Camionul lui Iliuț

 

                La șase ani și jumătate să ai un camion de lemn care să mergă singur la vale și să sperie rațele și găinile, care se adună să scurme la poalele moviliței, nu-i puțin lucru! Asta până vine Marica, o fetiță invidioasă dar care se pricepe la băgat bățul prin gard și spune că și un bolovan, la vale, merge singur. La vale nu-i mare lucru să mergi singur, tare ar fi să poată merge singur în linie dreaptă, așa cum va merge camionul pe care îl va primi ea de la tatăl ei.

                Ce să mai, o fâță de fată care se pricepe să strice bucuria unui băiețel și unde ma
i pui că nici nu mai apare în povestire, nici ea, nici camionul ei.

                Și iată-l pe Iliuț, eroul nostru, pus în situația de a nu se mai putea bucura de un joc simplu. El începe să îl chestioneze pe bunicul său, cel mai vestit rotar din sat, dacă nu cumva poate să îi facă camionului un motor, motoraș, micuț, micuț. Căci așa cum s-a priceput să meșterească camionul acesta din lemn, sigur! dacă vrea el, poate să-i facă și un motor.

                Încearcă bunicul să îl înduplece pe nepoțel și începe a-i povesti despre faptul că el nu mai este meșter rotar căci dezvoltarea și tehnologia a ajuns și la sate. Acum, camioanele, tractoarele sunt cele care înlocuiesc căruțele. De acestea din urmă nu mai este nevoie și de-o mai fi nevoie sunt suficiente cele care sunt acum.

                Totuși, bunicul este cel care face ca supărarea lui Iliuț să treacă mai repede căci îi spune că va merge la Brașov să-și vadă părinții, care sunt duși la un curs de specializare zootehnică, și poate acolo, la Brașov, unchiul Ianoș care lucrează la fabrica de camioane îl va ajuta să înțeleagă cum se fabrică un camion.

                Toate-s bune ș-aranjate doar că în ziua plecării, șoferul care trebuia să îl ia pe Iliuț este deturnat și nu mai poate merge la Brașov, el trebuie să se ducă la Codlea să ia de acolo flori căci o delagație a oamenilor muncii din alte țări vine tocmai la ei să „vadă cum muncim noi, ce roade scoatem de pe ogor, cum trăim.”

                Această delegație a oamenilor muncii era ceva des întâlnit în aceea perioadă, îmi aduc aminte că am citit într-o carte[1] o poveste amuzantă despre cum s-au pregătit oamenii dintr-o gospodărie colectivă de prin zona Bacăului pentru o vizită de-a Tovarășului. Acesta trebuia să vadă vacile care dădeau foarte mult lapte căci cifrele din rapoarte nu mint, doar că vacile care existau în realitate erau slabe, uscate și ca vai de mama lor. S-a luat atunci decizia să se aducă din județul vecin, niște vaci frumoase și grase care să lase impresia dorită. Totul merge strună, doar că de câteva zile vacile aduse încep să se tragă la față și să slăbească nemaipomenit. Sunt chemați veterinarii pentru a stabili diagnosticul cât mai grabnic căci momentul vizitei se apropie. S-a aflat, vacile nu beau apă! De dat apă li se dă, de băut nu vor. Și cum să obligi o vacă să bea apă? S-au încercat toate variantele, inclusiv cea cu deochiul deși împotriva superstițiilor, doftoroaielor și vracilor s-a dus ceva luptă. Până la urmă realitatea s-a aflat, vacile erau din județul Harghita și erau obișnuite să bea apă minerală.

                Nu știm ce s-a mai întâmplat cu nicio delagație, cert este că Iliuț ajunge la Brașov, unde își face intrarea în scenă adevăratul personaj al acestei cărți – fabrica de camioane. Trama acestei povestiri este prezentarea micului cititor a acestei fabrici cu tot ceea ce are ea: freze, raboteze, strunguri, șarje de oțel topit, bare lungi și grele de metal cărate de poduri rulante, roate, rotițe, axuri și cuțite, oameni ai muncii – bărbați și femei – care lucrează cu fețe serioase, cu atenție, cu mare meșteșug.

                Într-un final, Iliuț, copil de șase ani și jumătate ajunge să înțeleagă neputința bunicului de a-i face pe loc un motor, motoraș, motorel pentru un camion de lemn. Dar gândul acesta îl ține pentru el căci întrebat de unchiul Ianoș preferă să nu zică nimic despre dorința lui de a avea un camion de lemn care să mergă singur în linie dreaptă. Sigur, povestea se termină cu o nouă dorință a lui Iliuț, aceea ca atunci când va fi mare să vină și să lucreze și el în această fabrică și poate că va reuși să facă el, un motor mic, micuț pentru un copil de șase ani și jumătate.

 

 

Temă: Descoperiți despre ce camion este vorba în ilustrațiile de mai jos.

  

Autor: GEORGE NESTOR (18 mai 1921, Stănișești, jud. Bacău – 24 octombrie 2003)

Copertă și ilustrații: DUMITRU IONESCU

Editura: Tineretului

 

Dat la cules 11.08.1962. Bun de tipar 28.11.1962.

Apărut 1962. Comanda nr. 5845. Tiraj 23140. Hâtrie

offset A de 125g/m² 700x1000/16. Coli editoriale 2.

Coli de tipar 2. A. 0279. C. Z. Pentru bibliotecile

mici 8 (R)

 

---

[1] Zoltán Rostás, Antonio Momoc, Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, ed. Curtea Veche, 2013