta este interesul de care vorbeam mai sus. Se pot descoperi mici fragmente din viața de atunci, concret ele nu te ajută cu nimic căci ce folos îți poate aduce faptul ca în parc, copiii se jucau cu o minge umplută cu rumeguș și legată cu elastic. Singurul lucru pe care îl pot face aceste mici fragmente este să îți dea o anumită stare. Ce vei face mai departe...?

            Joi 13 iunie, 1985... În sfârșit, a apărut și cartea mea Vacanță cu lebădă. M-a chemat Herta să-mi dea câteva exemplare din primul stoc. În librarii iese săpătmâna viitoare. Arată destul de frumos, coperta e de Done Stan. Gât lung de lebădă, suprapus peste umbra unei trăsuri din alte vremuri. Hârtia însă e oribilă, ca de împachetat! Economii și iar economii! Dar... dar...lebăda s-a eliberat din cercul ei. Zboară!

            Marți 27 octombrie, 1987...Păcat că din cerințe „editoriale”, a trebuit să răstorn peste splendori și raiuri, hârdăul cu dulcegării și minciuni, chiar dacă de ochii redacției, dar oricum minciuni, ale epocii pe care o trăim. Sunt în carte, cred, și mici minuni care n-aș vrea să rămână pierdute[1]

            Gândul de mai sus face referire la o carte pe care nu am reușit să o găsesc pe nicăieri, dar cred că îl putem extinde și să îl folosim ca filtru pentru unele texte care au apărut în acele timpuri, iar cel despre care am scris câte ceva nu face excepție.

           

 

Temă: Atingeți o frunză și mâncați un covrig de Buzău.

 

Autor: TITEL CONSTANTINESCU (17 februarie 1927, Râmnicu-Sărat – 14 mai 1999, București)

Copertă: DONE STAN

Editură: Albatros

 

Lector: HERTA SPUHN

Tehnoredactor: GABRIELA ILIOPOLOS

Bun de tipar: 3. V. 1985. Apărut: 1985

Comanda nr. 2194. Coli de tipar 11.

 

 

 

 

 

 

---

[1] Titel Constantinescu, Frica și...alte spaime. Jurnal (1978-1989), editura Victor Frunză, București, 1996